„Acasă” şi în „ţară”

În urmă cu două decenii ar fi fost de neimaginat ca un cetăţean român să viseze la o casă precum aceea a familiei Alina şi Cornel Tăbăcaru din selectul cartier Ricmond Hill al oraşului Toronto.

Reşedinţă

Să poţi avea într-un mega-city o proprietate de un hectar şi jumătate, amenajată cu rafinament de peisagist profesionist e un semn că faci parte din înalta societate a continentului american. Cum rangul caselor se măsoară şi după capacitatea lor de a găzdui cât mai multe persoane fără a se deranja între ele, reşedinţa familiei Tăbăcaru este una cu adevărat impresionantă cu cele şapte dormitoare şi băile aferente. Dotările sunt, de asemenea, la superlativ: sală de cinema, sală de jacuzzi, saună, bibliotecă şi birouri, un bar unde poţi face o petrecere cu 50 de invitaţi. Soţii Tăbăcaru mai au însă şi alte proprietăţi în Toronto, „o divizie” de proprietăţi imobiliare în Florida şi o alta în România.

Pe viitor, când va veni şi rândul fiicei mai mici să plece la studii universitare şi se îndepărteze de părinţi, familia intenţionează să se stabilească  într-o „casă de iarnă” în Florida. Vara vor muta „cartierul general” în Toronto, păstrând desigur şi sediul firmei „Tracika – Inc” din cartierul bucureştean Băneasa. Şi cine ştie unde încă vor mai avea reşedinţe, de vreme ce firma posedă acţiuni importante la o fabrică de autoturisme din Taşkent şi la un hotel din Tbilisi…

Cum au reuşit? „Ca toţi aceia care au avut un ţel, au avut noroc şi au fost dotaţi” – dă o definiţie a succesului, răspunzându-ne la întrebare, Cornel Tăbăcaru. În 1989, soţii Tăbăcaru „lucrau în turism”, cum se spunea pe-atunci. Loc râvnit care-ţi permitea să vezi, să auzi şi mai ales să cunoşti mai multe decât ceilalţi. Vizitaseră chiar şi America şi se gândeau, încă de prin 85-86, să emigreze. De ce-au ales Canada? O întâmplare, datorită unei cunoştinţe. Nu şi-au pus problema că n-or să reuşească? Aveau şi alte variante în caz de nevoie – Australia, Costa-Rica…

Bussines-man-ii

Banii au început însă să-i facă în România. Prima firmă particulară de turism din Prahova a fost fondată de Cornel Tăbăcaru. Nu este însă una dintre „afacerile mari”. Din 1990 şi până în prezent, contabilizează 59 bussines-uri, dintre care „vreo trei sunt foarte mari”. Prima dintre ele a fost cu dozatoarele TEC de produs sucuri. Primul aparat îl văzuse într-un aeroport. Când a plătit sucul pe care-l comandase şi-a însemnat numele firmei producătoare. A luat imediat legătura cu producătorii, a cumpărat, a  expus şi vândut primele 40 dozatoare, în 1991, la cel dintâi TIBCO. Printr-o întâmplare a început şi altă afacere profitabilă şi de succes. Datorită limbuţiei unui vecin de călătorie în avion a auzit prima dată de Aspartan. Omul pălăvrăgea încântat despre „minunăţia” ce-o găsise în Elveţia. Cornel Tăbăcaru  l-a ascultat atent, a pus şi întrebări lămuritoare, a coborât din avion… şi s-a grăbit.

Pregătită pentru viaţă

„Am fost pregătită de mică pentru o viaţă nomadă, povesteşte Alina Tăbăcaru, absolventă de filologie. Fiică a cunoscutului om de cultură şi jurnalist orădean, Adrian Vasilescu, avea 6-7 ani când a vizitat cu părinţii ţările învecinate. Vara era urcată în tren şi trimisă singură la bunici dintr-un capăt de ţară într-altul.

La evenimentele din 1989,  era gravidă în ultima lună cu fiica mai mică Ştefana. Catinca, primul copil avea 9 ani. A născut în ianuarie şi în octombrie 1990 a urcat cu fetiţa cea mare în avion spre Canada. Pe cea micuţă au luat-o bunicii în grijă  în vreme ce bărbatul familiei a rămas să facă afaceri în România.

Când a decolat avionul, i-a spus Catincăi: „mamă, noi plecăm şi nu ne mai întoarcem”. „Nu ştiu ce-a înţeles copilul dar i-am spus adevărul”, îşi aminteşte azi Alina Tăbăcaru. Fetiţa a fost înscrisă în clasa a II-a pe care-ar fi urmat-o şi în ţară. Trei luni a plâns. Nu se înţelegea cu nimeni. Nu ştia boabă engleză. Întâmplarea a făcut să ajungem din nou vecini cu  foştii prieteni din Ploieşti care aveau un copil de vârsta Catincăi. Copilul a început să-şi revină şi la sfârşitul anului a trecut direct în clasa a IV-a.”

Meseria de mamă

Ascultând-o pe Alina Tăbăcaru, înţelegi că pentru a reuşi în viaţă trebuie să fii înzestrat cu o structură specială de rezistenţă. Singură cu fetiţa cea mare în Canada, şi-a căutat de lucru imediat. A găsit într-un magazin de ochelari unde „făcea de toate”. Dorea atât de mult să fie bine încât, aşa cum îşi aminteşte acum, „în faţa ochilor, ani de zile, am văzut ochelari”.

