Acum 20 de ani: Dobre, liderul minerilor răzvrătiţi în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie

Te-ai fi aşteptat după evenimentele din decembrie 1989 ca puţinii oameni care se manifestaseră deschis contra lui Ceauşescu să intre în prim-planul vieţii publice. Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte de către Ceauşescu, căruia îi fusese comutată la intervenţia preşedintelui Bush sentinţa în închisoare pe viaţă, a fost urcat grabnic într-un avion cu destinaţia America. De muncitorul ploieştean Vasile Paraschiv nu mai voia noua putere să audă. Iar capii greviştilor de la Braşov (1987) şi din Valea Jiului (1977) au fost lăsaţi să-şi vadă cum pot mai departe de viaţă.

Un destin deosebit a avut Constantin Dobre, liderul  greviştilor din Valea Jiului. Mutat în domiciliu forţat la Craiova după evenimentele din 1977, Radio Europa Liberă înştiinţase că a fost omorât. Asupra lui s-au exercitat însă presiuni diverse. În perversitatea tehnicilor de manipulare utilizate de regim, fostul cap al greviştilor a fost selecţionat pentru a urma cursurile Academiei „Ştefan Gheorghiu”. Ce dovadă mai bună de libertate în România putea servi Ceauşescu? Şi cum să fi distrus mai temeinic prestigiul lui Dobre printre foştii ortaci? De altfel, când la finele lui decembrie 1989 Dobre a revenit în Valea Jiului, a fost alungat cu huiduieli de către revoluţionarii locali.

Ajuns şomer, s-a angajat prin căi lăturalnice arhivist în Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Primul ministru al MAE după fuga Ceauşeştilor ajunsese  nimeni altul decât Sergiu Celac. Fiul primului prefect comunist al Craiovei şi translator al lui Ceauşescu fusese „marginalizat” după fuga lui Pacepa într-un post de redactor de editură pentru că-i fusese aceluia apropiat şi tovarăş de vânătoare. În simbolistica originalei revoluţii din decembrie 1989, Celac întruchipa însă disidenţa anti-comunistă din România iar fostul lider al greviştilor din Valea Jiului merita punerea la zid pentru „colaboraţionism”. Chiar şi în subsolurile MAE, se pare că Dobre a fost socotit prea la vedere. A fost expediat la Ambasada României din Londra, unde după remanierea primului guvern Roman şi o prelungită vacanţă avea să sosească şi Sergiu Celac în post de ambasador.

La începutul lui octombrie 1990, Constantin Dobre a solicitat azil politic guvernului Marii Britanii. Cum anume s-au întâmplat lucrurile rămâne greu de ştiut. În plină campanie de racolări, se poate deduce că SRI-ul l-a încercat şi pe Dobre. Cu  spiritul celor care dezlănţuie mulţimi fără teamă de consecinţe  nu se împacă însă fişele posturilor din serviciile speciale.

Aflat la Londra, Ion Raţiu consemna astfel evenimentul în însemnările sale din 5 octombrie: „Dobre care a cerut azil politic acum 5 zile, vine să mă vadă trimis de Dan Stănescu. A funcţionat la Ambasadă, ca economist. A plecat pentru că la adunarea din 23 septembrie li s-a cerut să susţină FSN-ul şi să acţioneze împotriva exilului. Celac a participat la această „şedinţă”. Vreo 40-50 de refugiaţi din Londra au participat şi ei. Însărcinatul cu afaceri, Nicu Bujor a prezidat. Securiştii Purcea şi Cimpoieşu, care e şi consul, l-au ameninţat că-l vor „trimite pachet” în ţară, sau undeva în Africa. Aceasta pentru că el a protestat. „Nu trebuie să-i susţinem pe FSN-işti”, ar fi spus. După afirmaţiile lui, el, Dobre ar fi condus greva minerilor din 1977. Aşa a ajuns să fie un favorit al lui Măgureanu, pe care, de fapt, îl cheamă Astalos Imre. Vrea să-l ajut. Zice că n-are bani. (…) La cină am vorbit cu Însărcinatul cu Afaceri, Nicu Bujor. Mi-a spus că Dobre a plecat cu nişte bani sustraşi din gestiunea Ambasadei. Vreo 2800 de lire sterline. Şi mai e dator cuiva cu încă 700-800 de lire sterline. Nu ştiu ce să cred. A acuza pe cineva, care cere azil politic, de furt etc. e o procedură obişnuită la comunişti”.

Fără ajutorul lui Ion Raţiu, Constantin Dobre a primit azilul solicitat iar apoi, cetăţenia britanică. Trăieşte în prezent, cu familia, la Londra.