Începutul sfârșitului: cât de informat a fost Ceaușescu?

România era, la începutul lui decembrie 1989, singura țară din Tratatul de la Varșovia care refuza să intre în hora ,,restructurării”. Se pune chestiunea cât de informat a fost Ceaușescu asupra situației din lagărul comunist.

Zbuciumul lagărului comunist european din toamna-iarna lui 89 nu reverbera deloc în presa românească.  Subiecte ,,de vârf” la începutul lui decembrie  au fost aniversarea a 71 de ani de la crearea statului național român și creșterea  burselor studențești cu 10%. În plus,  studenții  cu părinți muncitori și țărani cooperatori urmau să primească burse cu toții. Un ghiont în coasta lui Gorbaciov, această discriminare pozitivă, prin care liderul român amintea zorii statului leninist proletar și lozinca alianței muncitorilor cu țăranii.

Nadia a ales libertatea!

În presa liberă însă știrea cea mai fierbinte venea din România. Nadia Comăneci, zâna gimnasticii mondiale trecuse clandestin granița vestică la 27 noiembrie 1989. În împrejurări destul de neclare, căci gimnasta considerată un bun național era bine suprevegheată.

Ziariștii dstrăini se-ntreceau în scenarii diverse pe tema ,,fugii” sale, toate legate de regimul Ceaușescu. O Nadia „foarte fericită” ajunge la New York a titrat The New York Times după o săptămână de la dispariția ei. Știrile și interviurile despre gimnasta româncă împărțeau prima pagină cu evenimentul primirii lui Gorbaciov, la Vatican, de către Papa Ioan Paul al II-leași cu întâlnirea sa de la Malta cu  președintele american.

Vești proaste de la Malta

La 3 decembrie, liderul sovietic şi preşedintele american George Bush s-au întâlnit, pentru convorbiri  neoficiale, la bordul vasului ,,Maxim Gorki”, ancorat în portul La Valetta.

Cu câteva zile înainte de convorbiri, Ceaușescu îi adresase liderului sovietic un mesaj prin care se declara împotriva discutării problemelor mari dintre cele două blocuri doar între sovietici și americani. O mai făcuse și altădată, cu succes, în vremea lui Brejnev. Pe când Gorbaciov se afla la Vatican, Ceaușescu și-a continuat insistențele. I-a cerut lui Constantin Olteanu, secretarul CC cu relații internaționale, să-l convoace pe ambasadorul sovietic la București. Pe această cale  și-a transmis recomandarea ca întâlnirea cu Bush să se limiteze la probleme bilaterale: celelalte țări socialiste nu-l mandataseră să vorbească în numele lor.

Raportul generalului Vlad

Se pune chestiunea, aproape de fatalul final, în ce măsură a fost informat ori dezinformat Ceaușescu. Despre conținutului întâlnirii dintre Gorbaciov și Bush îl informaseră mai dinainte serviciile speciale. În prima zi de decembrie, Iulian Vlad, șeful Direcției Securității Statului, îi prezentase un raport îngrijorător asupra viitorului. Capii celor două super-puteri vor redefini sferele de influență și vor elabora noi strategii. Sovieticii vor face mari concesii în direcția “dezideologizării relațiilor internationale” și fondării “casei comune europene”, așteptând noi ajutoare finanaciare. Bush și Gorbaciov vor exercita, împreună,  noi presiuni asupra țărilor ostile “reformelor reale” (China, Cuba și Romania). Sovieticii vor reduce livrările de țiței, gaz metan și minereu de fier.

Tendințele evoluției în Europa au fost apreciate, în general, corect, s-a spus mai târziu de analiști sovietici. Le-au confirmat și declarațiile făcute de protagoniști presei. Țările continentului european se apropie în urma unui proces obiectiv, a declarat Gorbaciov. Modurile integrării vor fi diverse și inedite, vor înregistra situații  durerose și critice.

Se apropia, așadar, deznodământul anunțat de liderul PCUS în mesajul de An Nou 1989: până la finele anului, războiul rece va lua sfârșit. Noutăți interveniseră și în relațiile sovieto-chineze. La sfârșitul lui noiembrie, după discuții la Moscova, s-a anunțat reducerea trupelor dislocate în regiunea de graniţă.

