Tortura timpului

Foamea, frigul, bătăile, singurătatea, bolile, promiscuitatea, grija şi sentimentul de culpă pentru familia şi prietenii “de afară”, disperarea în faţa sentinţei primite, – toate aceste suferinţe sunt amănunţit zugrăvite în amintirile foştilor deţinuţi politici publicate în ultimii ani. 

Coliviile întunecate ale închisorilor sunt însă şi spaţii aparte care se sustrag legilor fizice ale timpului. În durata sa afectivă – o completare şi o excepţie a măsurătorii fizice şi  biologice – se produc prefaceri care-l transformă în tortură inimaginabilă omului liber. Căci timpul trăit fără evenimente se dilată iar memoria lui nu-ţi îmbogăţeşte  spiritul.

Pentru cei rămaşi în libertate, “duşmanii regimului” sunt ca nişte morţi: cu pedepse şi adrese necunoscute, fără drept de pachete, vorbitor şi scrisori. Pentru condamnaţi, cu excepţia nopţii şi zilei, viaţa şi-a ieşit din ritmurile fireşti.   

Lena Constante, femeia care şi-a plătit cu 12 ani de detenţie o amăgitoare iubire, a descris în memoriile sale povara singurătăţii şi inactivităţii din celulele condamnaţilor la izolare. Fiecare an egal cu celălalt în trecerea lunilor; fiecare  zi nesfârşită în pustietate; fiecare ceas cu unica măsură a paşilor dintr-un capăt în altul al dreptunghiului de ciment; fiecare minut scurs lent în sicriul celulei şi picătura chinezească a celor 60 de secunde dintr-însul… 

Doar Dumnezeu  ar  putea răsplăti asemenea suferinţă şi  pedepsi pe cei vinovaţi de  iadul ei!