Dosarul de cadre al lui Ion Ursu din Arhiva CC al PCR

Funcţii deţinute în 22 decembrie 1989: membru al CC al PCR (din 1969); membru supleant al CPEx al CC al PCR (din 1974); prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (din 1985); vicepreşedintele Comitetului de Conducere al Consiliului Superior al Educaţiei şi Învăţământului (din 1980); vice-preşedinte al Consiliului central pentru tipizare, standardizare, normare şi calitate (din 1984); membru al Academiei RSR (din 1974); deputat în MAN (din 1969).

Decoraţii: Ordinul Muncii (de două ori); Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa a IV-a (1964); Ordinul “Tudor Vladimirescu”, clasa a II-a (1971); Ordinul “Steaua Republicii Socialiste România, clasa a II-a (1981);  Profesor emerit (1970).   

Construcţia dosarului: Ion (Ioan) Ursu are unul dintre cele mai voluminoase dosare de cadre (131 de file). În cazul lui s-au îndosariat şi memorii de activitate ştiinţifică şi liste cu lucrări publicate.  Cu excepţia rapoartelor medicilor de la Spitalul Elias, făcute lui Nicolae Ceauşescu despre bolile lui Ursu (1975 – 1982),  ultimul document din dosar datează din 1977.

Date biografice: Ion  Ursu s-a născut la 5 aprilie 1928 în comuna Mănăstireni, judeţul Cluj. Tatăl era agricultor, mama casnică. Într-o autobiografia din 22 octombrie 1962,  le-a făcut părinţilor săi următoarea încadrare socio-politică: “Averea părinţilor şi bunicilor mei în trecut a fost de 5-6 pământ arabil, fânaţ şi o casă familiară (sic!) în sat. Părinţii şi bunicii mei au fost ţărani mijlocaşi. Astăzi părinţii şi bunicii mei  fac parte din GAC din com. Mănăstireni (din 1952). Ei au fost printre iniţiatorii GAC şi printre primii înscrişi în GAC. Tatăl meu cânta adesea la biserică (cantor ortodox) însă de aproximativ 1 an şi jumătate a renunţat la acest lucru. Tatăl meu nu face parte din nici un partid politic şi a făcut parte numai din Frontul Plugarilor. Părinţii mei nu au fost naţionalizaţi, nu au fost condamnaţi şi nu au rude în străinătate”.  

A avut doi fraţi, unul medic, altul cercetător la Cluj.

A fost premiant (clasificat în toate clasele printre primii trei din clasă, menţionează el în autobiografie). În liceu, a absolvit la un moment dat două clase într-un singur an. A terminat, la Cluj, două facultăţi – geologia şi fizica, cea din urmă cu Diplomă de merit.

S-a însurat în 1950 cu Lucia Flămându, studentă la farmacie. A întreţinut-o, după căsătorie, în facultate. Dar, după cum menţionează în aceeaşi autobiografie, soţia sa a rămas la ocupaţia de casnică.  Au avut împreună trei copii – doi băieţi, Horea şi Ioan, şi o fată, Ioana. Faptul că socrul său fusese preot ortodox i-ar fi putut cauza la dosarul de activist. Dar renunţase la parohie încă înainte de a-i fi devenit Ursu ginere; din 1948, se stabilise la Cluj, contabil la Opera de Stat.

Conform rapoartelor medicale adresate lui Ceauşescu, Ion Ursu a suferit în perioada 1975-1982 mai multe internări la Elias, diagnosticat cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, ateroscleroză, sindrom astenic.   

Studii: În ultimul memoriu de activitate îndosariat, Ion Ursu şi-a sintetizat astfel studiile: “Am absolvit liceul la Cluj în 1946. Am urmat cursurile facultăţii de matematică şi fizică din Cluj, pe care am absolvit-o în 1950 (cu diplomă de merit). Înainte de terminarea facultăţii, în 1949, am fost numit asistent. În 1951, am devenit şef de lucrări, în 1957 – conferenţiar, iar în 1960 – profesor. Am predat cursuri de fizică atomică şi nucleară, optică, electricitate, magnetism, măsuri electrice şi magnetice. Mi-am început munca de cercetare în 1951, ca cercetător la Institutul de fizică atomică, secţia Cluj. În anul 1956 mi-am susţinut teza de doctorat în ştiinţe fizico-matematice. (…) În 1963 am fost ales membru corespondent, iar în 1974 membru titular al Academiei R.S.România. (…) Cu începere din 1968 mi-am continuat munca de cercetare la Institutul de fizică atomică  din Bucureşti al cărui director am fost numit. Activitatea didactică mi-am desfăşurat-o, concomitent, ca profesor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti. În anul 1970 mi s-a decernat titlul de profesor universitar emerit.”

