Ultimele ,,solii” duse de Ceaușescu în străinătate

Ultimele călătorii făcute de Ceaușescu în străinătate – la Moscova și Teheran -, la Moscova și Teheran au alimentat numeroase legende. Documentele și martorii devoalează adevărul lor.

După întâlnirea de la Malta din 3 decembrie 1989,  Bush a plecat la Bruxelles să întâlnească reprezentanții ţările NATO. Iar Gorbaciov îi convocase  la Moscova pe reprezentanții Tratatului de la Varșovia .

Pe când presa occidentală difuza declarațiile lui Bush, Agenţia TASS publica declaraţia guvernului sovietic despre evenimentele din august 1968. Invadarea Cehoslovaciei de către trupe ale Tratatului de la Varşovia a fost o greşeală, recunoșteau ei după două decenii.  Cu mesajul implicit că nu vor mai interveni explicit în evenimentele din lagărul comunist.

Ultimul mohican 

Printre invitații la Moscova, Ceaușescu făcea figură de ultim mohican. ,,Bobocii” păreau mai îngrijorați de viitorul nesigur decât românul. Karel Urbanek, succesorul lui Milos Jakes, aştepta veşti despre demonstrațiile pragheze împotriva  guvernului său. Reszo Nyers aducea vestea schimbării numelui partidului comunist ungar în socialist. Iar polonezul Tadeusz Mazowieski nu era comunist!

Și cin eștie ce mai urmna?! Cu prilejul celei de-a 70-a aniversări de la crearea CEKA, urmașul lui Dzerjinski, anunţase că va fi continuată perfecţionarea acţiunii comune cu organele de securitate  din ţările surori.  În paranteză fie spus, tocmai se consumase, la Praga, o altă intervenție subterană contra echipei conservatoare, rezultat al participării active a serviciilor speciale la perestroika. În confruntările dintre civili și forțele de ordine din 17 noiembrie 1989, un ofițer de securitate s-a prefăcut a fi mort dându-i-se o altă identitate. Altă agendă, prezentându-se prietena lui, a răspândit știrea morții pentru sensibilizarea opiniei publice. Studentul al cărui nume și-l atribuise agentul, a dezmințit informația. Dar între timp ,,revoluția de catifea” izbândise.

Interpelările liderului român

Ședința din 4 decembrie de la Moscova a început cu informările lui  Gorbaciov, după mărturia lui Constantin Olteanu, secretarul CC al PCR cu relații internaționale.

S-a înţeles cu Bush, a zis el,  să mai scadă asperităţile între cele două blocuri militare și economice. Iar Papa și-a dat acordul. Dar Ceaușescu l-a întrerupt citând un buletin Agerpres : cum se împacă declarația sa cu anunțul făcut de Bush aliaților săi că NATO urma să se extindă și să se întărească ? S-a lăsat tăcerea…

Următorul moment stânjenitor, după mărturia lui Ion Stoian, ministru de Externe atunci, Ceaușescu l-a creat după anunțul lui Gorbaciov privind comunicatul de condamnare a invaziei Cehoslovaciei. România nu are motiv de scuze, l-a întrerupt Ceaușescu. Mai bine s-ar discuta despre retragerea trupelor sovietice ce se află încă în Cehoslovacia. Aceasta este o chestiune bilaterală, a replicat Gorbaciov. Dar Ceauşescu nu l-a slăbit, propunând retragerea sovieticilor și din celelalte ţări socialiste. Blocat, Gorbaciov a propus pauză pentru consultări. În reluarea discuțiilor,  după vechiul obicei, est-germanii au declarat că, în situația actuală, au nevoie de prezența trupelor sovietice. Se înțelege că liderul român nu-i consultase și nici nu-i avertizase asupra acestei poziții pe ceilalți colegi, dar nici pe ceilalți membri ai delegației.

Discuții cu Gorbaciov

Anunțat de întâlnirea convocată la Moscova, prin ambasadorul Tiajelnikov, Ceaușescu și-a condiționat participarea de o întâlnire bilaterală cu Gorbaciov. Întâlnirea a durat 80 de minute și s-a consumat în patru : de-o parte Gorbaciov și premierul Rîjkov, de celalată Ceaușescu și Dăscălescu.

