Marius de la Niagara

Nu poţi vizita Canada fără a încerca să vezi una dintre minunile lumii – Cascada Niagara. De-o parte şi de cealaltă a ei, simetric, Canada şi Statele Unite ale Americii exploatează cu profit maxim doritorii de a bifa la capitolul “dorinţe de viaţă satisfăcute” priveliştea giganticei perdele de apă dintre râu şi cer.  

Turism

La distanţă de câţiva kilometri de mugetul cascadei, nu găseşti nici o parcare mai ieftină de 5 dolari, preţul locului schimbându-se de la un minut la altul, în funcţie de doritori. În ritualul Niagarei intră  plimbarea cu vaporaşul care se apropie de buza cascadei, după care turistul învelit în pelerina galbenă de plastic face, prin ploaia stropilor cascadei, parcursul esplanadei alimentând cu monede de doi dolari binoclurile montate pe marginea ei. Urmează periplul magazinelor de suveniruri. Produsele lor – în general aceleaşi ca în orice loc turistic de renume şi de regulă cu marcajul “made în China” – sunt mai scumpe de câteva ori decât în magazinele de profil dintr-o altă aşezare canadiană.

Demonstraţie

La mijlocul aleii, vis-a-vis de parapetul cascadei, oarecum neobişnuit se-nghesuiau în ziua vizitei noastre vreo 40-50 de oameni. Obiectul atenţiei lor e un atelier  de sticlărie în aer liber. Separat de spectatori printr-o bară metalică, un tânăr se pregăteşte de demonstraţie. “Salut, Marius!” îl strigă un cunoscut care trece pe alee grăbit. “Salut!” îi răspunde sticlarul învârtind în cuptor boţul de material moale, de culoare incertă din vârful tijei metalice. “Sunteţi român?” – întreb avansând dintre privitori. “Până la urmă tot la români au ajuns canadienii să privească”, gândesc după răspunsul lui afirmativ. Tânărul se mişcă armonios în ţarcul său. Explică spectatorilor săi procedeele pe care le parcurge materialul de origine până când devine o vază portocalie cu nervuri translucide în toate nuanţele intermediare dintre roşu şi galben. Răspunde şi întrebărilor mele puse în română, privitorilor părând să le placă limba necunoscută a artistulului care sporeşte exotismul priveliştii.

Căci la Niagara, Marius Maria, fost muncitor la fabrica de sticlă din Buzău, absolvent al şcolii profesionale de profil din Boldeşti-Scăieni, este un artist. Are 33 de ani şi a venit în Canada în urmă cu patru. A emigrat împreună cu soţia care lucrează acum într-un luxos hotel din apropiere. Petrecuse înainte un an şi în Anglia dar nu s-a adaptat acolo.  “Job”-ul de la Niagara îl găsise pe internet. Cu un contract de muncă în buzunar, a primit uşor viza de emigrare pentru a face ceea ce în România se numea “sticlă de menaj după metoda veneţiană”.

Ziua de mâine

Plănuiesc soţii Maria să se reîntoarcă în ţară? Deocamdată, nu. Sunt fericiţi aici! – îmi răspunde urmărind obiectul  la care lucrează. În numai 15 minute, bucata de sticlă de mărimea unei pere pădureţe, prinsă în cleştii instrumentelor sale, ciupită şi învârtită măiestrit în miezul de foc al cuptoarelor a devenit o vază înaltă de 40-50 cm. Până mâine se va răci şi va putea fi pusă în vânzare. Preţurile “obiectelor de menaj” se plătesc aici la nivelul economiei americane – cele mai ieftine 10 dolari, cele mai scumpe 1500. Un busness apreciat ca bun de proprietarul lui şi deopotrivă de sticlar. O afacere corectă şi pentru cumpărătorul care după ce-a asistat la munca şi priceperea încorporate în produsul finit, e mulţumit constatând cu ochii lui că-şi merită preţul.

Vorbind cu mine, Marius Maria aduce un supliment  demonstraţiei obişnuite. Smulge altă picătură din « plastilina » incandescentă, suflă în ea bule de aer prin tija ca un uriaş flaut şi-o răsuceşte cu pricepere în fierbinţeala cuptorului.

