Liderul scriitorilor tineri şi Ceauşescu

Între 1966-1968, Adrian Păunescu a condus organizaţia UTC a Uniunii Scriitorilor. Dacă nu toţi scriitorii şi artiştii au fost membri de partid, până la vârsta de 35 de ani toţi ceilalţi membri ai uniunilor de creaţie din România socialistă  erau utecişti.

În atmosfera entuziastă a primăverii lui 1968, datorată declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu de reabilitare a lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi „reconsiderării” maeştrilor vieţii artistice şi literare ostracizaţi sau condamnaţi în epoca stalinistă, Adrian Păunescu a iniţiat o întâlnire a reprezentanţilor tinerilor scriitori cu Ion Iliescu, prim-secretarul CC al UTC. “Am stat vreo opt ore, de la patru după-amiază, până după ora douăsprezece noaptea; i-am ascultat pe toţi, i-a povestit Ion Iliescu lui Vladimir Tismăneanu despre acel moment. Au venit nu numai tinerii, membrii organizaţiei de tineret, ci de trei ori numărul acestora, sala de la Uniunea Scriitorilor fiind arhiplină. A participat toată conducerea Uniunii Scriitorilor – Zaharia Stancu, Jebeleanu, Marin Preda, Ivasiuc, Dimov, Breban etc. – lume foarte multă – plus tinerii, propriu-zis: Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ţepeneag, Ivănceanu şi alţii. A fost o descărcare, un prilej pentru ei să-şi exprime nemulţumirile – faptul că nu erau publicaţi, că nu aveau acces la reviste literare, la edituri ş.a.m.d. Ca şi în viaţa politică, unii dintre conducătorii acestor publicaţii – cu merite incontestabile, de altfel – păreau a se fi “eternizat” în aceste poziţii şi acordau mai puţin spaţiu creaţiei tinerilor. Asta revendicau ei, tinerii creatori.”.

Ecourile iniţiativei lui Adrian Păunescu nu s-au lăsat aşteptate. Precauţi, înalţii activişti culturali au interzis publicarea a 12 dintre scriitorii ce-şi spuseseră păsul în şedinţa cu Ion Iliescu. A fost nevoie de intervenţia conducerii scriitorilor, direct la Ceauşescu, pentru ca aceia să fie reintroduşi în circuitul publicistic.

Conform stenogramei întâlnirii lui Ceauşescu cu reprezentanţi ai scriitorilor din 6 noiembrie 1968 în vederea pregătirii adunării generale a Uniunii, poetul Adrian Păunescu a prezentat  astfel liderului comunist dorinţele tinerei generaţii  de democratizare a vieţii culturale :

« …Mi-aş permite să rezum aceste probleme şi să dezvolt pe scurt pe fiecare dintre ele, probleme care vor fi unele din punctele de interes, de atracţie, de discuţie ale adunării generale.

O problemă care cred că n-a fost prea bine explicată de scriitori este problema revistelor literare, problema unor revise literare diferite de cele pe care le-am avut până acum. Toţi scriitorii spun: “Ar fi bine să apară cât mai multe reviste” şi conducerii Uniunii Scriitorilor i se explică că pentru aceasta trebuie noi bani, noi condiţii materiale şi totul trebuie de înţeles. Într-adevăr, apariţia unei reviste în forma care a apărut până acum înseamnă pierdere, dar lucrul se întâmplă pentru că apar numai reviste de un anumit fel, reviste mari, enciclopedice, care doresc să cuprindă pe toţi scriitorii şi nu ajung să cuprindă pe nici unul. Dacă ne uităm în istoria revistelor româneşti, sunt reviste vii, unele de 4 pagini, reviste în care o parte a vieţii literare a epocii era foarte prezentă, ori în revistele noastre, din această dorinţă de obiectivare care este imposibilă la anumite reviste, se ştirbesc anumite drepturi ale unor personalităţi şi e nevoie de reviste mai simple, mai spontane, mai ieftine. Chiar apariţia  unei reviste astăzi fără să se plătească colaboratorii ar fi primită cu bucurie.

În ce priveşte editurile, şi aici problemele sunt complicate pentru că într-adevăr există un centralism excesiv, există două edituri cu un aparat foarte greoi, cu foarte mulţi funcţionari, cu câte 10 urmăritori şi cartea tot nu apare. Cred că adunarea generală nu va putea să ocolească problema editurilor care sunt foarte greoaie, sunt două edituri cu funcţionari foarte vechi, cred că dintr-o inerţie excesivă au depăşit de mult vârsta pensiei, nici nu pot convinge pe autor să renunţe la erorile pe care le are pentru că nu sunt oameni instruiţi. Cred că este posibil de data aceasta şi cu fondurile existente să se facă cât mai multe edituri, mai vii, mai spontane, în care să nu se aştepte un an şi jumătate-doi pentru apariţia unei cărţi.

Sunt secretarul organizaţiei de tineret de la Uniunea Scriitorilor şi vreau să transmit exact lucrurile. Ţinând seama de întregul context în care ne mişcăm, de greutăţile prin care, cum este şi firesc, trece ţara noastră, pentru a-şi rezolva un destin definitiv, ţinând seama de toate condiţiile în care trăim, toţi scriitorii tineri, cu orice prilej când văd un om care i-ar putea ajuta, îl roagă să facă în vreun fel să plece la studii în străinătate. Condiţia, probabil, ca să existe în viitor mari universităţi în această parte a lumii este ca unii dintre oamenii aceştia formidabil de cinstiţi şi uneori cinstiţi să meargă în locurile unde să-şi consolideze talentul. Cred că este nevoie de aceste plecări, cred că şi pentru difuzarea culturii române acolo prezenţa unor oameni la faţa locului, prezenţa unor oameni care sunt printre puţinii care mai au sentimentul că pot să convingă, ceilalţi au ajuns la un oarecare realism, scriitori tineri au poftă de a perora, de a convinge. Această poftă de convingere poate fi folosită şi în acele locuri în care cultura română nu este receptată încă la adevărata ei valoare.”

Ceauşescu: “Iată  un Păunescu, iată au şi românii oameni care încearcă renunţarea la poziţia socialistă”

Propunerea trimiterii scriitorilor tineri în străinătate l-a supărat însă pe Ceauşescu. Acelaşi Ceauşescu care în urmă cu doar două luni condamnase invazia Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varşovia a tras următoarele concluzii pe marginea intervenţiei lui Adrian Păunescu:

“Nu m-am referit  la problema plecării în străinătate, tovarăşi, pentru că cred că ea n-are ce căuta s-o dezbatem în conferinţă (…) însă nu pot să nu spun la aceasta că nu putem fi de acord cu ce a spus tov. Păunescu aici, dacă am notat eu bine, că formarea unui scriitor de valoare trece prin Occident. Eu am înţeles că a fost o figură de stil însă nu este bună nici ca figură de stil. (…) Eu te-aş fi înţeles dacă ai fi spus că formarea unui om de cultură trece prin lupta pentru însuşirea concepţiilor înaintate, pentru a prelua tot ce este progresist pentru toată lumea şi atunci te-aş fi înţeles, dar aşa o să se spună: “Iată un Păunescu, iată au şi românii oameni care încearcă renunţarea la poziţia socialistă.”