Strict-secret, exemplar unic

După cum demonstrează și raportul citat, Tovarășul s-a documentat prin informări cu ,,regim special și foarte riguros” : fie între patru ochi, fie în plicuri sigilat, deschise, personal, de destinatar. După mărturia lui Iulian Vlad și a fostului șef al Cancelariei, Siviu Curticeanu, plicurile le resigila tot Ceaușescu. Scriind pe unele litera V (văzut, citit, adică), pe altele R (retur cu răspunsul dat) , le înapoia prin curier special.

Tovarășei i se redactau buletinele speciale pe teme de cercetare științifică, a declarat generalul Vlad. Dar soțul îi împărtășea tot ce credea de cuviință din informațiile primite. Ceilalți demnitari erau  privați de aceste informări. Pe cât de principial se declara Ceaușescu în relațiile de egalitate cu frații,  tot pe-atât de despotic își trata tovarășii din conducere, obligându-i la poziția și aprecierile sale. Acestora li se castrase însă simțul politic cât ce începuseră cățărătura în ierarhia partidului.

,,Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători”, a recunoscut și Ceaușescu înaintea morții că fusese bine informat.

Sigur pe puterea absolută

Din perspectiva liderului român, și nu numai, statutul și mecanismele partidului fuseseră aranjate încât să-i confere secretarului generalul întreaga și definitiva putere. Încredințând nevestei sale șefia secției de cadre a CC al PCR, a anihilat prerogativele de al doilea om în partid ale secretarului CC cu organizatoricul. În structurile puterii însă, n-au existat unități speciale destinate anihilării încercărilor de răsturnare a lui Ceaușescu de la putere, a declarat Iulian Vlad, fostul șef al DSS în fața tribunalului. Pur și simplu pentru că el nu concepea această eventualitate. Până-n prezent, nicio dovadă, nu l-a contrazis.

Comandant suprem pentru eternitate

După preluarea primei funcții în stat (1967), Ceaușescu s-a instalat în fruntea noilor organisme înființate: președinte al Consiliului Național al Frontului și Unității Socialiste (1968); președinte al Consiliului Suprem al al Dezvoltării Economice și Sociale (1973); președinte al Consiliului Național al Oamenilor Muncii (1977);  președinte al Consiliului Apărării RSR (1978), comandant (1967) și comandant suprem al Forțelor Armate ale RSR (1974).

Cu funcția de președinte al Republicii, pe care și-o crease, în 1974, și-a adjudecat toate prerogativele reprezentării și conducerii populației României. În cele ce-au urmat, a profitat mai ales de puterea comandantului suprem al Forțelor Armate. Tratate în cheia agenturilor străine care atentează la  integritatea patriei, nefericitele decizii din decembrie 1989 ale comandantului suprem s-au luat pe fondul doctrinei militară a războiului întregului popor.

Bolnavul Ceaușescu

Ceaușescu trecuse de 70 de ani. Sclavul ideii de continuu progres, nu accepta nici fireasca involuție a funcțiilor fizice. Ca să nu poarte ochelari, toate înscrisurile destinate lui se băteau la o mașină de scris cu caractere mari.

Zvonuri și diete

Dosarul medical al secretarului general fiind secret de stat, nimeni nu avea acces la buletinele sale de sănătate. Cu excepția nevestei care asista la toate consultațiile și tratamentele aplicate. Paznicii, servitorii și demnitarii știau că Tovarășul ținea un drastic regim de diabetic. La regimul lui, slăbind corespunzător, trecuse și consoarta.

De sănătatea primului om al țării au răspuns miniștrii sănătății Eugeniu Proca (1978-1985) și Victor Ciobanu (1985-1989). În ultimii 12 ani de viață, Ceaușescu i-a avut medici curanţi pe  diabetologul Constantin Dumitrescu şi pe cardiologul Gherasim Apetrei. ,Marele” bolnav și-a tratat însă și doctorii ca pe slugi. În dialogurile profesionale a refuzat tentele emoționale. Astfel că, în absența diagnosticului probat, tulburările de personalitate schizotipală de care s-a tot vorbit, se păstrează în sfera supozițiilor.  În ultima perioadă în țară apăruseră zvonuri și că ,,întâiul dintre bărbații țării” suferă de un adenom la prostată. Atât de credibile, încât Elenei Ceaușescu i s-au trimis și scrisori de recomandare pentru  chirurgi în vederea unei intervenții.

