Trăznetul din senin

În 1948, Alexandru Bârlădeanu era secretar general în Ministerul Economiei Naţionale. Fusese înainte de război asistent universitar la catedra de economie politică a Universităţii din Iaşi. Rămas în Basarabia ocupată de  sovietici, înainte de a reveni în România (1946) s-a specializat la Institutul de  planificare la Moscova, devenind astfel un expert al economiei etatizate.

Peste ani

Să regândim puţin atmosfera acelor ani de trecere de la un regim social la altul (l-am invitat eu în dialogul publicat sub titlul “Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu”, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997). Cum s-a făcut naţionalizarea din iunie 1948, în afara celor scrise, până de curând în manualele de istorie?

“Eu nu ştiu ce s-a scris în manualele de istorie, a fost unul dintre surprinzătoarele răspunsuri ale interlocutorului.  După ce-am venit în ţară, am răsfoit manualele lui Roller iar după aceea nu am mai citit manuale de istorie. Mi-a ajuns. Despre naţionalizare, o să-ţi spun ceea ce ştiu din locul în care eram eu. În trecerea, pe felii, de la economia privată la cea de stat momentul naţionalizării a contat mult. Categoric s-a făcut la comandă sovietică. Totul se făcea la comandă sovietică. Nu ştiu dacă ei au indicat momentul şi formele.”

Vorba lui Lenin

“Pregătirea naţionalizării s-a făcut în secret, a precizat Bârlădeanu, astfel că naţionalizarea principalelor mijloace de producţie a părut o lovitură de stat. Cu Legea naţionalizării s-a trecut, de fapt, la noua orânduire. Conform învăţăturii lui Lenin, proprietatea privată produce capitalism şi burghezie, permanent, spontan şi în proporţie de masă. (….) Sigur că nu întâmplător Dej conducea Ministerul Economiei Naţionale care răspundea de promptitudinea livrărilor către URSS şi de inventarierea resurselor naturale şi bogăţiilor  ţării în vederea naţionalizării”.

“Comitetele de naţionalizare”

“Ce ştiam eu înainte de publicarea legii? De ştiut, ştiam ceva, mai bine zis simţeam, pentru că lucrând la Ministerul Economiei Naţionale ni s-a cerut să pregătim o listă din sectoarele materialelor de construcţii şi textile cu întreprinderile care merită interes din partea statului. Nu ni s-a spus că pentru naţionalizare dar bănuiam că va veni o modificare a statutului lor.(…) Anumiţi oameni de încredere au fost convocaţi cu o noapte înainte de a fi cunoscută legea, la comitetele teritoriale de partid. Din ei s-au creat “comitetele de naţionalizare”. Dimineaţa a fost trimis fiecare la locul stabilit, în fabrici şi uzine, pentru a prelua casele de bani, documentele, conducerea. A fost ca un trăznet din senin peste proprietar şi populaţie”.

N-a fost ca-n filme!

La remarca mea că legea a fost, probabil, primită cu entuziasm de muncitori, Alexandru Bârlădeanu a observat: „Probabil, ai făcut această remarcă având în vedere filmele ce s-au făcut după aceea cu muncitorii ce-au preluat  entuziasmaţi fabricile. În realitate, noi fuseserăm trimişi să explicăm legea după ce aceasta intrase în vigoare. Nu se aşteptau oamenii la ea. Careva din delegaţie vorbea şi ungureşte şi traducea oamenilor ce spuneam noi. N-aş putea spune nici c-am simţit vreun protest sau vreo opoziţie din partea ascultătorilor noştri. Eu n-am văzut exuberanţa muncitorilor pe viu şi pentru motivul că am trăit lucrurile birocratic, din minister. Nu ştiu ce-au spus oamenii în momentul în care-au aflat că fabrica unde lucrează nu mai e a patronului.”