Zvonurile „epocii de aur”

Despre viaţa şi personalitatea liderilor comunişti se declarau public doar amănunte în concordanţă cu dogma de partid. Prezentaţi fiind în postură de eroi, imaginaţia nestăvilită a oamenilor a  adăugat supoziţii, ipoteze şi detalii deceselor acestora pe măsura neobişnuitului vieţii lor.  Scenariile „morţilor misterioase” erau favorizate de aura Securităţii sub care erau plasată paza şi supravegherea demnitarilor, de rivalităţile reale şi presupuse dintre cei aflaţi în cercul puterii dar şi de secretomania privind vieţile lor personale.          

Îndrăgostitul Chivu Stoica

La 65 de ani, în februarie 1975,  s-a stins din viaţă de o moarte nepotrivită unui „revoluţionar de profesie” unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din „garda lui Dej”. Organizator al grevelor de la Griviţa (1933), deţinut politic vreme de 11 ani, component de decenii al Biroului Politic, deţinea în momentul decesului funcţia de preşedinte al Colegiului Central de Partid. Ca de fiecare dată la despărţirea de un asemenea personaj s-au spus vorbe mari despre „viaţa şi lupta” defunctului şi s-au luat angajamente de a-l păstra ca exemplu şi veşnică amintire. Zvonul sinuciderii cu o puşcă de vânătoare „Holand-Holand” pe care o primise cadou de la Gheorghiu-Dej   – căreia îi proptise ţeava în cerul gurii în timp ce cu degetul de la picior apăsase pe trăgaci – a trezit suspiciuni chiar şi în rândul apropiaţilor săi. Nu era Chivu omul reflecţiilor profunde şi al marilor decizii existenţiale  – au spus aceştia furnizând ipoteza (susţinută şi de ultima sa soţie) că vechiul ilegalist „fusese sinucis” din ordinul lui Ceauşescu. Zvonul era adecvat contextului – sub diverse pretexte, în primul rând sub acuzaţia de-a fi prejudiciat „morala proletară”, Ceauşescu  îi gonise pe foştii ilegalişti din Pantheonul puterii.

Sinuciderea era argumentată cu alte frânturi de realitate care ţineau de anumite obiceiuri ale defunctului. Veşnic îndrăgostit – şi gelos pe deasupra!- , ultima pasiune a demnitarului comunist, fusese o „nepoată”, de meserie infirmieră. Ca rudă îndepărtată o mutase şi în propria-i casă pe „nepoata” ce putea, ca vârstă, să-l fi avut bunic. Când Chivu ajunsese la concluzia că nu este capabil să satisfacă exigenţele ei, se omorâse. După opinia unor foşti vecini, din acelaşi motiv  – impotenţa – aflat pe primul loc la  categoria cauzelor sinucigaşilor turci.

Sub semnul întrebării

„În general, Nicolae Ceauşescu s-a descotorosit de acei oameni ce puteau şti ceva despre el”, mi-a mărturisit Alexandru Bârlădeanu. Printre aceia de care fusese însoţit în urcuşul său către locul cel mai înalt loc al puterii s-au aflat Virgil Trofin, Vasile Patilineţ, Ion Ioniţă şi Petre Enache ale căror morţi au dat, de asemenea, naştere la zvonuri. Trofin şi Patilineţ fuseseră instructori ai CC pe care Ceauşescu îi trimisese ca secretar cu organizatoricul în diverse misiuni pe la judeţenele de partid. Prin urmare ştiau multe din alcătuirea şi ingredientele bucătăriei puterii. „Nu ştiu pe ce motiv, dar la un moment dat Trofin s-a certat cu Ceauşescu, povestea Bărlădeanu. Iar Ceauşescu l-a trimis la o fermă de prin Călăraşi-Ialomiţa, unde a murit de inimă. Toţi cei care-l cunoşteau pe Trofin consideră moartea lui dubioasă. Patilineţ iarăşi a murit dubios, într-un accident de maşină în Turcia. Era ambasadorul României la Ankara. Versiunea lui Apostol este că i s-a pus un drog într-un pahar de whisky”.