Conform stenogramei, conducătorii s-au informat reciproc cu noutățile lor. Dar când Gorbaciov i-a recomandat lui Ceauşescu lectura unui articol despre perestroika, musafirul a reluat propunerea consfătuirii internaţionale pe această temă. Gazda a încercat o eschivă : sub rezerva refuzului multora, avansa ideea unui grup de inițiativă. Românul a plusat cu o minciună : alte partide i se adresaseră lui, mai dinainte, cu această inițiativă. Oricât de puțini am fi, tot trebuie să ridicăm steagul, l-a citat Ceaușescu pe Lenin. Excedat de insistențele sale, gazda i-a amintit vechea sa opoziție la propunerile consfătuirilor internaționale ale partidelor comuniste și muncitorești.

Sovieticii strâng șurubul la gaz

Ceaușescu și-a  continuat insistențele cu argumentele mincinoase ale unor exemple personale. În urmă cu 20 de ani, zicea el, întreprinderile românești contractaseră credite, de capul lor, pe principiul autoconducerii. Din această cauză, România înregistase, în 1980, o datorie  de 11 miliarde de dolari. Acum însă, România poate acorda credite țărilor în curs de dezvoltare dar are de încasat și creanțe în valoare de 2,7 miliarde dolari. Plus investiții de 100 de milioane dolari în SUA în extragerea de cărbune cocsificabil și în China…

În acest punct, vorbitorul a pus pe tapet chestiunea importurilor de materii prime sovietice. Situația importurilor prezentată de Ceaușescu e catastrofală: anual 7 milioane tone minereu de fier și, începând din 1984, căte 5  milioane de tone petrol sovietic, și încă alte 12 milioane tone din alte țări. Premierul Dăscălescu a intervenit cu informația că în livrările de gaz convenite s-a produs o defecțiune : în România ajunge cu mai puțin 7 milioane m.c. pe zi ! Ca și cum n-ar fi auzit reclamația, Gorbaciov a pus punct întâlnirii.

Om rău și periculos

Pe marginea textului stenogramei discuțiilor Ceaușescu-Gorbaciov s-au făcut multe speculații, căutându-se anunțuri implicite ale evenimentelor apropiate.

În avion, la masă cu Constantin Dăscălescu, Constantin Olteanu și Ion Stoian, Ceaușescu și-a exprimat regretul că venise  la Moscova. E om rău și … periculos, l-a criticat el pe Gorbaciov. Mai târziu, i-a mărturisit lui Constantin Olteanu și părerea de rău că nu ridicase, la Moscova, chestiunea Basarabiei.

A doua zi însă, în ședința Biroului Permanent, Ceaușescu s-a limitat la consultarea celorlalți dacă să dea o declarație privind poziția României în 1968 sau un comentariu. Au convenit asupra unui comentariu ,,actualizat” din care răzbătea poziția sa potrivnică restructurării.

Gorbaciov despre Ceaușescu

În memoriile sale, Gorbaciov i-a făcut lui Ceaușescu un portret din care rezultă cu prisosință iritarea ce i-o producea liderul român. ,,Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu mulți oameni ambițioși, a consemnat el. Este, în general, greu să-ți imaginezi un mare politician fără o doză de orgoliu și încredere în sine. În acest sens, Ceaușescu era în afara oricărei concurențe. De pe buzele acestuia nu dispărea zâmbetul arogant, care-i sugera intrelocutorului că citește prin el și nu dă un ban pe el. Aplombul, atitudinea disprețuitoare față de oameni care atingea dimensiuni extreme în urma unor decenii de putere lipsită de control, se transfera, probabil, fără să observe acest lucru, de la slugile sale, asupra partenerilor egali de statut. ”   

Vizita în Iran

În Scînteia din 5 decembrie 1989, alături de comunicatul privind vizita la Moscova, s-a anunţat şi plecarea lui Ceauşescu în Iran.

Se strânge lațul

În aceeași zi, Gorbaciov s-a întâlnit cu Francois Mitterand, președintele Franței, în Ucraina. Informațiile primite prin rețelele diplomatice arătau că se desfășoară acțiuni concertate împotriva României. Pe 10, 12 și 15 decembrie s-a manifestat, la aceleași ore, în faţa ambasadelor din Paris, Bruxelles, New York, Washington, Roma, Bonn, Berlin, Praga, Varşovia, Moscova… Viața personalului acreditat la Budapesta devenise imposibilă, ambasada fiind asaltată, zilnic, de protestatari din ce în ce mai agresivi.  Iar, în inima Europei, belgienii și-au intețit campania împotriva distrugerii satelor românești.

