Acum 20 de ani: Cenacliştii de la Comana ajunseseră „sus”, iar patronul lor la Spitalul 9

O biografie ca a lui Gogu Rădulescu (1914-1991) avertizează asupra complicaţiilor analizei regimului comunist. De altfel, însăşi  istoria disidenţei româneşti îşi fîlfâie umbra prin casa demnitarului. Dar în 1990, scriitorii şi artiştii „cenaclului de la Comana” promovaseră „sus”, iar Gogu Rădulescu înnebunise în închisoare. 

Cu excepţia lui Vasile Milea, Gogu Rădulescu e singurul nomenklaturist cu amintirea celebrată prin numele unei străzi. Strada Ministru Gheorghe Rădulescu se află într-un sat aproape de Bucureşti, numit Comana. Longevivul demnitar comunist avusese acolo o casă de vacanţă. Nod şi spaţiu magic în tranziţia elitelor culturale româneşti – ca şi casa lui Leonte Răutu – căci scriitori şi artişti din anturajul lor au dat girul disidenţei în schimbările post-ceauşiste.       

Cheile acelei case din Comana le ţine  “tanti Miţa” din 1969 când au cumpărat-o soţii Rădulescu. Dragne Constantina, pe numele ei de buletin, întâmpină acum oaspeţi rar. Dorina şi Gogu Rădulescu n-au avut copii. Înfiaseră un băiat, l-au făcut cercetător la Turnu-Măgurele, dar fiul lui  (“nepotul domnului ministru, cum ar veni”)  trăieşte la Paris.

Poetul Gellu Naum lăudase Dorinei Rădulescu farmecul satului de câmpie. În Comana, fusese primul scriitor cu locuinţă de vară. Gospodăriei ţărăneşti cumpărate, soţii Rădulescu i-au adăugat o căsuţă. Dormeau aici şoferul şi însoţitorul lui de la Securitate. Veneau în fiece sfârşit de săptămână, chiar în zilele lucrătoare. Nu căutau singurătatea şi pacea rurală. Chiar, dimpotrivă, înconjurându-se de intelectuali cu renume, scriitori şi artişti.  După cutremurul din 1977, soţii Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi-au cumpărat şi ei o casă-n Comana, stabilind relaţii prieteneşti cu  cuplul Rădulescu.  

Constantina Dragne şi-i aminteşte ca oaspeţi statornici ai demnitarului comunist pe actorii Ion Caramitru,Valeria Seciu, Amza Pelea şi Florin Piersic, muzicienii Dan Grigore şi Gheorghe Zamfir, scriitorii  Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Mircea Dinescu, Marin Sorescu şi Augustin Buzura, istoricul Cristian Popişteanu cu soţia Adina Darian, chirurgul Setlacek şi doctorul oculist Boeraş. Ascultau muzică, citeau literatură şi discutau. Lăudate de musafiri erau şi poemele Dorinei Rădulescu,.  După moarte i-au ridicat, în curte, statuie. Comemorările soţiei demnitarului se făceau prin spectacole de muzică şi poezie în ocolul plin ochi de floarea elitei bucureştene.  

 Gogu Rădulescu şi oaspeţii săi puneau probleme deosebite serviciilor speciale. Pentru capii dispozitivelor de pază şi protecţie şi securiştii care « răspundeau » de scriitori şi artişti, « cenaclul de la Comana » devenise obiectiv  comun. Persoana care intra în contact cu un demnitar, atrăgea urmărirea ei, lămureşte fostul adjunct al şefului Direcţiei a V-a, col. (r) Adrian Eugen Cristea. Toate planurile de muncă ale securiştilor din aceste direcţii erau întoarse pe dos de vizitele la Bucureşti ale scriitorului şi cineastului sovietic Ilia Constantinovschi. Fost prieten din tinereţe al lui Gogu Rădulescu, acesta devenise activ susţinător al perestroikăi lui Gorbaciov şi influent mesager sovietic în medii occidentale. În efervescenţa antigorbaciovistă a lui Ceauşescu, orice contact al lui Constantinovschi cu amicii juneţii sale revoluţionare – Gogu Rădulescu, Leonte Răutu şi Petre Năvodaru – avea dimensiuni de atentat la siguranţa naţională. Însă rapoartele acestor urmăriri – ca şi dosarele de supraveghere ale « cenacliştilor »  de la Comana – au dispărut din Arhivele Securităţii în curăţenia făcută de experţii post-ceauşişti.   

