Cenaclul românesc

“Acum zece ani, într-o noapte de Sânziene, ne-am întâlnit câţiva într-o casă, rememorează Dumitru Popescu începuturile cenaclului. Am recitat toată noaptea poezii şi am discutat literatură. Atunci am hotărât să facem un cenaclu şi să-i dăm numele lui Eminescu. Printre noi se afla şi sculptorul Nicăpetre, autorul statuii poetului naţional expusă la Câmpul românilor din Hamilton. De-atunci încoace, la fiecare 14 iunie facem, într-un fel de  pelerinaj acolo, o sărbătoare a muzicii şi poeziei româneşti. Avem şi o formaţia muzicală, corala « Armonia » condusă de profesorul Augustin Medan.  Până acum circa 300 de cărţi au fost lansate în cenaclu, au tipărit şi membrii cenaclului multe lucrări, unele dintre ele la Bucureşti. Am organizat expoziţii, susţinem formaţiile de teatru, facem sărbătorile de Paşti şi Crăciun împreună la biserică pentru că tot biserica rămâne elementul românesc de legătură».

Această « punere în temă » mi-a fost făcută cu prilejul uneia dintre şedinţele lunare ale cenaclului. Ar fi fost greu de crezut dacă nu aş fi văzut cu ochii mei cum în luxosul imobil de la nr. 119 de pe Avenue Merton din Toronto, într-o duminică, pe la ora 14 s-au adunat mai mult de 50 de români. Bărbaţi şi femei, în bună parte oameni trecuţi de amiaza vieţii, au ascultat, discutat şi apreciat poezii, epigrame, însemnări la prima lectură ori din cele mai recente apariţii editoriale. Simbol al întâlnirii era o uriaşă pâine cu două minuscule steaguri – tricolorul românesc şi steagul Canadei – înfipte în coaja ei rumenită. Cenacliştii s-au despărţit cu greu către seară după party-ul, în stil canadian, unde de pe masa plină de bunătăţi tot fasolea bătută  şi ţuica de prune au fost primele încercate.

Stând de vorbă cu Dumitru Popescu, animatorul cenaclului şi redactor-şef al ziarului românesc « Observator », arhitectul Ion Constantinescu, regizorul Stelian Ilie, doctoriţa Lucia Duşleag, profesoara Andaluza Nagy, inginerul Ovidiu Creangă, sculptorul Valeriu Cercel am aflat că singura comunitate etnică din Canada care are un cenaclu sunt românii. Intelectualii  români ajunşi în Canada în urmă cu ani mulţi ori sosiţi mai recent, după ce s-au pensionat, la copii, au găsit o modalitate de viaţă spirituală şi totodată de retrăire a unor momente fericite de tinereţe. Pasiunea pentru lectură a generaţiei, preţul deasupra oricărei estimări băneşti pe care-l avea o carte bună a cărei lectură se făcea, pe nerăsuflate, împrumutată de la un prieten la altul, locul de onoare acordat bibliotecii în apartamentul de bloc toate acestea sunt evocate cu însufleţire de cenacliştii români din Canada.

Amintiri renăscute din epoca-n care  « scriitorul era un zeu… », după  spusele unui scriitor rus imigrant la Paris cu referire la culturile Estului Europei.