Clubul Ceaușeștilor – instituția secretă a puterii

Începând din 1974, Ceaușeștii discutau importante treburi ale statului la Clubul de pe malul lacului Herăstrău. Copiau în felul acesta practicile lui Stalin de a-și ține subalternii continuu sub control.

Schimbările din cotidianul Ceaușeștilor și din cercul puterii au condus la apariția unui grup informal cu mari contribuții la istoria comunismului românesc din ultimii săi 15 ani.

În apropierea reședinței Ceaușeștilor, pe malul lacului Herăstrău, la cererea lor s-a amenajat ,,Clubul”. Un loc dotat cu piscină, amenajări pentru biliard și popice și vizionări de filme unde cei doi jucau rolul de gazdă pentru demnitarii agreați. Spre exemplu, Dumitru Popescu nu era invitat niciodată.  Ștefan Andrei, în schimb, deși stâlp al acestor reuniuni ca partener preferat de șah al lui Ceaușescu, era invitat totdeauna fără soție.

Febra de seară 

Spre deosebire de un club englez ori unul de uzină care putea fi frecventat de membrii săi în voie, invitațiile la Clubul Ceaușeștilor se transmiteau cu cel mult o jumătate de oră înainte. Veneau prin aghiotant, în jur de orele 19-19, 30, după mărturia colonelui Adrian Eugen Cristea, fostul adjunct al șefului Direcției a V-a (A fi sau a avea, Amintirile unui ofițer de securitate și gardă prezidențială, Paco, București, 2008). Invitația însemna o prelungire a stresului de la birou. Era și mai rău dacă telefonul așteptat nu venea căci intrau la griji să nu fi căzut în dizgrație. Astfel că demnitarii și soțiile lor nu-și puteau face, în serile zilelor lucrătoare, nici un fel de program. Duminicile și concediile fiind petrecute tot cu Ceaușeștii, rezultatul a fost anihilarea potențialelor încercări de-a cultiva alte legături ori să-și creeze rețele aparte.

Practica aceasta putea fi inspirată de obiceiurile lui Stalin de a-și convoca tovarășii seara, la dacea sa. Îi reținea până spre dimineață, în discuții, mâncare și belșug de băutură. Acolo se rezolvau treburile statului sovietic, după cum auzise și Ceaușescu la congresul din 1956. Hrușciov, fostul tovarăș de dezbateri și chefuri nocturne, prezentase aceasta ca o manifestare a cultului personalității lui Stalin. Și totodată o încălcare a statutului PCUS, prin rezolvarea treburilor Politburo în dezmățuri nocturne.

Ceaușescu, în schimb, a fost de la început și până la sfârșit atent la repectarea manifestărilor birocratice ale puterii, depășind ,,planul” lor statutar prin aceste și alte reuniuni suplimentare.

,,Odihnă activă” în colectiv

Existența Clubului putea trece și drept o formă de ,,odihnă activă” prin activități de grup, așa cum deprinsese Ceaușescu practicarea ei la Armată. După programul de muncă, încheiat spre orele 17- 18, își chema cei mai apropiați subalterni să dezbată, în afara ordinii de zi, chestiuni de actualitate. Fără secretare, stenografi și șefi de cabinet se asigura și o secretizare absolută a lor. În Clubul Ceaușeștilor se producea o ,,omogenizare a unor opinii de toate felurile”, după expresia martorului Adrian Eugen Cristea. Agreații știau dinainte cum să reacționeze în ședințe.

Dar diferența dintre Ceaușești și ceilalți se marca și prin aceea că, nici măcar atunci când erau invitați la Club, demnitarii nu treceau prin fața reședinței din Primăverii 50. Veneau pe drumuri ocolite să nu calce acea ,,calea regală”.   

Discuțiile de la Club se purtau ca la țară: de-o parte, femeile împrejurul Elenei Ceaușescu, într-o alta, bărbații. Subiectele din cercul femeilor erau puține, după cum remarcase col (r) Adrian Eugen Cristea. Nevestele, grijuliu sfătuite de soți, se rețineau în comentarii și bârfe. Se îmbrăcau sobru, fără bijuterii căci modestia era o ,,floare a darurilor” în codul eticii de partid. Ocoleau subiectul bolilor, o temă preferată de vârstnici, dar care-i indispuneau profund pe amândoi Ceaușeștii. Ei se credeau protejați chiar și de bătrânețe prin armura puterii. Reținuseră ca portrete oficiale fotografiile bine retușate de pe vremea când nu împliniseră încă 40 de ani. Cunoscându-le slăbiciunea, s-a mers până la a schimba, în cărțile de istorie, porecla lui Mircea cel Bătrân în Mircea cel Mare. Domnitorul muntean murise la 63 de ani, cum să-ndrăznești aluzii la anii lui Ceaușescu?!

Fără frați și surori

După ce s-a instituit practica întâlnirilor la Club, s-a renunțat la sărbătorile de familie ale Ceaușeștilor.  Până prin 1978 își invitaseră la aniversări surorile, frații și cumnații în reședința din Primăverii. Petrecuseră cu lăutari și cu dans, ca la orice petrecere răsărită de familie mare și cu o anume stare.

Treptat aniversările Ceaușeștilor s-au transformat în sărbători naționale, introduse în protocolul instituțiilor rprezentative ale partidului și statului. După ce-și rostuiseră frații și cumnații cu vârf și îndesat, ar fi fost prea mult să-și închipuie că șeful statului și ,,savanta” lui își mai pot pierde vremea-n discuții familiare. Cu excepția surorii Niculina căreia liderul partidului îi datora cel mai mult și a Mariei (Rița) care avusese în școala primare cele mai bune rezultate școlare, frații și sora din Scornicești urcau în funcții tot mai înalte. S-a făcut însă oarecum independent de ajutorul său direct. Dar pe măsură ce Tovarășul a sporit exigențele și sarcinile ,,revoluționare”. Se pare că promotorii fraților lui Ceaușescu așteptau să le fie paratrăznet în furtunile ce s-ar fi iscat deasupra lor sau în dedesubturile bântuite de alți aprigi cățărători către funcții. Semnătura lui Florea Ceaușescu, spre exemplu, se regăsește în oficiosul partidului alături de a altor gazetari exclusiv în articole critice. Într-o asfel de nadă se prindeau personaje chiar de mai mică anvergură decât frații președintelui, după cum va relata fiul lui Petre Lupu, numit inginer șef al unei importante antreprize de construcții din București. Ideea era că această prezență ar netezi multe asperități din ,,indicațiile” date pe șantier de secretarul general.

Distracție de telespectator

Clubul acesta al Ceaușeștilor a funcționat până-n decembrie 1989. Cu anumite schimbări, datorate vârstei și bolilor gazdelor. În primii ani, înspre orele 22, participanților li se servea o masă bogată, stropită din belșug cu băuturi de mare diversitate. După ce Tovarășul se obligase la o dietă mai strictă, cina s-a transformat într-o gustare, către final dispărând și aceasta. S-au rărit și întrebuințările piscinei, popicelor și biliardului. Au rămas șahul și discuțiile.

Și, bineînțeles, programul de televizor. Pe fundalul emisiunilor sale se scurgeau și ultimele două ceasuri ale anului vechi din revelioanele sărbătorite de Ceaușești împreună cu ceilalți demniari în același Club. Se înțelege, așadar, că orice schimbare din structura programelor televiziunii, orice critică, interdicție sau observație făcută redactorilor de conducerea instituției apărea ca venind direct de la Ceaușești.