Învinuit de genocid şi subminarea economiei naţionale ca şi ceilalţi cepexişti, Gogu Rădulescu a intrat la închisoare. Avea 76 de ani. Iar în certificatul emis de Spitalul clinic Dr. Marinescu i se trecuseră, în octombrie 1990, nu mai puţin de opt boli. Bolnavul tratat cu neuroleptice, antidepresive şi cardiotonice nu mai putea fi deplasat sau audiat. Astfel încât a fost disjuns din procesul CPEx. 

« L-au arestat în 23 decembrie 1989, povesteşte scriitorul Augustin Buzura. Fusese la televiziune, abia l-au salvat că voiau să-l omoare revoluţionarii şi l-au dus la închisoare. Acolo tot îmi trimitea vorbă să-l salvez că eu eram în FSN-ul ăla cultural, în comisie. Şi am umblat pe la toţi politicienii de-atunci, nimeni n-a vrut să mă ajute să-l scoatem. Atunci am zis că există o singură soluţie: să-l declar senil, să-l internez într-un spital dar … până la urmă aşa a sfârşit. La Spitalul 9, m-am dus la el şi era convins că o să-l scot de acolo. Era jegos, avea un trening şi maieuri pe care cred că nu le schimbase de luni de zile. N-avea nici unde să se mai ducă, generalul  Diamantescu de la Miliţie îi luase casa”.

« Ruinat în ultimul hal », şi-l amintea Dumitru Popescu, a murit curând într-un azil evreiesc (« între oameni – sub priviri calde şi blajine, – nu ca un cîine pe maidan »). Românii nu-l primiseră nicăieri, comentează fostul tovarăş din CPEx. Doar comunitatea evreiască a arătat  mărinimie şi solidaritate protectorului literaţilor şi artiştilor din vremea lui Ceauşescu.

De trei ori închis

În viaţa sa, Gogu Rădulescu  a fost de trei ori pe marginea prăpastiei. 

Prima dată, în Uniunea Sovietică, din 1941 până la finele războiului. Mobilizat pe Frontul de Est, cât ce-a trecut Prutul, comunistul cu doctorat în economie la Bucureşti s-a si predat Armatei Roşii. Dar « fraţii » l-au trimis în lagăr, după ce încercaseră să-l trimită cu misiuni de spionaj în România.

În 1952, a fost exclus din partid şi anchetat în legătură cu « devierea de dreapta ». În plin comunism naţional, Gogu Rădulescu dobândise o misterioasă notorietate. Era, probabil, pentru Ceauşeşti, prototipul intelectualului naţionalist după cele suferite la ruşi şi în vremea lui Dej.  Elena Ceauşescu îl aprecia mult pentru curtoazia, linguşeala şi obedienţa ce i le arăta cu orice prilej. De aceea îi  va fi şi permis privilegiul unei “curţi” de literaţi şi artişti.

A treia oară, Gogu Rădulescu a fost arestat în calitate de fost membru CPEx şi susţinător al lui Ceauşescu în reprimarea contestaţiilor din decembrie 1989.

Slujitorul muzelor

A fi invitat de Gogu Rădulescu la Comana însemna un salt (ori cel puţin o confirmare) în ierarhia valorilor naţionale. « Nu era vorba de vreo dizidenţă, opinează profesorul Livius Ciocârlie despre zvonurile ce circulau prin ţară asupra “cenaclului lui Gogu Rădulescu”. Mai curând aş spune că, paradoxal, aceşti scriitori, care sperau să afle câte ceva din culisele puterii, se şi simţeau flataţi că sunt primiţi de un potentat.”

De ce roiau artiştii şi intelectualii la Comana? “Îi ajuta pe toţi, domnul ministru,  ştie “tanti Miţa”. Pe bază de serviciu, dacă aveau ceva neplăceri…”

“Domnul ministru nu mi-a povestit că făcuse închisoare sub comunişti, cum am aflat după moartea lui. Mi-a spus de copilăria lui. Că avea o mamă rusoaică foarte credincioasă, cu icoane în casă. Tatăl fusese violonist şi mergea pe la conace să cânte la boierii de pe vremuri. Când au rămas orfani de tată, fratele lui avea 15 ani iar el 9. Ca să-i ţină, mama lor se făcuse spălătoreasă de cartier. Au crescut pe chirie, într-o singură cameră. Vedea că nouă ne pare rău că ne-au luat comuniştii pământul şi atunci spunea: “Miţo, ştii de ce m-am înscris eu la comunişti? Mama lucra toată ziua şi nu avea altceva să pună pe masă decât terci… Avea dreptate în multe privinţe.” Constantina Dragne (“tanti Miţa”) din Comana