Asasinat politic sau cancer?

Un deces natural  cauzat de cancer sau un asasinat politic? – este întrebarea pusă în cazul morţii primului conducător comunist al României. Ambele alternative au avut şi au susţineri argumentate.

În 19-20 ianuarie 1965, o delegaţie condusă de Gheorghiu-Dej fusese la Varşovia pentru a participa la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. După tipicul statornicit în raporturile cu presa, părea că acolo totul decursese normal. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, prietenească – menţionau comunicatele din întreg lagărul socialist  – „detaliind” cu subiectele şi concluziile documentelor adoptate. Stenogramele la care avem acces  în zilele noastre, ne redau însă o altfel de atmosferă. „Declaraţia de independenţă din aprilie 1964” făcută de români, poziţia acestora faţă de CAER şi relaţiile deosebite cu conducerea PC Chinez apăreau ca o periculoasă breşă în „monolitul” care se voia a fi „sistemul comunist” condus de Moscova „în lupta” cu „imperialismul”.    

Moarte fulgerătoare

Pe drumul de întoarcere, făcut cu trenul special, Gheorghiu-Dej s-a simţit rău. Se plângea că „luase o răceală” – după spusele şefului său de cabinet Paul Sfetcu care-l însoţise în călătorie – deoarece liderul polonez, Gomulka îl cazase în condiţii improprii.

Această boală de scurtă durată e nodul enigmei morţii lui Dej şi totodată prima premisă în validarea ipotezei de asasinat.  Pentru că sănătatea sau boala oamenilor politici de asemenea rang este o problemă de stat, ea este supravegheată prin desemnarea unor instituţii şi persoane de cea mai înaltă competenţă medicală. În cazul lui Dej, medicii au descoperit cancerul în faze avansate de metastază. Iar zvonurile că fusese iradiat de sovietici, la Varşovia, s-au răspândit repede.

Ce spun martorii? În clipele de dinaintea morţii,  la căpătâiul lui Dej s-au adunat membrii Biroului Politic pentru a-şi lua rămas bun, îşi aminteşte nepoata lui. Tovarăşii lui Dej „şi-au luat angajamente” să aibă grijă de familia sa şi au aprobat succesorul în persoana lui Gheorghe Apostol. Curând însă după moartea liderului, vor trece crimele şi relele trecutului apropiat în socoteala sa.

“Cum a murit Dej?” l-am întrebat în 1994 pe I. Gh. Maurer cel ce fusese considerat “mâna dreaptă a lui Dej” în exerciţiul puterii. “Acasă, în martie 1965”, mi-a răspuns scurt acesta. Ce boală a avut? “Cancer a avut. De cancer îl tratau doctorii.” Fusese internat în spital? “Nu. Şedea acasă. Veneau doctorii şi-l tratau”. Boala  durase mult timp? “Nu. Câteva luni. Două sau trei.” Nu era nimic suspect în îmbolnăvirea sa subită, urmată de o moarte grabnică? “Pentru mine? Dacă doctorii mi-au spus că e cancer, eu nefiind medic, n-aveam cum să pun la îndoială spusele lor.” Auzind câte ceva despre metodele de exterminare KGB, printre oameni s-a răspândit zvonul că ar fi fost iradiat într-una din vizitele ce le făcuse în afara ţării… – am încercat eu să avansez spre intervievat. Interlocutorul meu însă nu mi-a răspuns.