„În mâinile poporului”

Evocând momentul naţionalizării din iunie 1948 ca act al genezei economiei socialiste, propagandiştii îşi colorau expunerea cu pilda unui Toma Necredinciosu din vremea aceea. Se făcea – ziceau ei numindu-l fie pe Malaxa, fie pe Auschnitt  – că atunci când auzise că fabricile sale trecuseră „în mâinile poporului” ar fi izbucnit în râs. „În faţa primului tractor care va ieşi pe poarta unei fabrici conduse de muncitori, mă voi aşeza eu, ca să treacă peste mine”, ar fi zis acela cu totul neîncrezător în capacitatea noilor gestionari ai avuţiilor sale. Au ieşit sute de mii de tractoare iar fostul „exploatator” şi-a uitat promisiunea – se încheia exemplul.

Când şi cum a devenit proprietar, „poporul” habar n-a avut. A aflat, ca în august 1944, după eveniment, ce se făcuse. Cert este că „forţele” şi „mijloacele de producţie” naţionalizate au sporit şi au produs mult peste cantitatea şi calitatea „modului de producţie capitalist”. Astfel că la începutul anilor 60, rata de dezvoltare a economiei româneşti era de 15-16% situând România pe locul doi în lume, după Japonia.

Declinul a început însă repede, viteza sa amintindu-ne de observaţia lui istoricului Robert Conquest: „Stalinismul este o cale de realizare a industrializării  după cum şi canibalismul este un regim bazat pe proteine superioare”.

În urmă cu o jumătate de secol însă, în numai doi ani economia de piaţă a ţării a fost etatizată şi planificată. La 16 ani după căderea regimului, trecerea la economia de piaţă este încă un proiect reformist. De ce? Vă lăsăm pe dumneavostră să judecaţi…