Acum 20 de ani: Raţiu, dolarii, naţional-ţărăniştii şi democraţia

La 22 aprilie 1990, Ion Raţiu şi-a depus candidatura la Preşedinţie. Notele sale zilnice din perioada decembrie 1989-1989, publicate de Editura Univers (1999) sunt astăzi  o extraordinară sursă documentară asupra culiselor campaniei electorale. O formidabilă aventură,  plătită cu milioane de dolari, a fost aceasta pentru candidatul ţărănist la Preşedinţie.

“Eu am venit în România ca să ajut la instaurarea democraţiei” – declarase Raţiu imediat după sosirea în România. Îşi anunţase deja din decembrie 1989, la Radio Europa Liberă, intenţia de a candida în primele alegeri libere din ţară. Din păţaniile sale, rezultă portretul unui optimist incurabil, de o dezarmantă naivitate şi nemărginită ambiţie de a înnoda  firul tradiţiei politice a familiei Raţiu.

Manager de campanie – consultantul lui Thatcher   

Puţini au ştiut atunci că  Raţiu apelase la Tim Bell pentru organizarea campaniei sale electorale. Managerul său  pregătise victoria Margaretei Thatcher şi avea în palmares alte opt campanii prezidenţiale.  Dintru-început Bell l-a asigurat pe Raţiu  că e „un material prezidenţial perfect”. Iar ca press oficer a angajat-o pe Tana Roşca Stănescu.

Din trei cuvinte şi-a compus platforma politică: libertate, prosperitate, demnitate. Iar ideile sloganurilor electorale le-a preluat de la admiratori. „Raţiu nu vine de la Londra. El vine din istorie”, îl flatase unul. Iar altul, şi mai cu aplomb: „Dumnezeu ne-a dat Revoluţia. Providenţa ni l-a adus pe Raţiu acasă”.

Manevre şi tactici politice

A căutat întâi să-şi facă lobby la Londra şi Washington.  „Le-am cerut ajutor practic, a notat cu referire la întâlnirea sa din 8 ianuarie cu Rick Becker, şeful secţiei româneşti de la Departamentul de Stat . Trebuie să contestăm alegerile. Avem nevoie de ziar, acces la TV şi Radio etc. Să ne dea sprijin financiar. Cel puţin 1 milion de dolari. Noi câştigăm alegerile. Dacă sunt într-adevăr libere. Vrem sprijinul lor pentru supravegherea alegerilor. Ţara nu mai vrea să audă de comunism. Vrea democraţie.” 

La mijlocul lui februarie făcea planuri. În cazul victoriei sale, ar organiza un plebiscit pentru restaurarea monarhiei.  În alternativa instalării solide a lui Iliescu la putere, rămânea „planul O” propus de comandorul Radu Nicolae: o lovitură de stat militară. În urma ei, Raţiu ar deveni preşedinte iar Mihai Botez prim-ministru. Mai plauzibilă, a treia alternativă: „Frontul va câştiga, a notat Raţiu rezumându-şi convorbirea cu Coposu.  Vor duce ţara de râpă şi guvernul va cădea. Atunci ne va veni rândul.” 

Campanie cu hoţii şi peripeţii

De la început, necazuri cu stabilirea domiciliului în ţară. După demersuri cu pile şi relaţii, i s-a dat o vilă în cartierul nomenklaturii, pe strada Armindenului, nr. 4. După mutare, a constatat că-i „fuge” mobila din casă. Apoi a dispărut şi originalul contractului de închiriere. În toiul campaniei electorale i-a fost distrusă maşina iar şoferul s-a făcut nevăzut cu chei cu tot.

Căpitanul Lupoi, Mihai Montanu, Minodora Ilie şi alte personaje scoase la suprafaţă de „revoluţie” îl anturează, speriindu-l cu comploturi şi ferindu-l de securişti. Cu  generalul Stănculescu avea rendez-vous-uri de taină.  Făcuse şi cunoştinţă cu Doina Bâscă.

Puţin înainte de termenul limită al depunerii candidaturii, liderii ţărănişti l-au anunţat că din sediul partidului au fost furate 20 000 de semnături pentru susţinerea sa. 150.000 semnături contra a 1,8 milioane lei şi 25 000 dolari i-a propus atunci unul dintre apropiaţi.

