Închiderea şantierului Canalului

În anul 1953, primul semn pentru români că Stalin murise, a fost închiderea lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră. Decizia n-a fost publicată în presă, nici măcar în “Monitorul Oficial”. În dimineaţa zilei de 18 iulie 1953 muncitorii şi cadrele tehnice de pe şantier au fost pur şi simplu trimişi la strânsul recoltei din Bărăgan. Ca să evite orice complicaţii au fost plătiţi cu salariile de pe şantier.   

Nu ştim ce conversaţii particulare au fost purtate mai înainte de decizia închiderii Canalului. Şi mai puţin ce spunea şi ce gândea Dej.

Se temea Dej? După moartea lui Stalin izbucnesc mişcările muncitoreşti de protest. Muncitorii din ţările Europei Centrale sunt nemulţumiţi că în “regimul” instaurat în numele lor li se cere o continuă creştere a volumului şi productivităţii muncii, fără efectele benefice promise.

La Bucureşti în acea perioadă se făceau intense pregătiri pentru Festivalul Mondial al Tineretului planificat pentru luna iulie. Conducerea partidului voia să expună o imagine idilică a dezvoltării socialiste a Capitalei României dar se confruntă cu mari dificultăţi de aprovizionare.

Se va fi temut Dej că şi românii ar putea să se revolte ca est-germanii, cehii şi polonezii? Mulţimea adunată pe şantierul de la Canal putea fi periculoasă pentru declanşarea unei revolte. Iar Canalul pe care nu-l dorise înghiţea bucăţi prea mari din economia naţională într-o investiţie care-i părea fără folos.

La Constanţa

În documentele de arhivă, prima măsură care anunţă “noul curs economic” a fost închiderea şantierului Canalului Dunăre-Marea Neagră. Vioara întâi în această acţiune a fost Alexandru Moghioroş, membru al Biroului Politic şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.       

Decizia este construită de aşa-manieră încât să apară ca fiind pornită “de jos”, nucleul central de decizie politică urmând s-o analizeze şi s-o aprobe.  Astfel că, în 17 iulie 1953, la Constanţa a avut loc o şedinţă comună a Comitetului regional şi orăşenesc de partid Constanţa şi Comitetului de partid al şantierului Canalului în legătură cu încetarea activităţii acestui şantier.

O falsă dezbatere

În deschiderea şedinţei, făcută de liderul local de partid Marin Vintilă se menţionează discrepanţelor create între dezvoltarea industriei şi a agriculturii, în favoarea celei dintâi. Reflexele trecutului sunt atât de puternice, încât în chiar această constatare Vintilă invocă “învăţăturile lui Stalin”. “Marele Stalin, zice el, în legea descoperită a socialismului ne arată că trebuie să ţinem cont de această lege pentru a asigura oamenilor muncii o viaţă din ce în ce mai bună”.

În consecinţă şi abrupt, numitul Vintilă decide: “sarcina imediată care stă în faţa constructorilor Canalului este de a strânge în timpul cel mai scurt şi fără pierderi recolta din regiunea Constanţa”.

Chiar de a doua zi, muncitorii şi cadrele tehnice urmau a fi dispersaţi în noua misiune. Problema presantă pentru liderii locali este cea a asigurării coaselor şi secerilor pentru ca niciun şantierist  să nu rămână fără unelte de lucru.

Falsa dezbatere democratică se încheie cu consensul unamim şi cu concluziile emisarului conducerii partidului, Moghioroş. De mâine, spune el, toată lumea va merge la strânsul recoltei – sarcină care nu poate fi “amânată” (precum lucrările canalului) şi care reprezintă o “datorie patriotică”.

 “Amânarea” Canalului

Termenul sub care va fi prezentată neaşteptata măsură va fi cel de “amânare”. Motivele ei: rămânerea în urmă a agriculturii, dezvoltarea industriei alimentare, a bunurilor de larg consum şi a construcţiilor social-culturale.

În vreme ce şantierul e închis iar “oamenii muncii” au fost deja dispersaţi la strângerea recoltei, în 21 iulie, la Bucureşti are loc şedinţa CC al PMR  unde se decide… închiderea Canalului! Şedinţa este condusă de acelaşi Moghioroş care-i încunoştiinţează pe cei prezenţi că respectiva hotărâre fusese deja luată într-o şedinţă a Biroului Politic.  “Ar fi o greşeală să continuăm mai departe investiţii uriaşe în această direcţie” – transmite Moghioroş adunării concluziile de la Constanţa şi mai ales ale Biroului Politic.

