Ion Dincă, zis „Te leagă”

Funcţii deţinute în 22 decembrie 1989: membru al CPEx şi al CC al PCR (din 1976); prim-vice-prim-ministru al Guvernului (din 1980); membru al Grupului Român din Uniunea Interpalamentară (din 1985); deputat în Marea Adunare Naţională (din 1961).

Decoraţii: Ordinul Muncii, clasa a II-a (1948); Ordinul “23 August” (de trei ori); Titlul de Erou al Muncii Socialiste (1981) şi altele.  

Construcţia dosarului: În arhivele CC al PCR, dosarul de cadre al lui Ion Dincă are 122 pagini. Ultimul document din dosar este datat 1973.  Majoritatea pieselor din dosar se referă însă la verificările a două denunţuri.

Astfel în decembrie 1959, instructorul secţiei de cadre a CC al PMR, concluziona după verificări amănunţite: “Deoarece  în nici un document şi nici în discuţiile de până acum, Dincă Ion n-a arătat nimic în legătură cu trecutul cumnatului său (Motraş Marin) şi pentru că Motraş a afirmat că Dincă ştia că el a fost condamnat pentru că el a cântat cântece legionare, a fost chemat din nou Dincă Ion pentru a se lămuri poziţia faţă de cumnatul său”. Până să se desolidarizeze locotenent colonelul Ion Dincă (în acel moment şef al sectorului munca de partid în MFA şi MAI, din cadrul Secţiei Organizaţiilor de Partid a CC al PMR) de acel cumnat, cadriştii consultaseră şi probele din arhivele justiţiei. Rezulta într-adevăr, că pentru simplul delict de-a fi cântat “cântece interzise”, Marin Motraş, muncitor în vârstă de 19 ani, din comuna Ileana (Ilfov) fusese condamnat, în  1941, la trei ani închisoare corecţională.  

În acelaşi an 1959, Ion Dincă a făcut obiectul unei anchete din cauza unei reclamaţii trimise lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de un anume căpitan Ion Dobrescu. Acela sesiza legăturile primejdioase dintre soţia lui Ion Dincă cu o prietenă – soţia învăţătorului Staicu din satul Căpşuna (Dâmboviţa), fost şef de cuib legionar. Cu creion chimic sau cerneală, pe foi de caiet maculator ori dictando, mulţi semi sau proaspăt alfabetizaţi au dat referinţe, lăudând hărnicia şi cinstea lui Dincă.     

Date biografice: S-a născut în 3 noiembrie 1928, în Cobia (Dâmboviţa). Conform unei autobiografii datate 13 aprilie 1949, părinţii săi erau: “Tatăl Nicolae, plugar analfabet” şi “mama Maria, caznică, analfabetă” cu averea “1 Ha pământ arabil, 1 Casă ţărănească cu 2 camere, 1 Fânar, 1 Vacă cu doi viţei, 2 oi cu miei” (în toate citatele, ortografia aparţine autorilor,n.n.)

Document impresionant este şi scrierea olografă intitulată “Auto-Biografia vieţi mele Începând cu etatea de 7 ani”, datată septembrie 1947, unde menţionează: “În toamna anului 1935 când am împlinit 7 ani am fost introdus de părinţi mei în şcoala primară din comuna Cobia.

În vara anului 1940 terminândumi 5 cl. Primare, nu am mai putut fi întreţinut în şcoală. Pentru că tatăl meu a fost chemat la concentrare. Mama rămânea cu două surori ale mele mai micuţe şi cu întreaga gospodărie.

Lipsa tatălui meu mia distrus toate planurile făcute pentru viitor. Nu am mai putut merge în nici o şcoală şi am fost nevoit să intru băiat de prăvălie în orăşelu Găeşti din Dâmboviţa.

După doi ani de sclavie pentru că nu aveam contract lucram zi şi noapte pentru o bucată de pâine şi un costum de haine. În toamna anului 1942 am plecat de acolo nemaiputând suferi robia în care mă găseam”.

Un unchi l-a călăuzit către şcoala de ucenici a Fabricii “Nitramonia” din Făgăraş. După patru ani a fost calificat strungar în fier. Dar în februarie 1949 a încetat definitive apartenenţa sa la clasa muncitoare. Pentru viitoarele patru decenii va fi activist de partid.

Studii: La finele lui decembrie 1959, în fişa de cadre a colonelui Ion Dincă, şef al sectorului munca de partid în MFA şi MAI, din cadrul Secţiei Organizaţiilor de Partid a CC al PMR, erau menţionate următoarele studii: “patru clase gimnaziul industrial, şcoala militară politică, cursul academic superior de la Academia militară generală”.

În februarie 1948 fusese trimis la Şcoala militară politică nr. 1 din Ineu. Nu scrie însă în dosarul de cadre că în orăşelul din zona Aradului se construise un întreg cartier pentru ofiţerii sovietici trimişi să şcolească noile cadre ale armatei socialiste din România. Cursul superior de la Academia militară “I.V. Stalin” durase un singur an (1954-1955).

Biroul Politic condus de Ceauşescu a aprobat însă în iunie 1965 eliberarea generalului-maior Ion Dincă din funcţia de secretar al Consiliului Politic Superior al Forţelor Armate şi trimiterea lui la studii la Academia Militară Bucureşti. A făcut cursuri de zi (1965-1968).

