Academicianul Giosan, preşedintele fostei MAN, a decedat la Jilava

Nicolae Giosan era membru al academiilor române şi sovietice. Dar  colegii academicieni n-au intervenit pentru el, ca pentru  Ursu, să fie disjuns din procesul CPEx.

La 31 iulie 1990, fostul preşedinte al Marii Adunări Naţionale a decedat la Jilava. În 8 august, anunţându-i decesul, tribunalul l-a disjuns din procesul CPEx.

Giosan a fost primul dintre „foştii” ce-şi încheia definitiv conturile cu post-ceauşismul. Academicienii sovietici n-au intervenit în favoarea lui, solicitându-i disjungerea din procesul CPEx, aşa cum se spune că  făcuseră pentru Ion Ursu. Deşi Giosan ar fi trebuit să le fie mult mai aproape în calitate de membru al Academiei Naţionale “V. I. Lenin” din Moscova. Ceea ce poate însemna că nu serviciile şi valoarea ştiinţifică au prevalat în preferinţa lor pentru fizicianul Ion Ursu. Dar nici academicienii români n-au instituit vreun premiu Giosan, aşa cum îl onoraseră pe Ursu.    

„Giosan a fost ucis la întoarcerea de la doctor, cred, cel ce confirmase că e cardiac şi trebuie să se bucure de regim special, a scris Dumitru Popescu, deţinut în celula vecină. Era un om vesel, flegmatic, excelent specialist în ştiinţe agricole, pe care Ceauşescu îl aprecia dar cum îi plăcea să-i mute pe toţi de colo-colo, îl făcuse să aterizeze la pupitrul Marii Adunări Naţionale”.  Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 Decembrie, deţinut în această perioadă la Jilava după arestările făcute în mineriada din iunie 1990, a împărtăşit presei aceeaşi opinie: Giosan fusese ucis în urma administrării unei injecţii ca fost apropiat al cuplului Ceauşescu.

 În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, Nicolae Giosan deţinea următoarele funcţii: membru al CC al PCR (din 1960); membru supleant al CPEx al CC al PCR (din 1974); preşedintele MAN (din 1974); vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru  Ştiinţă şi Tehnologie (din 1980); prim-adjunct al şefului secţiei pentru Problemele Muncii de Partid în Agricultură a CC al PCR (din 1981); membru al Academiei RSR (din 1974); membru extern al Academiei Naţionale “V. I. Lenin” din Moscova (din 1972); deputat în MAN (din 1957).

Se născuse la 30 decembrie 1921 în satul Drâmbar, comuna Ciugud (fostă Hăpria), judeţul Alba. Părinţii săi, Maria şi Ioachim, erau ţărani cu patru copii şi o gospodărie cu 6 hectare de teren. Cu excepţia lui Nicolae, purtat la şcoli, ceilalţi fraţi au rămas la pământ.

Dăruit întru-totul învăţăturii, în autobiografia datată 17 august 1955 şi păstrată în dosarul său de cadre, Nicolae Giosan a relatat următoarele: “Şcoala primară am făcut-o în satul natal între anii 1927-1932, după care am învăţat la Liceul teoretic “Mihai Viteazu” din Alba-Iulia între anii 1932-1940. Atât în clasele primare cât şi la liceu am fost clasificat la învăţătură printre elementele fruntaşe. În anii urmaţi la liceu am avut de înfruntat greutăţi materiale: în primii cinci ani am făcut zilnic drumul de 5 km de dus şi întors din sat şi până în Alba-Iulia, iar în clasele 6-8 am locuit la gazdă suportând cheltuielile din meditaţiile date. (…) După terminarea liceului, m-am înscris ca student la Facultatea de agronomie din Cluj cu sediul la Timişoara, între anii 1940-1945. Ca student am fost apreciat ca unul dintre cei mai sârguincioşi la învăţătură, obţinând la majoritatea examenelor calificativul foarte bine.”

A fost şef de promoţie la absolvirea facultăţii, fiind repartizat asistent universitar. În răsturnările epocii, după reforma învăţământulu  din 1948, la 27 de ani asistentul Nicolae Giosan a sărit direct în postul de profesor universitar la catedra de genetică şi ameliorarea plantelor a institutului agronomic din Cluj. Între 1949-1952 a făcut aspirantura (doctoratul) la Academia Agricolă “C. A. Timireazev” din Moscova cu calificative maxime.  După astfel de aprecieri, tânărului Giosan i s-a aşternut covorul roşu al funcţiilor înalte din agricultura colectivizată şi de stat.