Deşi este co-acţionară împreună cu soţul la holdingul „Tracika-Inc”, deşi în treburile sale zilnice intră multe derivate din afacerile firmei, Alina Tăbăcaru îşi declară ca ocupaţie de bază „să fii mamă”.  De altfel, Canada a cucerit-o tocmai prin grija pentru copii care există aici. „Acasă” pentru ea este locul unde fetele se simt bine, adică în Canada.

La Toronto au un grup restrâns de prieteni pe care-i întâlnesc cu o anumită periodicitate. Şi cam atât. Nu tânjeşte după mondenităţi. De altfel, după câteva „ieşiri” la „evenimentele mondene” din România s-a convins că „totul e spoială”. Cât despre societatea canadiană, contrar impresiilor provenite din filmele americane, pe-aici lumea nu are vreme de poveşti şi bârfe.

Marea investiţie

Când vrei să vorbeşti despre succese şi împliniri cu soţii Tăbăcaru, aduc vorba despre cele două fiice. Casa cea mare e de altfel plină de fotografiile lor care redau toate momentele importante de pe traseul costisitoarei lor educaţii. Aceasta e, de fapt, marea şi cea mai reuşită investiţie cu care se mândresc părinţii. Catinca, după ce-a terminat facultatea de ştiinţe politice, e studentă în ultimul an la facultatea de drept a prestigioasei Duck-University. S-a plasat în vârful ierarhiei studenţeşti, reuşind astfel să fie inclusă într-un program special de drept internaţional. E unul dintre cei 32 stagiari din întreaga lume acceptaţi de Tribunalul internaţional din Tanzania  care judecă genocidul din Rwanda. Doar cinci studenţi canadieni au obţinut scorul necesar pentru a fi acceptaţi. Cum firmele de renume  îşi recrutează personalul cu prilejul practicii studenţeşti din ultimii ani de studiu,   Catinca a primit deja o ofertă de lucru la New York, cu un salariu de 145 000 dolari americani pe an. Proiectul  de viitor la care ţine cel mai mult este însă acela de a lucra la Tribunalul internaţional de la Haga.

Încă liceeană, Ştefana păşeşte bine în urma surorii mai mari. Doar că e ceva mai mondenă, mai receptivă şi mai adaptată la viteza schimbărilor de  modă şi loock.

„Autorităţile canadiene pun mare preţ pe fruntaşii din fiecare comunitate etnică. Statele Unite ale Americii şi Canada sunt ţări formate din imigranţi. De aici decurge rolul important al autorităţii fruntaşilor fiecărei comunităţi. Cine-ţi dă această autoritate de fruntaş? În primul rând starea materială, apoi modul în care se prezintă familia ta.”  Cornel Tăbăcaru

Fruntaşii comunităţii

Povestindu-ne despre Canada, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru remarca: „Aici sunt sute de etnii cu religii, obiceiuri, culturi diferite. Un guvern care administrează o astfel de ţară are mari probleme pentru a ţine lucrurile sub control şi a preveni tensiunile sociale. Să vă dau numai un exemplu. Imaginaţi-vă ce probleme ridică Anul Nou când în acelaşi cartier trăiesc oameni care-l sărbătoresc la date diferite. Ca să aplaneze posibilele tensiuni dintre vecinii deranjaţi de petrecere, un mare rol au fruntaşii comunităţilor.”

Toronto –  metropolă emblemică a afacerilor

Familia Tăbăcaru a ales să se stabilească într-un oraş a cărui vocaţie comercială este anterioară stabilirii europenilor pe continentul american. În limba băştinaşilor, Toronto înseamnă „întâlnire”, şefii triburilor de „piei roşii” din zonă venind aici la anumite date pentru a face între ei schimburi de mărfuri. După sosirea europenilor, vocaţia comercială a locului a fost respectată. La Toronto, „indienii” huroni schimbau blănurile animalelor vânate pe alcool, podoabe, ţesături  şi alte produse aduse de pe „bătrânul continent”.

În prezent metropola se întinde pe 250 km. pătraţi şi are o populaţie de  aproape patru milioane de locuitori. Aici trăiesc oameni din 80 de etnii care vorbesc circa o sută de limbi şi dialecte. Semn distinctiv al oraşului este CN Tower, cea mai înaltă construcţie aeropurtată din lume (553 m).

Diferenţa de fus orar dintre Toronto şi România este de şapte ceasuri. Clima regiunii este asemănătoare cu a noastră, din acest punct de vedere adaptarea imigranţilor români făcându-se uşor. 

Dificultăţi de adaptare

Un moment greu din viaţa de familie a soţilor Tăbăcaru a  fost acomodarea Ştefanei, fiica mai mică, în ţara de adopţie. Avea un an şi opt luni când a sosit de la bunicii din România în Canada. „Urla când o lăsam la cămin, povesteşte mama care avea pe vremea aceea o slujbă cu program fix. Avea o pereche de cizmuliţe roşii de cauciuc, o pălărioară şi o pungă de plastic cu care venise din ţară şi de care nu voia să se despartă. Probabil că acele lucruri o făceau să se simtă acasă. Dormea la cămin cu pălărioara pe cap”.