Emil Bobu, aghiotantul Elenei Ceauşescu

Funcţii deţinute în 22 decembrie 1989: secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice (din 1982); membru al Biroului Permanent al CPEx; membru CPEx (din 1974); deputat în MAN (din 1961).

Decoraţii: Ordinul Steaua Republicii Populare Române (1959), Ordinul 23 August (de două ori); Titlul de Erou al Muncii Socialiste (1981) şi altele. 

Construcţia dosarului: În arhivele CC al PCR, dosarul de cadre al lui Emil Bobu are aproape 200 pagini. Ultimile documente sunt cele premergătoare alegerii în MAN (1961). Referinţele despre fraţi şi cumnaţi – ai săi şi ai soţiei – deţin majoritatea în documentele îndosariate. Maria Bobu (ministru al Justiţiei în 1987-1989) fusese abandonată de părinţii naturali, înfiată, avusese un alt prim soţ astfel că traseul verificării rudelor sale a complicat construcţia dosarului lui Emil Bobu.  

Din dosarul de cadre reiese că  Emil Bobu a avut un urcuş fără poticneli. Din fişele de cadre, caracterizările şi referinţele întocmite după normele cadriştilor epocii, e imposibil să-i atribui personajului calităţi simetrice  ascensiunii politice.

Date biografice: S-a născut la 22 februarie 1927, în comuna Vîrfu Cîmpului (Suceava). „Din părinţi cu gospodărie mică având o gospodărie de 1, 5 hectare pământ arabil şi o casă ţărănească”, declara într-o autobiografie din aprilie 1955. În toate cele şapte clase din şcoala elementară menţionează că luase premiul întâi dar şi că fusese în străjerie. Bun la învăţătură, chiar „şef de stol în străjerie”!  „Din anul 1941-1943 am lucrat pământul în gospodărie şi cu părinţii şi în majoritatea timpului eram trimis să lucrez la chiaburii din sat iar în 1942 şi începutul lui 1943 am lucrat pe fosta moşie  a boierului Roseti Scarlat”.

Studii şi carieră politică: Prezentăm, în continuare, referatul de cadre al lui Emil Bobu întocmit în 7 ianuarie 1959:                                            

„Membru de partid din noiembrie 1945

Originea socială: ţărani săraci

Naţionalitatea: română

Căsătorit, are doi copii

Are patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR şi facultatea de ştiinţe juridice

Profesia de bază: strungar în fier

In prezent este instructor în cadrul Secţiilor Organizaţiilor de masă a CC al PMR, sectorul sfaturi populare, justiţie şi procuratură

Bobu Emil după ce a terminat şapte clase primare, din 1941 a lucrat împreună cu părinţii la munca câmpului. În 1943 a intrat ucenic la atelierele CFR Nicolina Iaşi. Acolo a învăţat meseria de strungar în fier, totodată a urmat şi patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR. În primăvara anului 1944 s-a evacuat cu atelierul la Timişoara. După ce s-a reîntors la Iaşi, în 1945 s-a înscris în UTC iar în noiembrie acelaşi an a fost primit în PCR. A fost doi ani secretar al celulei de partid în şcoala de ucenici, apoi responsabil cu tineretul în atelierele CFR Iaşi.

Din iulie 1948 a urmat în Bucureşti o şcoală de trei luni pentru pregătirea de pedagogi necesari şcolilor şi căminelor de ucenici CFR. După absolvirea şcolii a fost repartizat pedagog la căminul de ucenici CFR Paşcani. Acolo a fost mai întâi membru în birou apoi secretar al organizaţiei de bază.

În august 1949 a fost trimis la şcoala juridică de un an la Iaşi. La terminarea acestei şcoli a fost numit consilier juridic  principal la Ministerul Justiţiei. După câteva luni a fost transferat procuror la Parchetul Militar Bucureşti cu gradul de locotenent major, iar din 1952 a fost procuror la Procuratura Generală a RPR  cu gradul de căpitan. Din aprecierea tovarăşilor cu care a muncit reiese că e un element capabil, a depus  un interes deosebit pentru ridicarea nivelului său profesional, s-a orientat bine în muncă.

Din martie 1953 a lucrat ca instructor în sectorul juridic din Secţia administrativă  a CC al PMR iar din noiembrie acelaşi an a ţinut loc de şef de sector. Din aprecierea secţiei reiese că tovarăşul Emil Bobu a muncit cu simţ de răspundere, nu a precupeţit timpul său liber pentru a se achita de sarcinile ce-i reveneau, este bine pregătit, conştiincios şi perseverent, este modest şi principial în relaţiile cu tovarăşii de muncă. Pentru merite în muncă în anii 1954 şi 1957 a fost distins cu “Medalia Muncii”. În acest timp a urmat Facultatea de Stiinţe Juridice şi a luat examenul de stat. Din noiembrie 1958 lucrează ca instructor în cadrul Secţiei Organizaţiilor de Masă a CC al PMR.

