Andrei Ando: Discutăm cu doamna profesor dr. Lavinia Betea, biograful lui Nicolae Ceaușescu și un foarte bun cunoscător al perioadei comuniste, cercetător aplecat asupra fenomenului comunismului și dinamicii nomenclaturii dinainte de 1990. Doamna Betea, aș dori să aducem această discuție în actualitate, prin analizarea în oglindă a fenomenului corupției politice. Care ar fi fost atitudinea oficială cu două decenii și jumătate în urmă față de situațiile care acum au zguduit din temelii societatea românească: miniștri acuzați de șpăgi de milioane de euro, primari susceptibili de abuz și deturnare de fonduri, președinți de consilii județene arestați pentru luare de mită.
L.B.: Mă puneți oarecum în încurcătură, pentru că m-ați abordat foarte direct într-o temă pe care ar fi trebuit să o documentez în prealabil. Sigur că dacă ar fi vorba de un discurs scris mi-aș verifica toate datele pe care le am. Dar este o conversație, astfel că voi da mai puține cifre și voi face trimitere la situații și anumite cazuri concrete pe care le cunosc. În primul rând, cred că în regimul comunist nu puteau să se întâmple astfel de lucruri. Noi avuseserăm o conversație mai devreme despre profesori care se expun și își etalează nudul pe internet și vă spuneam că în comunism așa ceva ar fi fost de neconceput.
A.A.: Nu numai fiindcă nu exista internetul atunci, ci pentru că moralitatea era alta.
L. B.: Exact! Nu pentru că n-ar fi fost profesoare care n-ar fi avut astfel de tendințe exhibiționiste care frizează anomalia, frizează anormalitatea, ci fiindcă exista conștiința faptului că ai o profesie cotată în viața publică cu o reprezentare care impune sobrietate. Tot astfel, nu era posibil ca în regimul comunist, într-o societate de dictatură, o societate ultrasupravegheată să se petreacă astfel de fapte de corupție. N-ar trebui să fie posibile nici într-o societate democratică, vorbesc de o societate unde funcționează instituțiile, mecanismele democratice, dar la noi lucrurile în cei 25 de ani de tranziție au deviat de la normal. Îmi amintesc cum vorbeau despre o „democrație originală” cei care au succedat lui Ceaușescu. În fapt democrația aceasta originală este un derivat de la democrația socialistă. În regimul comunist se pretindea că adevărata democrație este cea socialistă, socialismul fiind perioadă de tranziție, nu democrația burgheză.
A.A.: Iată că noi, după ce a căzut regimul comunist, am ajuns tot la un surogat de democrație: democrație originală.
L.B.: Da, și răul a început cu prima echipă de conducere postceaușistă, căreia eu nu i-aș spune o echipă democratică. Ea spunea presei ce voia să spună, să se audă, exact ca propagandiștii dinainte, deci nu poate fi vorba de o echipă de politicieni care realmente au făcut o politică în interesul public. Ei au făcut o politică în dauna interesului public, începând cu unul dintre primele decrete (căci Iliescu a guvernat la început prin decrete). Era acel CPUN, o instituție surogat care nu era mandatată de nimeni. Aș face o paranteză. Îmi amintesc că aveam un coleg care a scris rubrica de sport la ziarul Flacăra Roșie din Arad, Nicolăiță se numea. Un tip foarte simpatic, un tip foarte boem, care după revoluție tocmai se pensionase și pe care îl apucă să înființeze un partid, Partidul Ecologist. Noi eram cu totul și cu totul șocați, dar ajunge colegul acesta în CPUN. Eu sunt convinsă că acel CPUN a fost făcut pe subteran, cu niște oameni mandatați, oameni care au aprobat niște anomalii. În primul și în primul rând CPUN a dat un decret prin care furtul din proprietatea de stat, proprietatea obștească (pe care acum el îl reboteza („proprietate comunitară”), era considerat ceva benign. Se abrogaseră legile dure din vremea lui Ceaușescu și în noul context era mult mai periculos să furi o bicicletă de la vecin decât să furi niște garnituri de mobilă de la întreprinderea unde lucrai. S-a impus atunci că tu de fapt ești un extraordinar cetățean democrat dacă vandalizezi bunurile statului. Aici a început nenorocirea. Oameni care în timpul regimului comunist săvârșiseră delicte, pentru că era un delict aceea să deții, de exemplu, valută să îți rotunjești veniturile, au început a fi priviți ca marile voci ale neamului românesc. Insist să spun că ei nu încălcau legea ca să fie împotriva sistemului, ci din interese personale, fiindcă asta e important pentru profilul moral al noilor lideri. Pe de-a doua parte, noi nu am avut o mișcare de dizidență și nu am avut o mișcare de dizidență pentru că la noi nu exista categoria de deținut politic. Deci sunt niște lucruri care sunt altfel decât în alte țări.
