Impostura pozitivă

Radu Mihăileanu face parte din categoria „excepţiilor” (destul de comune, de altfel, în generaţia sa) a respinşilor la admiterea în învăţământul superior de artă. Puţinele locuri la regie  erau adjudecate, înaintea examenelor, de urmaşii potentaţilor în breaslă.

Emigrant la 22 de ani

Nici Radu Mihăileanu nu provine însă dintr-o familie oarecare. Aceasta a şi fost şansa sa, după cum mărturiseşte acum. Tatăl său fusese comunist ilegalist, gazetar la „Ecoul” în ultima perioadă a războiului, împreună cu Miron Radu Raraschivescu, Radu Cosaşu, Alexandru Mirodan. Cercul de prieteni de atunci va fi păstrat şi mai târziu când Ion Mihăileanu este redactorul-adjunct al influentei reviste „Contemporanul”. Un grup de foşti militanţi, deziluzionaţi în speranţele de tinereţe care „trăiau într-un fel de clandestinitate” a discuţiilor purtate în casa poetului M.R. Paraschivescu de la Vălenii de Munte.

Din promotorul activ al realismului socialist ce fusese, tatăl său se repliază în traducerea  în limba română a lui Verne, Sartre şi Malraux. Cunoştinţele făcute cu  prilejul acordurilor de traducere l-au ajutat pe fiul său cel mare, Radu să primească o bursă în Israel.

Student la construcţii pe-atunci, Radu Mihăileanu juca şi la Teatrul evreiesc din Bucureşti. Alcătuise şi o trupă studenţească de teatru, de mare succes în competiţiile vremii. „Bursa pentru Israel, obţinută într-o manieră oarecum clandestină, m-a ajutat să ajung la Paris, mărturiseşte regizorul. În 1980, când am plecat, aveam 22 de ani şi mă temeam că nu-mi voi mai revedea familia. Ştiam că voi emigra definitiv deoarece în România de atunci mi-era imposibil să fac regie. Nu puteam, de fapt, face nimic. În impostură m-am aflat şi după ce-am ajuns la Paris. În scrisorile către familie sau la telefon aveam grijă să nu transpară această decizie a mea şi a familiei mele de emigrare definitivă. Trebuia să-mi protejez fratele mai mic, student. Ar fi fost eliminat din cauza declarării intenţiei mele”.

Cariera artistică

Nu putea nici să facă formele de emigrare, nici să trăiască din bursă. A fost nevoit să muncească de la început pentru că nu avea cine să-l întreţină. În lumea cinematografiei a intrat pe cea mai de jos treaptă – numerota şi căra cutiile de la montaj, aducea sandviciuri şi cafele echipei de lucru.

Primul film

„A trăda” a fost, de asemenea, un succes. Inspirat din viaţa tatălui său (anchetat pentru a da informaţii despre difuzarea unor fragmente din jurnalul lui M.R. Paraschivescu) şi a prietenului acestuia, poetul Ion Caraion, fost condamnat la moarte. Filmul recent premiat la Berlin este, de asemenea, inspirat din realitate. Povestea unui copil evreu, introdus de mama sa, pentru a fi salvat de la moarte, într-o comunitate de creştini se încadrează într-un fapt istoric. A scris şi două cărţi.

Identitatea În creaţia sa, tema centrală este cea a identităţii. „De aceea am şi reuşit, mărturiseşte el. Emigrarea a fost un şoc care a pus întrebarea cine sunt eu. Român, evreu, cetăţean francez? Cred că am reuşit să fac filme universale plecând de la specificitate. Am tratat subiecte specifice identităţii mele într-un limbaj universal. Există în ele o… impostură. O impostură pozitivă, aş spune eu, care mă reprezintă. Tatăl meu, ca să supravieţuiască, a devenit românul Ion Mihăileanu. Care a ascuns că e evreu… Personajele mele sunt în aceeaşi impostură pozitivă. Nişte cameleoni pentru supravieţuire”.

Prietenia

„Singurul lucru pe care contam în România era prietenia, se confesează regizorul. De nepreţuit şi fără limite. Pare paradoxal să spui aceasta despre un sistem totalitar unde relaţiile umane erau viciate şi unde te puteai aştepta ca oricine să devină turnător. În Franţa, la zece seara nu mai poţi însă telefona. Societatea capitalistă cere ca oamenii să fie foarte productivi. În România, pe timpul economiei de stat, nu existau asemenea oprelişti.”

Figurant în biografia familiei

Primul film al lui Lucian Pintilie „Duminică la ora 6” a fost realizat pe scenariul scris de tatăl său. În povestea de ilegalişti a tatălui şi mamei sale care lucrau la o tipografie clandestină, cei doi băieţi ai  familiei Mihăileanu au făcut figuraţie.

În România însă, Radu Mihăileanu ar fi vrut să facă regie de teatru, nu de film. Anul acesta însă, ultimul său film încununat de premii, va fi prezentat la Festivalul filmului de la Costineşti.  

Nume şi destin

Tatăl său Nordheim Buchman, comunist ilegalist, a fost arestat şi deportat în lagărul din Tg. Jiu. Internat în spital, a fugit. I s-au făcut acte false de către partid pe numele Ion Mihăileanu, nume sub care  a primit sarcina să lucreze la ziarul de stânga „Ecoul”.

„Francezi au dificultăţi cu pronunţarea numelui meu dar e problema lor, răspunde Ion Mihăileanu întrebării de ce  nu şi-a schimbat numele. Dacă aş reveni la Buchman, e ca şi cum l-aş omorî pe tata. Dacă l-aş franciza pe Mihăileanu, mi-aş trăda  destinul. Sunt Mihăileanu pe dinafară şi pe dinăuntru, şi în plus pe dinăuntru sunt şi Buchman. Nu se poate şterge. Aceasta e identitatea mea şi a familiei mele”.