Acum 20 de ani: 1 Decembrie, zi mohorâtă

Puţine sunt memoriile şi însemnările făcute de politicienii din 1990. Dat fiind că Ion Raţiu îşi asumase responsabilitatea relaţiilor externe ale PNŢ şi misiuni de resortul diplomaţiei în Senat, în Notele sale zilnice (Editura Univers, 1999) aflăm menţiuni fugare asupra primei sărbători naţionale a României post-ceauşiste. În 26 noiembrie, Raţiu îşi consemna acordul la scrisoarea ce i-o trimiseseră Corneliu Coposu şi Sergiu Cunescu lui Ion Iliescu. « Argumentarea e perfect justificată » opina Raţiu despre pretenţia celor doi de a se adresa mulţimii adunate la Alba-Iulia imediat după preşedintele ţării.

În aceeaşi zi, Ion Iliescu s-a consultat cu liderii partidelor, printre altele despre organizarea apropiatei sărbători naţionale a României. Iată “minuta” lui Raţiu la acest punct: “A vorbit (Iliescu, n.red.), apoi, de planurile pentru sărbătorirea zilei de Întâi Decembrie. Să ia cuvântul Preşedinţii celor 8 grupări din Parlament. Au fost unii care au intervenit ca această regulă să fie aplicată cu stricteţe. Alţii au fost contra. Iliescu a decis ca să lase la latitudinea lor cine să ia cuvântul. În tot cazul, eu nu vreau şi nu pot să vorbesc pentru că voi fi în Muscat. Coposu vrea şi trebuie să vorbească el. Domokos a vorbit foarte frumos. M-am folosit de ocazie să zic : Aş dori să vă relatez un lucru nu îndeobşte cunoscut. Întâi Decembrie a fost o zi mohorâtă. Dar nu frig mare. A doua zi însă totul era acoperit cu zăpadă. Totul alb, curat. Ca şi cum cerul ar fi zis: să uităm trecutul. Să începem o viaţă nouă, bună, fericită.”

Şi de 1 Decembrie 1990 a fost însă  frig şi mohorală. Însăşi “România Liberă”, ziarul ce reprezenta atunci opoziţia, citit de Ion Raţiu în avionul ce-l aduce din America acasă, e categoric asupra scandalului sărbătorii naţionale. Huiduiţi şi fluieraţi au fost Corneliu Coposu şi Radu Câmpeanu, consemnează Raţiu după lectura lui.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, scandalul a continuat la Bucureşti. Două zile după sărbătoarea naţională, parlamentarii s-au certat amarnic pe tema celor petrecute la Alba Iulia.