În 16 decembrie a început revolta de la Timișoara, începutul sfârșitului regimului comunist din România. Cu toate acestea, Ceaușescu a plecat din țară.

Aranjamente vechi și noi

Trei zile, în 18-20 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost plecat într-o vizită oficială, la Teheran, invitat de preşedintele iranian Ali Akbar Hashemi Rafsanjani.

Mărturia lui Ion Stoian, ministrul de Externe care l-a însoțit pe Ceaușescu, demontează câteva legende ale revoluției române. Întâi că liderul român nu s-a dus după ajutoare, speriat de revolta timișorenilor. Deoarece încă din septembrie se antamase respectiva vizită.

Intenția apăruse după ce Najibullah, preşedintele Afganistanului, i-a cerut lui Ceauşescu bunele oficii pe lângă iranieni pentru contactarea unor grupări de afgani din Iran şi Pakistan. Trimis în Iran, șeful diplomației românești a sondat și posibilitatea unui import mai mare de țiței și gaze naturale. De aici, planificarea convorbirilor la cel mai înalt nivel. După ultima discuție cu Gorbaciov, cu speranța de ,,normalizare” a importului de țiței și gaze sovietice, liderul român avea serioase motive să grăbească spre Iran. Iar rezultatele au fost bune. S-a convenit ca iranienii să ne livreze 5 milioane tone de ţiţei în anul 1990, cu posibilităţi de dublare și  5 milioane de metri cubi de gaze prin conducta ce traversa și Uniunea Sovietică. Cereau și ei, la schimb, grâu.

“Problema” Timișoara

În opinia lui Ion Stoian, Ceaușescu s-a comportat deosebit. Altădată venea din cabina lui de odihnă în salonul avionului prezidențial ca să discute cu ceilalți delegați. De data aceasta s-a izolat și el, i-a izolat și pe ei de comunicarea cu țara. Elena Ceaușescu a interzis și transmiterea telegramelor din centrală  șefului diplomației. În pofida oricărei rațiuni legislative sau a statutului de partid, Ceaușescu transformase Cabinetul 2 în punctul de comandă al României.

Avionul prezidențial a aterizat la Bucureși în jurul orelor 15. După tipic, pe Ceaușescu l-au întâmpinat membrii CPEx, în frunte cu tovarășa sa de muncă și de viață.. Informat asupra celor întâmplate la Timișoara devenită între timp un oraș liber, și-a manifestat ,,inteligența de sifilitic” care paraliza deseori apropiații, după caracterizarea lui Ștefan Andrei. A pus totul în seama târgului dintre cele două super-puterii: sovieticii pot să-și facă jocurile intereselor în România, la schimb cu voința americanilor de-a instaura regimul dorit în Panama.

A convocat apoi o teleconferință cu primii secretari unde-a apărut flancat de Elena Ceaușescu, Dăscălescu, Manea Mănescu, Gogu Rădulescu, Ion Radu, Constantin Radu, Curticeanu, Milea, Bărbulescu. ,,Evenimentele” de la Timișoara nu au încetat, le-a comunicat el, fără detalii ,,destabilizatoare”. În consecință, se va adresa cetățenilor României. Și le va  arăta că totul s-a organizat de cercuri revanșarde, revizioniste. Amestecul străin, zice el, l-a recunoscut Budapesta și reiese din declarațiile președintelui Bush. Și s-a dovedit prin intervenția Statelor Unite în Republica Panama. ,,Aceasta a făcut necesar, spune el, ca forțele militare și de ordine să intervină pentru apărarea ordinii, a bunurilor orașului Timișoara, îndeplinindu-și obligațiile și răspunderile prevăzute în Constituția și legile țării”. Toți trebuie să știe că Armata ,,are astăzi marea răspundere, în fața poporului, de a apăra și respinge orice acțiuni care sunt împotriva independenței, suveranității și integrității teritoriale, a liniștii, a construcției socialiste în țara noastră”. În rest, muncă, disciplină, paza avutului obștesc…

 Acestea au fost ,,explicațiile” și indicațiile prețioase date satrapilor județeni. S-au arătat și ei ,,la înălțimea” momentului. Singura întrebare, singura problemă deosebită pe care-au ,,ridicat”-o la invitația comandantului suprem: precizarea orei când comunicatului ca să organizeze vizionarea… Curând își vor pune cenușă în cap, acuzând lipsa de informare: n-aveau dreptul nici la buletinele speciale, nici să asculte trădătorii de la Europa Liberă.