Moment cheie în ascensiunea politică: Este descris astfel în autobiografia din 24 iulie 1949 şi contează ca afirmare în ceea ce spunea atunci a fi “spiritul stahanovist”:  “1948. 5 mai În urma unor stricăciuni pe care le suferea instalaţia fabricii se simţea nevoia de a se opri întreaga fabrică.

În urma propunerilor făcute de partid şi direcţia fabrici fiind cel mai bun strungar lucrez 7 zile şi nopţi dearândul mâncând lângă maşină reuşesc să îmi îndeplinesc angajamentu luat faţă de partid putând ca fabrica să lucreze mai departe.

Ca drept recompensă sunt propus pentru decorare.

În ziarul “Scânteia” din 2 mai 1948 este confirmat decorarea mea după care am primit decoraţia “Ordinul Muncii” cl.II-a”.

Carieră politică: A intrat în partid din 1947 iar din 1949 a fost membru în comisiile de verificare a membrilor de partid din armată.

După evenimentul din martie 1948 când s-a distins ca fruntaş medaliat, a apărut un alt  moment  de cotitură consemnat autobiografic astfel: “În urma cereri ce mio face partidul de a pleca voluntar în armată, plec şi intru ca voluntar şi instructor în Bateria instructori regimentari a Reg. 4 AA Braşov unde îmi duc munca de îndrumător până la 17 noiembrie 1948 când sunt numit secund politic de baterie”.

Până în 1973 ajunsese la gradul de general-locotenet şi urcase în vârful ierarhiei funcţiilor politice din armată. După această etapă a fost numit prim-secretar la judeţena de partid Argeş (1973-1976), primar general al Capitalei (1976-1979), vicepreşedinte al Comisiei centrale de partid şi de stat pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale (din 1978), vice-prim-ministru al Guvernului şi ministru al Construcţiilor Industriale (1979-1980), prim-vice-prim-ministru al Guvernului (1980-1989). A cumulat puzderie de alte funcţii în diverse comisii de coordonare şi control a economiei etatizate şi planificate.

Critica şi autocritica: În 24 aprilie 1948 a primit următoarea carcaterizare de la şeful secţiei cadre a Fabricii Nitramonia Făgăraş: “Din punct de vedere profesional este un bun muncitor, strungar în fier. S-a evidenţiat prin punerea la punct a mai multor pompe prin confecţionarea pieselor necesare, dând dovadă de multă pricepere în muncă, punând mai presus interesele de mărire a producţiei de interesele sale. Concomitent cu aceasta a ştiut să împletească munca de reconstrucţie cu munca de mobilizare a tineretului, antrenându-i în munci voluntare, fiind însăşi un bun brigadier Agnita-Botorca. Luptă pentru interesele muncitoreşti şi pentru mărirea producţiei cu multă dragoste şi iniţiativă. Element sărac, fără vicii, corect şi disciplinat. Sarcinile încredinţate le duce la bun sfârşit. Nivelul politic mediocru, cu perspective de ridicare.”       

Din “autocaracterizarea” datată 24 iunie 1957: “Consider că nu am compromis niciodată calitatea de mdp şi haina pe care o port. (…) Nu am divulgat niciodată secrete de partid şi de stat. Prin căsătoria mea socotesc că am reuşit să-mi formez o damilie sănătoasă. Soţia mă ajută în muncă prin viaţa familiară  pe care o duc. Niciodată nu ma preocupat probleme familiare în timpul serviciului. Eu şi soţia nu suntem implicaţi în certuri specifice unor blocuri de locuit”.   

Probleme personale: Ion Dincă a avut două surori – Dumitra şi Gheorghiţa, în 1957, casnice, căsătorite şi cu copii. El s-a căsătorit cu Ioana Constantinescu (“caznică, fără avere”), fiica unui fost gardian, devenit miliţian, din Găeşti. Şi fraţii soţiei sale fuseseră legionari, fără “manifestări duşmănoase” însă la regimul democrat-popular.

Amintiri şi memorii: Îşi ameninţa subalternii că în cazul depistării de încălcări ale legii, neglijenţe ori tergiversări vor fi deferiţi justiţiei. De aici, porecla “Dincă te leagă”.

La Ion Dincă şi familia sa au făcut referinţe numeroşi memorialişti şi jurnalişti.

În memoriile sale, Silviu Curticeanu fostul şef al Cancelariei CC povesteşte despre “capacitatea organizatorică” a lui Ion Dincă pe marile şantiere ordonate de Ceauşescu.   Dumitru Popescu, celălalt memorialist fost coleg de CPEx, a fost mult mai critic însă. Noutăţile lui Dincă de pe “frontul vigilenţei revoluţionare” din armată îi amuzau pe ceilalţi şi îl lăsau rece pe Ceauşescu. “Bombagiul” Dincă  avea reputaţia de a crea mister şi conspiraţie chiar printre capii Securităţii.  “Talentul de improvizator fantast şi l-a pus cel mai bine în valoare ca vicepreşedinte al Guvernului (…) când ficţiunea, amestecată cu realul, determina şi imediate măsuri practice”, a scris Dumitru Popescu. Disproporţia dintre măsurile sale şi faptele reale releva “vocaţia unei megalomanii dure, a unui proletarism radical”, pe linia dictaturii leniniste, consemna memorialistul care făcuse proba unei vocaţii similare pe “şantierele” culturii socialiste.

Despre cele două fiice ale lui Ion Dincă se spune că s-au stabilit în SUA. Fiica mai mare Liliana, era în 1989 profesoară de limbă arabă pentru ofiţerii de Securitate cu misiuni în spaţiul ţărilor arabe.