Până după absolvirea facultăţii, tânărul studios s-a dovedit a fi dezinteresat de politică. În 1946 a început să activeze pe linie sindicală, iar din 1947 în partid. Credinţa sa în politica agrară a partidului comunist a fost, fără îndoială, sinceră. Precum Niculaie Moromete, personajul lui Marin Preda,  tânărul specialist în agronomie Giosan trăise experinţa părinţilor care oricâtă muncă ar fi depus, nu puteau chivernisi recoltele micii proprietăţi funciare.

În penuria de specialişti cu “dosar sănătos” pentru  marele proiect al colectivizării, Nicolae Giosan a fost o rara avis în partid. Magul agronomiei era considerat pe-atunci “grădinarul” Miciurin iar doctoratul sovietic al tânărului Giosan în genetica plantelor va fi fost socotit preţios cât un Nobel  acordat României.  

În 1953 – la nici 32 de ani – lui Giosan i s-au încredinţat înalte demnităţi fiind numit instructor al Secţiei Ştiinţă şi Învăţământ a CC al PMR, director al Staţiunii de Cercetări Agronomice din Cluj şi adjunct al ministrului Agriculturii.

La relaţii lui Ceauşescu cu Marea Adunare Naţională, al cărei preşedinte era Nicolae Giosan, s-a referit în memoriile sale Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC al PCR. Calitatea de iniţiator al actelor normative şi-o asumase în mod exclusiv Ceauşescu, susţine Curticeanu. În anii 80, nimănui nu-i era permis să propună proiecte în MAN fără acordul prealabil al secretarului general. De altfel, Ceauşescu se plictisea de moarte la şedinţele forului legislativ al ţării, părăsindu-şi scaunul pe parcursul şedinţelor din Dealul Mitropoliei pentru vizite pe şantierele bucureştene.

În vremea aceasta, după uzanţele din vremea lui Voitec, Giosan conducea sesiunile MAN citindu-şi intervenţiile ca prezentatorii de ştiri prompterul. „Primeau de la aparatul tehnic, şi unul şi altul, totul scris, de la ordinea de zi la cuvântul final şi nu ieşeau din text nici să-i pici cu ceară”, a scris Curticeanu.

Ar fi dat Ceauşescu socoteală MAN despre acuzaţiile aduse, aşa cum solicita la „procesul” din 25 decembrie 1989? Din relatările aceluiaşi Curticeanu reiese că, în conformitate cu prevederile Constituţiei RSR, preşedintele ţării ar fi trebuit periodic să-şi raporteze activitatea forului legislativ. Cum însă, „uitase” să prevadă termenele, n-a făcut-o şi n-ar fi făcut-o vreodată.

Cu noi este Dumnezeu

 “N-am crezut în Dumnezeu decât în fragedă copilărie, poate, a scris  Giosan într-o autobiografie datată  27 mai 1949. În orice caz, din clasa a V-a de liceu nu m-am mai dus la biserică dceât în cazuri foarte rare”. Mărturia aceasta deosebită era o autocritică legată de prima şi singura sa sancţiune de partid menţionată astfel în dosarul de cadre: “Tov. Giosan Nicolae primeşte un vot de blam pentru lipsă de vigilenţă în faţa reacţiunei în legătură cu serbarea Pomului de Crăciun. Nu a făcut cunoscut Sect. planul programului serbarei reuşind ca serbarea să fie alături de linea partidului, începând cu cântecul “cu noi este Dumnezeu” şi au fost invitaţi şi cei doi episcopi Colan şi Hosu” (ortografia aparţine autorului, n.n.).

Securitatea şi porumbul hibrid

Nicolae Giosan a fost între 1957-1962 primul director al Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului Fundulea. Apariţia institutului poate fi corelată cu aşteptările ce şi le punea Hruşciov în creşterea bunăstării popoarelor sovietice prin sporirea recoltelor de porumb. “Porumbul este un cârnăcior pe băţ” – zicea liderul sovietic. Istorii deosebite s-au ţesut în România despre interesul din epoca hruşciovistă pentru “ştiinţa porumbului”. Brucan a mărturisit că trimiterea sa în America, în diplomaţie, s-a datorat prieteniei legate cu fermierul Garst care cultiva porumbul hibrid, obţinut prin modificări genetice. Pe firul istoriei, în 1968, la excluderea sa din partid, fostul ministru de Interne Alexandru Drăghici i-a reproşat lui Ceauşescu că uită meritele Securităţii din anii lui, reamintindu-i, printre altele, că el “a adus” porumbul hibrid în ţară. Mai mult sau mai puţin străin de rolul Securităţii în rezultatele cercetării ştiinţifice, ca director fondator al staţiunii de la Fundulea, Nicolae Giosan a avut însă posibilitatea colaborării directe cu Nicolae Ceauşescu care răspundea pe-atunci şi de secţia agrară a partidului.