Fără publicitate!

Construirea Canalului a fost mândria noastră şi ca să încetăm acuma lucrurile nu este aşa uşor” spune Gheorghe Vasilichi cu referire la ecourile şi speculaţiile ce vor fi făcute pe plan intern şi extern.

Răspunsul îl oferă acelaşi Moghioroş: “Ceea ce am discutat noi aici este o problemă internă de  partid. Deşi tovarăţii au ridicat o chestiune că aceasta nu va rămâne un secret strict intern de partid, pentru că înainte de toate lucrătorii care au muncit acolo, întreprinderile care au muncit pentru Canal vor afla acest lucru, această măsură. Noi trebuie să dăm un răspuns şi răspunsul nostru va fi clar şi toată lumea va fi de accord cu el. Însă noi nu trebuie să lucrăm cu tobă, această situaţie nu trebuie să fie folosită de duşmanul de clasă, deşi duşmanii vor încerca acest lucru”.

Unanimitate

Toate propunerile sunt aprobate cu unanimitatea cunoscută. Rezultatul acestor “dezbateri democratice”  este “hotărârea internă” elaborată de Consiliul de Miniştri al RPR şi Comitetului Central al PMR din …17 iulie 1953 (înainte de “democratica” şedinţă de la Constanţa şi încă mai înainte de dezbaterea din CC!)

Conform documentului, cele două instanţe de decizie ale României hotărăsc:“Lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră vor înceta pe data de 18 iulie 1953. Mijloacele financiare-materiale, utilajele şi forţa de muncă vor fi îndreptate spre alte sectoare ale economiei naţionale şi în primul rând spre agricultură, industria alimentară şi cea producătoare de bunuri de larg consum”.

Documentul semnat de Gheoghiu-Dej, Alexandru Moghioroş şi Petre Costache specifică în mod expres: “Acest document are un caracter intern: nu va fi publicat în Buletin sau în presă”.

Ca şi cum nu şi-ar fi dat, fără comentarii, acordul la acele hotărâri, Ceauşescu va redeschide şantierul Canalului. În aceeaşi manieră “democratică” a închiderii sale: va hotărî reluarea lucrărilor, apoi va “consulta” specialiştii şi în cele din urmă va decide că investiţia va aduce mari beneficii. O eficienţă decisă de voinţa şi planurile sale.

Mor caii CAP de foame                

În prima şedinţă a Biroului Politic ce-a urmat morţii lui Stalin se discută situaţia grea din ţară în domeniul aprovizionării populaţiei cu alimente. Cu acest prilej se poartă acest surprinzător dialog în raport cu succesele  raportate şi descrise  propagandistic în discursul oficial:

„Dej: Stăm cu cartele şi alţii au terminat şi va trebui să vedem problema aceasta bine. Trebuie să mărim randamentul la hectar. Ne mor caii. Nu se pot duce caii în pădure, să-i ţină până primăvara?

Moghioroş: Caii nu pot trăi cu frunze.”  

Prezent şi viitor la  data închiderii şantierului

În şedinţa CC al PMR din 21 iulie 1953, se decide ca termenul utilizat pentru închiderea şantierului să fie cel de “amânare” pentru lucrarea ce urma a fi finalizată în 1956-1957.

Datele privind viitorul canalului în acel moment sunt prezentate astfel de Alexandru Moghioroş:  

“Canalul are o suprafaţă de circa două mii hectare care va fi încă mărită cu două sau patru mii ha.

O parte a Canalului, vreo 8 km. în care vine deja apa printr-o mică ajustare va fi folosită pentru irigarea suprafeţelor cultivate cu zarzavaturi. Iar o altă parte  a unităţilor de construcţie va fi folosită pentru îmbunătăţirea litoralului. Trebuie întărit malul Mării Negre, există acolo de fapt o organizaţie a litoralului care încă nu are mijloacele necesare. Cu unităţile sanitare la fel.

Mijloacele culturale vor fi folosite în regiunea Constanţa pentru întărirea muncii culturale.

Un număr de activişti de partid care au lucrat acolo vor fi lăsaţi tot în această regiune pentru întărirea organizaţiilor de partid şi de UTM, acelaşi lucru şi cu activiştii sindicali”.

