Disidentul Bulă

Cu excepţia, probabil, a locatarilor din Cartierul Primăverii, caloriferele erau reci şi în casa activistului de partid şi în apartamentele „oamenilor muncii”, curentul se întrerupea în ceasurile de „economie” deopotrivă în casa zootehnistului şi a inginerului  CAP iar din complicaţiile avorturilor  provocate mureau şi neveste ori fete de securişti.

Însă pe vremea când mulţimi de polonezi sau cehi – ce nu răbdaseră nici pe departe criza de alimente  şi energie ori interdicţiile românilor – făceau greve, proteste şi demonstraţii, noi povesteam bancuri cu Bulă. El era „disidentul” care spre deosebire de cetăţeanul „normal” îşi spunea cinstit gândurile şi faptele.  Omniprezentul Bulă urcă pe şcoală „ca să aibă liceul la  bază”, anunţă că Margareta Pîslaru s-a întors din America pentru a-şi ridica raţia de zahăr şi ulei pe luna în curs, califică starea naţiunii ca „societate socialistă multilateral înfundată”, defineşte legea ca zvon aprobat în unanimitate de MAN ori avertizează că… dacă spui braşoave, vei fi doljenit!

Fie din isteţime, uneori din prostie, dar cel mai adesea în logica pură a bunului simţ, Bulă contracara sindromul „schizofreniei de masă”  despre care se va vorbi ulterior că rezultase din duplicitatea „omului nou”. Fără-ndoială şi că eroul acestui folclor fusese apreciat de Securitate ca supapă de defulare a  mulţimii căci nimeni „n-o păţise” din cauza lui.

Iar pe motiv de ascultat şi spus bancuri cu Bulă, disidenţi  ori  fii şi nepoţi de disidenţi am fost toţi.