Acum 20 de ani: Bani pentru democraţie

Multe paradoxuri coabitau în minţile românilor în anii 90! A primi ajutoare din străinătate sub formă de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte părea ceva foarte onorabil. Dar a primi bani pentru înfiinţarea şi susţinerea unor publicaţii şi organizaţii însemna a fi vândut străinătăţii.

Însuşi Ion Raţiu care, pe banii lui, venise „să aducă democraţia în România” era asociat cu trădarea şi acţiunile subversive. La rândul lui îi înţelege puţin sau deloc pe intelectualii din Grupul de Dialog Social (GDS). La finele lui mai într-o întâlnire cu Michael Atkinson, ambasadorul britanic la Bucureşti care-i împărtăşise simpatia sa pentru GDS, Raţiu se referă astfel la ei: „Ce vor? Mă întreb. Nici nu-l susţin din plin pe Iliescu şi nici nu ies împotriva lui sau pentru mine”.

Lui Raţiu îi erau străine conceptul de „societate civilă” şi proiectul de democratizare prin acţiunea unui grup de intelectuali ce-şi asumă misiunea  de experţi şi mentori ai comportamentelor sociale adecvate schimbării. Era, în fapt, o aplicaţie a teoriei minorităţilor active pusă în circuitul ştiinţelor socio-umane de savantul francez de origine română Serge Moscovici. Conform acesteia putea fi explicată emergenţa creştinismului  cu punctul de pornire în micul grup al apostolilor lui Cristos sau revoluţia bolşevice din Rusia prin acţiunea „revoluţionarilor de profesie”. Prin ce se se legitima însă „minoritatea activă” a GDS-ului şi ce adecvare avea  „dialogul” la situaţia României, sunt chestiuni încă de studiat. Cert este că în vara lui 90, GDS-ul şi tot ceea ce se declara „opoziţie”, public se lepădau ca de satana de finanţările străine.

„Însemnările zilnice” lăsate de Ion Raţiu şi sporadicele menţiuni din jurnalul  Monicăi Lovinescu dovedesc însă că pentru democraţia din România s-au plătit sume mari. Vineri 13 iulie 1990, liderul ţărănist nota cu invidie: „Victor  îmi confirmă că s-au distribuit peste un miliard de dolari în România. Beneficiari: „Frăţia”, „Dialog”, 22, „Eminescu”, „Agora”, România Liberă şi Biblioteca pentru Democraţie. Toţi sunt disidenţi, a zis Gaetan. Nu tocmai. Dar, în fine. De ce nu ni s-a dat şi nouă ceva?”

Acelaşi Raţiu, în ziua de 13 august la începutul unei călătorii în SUA, menţiona cu năduf: „Sunt, însă, plictisit că eu n-am fost niciodată ajutat în mod oficial de americani. Alţii au fost. Dorin Tudoran cu „Agora” lui, „Frăţia” de la sindicatul CIO-AFL, „Dialogul Social” etc. În total, sume mari au fost distribuite.”  Iar peste o săptămână, sintetizând o convorbire la Washington: „Mi-a confirmat că Băcanu a primit vreo 350 000 dolari; că Dialogul Social, „Agora”, „Frăţia” toţi sunt beneficairi ai ajutoarelor NED. Nu ei vor schimba regimul. Partidul nostru trebuie ajutat. Îmi sugerează să intru în legătură cu ambasadorul Rob Barry de la State Department (…) Să-l contactez, de asemenea, pe Soros, ungurul milionar foarte activ în acest domeniu. Mă întreb dacă ne-ar ajuta şi pe noi, nu numai pe polonezi, cehi şi unguri, bineînţeles.”

Mult mai precaută, Monica Lovinescu nu şi-a mai publicat însemnările din a doua jumătate a anului 1990. O anume Anette Laborey traversează însă enigmatic în jurnalul ei spaţiul Paris-Bucureşti oferind „burse” pe bază de recomandări. În ianuarie 1990, misterioasa Anette petrecuse două zile la Bucureşti, acasă la Andrei Pleşu, ministrul Culturii.

Mari investiţii anti-comuniste de epocă făcea şi milionarul italian de origine română Iosif Constantin-Drăgan. „Plimbare în Herăstrău cu Artur Silvestri, „deconspiră” Raţiu în însemnările sale. El e responsabilul pentru publicaţiile lui Iosif Constantin Drăgan din România: Naţiunea (50 000 ex), Mileniul III şi Dacia Literară (ambele cca 20 000 ex). Are şi o Editură, Europa Nova. Voia să ştie dacă pot să conteze pe sprijinul meu, dacă se desprind de Drăgan.”