A cincea Evanghelie – pelerinajul

Interlocutorul nostru este Înalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim.

Înalt Prea Cuvioase Părinte Superior, ce rol are aici, la Ierusalim, Reprezentanţa Patriarhiei Române?

În primul rând reprezintă Patriarhia Română şi poporul român la Locurile Sfinte. Facilitează apoi pelerinajele românilor. Şi are grijă spirituală de enoriaşii permanenţi din familiile mixte sau de enoriaşii temporari care sunt pelerini ori muncitori români în Israel. Reprezentanţa Patriarhală este deci un fel de ambasador la Ierusalim – centrul creştinismului, de unde îşi trage seva învăţătura Domnului Hristos.

Ierusalimul este un loc special şi pentru lumea musulmană, şi pentru lumea ebraică, şi pentru creştini…

Da, sigur! Noul Testament, cum spune Fericitul Ieronim, „în cel vechi se ascunde”. Istoria a făcut ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum cunoaştem şi Ierusalim a devenit oraş al celor trei religii. Creştinii au devenit încet-încet o mică minoritate aici în Ţara Sfântă drept care este de datoria bisericii ortodoxe din lume – principala deţinătoare a locurilor sfinte -, şi datoria creştinilor să fie prezenţi aici. Trebuie să întreţinem şi să susţinem Locurile Sfinte să nu fie doar nişte simple muzee pe unde trec ghizii cu persoane din Occident sau din Statele Unite ori care aparţin altor culturi şi civilizaţii. Biserica de aici este o biserică vie dată de prezenţa bisericilor de pe mapamond înălţate aici, dar şi de creştinii care vin rânduri-rânduri.

Evlavie şi credinţă                

Sunt darnici pelerinii români cu lăcaşurile credinţei lor din Ţara Sfântă?                 

Marea majoritate a celor care vin în pelerinaj sunt oameni săraci sau oameni de mijloc, şi foarte puţini oameni cu stare. Omul sărac, din sărăcia lui, cu siguranţă dă şi el cât poate de mult. Valorile sunt simbolice dar din punct de vedere spiritual-religios important este cu ce spirit dai, nu cât dai. Desigur cei care au posibilităţi şi pot să ajute acolo unde este nevoie, ar fi foarte bine s-o facă în mod generos. Cred că există o moderaţie şi în partea acestei categorii, binevenită oricum în contextul nevoilor de aici. Mă refer, în special, la aşezământul de la Ierihon, unde orice contribuţie venită ne ajută pentru a avansa cu finisajele şi pentru a inaugura. Sperăm ca prin prezenţa şi daniile celor care ne vizitează să contribuie la definitivarea lucrărilor sale.

Primiţi mulţi pelerini din România în ultimii ani?

Prin intermediul Reprezentanţei Patriarhale Române mai puţin pentru că şi capacitatea şi posibilităţile noastre sunt mici. La noi, câteva sute de oameni pe an. Vin foarte mulţi prin diferite firme de turism româneşti în cooperare cu firme israeliene. Unii ne vizitează, alţii nu ne vizitează şi au diverse programe. Sunt oameni care îşi doresc să vină în special la sărbătorile de la Ierusalim, să le trăiască conform rânduielilor şi procesiunilor de aici. Este o venire mai cu zăbavă, nu o simplă excursie. Ambianţa aşezămintelor cu sfintele slujbe, cu mărturisirea păcatelor, punerea unui început bun, o renaştere spirituală – sunt lucruri foarte binevenite.

Despre Dvs. se spune că aveţi mare evlavie la Sfântul Ioan Iacob. Ce înseamnă aceasta?

Evlavia presupune respect, dar în acelaşi timp şi credinţă. Evlavie nu poţi să ai decât către lucruri sfinte, către o persoană sfântă, cum a fost Sfântul Ioan care s-a nevoit faţă de cuvintele şi poruncile Evangheliei, faţă de biserică. Sau să te manifeşti în biserică cu evlavie, adică să ai ţinută adecvată, unde se îmbină credinţa cu respectul, cu ascultarea şi urmarea îndemnurilor bune. Termenul este clar din limba greacă,  alt cuvânt românesc fiind cucernicie.

Este Sfântul Ioan Iacob – Hozevitul, cum i se mai spune – un simbol al bisericii ortodoxe româneşti de aici?

Îl considerăm ca ocrotitor al românilor aflaţi în Ţara Sfântă. Rugător pentru românii aflaţi aici. Sf. Ioan Iacob a fost în mijlocul generaţiei care a venit atunci în număr destul de mare în Ţara Sfântă şi el a fost cel care le-a scris: „Fii pribegi ai ţării mele, rătăciţi printre străini, nu uitaţi menirea voastră, de români şi de creştini!”. Un fel de testament putem să spunem al Sf. Ioan Iacob faţă de cei aflaţi aici în ţară, fie că sunt la Reprezentanţa Patriarhală slujitori, fie că sunt monahi, fie că sunt persoane civile stabilite aici în diverse formule. „Nu uitaţi menirea voastră, de români şi de creştini!” – e ceva uriaş după părerea mea!…

Invitaţie la pelerinaj

Cum este apreciat pelerinajul în Ţara Sfântă de tradiţia bisericii ortodoxe române?