A.A.: Și cei de la Brașov au fost condamnați pentru vandalizare, pentru huliganism, pentru tulburarea liniștii publice, dar asta însemna că tu nu puteai să beneficiezi de statutul de deținut politic și nu te riscai.
L.B.: Nu-ți lua nimeni apărarea. Nici Doina Cornea, indiferent câtă publicitate i s-a făcut, nici ea nu avea un program politic. N-a putut să cristalizeze în jurul ei un nucleu și n-a putut nimeni cristaliza un nucleu pentru că era o situație specifică în România. Dar în această penurie s-a recurs la o altă manipulare. Toți foștii legionari care au fost condamnați, înainte de a fi instaurat regimul comunist, sub incidența legilor de război, au apărut din nou ca și revoluționari anticomuniști. Apoi a fost o retrezire, o redeșteptare a Partidului Național Țărănesc care la fel nu mai putea avea un program politic ancorat în secolul XXI, de fapt nu putea să aibă un program politic de nivel occidental, la nivelul Europei occidentale. Cum să mizezi tu pe ideea că agricultura este cea care aduce bunăstarea poporului? Din păcate mai aud și acum astfel de aprecieri: “ce bine o să trăim noi din agricultură”. Din agricultură poate trăi, pe măsură ce se modernizează societatea, un tot mai mic segment de oameni. O țară întreagă nu poate să prospere din agricultură în lumea în care trăim. Ei, acest Partid Național Țărănesc eu aș spune că a făcut enorm rău din punctul de vedere al programului și acțiunilor politice. S-a reîntors la stilul comunist de acțiune din 1945, când partidul incita să se intre pe moșiile boierești și să se împartă de către țărani. PNȚ a incitat oamenii care duseseră pământul în CAP și animalele să vandalizeze CAP-urile, să vandalizeze sistemele de irigații. Nu mai spun ce legi s-au adoptat, care permiteau unui om care lucra, era maistru, să spunem, sau inginer într-o antrepriză, să își facă o firmă, să ia cei mai buni muncitori care erau în același timp, ca și el, salarizați de stat și de fapt el să falimenteze întreprinderea de stat cu bună știință prin ceea ce azi spunem concurență neloială. Toate aceste lucruri care au favorizat o anumită categorie de oameni, după 1990, au dus la corupția actuală. În 25 de ani pe un astfel de fond care a fost creat de echipele ceaușiste, pe s-a promovat tipul acela rapace al individului care se descurcă, al individului care face orice. În societatea românească s-a impus o sintagmă luată din lumea țigănească. Țiganul care fura de demult spunea, scuzându-se: „fur pentru copii, că nu am ce să le dau să mănânce”. Nimeni nu întreba: „dar de ce nu te duci tu să lucrezi, să dai copilului să mânânce?” Era o scuză extraordinară: „fac infracțiunea pentru copiii mei”. Ei, această sintagmă a fost preluată de acești indivizi postdecembriști care își scuză orice, simplu: „fur pentru copiii mei, fac pentru copiii mei”. Adică, cum? Tu dai în cap indirect altor copii, pentru copiii tăi?
A.A.: S-a și spus – marii perdanți ai acestor tranziții (pentru că noi am trecut dintr-o tranziție în alta!) au fost oamenii cinstiți.
L.B.: Eu aveam acreditare în 1990-1993 în Parlamentul României. Vă rog să mă credeți că eram siderată. Stând de vorbă cu personajele, și am stat de vorbă cu tot ce poate fi numit crema politicii românești, eram de-a dreptul contrariată. Noi tot spunem acum că în Parlamentul României nu au fost în evoluție, mă refer la calitatea parlamentarilor, ci involuție. Eu însă eram siderată la începutul anilor 1990, când constatam ce așteptaserăm noi și ce auzeam eu de la crema parlamentarilor. Stăteam de vorbă cu Adrian Severin și avea fraze ca și Ceaușescu, de 80-100 de cuvinte. Tu trebuia să îi comprimi discursul, era o tragedie. De pe un reportofon, cu asta se lucra atunci, de pe un reportofon în care aveam o bandă înregistrată de o oră și jumătate, nu eram în stare să fac ce ar fi astăzi 50 de rânduri din care să iasă ceva coerent. Altfel personajul era extraordinar de impozant. În timp, calitatea umană a lui Severin s-a văzut. Cum a ajuns Severin acolo? Ca nepot al lui Silviu Brucan! Iată o verigă în lanțul slăbiciunilor…
Publicat de Andrei Ando, pe site-ul www.vestic.ro, 1 iunie 2015