“Noul curs al politicii economice nu înseamnă o nouă linie în ceea ce priveşte construirea socialismului; linia partidului a fost şi va rămâne construirea socilaismului. Noţiunea de curs în economie înseamnă un complex de măsuri. Linia partidului este clară, este justă definită într-o serie de documente, este linia pentru care muncim s-o îndeplinim”. Miron Constantinescu

La strânsul recoltei

În şedinţa de la Constanţa, Moghiroş recomandă activiştilor de partid să se le spună şantieriştilor: “Tovarăşi trebuie să mergem la strângerea recoltei, lucrările Canalului pot suferi amânări şi această amânare poate să fie recâştigată în timpul iernii, dar în agricultură pierderea nu mai poate să fie recâştigată şi acolo orice întârziere înseamnă pierdere. (…) Toată lumea trebuie să plece la strângerea recoltei. Este o datorie patriotică a fiecărui muncitor cinstit ca să contribuie la strângerea pâinii poporului, a oamenilor muncii”.

“Noul curs” al politicii economice

La data morţii lui Stalin (5 martie 1953), delegaţii ale ţărilor comuniste, în frunte cu liderii lor se aflau la Moscova, în şedinţa Biroului Comitetului de Asistenţă Economică Mutuală. Şedinţă neterminată din cauza morţii lui Stalin. În Biroul Politic de la Bucureşti care urmează, se fac cunoscute conţinuturile ei îngrijorătoare: mari lipsuri în domeniul energiei electrice şi termice în toate ţările comuniste, viitoare măsuri de creştere a planurilor impuse de sovietici sovromurilor. Nimeni nu-şi expune deocamdată opiniile, aşteptând reluarea discuţiilor la Moscova.

Proteste

Nu se sting însă bocetele şi manifestările de eternizare a lui Stalin, că mari mulţimi de muncitori din “citadele proletare” organizează mişcări de protest şi greve.  Cele dintâi sunt în mai-iunie 1953 în Cehia şi la Poznan (Polonia). Mişcarea izbucnită însă în iunie în   Berlinul de Est s-a extins în peste 250 oraşe din RDG şi s-a soldat cu aproximativ 500 de morţi.

Autocritici

Discutarea situaţiilor nou apărute datorită revendicărilor muncitoreşti s-a făcut, după tradiţie, la Moscova. Consecinţă a acestor discuţii sunt măsurile care se iau în domeniul economic (printre care, în România, închiderea şantierului Canalului).

Stenograma discuţiilor şedinţei Biroul Politic al CC al PMR din 3 august 1953 pe tema “îndreptării cursului politicii noastre economice” sunt de un interes aparte.

Fără a se sulfa vreun cuvânt despre orientările stabilite la Moscova ori mişcările de protest care le-au generat, cu referire strict la situaţia României – ca şi cum altul fusese până acum la conducerea ei – Dej menţionează greşelile: creşterea nejustificată a volumul investiţiilor faţă de venitul naţional; forţarea ritmului industrializării; creştea continuă a sarcinilor de apărare.

Vinovaţi

În greşelile făcute, convin participanţii, oamenii vor fi informaţi că un mare rol au avut “deviatorii de dreapta”. Nici un cuvânt despre sovieticii care au impus o astfel de politică, nimic despre realitatea că adevăratul centru de comandă al României este Kremlinul.

“Noul curs…”

Ca şi cum şedinţa ar fi fost rezultatul unei bruşte treziri la realitatea ţării, participanţii proiectează schimbări importante în relaţiile şi mecanismele economice din România. Printre aceste: respectarea  zilei de muncă de 8 ore, lichidarea muncii voluntare, creşterea salariilor, sporirea de 2,5 ori a volumului construcţiilor de locuinţe, mai buna aprovizionare a populaţiei cu alimente, construcţii de obiective social-culturale şi abandonează lozinca realizării cincinalului în patru ani.

Deşi discută despre “noul curs”, conducătorii decid că nu este o formulă potrivită şi rămân la neutra formulare “sarcinile economice ale partidului în etapa actuală”.

Pentru aceasta se decide scăderea volumul de investiţii de la la 26% la 22% iar creşterea fondului de consum de la 65% la 72% din venitul naţional.

Ca şi cum n-ar fi făcut parte din unanimitatea care a stabilit “noul curs economic”, peste doar câţiva ani, Ceauşescu va repune în funcţiune vechea politică economică stalinistă.