,,Sinuciderea” lui Chivu Stoica, consilierul Pacepa și traducătorul ,,savantei” Lenuța

La începutul anilor 70, Ceaușeștii au scăpat de foștii ilegaliști. Noi personaje le-au oferit extraodinare servicii. Unul a fost consilierul Pacepa pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică. Altul, fizicianul Ion Ursu care ,,traducea” bălmăjelile,,savantei” în răspunsuri  adecvate la întâlnirile cu străinii.

În vara lui 1974 a decedat și Miron Constantinescu, încercat și el în multe feluri de viață. Deținea în momentul morții funcția de președinte al Marii Adunări Naționale. A fost primit, în primăvara ultimului an de viață în Academia Română după o serie de scrieri de sociologie și  istoriografie, apreciate, în epocă, infailibile îndreptare de ,,punere a problemei” în chestiunile spinoase ale istoriei Transilvaniei ori ale evoluției satului românesc. Titlul de academician a fost, probabil, ultima jubilație pentru fiul natural al unui savant, nerecunoscut niciodată de tatăl său.

Moartea ,,barosului lui Dej”

În primăvara anului 1975 s-a petrecut din această lume și Chivu Stoica, alt camarad de închisoare și lagăr a lui Ceaușescu și susținător al lui în luarea puterii. Moartea acestui veteran comunist i-a deconcertat pe vechii tovarăși: nu era Chivu omul care să se sinucidă, a fost concluzia lor.

„Bon viveur” şi om dintr-o bucată, fără vocaţie pentru reflecţii conceptuale şi tendinţe introspective, în vesiunea pusă în circulație pentru  cercul puterii, Chivu Stoica  își trăsese un glonț în gură, apăsând trăgaciul puștii de vânătoare cu piciorul. În fața camerei sale, se aflaseră însă soția și două vecine. Dar nu femeile despărțite printr-un perete de sinucigaș auziseră zgomotul puştii, ci  şoferul din curte. După mărturia ultimei sale soții, cadavrul a fost ridicat imediat din reședință din ordinul unor personaje înalte în Securitate, apărute mult prea repede și ca din întâmplare la locul faptei.

Fostului șef de  stat care-l propusese pe Ceaușescu să-i ia locul în 1967, i s-au făcut funeralii naționale. N-au venit însă să-și ia ultimul rămas-bun de la acest vechi tovarăș nici Ceaușescu, nici premierul în funcție Manea Mănescu, nici fostul prim-ministru Maurer.

,,Nepoată” de Securitate

Printre locatarii din Primăverii se răspândise zvonul că afemeiatul Chivu s-a sinucis din cauza unei ,,nepoate”.

Îndrăgostit nebunește la bătrânețe, și-ar fi pus capăt zilelelor de necaz și rușine că nu mai satisface pretențiile junei ce-i luase mințile. Un zvon răspândit pentru a-l acoperi definitiv de ridicol pe cel care fusese o legendă vie a ,,jertfei muncitorimii în lupta cu burghezo-moșerimea”.

,,Nepoata” făcea parte dintr-o ,,combinație” a Securității iar printre cei implicați direct în aceste aranjamente l-a recunsocut pe Pacepa, care îndeplinea atunci și funcția de consilier personal al lui Ceaușescu, a susținut însă Maria Manolescu-Chivu (Lavinia Betea, Povești din Cartierul Primăverii, Curtea Veche Publishing, București, 2010). Soțul ei suferise în 1971 un infarct astfel că slăbiciunile sale pentru femei erau de domeniul trecutului. Discreditarea fostului șef al statului a fost însă programată, soției și fetiței fiindu-le interzis să-l viziteze la spital unde el se afla internat cu ,,nepoata”. Ca să facă și mai credibile zvonurile despre imoralitatea bătrânului ,,doftanist”, soției i s-a cerut să părăsească reședința și să divorțeze.

Cearta cu Ceaușescu

Printre cei mai apropiați de sursele originare ale acestui caz, se zvonise însă că, în ajunul morții lui Chivu, între el și Ceaușescu a fost o ceartă, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, Compania, București, 2008).  Se pare că, pe bază de ,,nepoată”, secretarul general al partidului l-a acuzat pe cel care fusese ,,barosul” lui Dej de imoralitate. Înfuriat, fostul membru al comisiei care anchetase atargerea altor tineri la homosexualitate de către Șmil Marcovici în închisoarea Doftana, i-ar fi amintit acel episod. Cert este că în autobiografia cerută de Ceaușescu liderilor cu trecut de ilegalist, în vederea scrierii unei noi istorii a partidului, Chivu Stoica a consemnat momentul acela. Fără a-l numi  pe Ceaușescu dar putând fi subînțeles, de către cunoscători, la categoria ,,și alți tineri”.        

,,Limba” Lenuței Ceaușescu

Ajutat și de specializarea de chimist, Pacepa se afla în relații privilegiate cu ambii Ceaușești. Camarazii săi de breaslă au povestit despre el că-i adusese Elenei Ceaușescu  geamantane de literatură și documente de specialitate, procurate prin subordonați (Neagu Cosma, Ion Stănescu, ,,Adevăruri” demontate, Editura Paco, București). Din astfel de documentări specialiștii  compuneau opera ,,savantei”. Același Pacepa a iscodit, manevrat și plătit titlurile ei științifice acordate de foruri internaționale.

S-a găsit și un instrument de dialog între femeia ce deținea cinstit doar diploma de școală primară și oamenii de știință străini programați s-o întâlnească. Fizicianul clujean Ion Ursu – promovat și el din decembrie 1965 în Consiliul Național al Cercetării Științifice, iar din 1969 director al Institutului de Fizică Atomică – își asumase misiunea de ,,limbă”. După aceiași autori, foști generali de Securitate,  soața lui Ceaușescu bălmăjea ceva, orice, pe românește, iar Ursu îi ,,intrepreta” declarațiile vide de conținuturi științifice, în engleză, rusă sau franceză, după cum era cazul, adecvându-le nivelului de expectanțe al interlocutorilor.

Contribuții de anvergură   

Cât despre contribuția lui Pacepa în evoluția Ceaușeștilor, elocvente sunt dovezile de apreciere primite de la aceștia. Începând din 1972,  Pacepa a fost ridicat la rangul de consilier al lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE), apoi secretar de stat la Consiliul Securității Statului, conferindu-i-se și grad de general.

Urmare a sfaturilor sale, au menționat Neagu Cosma și Ion Stănescu, toate reședințele lui Ceaușescu au fost dotate cu tehnologii de ultimă generație pentru detectarea radiațiilor iar Direcția a V-a cu armament  ultrasofisticat. A mers atât de departe cu afișarea fidelității față de dictatura lui Ceaușescu încât i-a propus acestuia să achiziționeze centrale și echipamente telefonice care să permită interceptări la scară națională.