Duminica în Zocalo

Inima marele Mexico-City este Zocalo. În harta actuală a orașului, Zocalo este Piaţa Constituţiei cu o suprafață de 6 hectare. Toți întreabă, răspund și vorbesc însă de zocalo, cuvânt care s-ar traduce prin soclu. Adică soclul unui urieșesc monument dedicat   independenţei Mexicului. Nu s-a reușit decât ridicarea unui zocalo.  

Duminica în Zocalo pare să se fi adunat populația unui întreg oraș. Câți oameni trăiesc într-un orășel au intrat să se roage în Catedrala Metropolitana a Mexicului. Aceasta e cea mai mare catedrală din America. Construcţia ei a început-o Hernan Cortes. Când cele 18 clopote ale sale încep să bată, toate celelalte zgomote ale orașului se estompează.

Toate laturile pieței sunt însă mărginite de clădiri imense construite temeinic în urmă cu sute de ani.  Pe când în Moldova noastră, urmaşii marelui Ştefan se certau între ei pe tronul părintelui, conchistadori spanioli au edificat centrul politico-religios Tenochitlaltan, numele vechi al capitalei Ciudad de Mexico.

Locul puterii conchistadorilor spanioli a fost Palatul National din Zocalo. Acolo e și acum biroul preşedintelui Mexicului, tezaurul şi arhivele naţionale ale țării. Din balconul Palatului, la fiecare 15 septembrie, preşedintele citeste Grito de Dolores,  apelul la independenţă făcut în 1810 de Miguel Hidalgo, poreclit El Zorro. Ceremonialul cere să sune și clopoțelul părintelui revoluţiei mexicane deasupra mulțimii adunate în Zocalo.

În Zocalo a avut sediul puterii și Montezuma al II-lea (1480-1520). Cel care-a confundat armata  conchistadorilor spanioli cu mirifica coborâre printre muritori a zeului Quetayacoatl. Războinicii europeni, bărboși și înzăuați pe caii lor, i s-au părut o armată a zeului, călare pe “cerbi”, acoperiţi ca peștii în solzi și cu feţele înspăimântătoare. Ca să-i îmbune le-a adus ofrandă – daruri prețioase şi sacrificii umane. Nu mai puțin șocați au fost oaspeții de această primire a gazdelor. Cortes a locuit în actuala clădire a Muntelui de Pietate. Guvernul spaniol l-a cumpărat de la familia Cortes, în 1562,  pentru destinaţia sediului vice-guvernatorului Mexicului.

Fiecare clădire din Zocalo are câte-o istorie la fel de impunătoare…

Duminica în Zocalo e locul de rugăciune dar și de spectacol, de negoț și de ospăț. Pe scena imensă se perindă formații folclorice din diverse zone ale țării, aplaudate viu de spectatori. Trupe de mariachi, vânzători de suveniruri, vraci ambulanți, ghicitoare și dansatori costumați în azteci, cuptoare, grătare și diverse ustensile de preparare a mâncărurilor tradiționale te fac să te rătăcesc. Până te reorientezi, pierzi ceasuri.

Luni dimineața însă, Piața e goală. Exceptând gardul Catedralei Metropolitane unde din zorii zilei s-au adunat căutătorii de muncă. Cu uneltele la vedere și un ecuson în piept pe care și-au afișat meseria, așteaptă plini de speranță oferte de lucru. Pentru totdeauna, pentru o lună, pentru o zi… Fie și pentru un ceas.        

Am locuit și eu o săptămână în Zocalo, într-un hostel amenajat între zidurile ridicate în vremea lui Cortes. Ocupam singura lui cameră single – cât o chilie și la fel mobilată: un pat și un dulap de fier. După conferința unde ceilalți colegii psihologi au întors pe toate părțile cauzele și efectele crimei organizate din țările lor, după închipuirile sângeroaselor ritualuri din atâtea locuri vizitate, m-am simțit ocrotită de foșgăiala tinerilor turiști europeni și de socializarea la dușurile și toaletele comune.