În turneul electoral prin ţară, blăjenii nu l-au primit pe Câmpia Libertăţii iar la Buzău şi Oradea a fost huiduit şi alungat. Susţinătorii din Cluj l-au primit însă triumfal. Iar la Costineşti, candidatul ţărănist s-a întrecut pe sine promiţându-le tinerilor: „În România ce vom crea, fericirea va fi obligatorie”.    

Lei şi valută

Abundă în notele sale referinţele la  cereri şi susţineri financiare. Într-o singură săptămână, Raţiu „donase” următoarele sume: 14 martie – 2 500 dolari pentru PNŢ; 17 martie – 4 000 DM lui Coposu („la un schimb favorabil lui”); 23 martie – 60 000 lei Grupului Independent („care publică o nouă revistă, al cărei Director-Fondator sunt eu”). Într-o singură zi de campanie ( 27 aprilie) „distribuise” 4 500 dolari şi 351 000 lei. Cât despre Piaţa Universităţii, o menţiune de excepţie în 4 mai: „Corturile au fost livrate la manifestanţi”.

A plătit banchete şi mese pentru sute de persoane. A răspuns chiar fanteziei unui anume Simionică ce-i cerea finanţarea unei cărţi „senzaţionale” despre liderii Frontului – scrisă la Paris, cu personajele principale aduse – pe cheltuiala lui Raţiu ! -, la îndemână.  Altu-i golise punga cu 350 000 de lei  ca „să pună la punct” discursul lui Simion Bărnuţiu la Blaj. Şi tot aşa, nabab nedezminţit al partidului fondat în casa străbunului său.  

În fine, după candidatura la Preşedinţie, în 13 aprilie Raţiu nota despre şedinţa liderilor ţărănişti: „Le-am spus că eu voi cheltui direct pentru partid 10 milioane, dar voi finanţa complet campania de la Preşedinţie de care va beneficia şi Partidul. Căci este una şi aceeaşi. Mă va costa cel puţin 200 milioane lei”.

Iar la sfârşit a aflat că ţărăniştii revânduseră tot materialul electoral ce li-l plătise!

„Vor, în primul rând, banii mei…”

Solicitărilor financiare au început să curgă din 29 decembrie 1989. Un apropiat al Casei Regale îi telefonase, din partea Regelui, ca să subvenţioneze vizita lui Ionel Stârcea în România. Prietenul din tinereţe al ex-regelui Mihai – care-i vânduse acestuia la un preţ simbolic Castelul Săvârşin în schimbul unei demnităţi la Curte -, avea nevoie de o sponsorizare de 1 000 lei pe zi. „E mult, comenta Raţiu, căci vrea să meargă pentru 3 luni. N-am discutat. Nu m-am târguit. Îi dau 100. 000 de lei în valută, acum (preţul unui apartament de două camere în epocă, n.n.)… Pe măsură ce se precipită evenimentele, vor în primul rând banii mei, mi-am zis. N-are importanţă. Poate vor recunoaşte şi meritele mele „ne-financiare”.

Casting la ţărănişti

Abia în 6 aprilie şi-au  ales ţărăniştii candidatul pentru Preşedinţie. Iată cum a povestit Ion Raţiu acea şedinţă: „Coposu face apelul Delegaţiei Permanente. Sunt 68 prezenţi. Dă apoi cuvântul candidaţilor în ordine alfabetică: Vorbeşte întâi Ion Lup. Bine. După el, Lupan. Mai bine, elegant, poetic chiar, urmat de Nor care-i face un adevărat panegiric al realizărilor lui. Mi-a dat mie cuvântul. (…). După mine a urmat Petrina care a citit adresa lui Ioan Alexandru. Frumoasă, dar … cineva din fundul sălii, nu mai ştiu cine, a zis tare: „Ce, alegem pe Papa?” Coposu a invitat pe toţi cei prezenţi să pună întrebări candidaţilor”.

Printre întrebările adresate lui Raţiu câţi bani va da partidului şi despre o legătură extramaritală a sa din care se născuse un copil.

Rezultatul voturilor: 44 pentru Ion Raţiu, 15 pentru Ioan Alexandru, 7 pentru Lup şi 3 pentru Lupan.

„Aflu, dezgustat, cum cocardele, cărţile chiar şi afişele mele pe care le-am dat PNŢ-ului sunt vândute pe bani. (…) Ruşinos. Sunt indignat. După ce le-am dat atâta ajutor şi atâţia bani!” Ion Raţiu, Note zilnice, sâmbătă 19 mai 1990