A fost Cuza-Vodă francmason?

De la schemele simpliste ale Unirii Moldovei cu Ţara Românească exclusiv prin voinţa Ţării, s-a trecut în extrema meritelor francmasoneriei. A fost Alexandru Ioan Cuza francmason? – a fost întrebarea adresată academicianului Dan Berindei, reputat cercetător în arhivele lojelor masonice europene.

„Bulevard” între Europa şi Rusia

Ca dată însemnată, 24 ianuarie 1859 a  predispus la clişee şi recomandări de interpretare în rescrierile istoriei. „Cele două divane care s-au pronunţat pentru unire nu s-au constituit în 1859 – cum greşit datează şi studenţii la istorie -, ci în toamna lui 1857, precizează istoricul Dan Berindei. Urmare a războiului Crimeii s-a dorit o zonă tampon militarizate care să stăvilească expansiunea Rusiei în Europa. Un „bulevard” era termenul de-atunci pentru teritoriul  Moldovei şi Ţării Româneşti, unite şi (în limbaj actual) modernizate. În acelaşi scop ni s-au restituit şi cele trei judeţe din sudul Basarabiei – Cahul, Ismail şi Bolgrad. Învingătorii voiau să transforme Principatele într-un fel de Elveţie dar intenţia de-a le impune neutralitatea nu s-a aprobat. În 1857, reprezentanţii  celor şapte puteri garante (Franţa, Rusia, Prusia, Piemontul, Imperiul Otoman, Austria şi Anglia) au decis constituirea unor divane (adunări ad-hoc) pentru consultarea românilor. Punctele comune decise la Iaşi şi Bucureşti erau: unirea, prinţ străin, adunare unde să se regăsească toate categoriile sociale, guvern responsabil. Ulterior, prin Convenţia de la Paris din august 1858 s-a aprobat o organizare modernă a Principatelor Române dar nu s-a acceptat nici unirea, nici aducerea unui prinţ străin la tron. Modernă şi democrată a fost acea Convenţie până la prevederile electorale: în adunarea electivă s-a introdus un cens foarte ridicat. Termenul de boier fusese desfiinţat dar pentru a avea drept de vot trebuia să fii om bogat.”

Meritul lui Cuza: dezinteresat

Evenimentul a fost în atenţia politicienilor epocii. A însufleţit iarmaroacele şi cârciumile  săteşti din Moldova şi Muntenia. Discuţii şi certuri s-au iscat în saloanele protipendadei ieşene şi bucureştene. Fără afişe electorale şi presă de masă – nici măcar megafoane sau turnee de candidat ! – e greu să-ţi închipui cum învrăjbiţii liberali,  conservatori şi radicali din amândouă Principatele Româneşti au căzut de acord asupra novicelui Cuza în politică.

În cadrele electorale de azi, portretul lui Cuza pare o capodoperă a genului suprarealist. „Alexandru Ioan Cuza a fost ales tocmai pentru că nu voia să fie ales, povesteşte istoricul. În concepţia electorilor trebuia adus un principe străin iar Cuza fiind dezinteresat a fost apreciat ca potrivit să renunţe la tron în momentul potrivit. Era un om simpatic, onest, frecventa saloane, juca şi cărţi… Plăcea femeilor. Şi ele îi plăceau lui. După avere era un om aşezat, nu avea nevoie de domnie. Făcuse la Paris ceva drept, ceva medicină. Toţi tinerii români plecaţi  la studii în străinătate făceau aşa – învăţau de toate pentru toţi. Cu rare excepţii, nu s-au întors cu diplome. Dar erau pregătiţi cu ce trebuia să fie un ministru modern.”

În aşteptarea prinţului străin

Printr-un concurs de împrejurări s-a produs miracolul Unirii. În adunările de la Iaşi şi Bucureşti fuseseră aleşi doar  candidaţii ce se pronunţaseră pentru „înnoire”. Dacă asupra lui Cuza, consensul electorilor moldoveni a fost unanim, muntenii nu s-au înţeles deloc. Însăşi tabăra conservatorilor era scindată în opţiuni diferite. Împrejurul clădirii din Dealul Mitropoliei unde dezbăteau electorii se adunaseră circa 40 000 de oameni. O mulţime imensă pentru acea vreme – cam o treime din populaţia Bucureştiului, precizează academicianul Dan Berindei. Mobilizaţi de radicali, după ce  străbătuseră nămeţii spre Bucureşti, ţăranii din satele dimprejur au dormit trei nopţi în cojoace. Sub presiunea mulţimii ce aştepta rezultatul, a apărut şi soluţia de consens între electorii munteni – dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza cu nesperat de apropiata finalitate a unirii.   

„Înţelegerea aceea a ieşit din necesitatea de a fi evitat un război civil, precizează academicianul Dan Berindei. „În aşteptarea prinţului străin” soluţia Cuza, apărută în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, a fost o punte de înţelegere. Atmosfera era supraîncălzită şi printre cei care nu aveau drept de vot. O atmosferă de 22 decembrie 1989 a fost timp de cinci-şase ani în Principate. Unirea a avut o priză mare. Toţi vedeau în ea o cheie. A fost ca aderarea la Uniunea Europeană.  Era o naţiune – şi nu o populaţie – care s-a implicat la vârf între anii 1857- 1962. Prin Cuza s-a ajuns la reformă şi modernizare.”    

Prin arhivele masonilor

„Povestea meritelor francmasoneriei în unirea românilor e povestea cu cocoşul roşu, glumeşte istoricul. Teza că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Principatelor Române fiind venerabilul Lojii „Steaua Dunării”, nu ţine. Întâi pentru că la Bucureşti, loja aceea era franţuzească. Alătuită din componenţi ai Consulatului Franţei la Bucureşti, profesori şi negustori francezi… nu erau români în ea. De altfel, Cuza n-a făcut parte niciodată din acea lojă. Mai târziu, „Steaua Dunării” s-a transformat în „Înţelepţii din Heliopolis” şi i-a strâns pe toţi oponenţii lui Cuza care au pregătit răsturnarea lui. O lojă care-şi răstoarnă un frate… ar fi ciudat. La Paris sunt arhivele a 400 de loji masonice iar eu am cercetat dosarele a 80. I-am găsit pe Rosetti, pe Brătianu, pe mulţi dintre paşoptişti. Pe Cuza,  încă nu. Căci nu-i exclus să fi fost şi Cuza mason. Dar povestea cu venerabilul lojii „Steaua Dunării” e sigur făcătură. Aproape toţi paşoptiştii au fost legaţi însă de francmasonerie. Aici au învăţat regulile democraţiei şi au stabilit relaţii utile pentru toată viaţa. Pentru ei şi pentru ţară. Relaţiile cu masonii s-au dovedit utile şi Unirii din 1918. La Conferinţa de Pace din 1919, Alexandru Vaida-Voevod (întâi şeful delegaţiei Transilvaniei, apoi al delegaţiei României şi prim-ministru după retragerea lui Brătianu) şi-a dat seama că are nevoie de sprijin mason. S-a sfătuit cu Ionel Brătianu, apoi cu Maniu. Cu dezlegarea lor, a luat legătura cu Loja „Ernest Renan” alcătuită în principal din jurnalişti. Nu întâmplător a ales-o. A intrat în ea cu toată delegaţia transilvană şi cu Ion Pillat, omul de legătură şi nepotul lui Brătianu. Întâlnirile lor cu jurnalişti organizate prin venerabilul lojii au făcut lobby României Mari”.