Azi în Timișoara, mâine-n toată țara

În pofida știrilor că unul dintre marile orașe ale țării ieșise de sub conducerea partidului și a sa, Ceaușescu n-a dat un pas înapoi. Nicio mărturie nu indică vreo curiozitate de dialog cu răzvrătiții. Nesăbuit ca-n anii activismului înfocat pentru colectivizare, n-a arătat empatie, înțelegere sau compasiune pentru omul de rând.

În cuvântarea transmisă în ziua de 20 decembrie,  la orele 19, pe posturile de  televiziune și radio a repetat aceleași teorii. În plus, a încredințat populația România că soldații  au tras și vor trage împotriva răzvrătiților. ,,Armata și-a îndeplinit pe deplin (sic!) datoria față de patrie, față de popor și față de cuceririle socialismului!”, a zis el. În schimb, mulțimile răsculate vor persuada soldații și ofițerii cu sloganul .,,Armata e cu noi!”.

Vorbirea lui ilogică și poticnită despre agenturi străine, iredentism, șovinism,  independență, suveranitate și cuceriri revoluționare, a turnat iarăși gaz pe foc. De cine voia să-i salveze bătrânul acesta dus cu pluta?  Unde se ascundeau agenturile, fascismul și iredentismul? Românii nu le vedeau nicăieri. Presa oficială a difuzat totdeauna știri și comunicate despre frăția, tovărășia și conlucrarea în care se afla, cu toți, Ceaușescu. Și-acum, dintr-o dată…? 

 Odată încheiate conturile cu țara, Ceaușescu și-a îndreptat atenția către lumea din afara ei. Șeful diplomației  l-a informat că primiseră telegrame de  ameninţare la adresa României. După mărturia lui Ion Stoian,  Ministrul de Externe francez declarase că va privi cu înţelegere o eventuală intrare a sovieticilor în România. Urmase declaraţia secretarului de stat Backer că SUA aprobă poziţia Franţei. Apoi Matyas Szuros, preşedintele interimar al Ungariei, transmisese că, date fiind evenimentele, venise timpul eliberării Transilvaniei. Apăruseră și elemente noi, precum întâlnirea şefilor adjuncţi ai statelor  majore din ţările Tratatului de la Varşovia, organizată  la Kiev, cu o zi înainte, fără înștiințarea României. La Ungheni, pe râul Prut, se spunea că podul de vase a ajuns la jumătatea apei… Ceauşescu i-a lăsat impresia că deja aflase. I-a cerut să-i cheme întâi pe ambasadorii țărilor socialiste, apoi pe ceilalți. Până la orele 2 în noapte, după propria-i expresie, Stoian a stat pe baricade, transmițând protestele lui Ceaușescu la amestecul în treburile interne. Pe cei din țările NATO i-a lăsat pe-a doua zi.

De relația cu Moscova s-a ocupat Ceaușescu convocându-l pe reprezentantul ambasadei sovietice la București. Încă din ziua precedentă, ziarele sovietice publicaseră ample articole despre România. Se plângeau de limitarea unilaterală a intrării cetățenilor sovietici. Și informau că Timișoara a fost cuprinsă de tulburări de masă ,,determinate de arestarea la domiciliu și judecarea militantului pentru apărarea drepturilor (omului) de naționalitate ungară, preotul bisericii reformate maghiare, Laszlo Tokes”. Ceaușescu și-a exprimat ,,surprinderea” a trecut, în stilul său, la atac. Amenința că dispune de informații că situația de la Timișoara apăruse datorită planurilor celorlalți membri ai Tratatului de la Varșovia.      

Ceaușeștii și-au încheiat chinuitoarea zi de 20 decembrie, la orele 21, 30, cu o ședință de cinci minute.. Au dus în mormânt secretele discuțiilor din ultima lor noapte în reședința din Primăverii.