Ce-aveţi aici spre deosebire de ţară? întreb eu. « Liniştea zilei de mâine. » “Dincolo” au trecut prin zile grele deoarece omul obişnuit care vrea s-o ducă mai bine şi să rămână cinstit nu se poate descurca printre atâtea încrengături şi atâţia corupţi.  Aici, cele câteva carduri pe care le au canadienii sunt « chei » pentru toate. Nu-ţi trebuie adeverinţe şi autorizaţii. Tot ce-i lipseşte din România sunt familia şi prietenii. Vorbind  cu mine, Marius ridică bagheta în soare. Pe fundalul cerului brodat de stropii fini ai Niagarei se profilează un căluţ din sticlă translucidă. Minunea facerii lui a durat 90 de secunde.

« Thank you werri match! » – mulţumeşte Marius turiştilor Niagarei care se-nghesuie să cumpere suveniruri făcute după design de Buzău.       

Mostre de kitsch american

Pe strada principală a orăşelului Niagara Falls ai ocazia să vezi şi să guşti „distracţiile americane”. Impresia este de bâlci modern. Mecanisme imense care urcă, învârtesc şi coboară iubitorii de „senzaţii tari”, călătorii cu maşinuţa în infernul unor tunele cu stafii, demoni şi criminali celebri unde la cotitură te loveşte după ceafă o „moarte” cu coasă de plastic ori vreun schelet colţos îţi cade în braţe sunt asaltate de adulţi care se amuză precum copiii de asemenea plăceri. „Ispită” pentru a plăti biletul de intrare într-un muzeu al figurilor de plastic este „statuia” Angelinei Jolie, „operă monumentală”  căţărată pe soclul unei maşini în poziţia de „ patru labe” şi un faraon egiptean, confecţionat „în mărime naturală” dintr-un material spongios de culoare gri, care se roteşte mormăind ca un leu şi fulgerând drăceşte din ochii roşii, mobili.

Zăbovim (fără „mândrie patriotică”) în faţa intrării restaurantului „Hunter House Dracula” dar intrăm la „Rainforest cafe” – un local de lux (după preţuri) în „stil junglă”.  O capodoperă a kitsch-ului american, în opinia noastră de europeni, unde poţi consuma hamburgeri în diverse variante dar cu gust asemănător şi bea coca-cola. Ca pretutindeni în locurile publice canadiene – fumatul este interzis.  Sub copaci tropicali cu frunze de polietilenă din care tigri de pluş şi boa din plastic îşi bălăngăne cozile pe feţele tărcate de muşama ale meselor, turiştii americani par să se simtă foarte bine în atmosfera întunecoasă  a „junglei” cu „consumaţii” necorespunzătoare buzunarului de român.    

Celebritate turistică

Cel mai celebru loc turistic al continentului american este Cascada Niagara, situată între lacurile Ontario şi Erie şi formată datorită denivelării dintre ele. Cascada este „împărţită” între Canada şi Statele Unite. Orăşelul Niagara Falls, situat pe malul ei canadian primeşte anual 14 milioane de turişti din toată lumea, veniţi să admire spectacolul unic al căderii câtorva zeci de milioane de litri de apă de la o înălţime de peste 50 de metri.

Minunea naturii este speculată extrem de profitabil prin tehnicile managementului turistic şi cu ajutorul tehnologiei americane de vârf. Astfel că poţi admira cascada din turnuri special amenajate; cu ajutorul unor tuneluri şi ascensoare te poţi „strecura” în spatele zidului curgător; vaporaşele i te apropie din toate unghiurile; poţi chiar s-o contempli, de sus, din „obiectele de zburat” introduse în circuitul  turistic al locului; iar telefericul îţi oferă senzaţia că eşti stăpânul imenselor ei valuri înspumate.  Prilej cu care ghizii îl citează pe Charles Dickens: „mi se părea că mă ridic de pe pământ şi privesc raiul” – apreciase scriitorul acelaşi peisaj.

Nu lipsit de interes este faptul că în preferinţele americanilor pentru organizarea voiajelor de nuntă, Niagara este pe primul loc. „A doua mare dezamăgire a americanilor, după căsătorie”, după cum a ironizat Oscar Wilde obiceiul.