Prima comă diabetică    

La bolnavul Nicolae Ceaușescu, academicianul Iulian Mincu a fost chemat, în regim de urgență, pentru prima dată la 4 aprilie 1988. L-a găsit în stare de inconştienţă, asistat de doctorii curanți și de ministrul Ciobanu. I-a prescris insulină dar chimista de reume mondial s-a împotrivit pe motiv că va duce la dependenţă. Cu voința de fier prin care voia să sfideze natura, peste doar patru zile de la coma diabetică, pacientul a plecat într-un lung turneu asiatic.

După obicei, Ceaușeștii nu le-au făcut confidențe celorlalți delegați. Aceștia au remarcat însă neobișnuitul celor cinci somități medicale care i-au însoțit. Dar, în Indonezia, după mărturia lui Ștefan Andrei, șeful delegației n-a fost capabil să facă față programului: gâfâia după plimbarea prin curtea reședinței. În loc să urmeze traseul convenit, delegaților li s-au proiectat filme turistice cu respectivele locuri. Trei zile; Ceaușescu  n-a ieșit din reședința sa.

Prevestiri de moarte

Între timp ministrul Ciobanu îi contactase pe marii diabeticieni ai lumii care-au recomandat tot insulina. Astfel că în Australia, starea bolnavului părea redresată. Vorbea însă atât de încet că interpretul nu-l înțelegea.

Și-a continuat turneul în Vietnam și Mongolia, obligându-i pe ceilalți să se comporte ca și cum nu se întâmplase nimic.  După hopul comei, a  renunțat și la insulină, și la serviciile lui Iulian Mincu. La 5 octombrie 1989, a intrat iarăși în comă diabetică iar Mincu a fost rechemat.

Oricât de măiestrit lucrau retușorii fotografiilor și ai cadrelor filmate, figura tot mai îmbătrânită și împuținată a liderului român nu scăpa partenerilor de dialog. Pe chestiunea apropiatei sale morți- cel târziu în 1990 ! – sovieticii, după mărturia lui Ștefan Andrei, au încercat să creeze o breșă în nucleul decizional de la București. I s-a spus că, la fel ca în cazul Andropov, diabetul afectase grav rinichii lui Ceaușescu.  Invocau rezultatul unei analize de urină, recoltată, fără știrea lui Ceaușescu, în timpul unei vizite la Moscova. Mărturie întărită și de Alexandr Iakovlev, unul dintre apropiații lui Gorbaciov. Noi știam că liderul român e grav bolnav, a mărturisit acesta după moartea lui Ceaușescu.

Legenda vampirului roșu

Starea lui proastă de sănătate au remarcat-o și aceia care l-au văzut, în treacăt,  la ultima întâlnire cu Gorbaciov:  posomorât, frământat, bâlbâit mai mult ca de obicei, uneori cu  urme de salivă la colţul gurii. ,,Consideram că sistemul său nervos este serios afectat”, nu s-a sfiit să recunoasă Valerii Musatov, fost  prim adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCUS.  Înalții activiștii i-au pus atunci culoarea pământie a feţei pe seama tratamentelor diavolești de care se zvonise și la Moscova. Căci Gorbaciov primise  o scrisoare, via Paris, din partea unei foste angajate a policlinii nomenklaturii bucureștene. Suferind de-un cancer grav de prostată, scria aceasta, Ceauşescu se trata cu ,,reţeta din bătrâni” a  sângelui de nou-născut.

Legenda Vampirului roșu, urmașul lui Dracula și al contesei Erszebth Bathori bântuia și Kremlinul!

Eșecul revoltei de la Iași

Revolta din decembrei 1989 a fost pe punctul de a începe în celălalt capăt al țării, la Iași. Sub semnătura Frontului Popular Român, nume inspirat de manifestările de dincolo de Prut. 

Actul de naștere al organizației l-a semnat Securitatea, după afirmația liderilor Ștefan Prutianu și Cassian Maria Spiridon, prin arestările operate. 60 de oameni au fost anchetați.

Prin manifeste răspândite în oraș și cu parola ,,se dau portocole”, pe 14 decembrie, la ora 16, în Piața Unirii a fost convocată o adunare. Dar piața a fost blocată de milițieni iar în Hotelul Unirii au fost cazați participanții la o inedită ,,dinamoviadă” de judo. În hotel, conform declarației date de director, ,,la cald”,  s-au cazat  110 sportivi dar și 176 turiști sovietici.

Evenimentele puteau să debuteze însă în orircare centru urban al României, starea de spirit a populației fiind ceea ce ideologia leninistă numea ,,situația revoluționară a maselor”.