Părinţii au avut trei hectare de pământ. Tatăl a decedat în 1934, mama s-a recăsătorit cu un alt ţăran sărac, a decedat în 1947, tatăl vitreg este membru de partid, a intrat în întovărăşirea agricolă din comună. Bobu Emil are o soră şi trei fraţi. Sora casnică este căsătorită cu un croitor şi au 2,70 ha pământ, sunt categorisiţi ţărani mijlocaşi, nu fac parte din nici o organizaţie, sunt membri ai întovărăşirii din comună. Un frate este lt. major de miliţie, este membru de partid iar doi sunt tractorişti în regiunea Constanţa, unul din ei este candidat de partid.

Soţia a fost muncitoare. Ea provine dintr-o familie de ţărani săraci, a rămas de mică fără părinţi, în prezent este procuror în Procuratura generală a RPR, este membră de partid.

A fost plecat în R.P. Polonă în concediu de odihnă.

Este propus preşedinte al Comitetului executiv al sfatului popular regional Suceava şi membru în biroul Comitetului regional de partid.

Secţia de cadre a CC al PMR consideră că tovarăşul corespunde în funcţiile pentru care a fost propus”.

Facultatea de Ştiinţe Juridice o absolvise prin cursuri la fără frecvenţă (1954-1956). Nu se ştie când şi cum a încheiat studiile la  Academia „Ştefan Gheorghiu” căci în dosarul de cadre nu s-a păstrat decât cererea sa adresată rectorului în martie 1956 prin care solicită înscrierea la  cursul fără frecvenţă. 

Un întreg deceniu Emil Bobu a fost înalt activist pe meleagurile natale sucevene (1961-1972). Consilier al lui Ceauşescu (1972-1973), ministru de Interne (1973-1975), şef al secţiei pentru probleme militare şi de justiţie al CC al PCR (1975), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1975-1979), ministru, vice prim-ministru al  Guvernului (1980-1982), e greu să enumeri toate funcţiile  prin care a trecut.

Din 1982 a devenit însă aghiotantul incontestabil al Elenei Ceauşescu.  Titular al funcţiei de secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice era Bobu dar şedinţele şi deciziile de cadre – aşa cum sunt consemnate în Agenda Cabinetului 2 şi cum afirmă toţi martorii – le-a condus totdeauna „Tovarăşa”.

Critică şi autocritică: Într-o caracterizare din 9 mai 1956, lui Emil Bobu  i s-a făcut următorul portret: ”Pregătirea sa politică ideologică este satisfăcătoare şi ar putea să înveţe mai mult având posibilităţi şi cunoştinţe culturale corespunzătoare. În munca practică sesizează problemele importante de care se ocupă însă nu le duce până la capăt din care cauză de multe ori întârzie cu redactare anumitor materiale şi nu urmăreşte cu perseverenţă aplicarea măsurilor propuse şi aplicate de conducere. În cadrul sectorului pe care-l conduce organizează munca colectivului în bune condiţiuni însă nu în aceiaşi măsură controlează tovarăşii în muncă”.

Amintiri şi memorii: “Bobu reprezintă un caz de depersonalizare dramatică, a scris mai târziu despre el, Dumitru Popescu. Nu ştiu cum îi arăta în realitate firea, dar din nenorocire i-a fost percepută, de la  bun început, numai uriaşa disponibilitate de subordonare. N-am mai întâlnit un om capabil să disimuleze în asemenea grad, să nu poată ieşi nici un milimetru din cuvântul superiorului, să nu găsească puterea de a-l contrazice măcar într-un punct cât de mic, sau de a face ceea ce credea el de cuvinţă pe ascuns”. Şi tot Dumitru Popescu despre relaţiile lui Bobu cu ceilalţi demnitari: “Bănuiesc, mai degrabă, că i se dereglase aparatul de reacţie. Nici nu apuca celălalt să-şi termine fraza, şi el începea să bâţâie din cap, în semn de aprobare. Ba nici nu era nevoie să vorbească acela, el îi citea gândul din privire şi-i venea frenetic în întâmpinare”. Pygmalionul acestei “perfecţiuni” fusese Elena Ceauşescu, în opinia fostului coleg de CPEx.  Ea  cultivase tendinţele native ale subalternului (“laşitatea neîmpotrivirii, jocul penibil al sclaviei galante”) modelându-i-le continuu cu efectul scontat (“mai plecat, mai flasc, şi, în acelaşi timp, mai energic supus”).