Cât despre Petre Enache, în opinia doctorilor, decedase în 1987 din cauza unui infract provocat de stresul pregătirilor în vederea sărbătoririi lui 23 august. Secretarul CC al PCR avea  atunci 53 de ani.

Accidente dubioase

După 1990, fostul prim-ministru Ion Gheorghe Maurer şi fostul apropiat al lui Dej, Gheorghe Apostol mi-au relatat cum, pentru a scăpa de ei, Ceauşescu „le organizase” nişte accidente. Nu aveau nici o îndoială că asemenea lucruri se integrau în sistemul din care făcuseră parte. Judecând după moartea generalilor Vasile Nuţă şi …..Mihale în evenimentele din decembrie 1989 şi „organizarea accidentelor” intra în accesoriile profesionale ale unei anumite categorii de experţi. Menţionăm că după ce în seara de 22 decembrie sosiseră cu avionul la Arad de la Timişoara, la comanda primită din Capitală  cei doi generali au fost urcaţi în tren spre Bucureşti. Tot la comandă, au fost coborâţi la Deva şi puşi într-un elicopter. N-au mai ajuns nicăieri căci elicopterul a fost doborât „accidental” între Deva şi Alba-Iulia. 

Moartea lui Grigore Preoteasa

În 4 noiembrie 1957, Grigore Preoteasa, proaspăt  secretar al CC cu propaganda a decedat într-un acccident pe aeroportul moscovit Vnukovo. Înainte de aterizare, s-a prăbuşit avionul în care călătorise delegaţia românească trimisă să-i reprezinte pe comuniştii români la Moscova la  festivităţile aniversării a 40 de ani de la revoluţia bolşevică. Ceilalţi au scăpat cu răni uşoare însă Grigore Preoteasa, comandantul aeronavei şi alţi doi membri ai echipajului au murit.

Este lesne de înţeles ce rumori a stârnit respectivul accident în epocă. În afara biografiei oficiale a decedatului, comunicatul din  „Scânteia” conţinea foarte puţine detalii. Nu se spunea, bunăoară, că aeronova şi echipajul erau sovietice, oficialii români fiind obligaţi în acea vreme să se servească de flota aeriană a „marelui vecin de la Răsărit”. Grigore Preoteasa a fost depus timp de o zi pe un catafalc la Casa Sindicatelor din Moscova, flancat de  gărzi de onoare din care făceau parte liderii sovietici în frunte cu Hruşciov şi conducătorii celorlalte state comuniste.

Ceremonia funerară de la Bucureşti a crescut suspiciunile prin prezenţa delegaţilor sovietici care însoţiseră sicriul la Bucureşti. Zvonurile au fost alimentate şi de nefireasca absenţă a lui Dej din delegaţia românească care, tocmai înaintea plecării, se scuzase că nu poate pleca la Moscova deoarece e bolnav….

Moartea „Balaurului” de la Doftana

Pentru ca să şteargă urmele şi martorii unor fapte de tinereţe diferite de versiunile oficiale, fostul director al închisorii Doftana a fost asasinat la puţină vreme după ce comuniştii au câştigat alegerile. Dafinescu, poreclit „Balaurul” se afla închis la Cluj. „Balaurul” a fost urcat într-o maşină, fiind împuşcat pe drumul dintre Cluj şi Oradea. Adevărul a ieşit la iveală cu prilejul anchetelor ordonate de Ceauşescu asupra crimelor comise de predecesor. Preşedintele completului de judecată care l-a condamnat pe Lucreţiu Pătrăşcanu declarase, printre altele, că fusese chemat de către Patriciu, şeful Securităţii din Cluj, pentru a întocmi actele de execuţie ale lui Dafinescu sub pretextul fugii de sub escortă. Era însă evident, scrie acesta, că fusese asasinat. O declaraţie fără urmări.

Chivu ştia prea multe – îşi şopteau foştii ilegalişti amintindu-şi că administraţia Doftanei se confruntase cu reclamarea unui caz de homosexualitate. Unul dintre cei doi deţinuţi implicaţi fusese Ceauşescu, celălalt un anume Marcovici,  din comisia de anchetă ca reprezentant al deţinuţilor făcând parte Chivu Stoica.