Timpul carismei

Printre caracteristicile timpului nostru se află şi „democratizarea veşmintelor”. Între politicieni, magnaţi, vedete de cinema şi cetăţenii obişnuiţi au dispărut diferenţele vestimentare care altădată făceau imposibilă confuzia dintre un reprezentant al elitei şi oamenii de rând.

Ce anume atunci îl transformă pe omul obişnuit într-un „lider care fascinează” subjugând mulţimile  de milioane care-i dau votul? Carisma – este răspunsul oferit cu promptitudine de reprezentanţii feluritelor specii de exegeţi şi profesionişti în politică şi media. Un răspuns pe cât de sigur, pe atât de plin de incertitudine deoarece la întrebări precum „ce este carisma?” ori care sunt măsurile, natura şi alcătuirea ei, psihologii sunt incapabili de a da certe indicii.

În „spectacolul” care-a devenit exerciţiul puterii democrate, politicianul care originează prototipul liderului carismatic este preşedintele american J. F. Kennedy. Încercările de descifrare a farmecului personalităţii sale au condus la analogii cu portretul-robot al reporterului de televiziune, telegenia fiind calitatea dintâi a acestui gen de conducător. Inteligent şi cultivat la nivel adecvat votanţilor săi, în faţa camerelor de filmat care-l urmăresc pretutindeni, omul puterii se mişcă zâmbitor şi degajat, cu replici prompte şi spirituale.

Creaţie a mass-mediei, liderul carismatic se supune regulilor publicităţii şi reclamei după care sunt create şi funcţionează vedetele de cinema şi televiziune. Luminile reflectoarelor, microfoanele, articolele din ziare şi camerele de filmat ţes astăzi hainele puterii.