În 1959, Ion Ursu obţinuse prin Agenţia Intrenaţională de Fizică Atomică din Viena o bursă de specializare în SUA unde a stat un an. Răstimp în care a participat la două congrese internaţionale – la Amsterdam şi Leipzig. Au urmat specializări la Dubna în URSS (1962,1965), Anglia (1962), Elveţia  şi RDG (1963).

În această etapă de pionierat a noilor ramuri ale fizicii în România, interesul şi recunoaşterea lui Ion Ursu se manifestă într-o arie de competenţe extrem de largă. Le-a şi descris în amintitul memoriu: “Lucrările mele de cercetare şi inginerie tehnologică sunt axate pe probleme de fizică atomică şi nucleară, pe fizica materialelor nucleare, fizica solidului (în special a solidului iradiat), pe tehnologii nucleare. Lucrările de fizică atomică s-au referit în special la structura nivelelor de energie ale atomilor şi ionilor introduşi în cristale. Aceste cercetări au acoperit un câmp variat de probleme, începând cu aspecte fundamentale ale fizicii atomului şi mergând până la rezolvarea unor probleme practice din fizica maserului şi laserului cu solid. În domeniul fizicii nucleare am efectuat cercetări privind acţiunea hiperfină în vederea obţinerii de informaţii asupra spinului nuclear şi momentului de quadrupol electric al nucleului. Aceste date sunt esenţiale în elaborarea şi verificarea momentelor de structură a nucleului. Mi-am consacrat o parte de cercetări unor domenii de frontieră între fizica nucleară şi fizica solidului. Dintre acestea, am acordat un interes aparte interacţiunii radiaţiilor nucleare cu solidul. Am efcetuat studii asupra solidelor ionice radiate în vederea stabilirii mecanismelor de formare a defectelor de iradiere şi a evoluţiei lor şi studii de acţiunea radiaţiilor nucleare asupra semiconductorilor.” Alte cercetări din domeniile corp solid, fizica materialelor nucleare şi tehnologie nucleară  se regăsesc în cele peste o sută de lucrări ştiinţifice publicate până la acea dată conform listei anexate la dosar.  

Cunoştea, după declaraţiile sale, rusa, engleza, germana şi franceza.

Activitate şi carieră politică: În spiritul vremii, un strălucit parcurs profesional era susţinut şi dublat de “munca politică”. “În cadrul UTM-ului – scrie el în autobiografia din 1962 -, am fost responsabil profesional pe an (ca student), responsabilul cercului de studii pe facultate”. A lucrat,  în 1948, şi în brigada de muncă voluntară UCEA. După cursuri intense de istoria partidului comunist bolşevic din URSS şi de materialism dialectic a activat ca propagandist şi responsabil cu munca ideologică în Facultatea de Fizică a Universităţii clujene.

A fost primit în partid în 1961. Cererea şi-o motivase astfel. “Solicit aceasta considerând că astfel îmi voiu putea da mai bine aportul meu deplin (sic!) în munca şi lupta de înfăptuire a socialismului şi comunismului la noi în ţară. Trăiască PMR!”

Critica şi autocritica: Până în 1977 – şi, mai mult decât probabil,nici după aceea – Ion Ursu nu a trecut prin momente care să-l oblige expres la autocritică. De altfel, unul dintre consăteni a şi scris despre familia fizicianului Ursu: “Părţi slabe nu cunosc”. Cum însă critica constructivă trebuia promovată cu orice prilej de către adevăraţii comunişti, în 1959 i se recomanda să lichideze anumite manifestări ce nu-l caracterizează – “spiritul împăciuitorist” şi insuficienţa “spiritului combativ”. Se remarca, în schimb, ca “excepţional de zelos în munca pentru dezvoltarea fizicii şi matematicii la noi în facultate”.

Deducem însă din aceste recomandări şi datele de personalitate ce i-au favorizat cariera. Un anume Dumitru Bălan îl lăudase astfel (ortografia aparţine autorului) : “Un fapt  foarte semnificativ a fost şi este felul cum dânsu după reîntoarcere din sau dela alte conferinţe din ţările capitaliste ştie cum să răspundă la toate problemele ce le pun uni tov. că ştie să fie un adevărat propagandist al politici partidului”. În cele din urmă, o recomandare făcută de biroul organizaţiei de bază ce l-a primit: “să fie mai combativ şi să utilizeze mai mult arma criticii”.