Socotim că pelerinajul este un act de cult. Colectiv şi particular, pentru că te implică şi cu comunitatea, cu cei care eşti în această acţiune sfântă; te raportezi la Dumnezeu prin preot sau duhovnicul tău sau în mod direct prin rugăciunea personală. Este totodată o datorie sfântă să venim aici, să ne pocăim de ce a fost în trecut, să punem un început bun şi să ne documentăm pentru credinţa noastră. Căci merg oamenii la biserică, ascultă cuvântul de duminică, mai se publică prin ziare, mai sunt emisiunile de la televiziune, cărţi care apar… Dar, cu toate acestea, multe cuvinte frumoase şi folositoare la suflet trec pe lângă urechile oamenilor. Or un pelerinaj la locurile sfinte este un prilej de a cunoaşte mai mult despre credinţă, despre Iisus Hristos, despre Evanghelie, şi de ce nu, despre istorie. Aici trec toate axele importante ale pământului. Eu obişnuiesc să numesc Sfintele Locuri a cincea Evanghelie. Cei care citesc acasă sau ascultă cele patru Evanghelii, venind la locurile sfinte iau contact cu a cincea Evanghelie. Nu este numai o figură de stil, pornită de la mine. O găsim în Sfânta Scriptură şi e spusă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În momentul când sărbătorim Floriile, după învierea lui Lazăr, când a intrat triumfal în Ierusalim, iar fariseii îi certau pe copii şi pe cei care strigau „Osana, fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”, el spune „Lăsaţi-i să spună ceea ce spun, lăsaţi-i să vorbească pentru că dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor grăi.” Acest „pietrele vor grăi” este exact ceea ce se întâmplă astăzi. Pietrele acestea pe unde a trecut Iisus Hristos, mormântul gol al Mântuitorului, locul naşterii Lui, izvorul de la Nazaret unde Sfânta Fecioară a primit vestirea că va naşte pe Fiul Celui Prea Înalt – toate acestea sunt o adevărată a cincea Evanghelie – mărturii în piatră care vorbesc despre Iisus Hristos. Pelerinajul este edificator şi ca vizită de încredinţare. M-am dus să mă încredinţez, să ating cu mâna mea locurile respective. Nu trebuie să uităm şi dimensiunea harică sau de lucrare tainică dumnezeiască pentru că aceste locuri au un har aparte al lui Dumnezeu care se lipeşte şi de sufletele, ca să spun aşa, mai poetic, de sufletele celor care trec pe aici. Veniţi aşadar la Locurile Sfinte!

„Avem şi pustnici din România ce şi-au pus această făgăduinţă a pustniciei – pentru o perioadă mai lungă, unii vor pentru toată viaţa – pe Valea Hosevei sau pe Valea Sf. Sava sau prin preajma mănăstirii Sf. Hariton sau Chiliei Sf. Chiriac. Sunt locuri binecuvântate care atrag ca un magnet spiritual doritorii de nevoinţă, de asceză şi de viaţă spirituală. Aceşti oameni deosebiţi sunt adevărate canale ale harului şi ale milei lui Dumnezeu faţă de lumea înconjurătoare. Sunt prezenţe benefice care îndeamnă la dragoste, la înţelegere, la păstrarea valorilor corecte şi a echilibrului în viaţa de zi cu zi. Sunt oameni care au vocaţie aparte de însingurare, dar această însingurare înseamnă şi a fi mai aproape de lume cu preocuparea rugăciunii şi a mesajului dumnezeiesc. Prezenţa şi existenţa lor este binevenită în orice tip de societate şi în orice vreme.” Înalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu

Ioan Iacob Hozevitul – ocrotitorul românilor

„Sfântul Ioan Iacob a scris numeroase şi frumoase poezii care se pot adresa omului contemporan cu succes şi cu încărcătură duhovnicească maximă.

După ce a trecut la cele veşnice, s-a descoperit unei credincioase din Australia care a sesizat Patriarhia Ierusalimului, că i s-a arătat un sfânt din deşertul Iudeii, că este în peşteră şi că să fie scos de acolo. Şi aşa s-a întâmplat. Deşi murise demult avea o carnaţie ca a noastră.  Aşa a fost găsit şi sfântul.

Sfântul Ioan Iacob a făcut multe, multe minuni. Prin 1994, unul dintre stareţi a spus „să schimbăm veştmintele sfântului” şi i-au luat încălţările cu care el era în picioare şi cu care se nevoise el. Prăfuite cum erau,  le-a luat şi le-a păstrat o vecină de evlavie, aici în oraş, care este fiica mea duhovnicească. Le-a ţinut vreo trei ani de zile – ştiţi de binecuvântare în casă – încălţările sfântului, bocancii lui. După care i s-a transmis „să-mi aduci bocancii înapoi”. S-a dus şi i-a adus înapoi.” Înalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu