Acum 20 de ani: Pozne din pruncia SRI: Dotarea agentului dublu „Mihai” cu două canistre de apă grea

În cartea sa „1989. Dintr-o iarnă în alta…” (Proema, 2009), gen. (r) Aurel I. Rogojan, fostul şef de cabinet al gen. (r) Iulian Vlad  a relatat şi câteva episoade din culisele transformării Departamentului Securităţii Statului în Serviciul Român de Informaţii. Tranziţia s-a făcut sub coordonarea Armatei. În acest context, vice-amiralul Ştefan Dinu, ultimul şef al Direcţiei de Informaţii a Republicii Socialiste România  a devenit primul şef al contraspionajului de după desfiinţarea „de jure” a Securităţii. Schimbările au generat şi momente antologice de involuntar umor păstrate în istoria orală a serviciile speciale româneşti, precum întâmplarea narată astfel de autor:

„Viceamiralul „S.D.” a ţinut să se afirme în faţa conducerii nou-înfiinţatului Serviciu ca profesionist şi şef competent. A cerut „un caz mai deosebit”, în care să se implice şi a cărui evoluţie să o conducă spre o finalizare de succes. I s-a prezentat o operaţiune de control asupra unui ofiţer al spionajului dintr-o ţară arabă, acoperit ca doctorand în România şi care, de mai mulţi ani, realiza cercetări aplicate într-un laborator de fizică, având ca scop obţinerea de informaţii necesare programului nuclear al ţării sale. Spionul-doctorand era „întors” într-un joc operativ. El punea la dispoziţia contraspionajului român tematica de informaţii pe care o avea de îndeplinit, fiindu-i livrate informaţii aparent interesante dar inofensive. Viceamiralul a luat cunoştinţă de un nou obiectiv al spionului: obţinerea unei mostre de apă grea, produsă la Fabrica de la Halanga (Drobeta- Turnu-Severin). „Se rezolvă!”, ar fi exclamat satisfăcut viceamiralul. Ca şi cum nu ar fi aflat de un mare scandal internaţional, chiar atunci în derulare, privind un transport de apă grea, pe calea aerului, dintr-o ţară nordică spre o mai tânără putere nucleară, India. Unul din avioanele care efectuaseră transportul a avut o escală (parcă tehnică şi fortuită!) la Bucureşti, fapt ce nu a scăpat nespeculat de presa internaţională. Viceamiralul a solicitat acordul verbal prealabil al primului adjunct al directorului. Acesta l-a ascultat „admirativ” şi subliniindu-i importanţa specială a operaţiunii, care ar putea crea o importantă deschidere pentru o „penetrare de adâncime în serviciul de spionaj advers”, i-a recomandat să raporteze strict confidenţial directorului Serviciului. Viceamiralul mulţumeşte de sfat şi înaintează directorului SRI un raport în care expune cazul şi solicită să se aprobe „dotarea agentului dublu „Mihai” cu două canistre, de 20 kg. fiecare, cu apă grea din producţia fabricii de la Halanga”.

Directorul Virgil Măgureanu, parcă intrat în regie, cere punctul de vedere al primului adjunct. Acesta dispune o analiză, în cele mai mici detalii, a dosarului operaţiunii, în urma căreia califică propunerea viceamiralului ca fiind nu numai o mostră de incompetenţă, ci şi ca o periculoasă provocare menită să compromită România şi noua ei conducere pe plan internaţional. În urma perdafului administrat, viceamiralul s-a cerut afară din Serviciul Român de Informaţii. Dar a rămas în memoria contraspionilor care cunoscuseră cazul cu numele de cod „Amiralul „Apă Grea”.