Cine-a ,,organizat” accidentul lui Maurer: sovieticii sau Ceaușescu?

În 1972, premierul Maurer a suferit un grav accident, soldat cu 13 intervenții chirurgicale. Un accident ,,organizat” a susținut fostul premier, opinie împărtășită și de alți foști demnitari. Cine era mai intersat însă de scoaterea lui din politică: Nicolae Ceaușescu sau sovieticii?

Premierului nu-i păsase când foștii tovarăși ai lui Dej și ai săi fuseseră scoși din scenă.  S-a pomenit și el fără susţinători când a vrut să iasă la rampă. A tatonat terenul, fără izbândă, în discuţiile cu demnitari locali la vânători. A încercat apoi marea cu degetul, în 1973, susţinând, la Cluj, o cuvântare cu titlul de inspirație leninistă „Mai bine mai puţin dar mai bine”. Citându-l pe întemeietorul „noii lumi”, în centrul cosmopolitei provincii, Maurer căutase adepţi ai raţionalizării ritmurilor de dezvoltare impuse de Ceauşescu. N-a găsit niciunul, după propria-i mărturie (Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, București, Compania, 2008). Astfel că în 1974 și-a dat demisia ,,din motive de sănătate” fiind înlocuit cu Manea Mănescu, intelectualul preferat de Ceaușescu.

Cea mai generoasă pensionare din România

Ținând seama de accidentul suferit de Maurer, în 1972, soldat cu 13 operații, faptul putea fi apreciat ca  o retragere oportună. Iar decizia lui Ceaușescu ca fostul premier să beneficieze în continuare de reședințele vechi, șofer, personal de pază și menaj, toate terenurile de vânătoare din România și de o pensie egală cu salariul ce-l avusese, a fost apreciat ca act de generozitate și recunoștință față de serviciile acestuia. Asemenea generozitate n-a arătat Ceaușescu nimănui.   

Pasibil de interpretări contradictorii  este însă accidentul din 1972. După căderea regimului, cu pensia mult redusă și amenințat de noua echipă din fruntea României cu darea afară din impozanta vilă de pe Aviatorilor 104, Maurer l-a învinuit pe Ceaușescu de intenții criminale. ,,Mi-a organizat accidentul”, a susţinut el în 1993, ca să-i forțeze retragerea de pe scena politică.

Când fostul premier își lansa acuzațiile, spațiul public era excedat de istorii cu crimele Ceaușeștilor. Cu arhivele secretizate și în absența altor surse directe, părea o explicație  plauzibilă, în pofida favorurilor admise fostului premier de Ceaușescu.

Înmulțindu-se mărturiile din cercul puterii, s-a aflat însă că Maurer și Ceaușescu menținuseră relațiile apropiate. Nevestele lor continuau să se întâlnească iar mezinul Ceaușeștilor și unicul fiu al lui Maurer petreceau cu-aceeași ,,gașcă”. S-ar fi  putut întâmpla acestea, oare, sub incidența unei crime premeditate de Ceaușescu?

Un accident celebru și ciudățeniile sale       

Accidentul s-a produs între Covasna şi Sfântu Gheorghe. Maurer se afla în aceeași mașină cu cu Kiraly Carol, primul secretar al județenei Covasna, venind de la vânătoare. După mărturia unuia dintre organizatorii vănătorii (Lucian  Dincă, Vânători cu Ceauşescu şi nomenclatura, Tipomur, Tg. Mureş, 1994), la somația antemegătorului, un Trabant care venea din direcția opusă a oprit reglementar la marginea șoselei. Camionul din spatele lui n-a ascultat  somaţia, intrând în coliziune cu mașina de teren a demnitarilor după ce pulverizase Trabantul încât „nu i s-a mai găsit nici numărul.“  În memoriile sale, martorul Lucian Dincă susține versiunea unui accident ,,natural“. Însă, în mod ciudat, ignoră orice detaliu și despre autorul accidentului, și despre pasagerii Trabantul distrus. Suspect de mică pare şi pedeapsa aplicată șoferului de camion: un an privare de libertate. Ca și decizia lui Ceaușescu de anchetare  personală a cazului, sosind în trombă pentru aceasta la Sf. Gheorghe.

Iar ciudățeniile continuă. Deși îngrijiri mai bune ar fi avut în Spitalul Elias, Maurer n-a vrut să părăsească spitalul local. Și mai ales nu în elicopter. Convins că avusese parte de un accident aranjat, și-a luat toată viața apoi, precauţii suplimentare în deplasările cu maşina, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Bucureşti, Evenimentul românesc, 1997).  Informațiile se opresc aici, nefiind în obiceiul secretarului general de-a discuta cu ceilalți demnitari rapoartele serviciilor speciale.

Moartea vine în camionul vopsit  

Într-un alt context plasează amintitul accident istoricul Larry  Watts (Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, București, Editura RAO,  2011), corelându-l  cu ,,afacerea d Abzac“ și operațiunilor sovietice de subminare a diplomației românești.

Un înalt ofițer de informații francez a fost accidentat mortal, în toamna lui 1969, pe șoseaua București-Ploiești, de către un camion cu însemnele armatei române. Armata nu și-a asumat responsabilitatea. Iar faptele au fost mușamalizate ca tot ce ținea de imixtiunea sovieticilor în raportul de forțe din România. Efectul scontat de cei care acționaseră sub acoperirea Armatei Române viza deteriorarea bunelor relații româno-franceze.

Într-un astfel de registru, accidentul lui Maurer țintea la scoaterea din scenă a celui care  fusese ,,mâna dreaptă a lui Dej“ în politica de desprindere de sovietici și deschidere către celălalt front al ,,răboiul rece“, contând încă, în mediile diplomatice, ca pionul principal al relațiile externe românești.

Brejnev a decis să ,,exercite influență“ la București

Culisele unor evenimente, precum vizita delegației române în Asia roșie din vara lui 1971, arată cu totul diferit față de tablourile vivante înfățișate de presa vremii și concluziile derivate din acestea. Consecințelor amintitei călătorii, se spune, au fost impresiile excepționale produse liderului român de festivismul chinezesc și nord-coreean. Și de aici începând, cultul personalității sale. Dar această prima vizită a unui lider comunist în China după schisma ruso-sovietică, a afectat Kremlinul și implicit conducerile ,,țărilor frățești“ din Tratatul de la Varșovia.

Dincolo de muștruluiala aplicată de  Kosîghin lui Ceaușescu și Maurer pe aeroportul din Moscova,  după cum arată documentele de arhivă, s-au consumat și alte fapte ascunse contemporanilor. Generalul Șerb se afla, bunăoară, în plină campanie  de furnizare a secretelor militare românești sovieticilor. În timpul vizitei, divizii ale Armatei Roșii fuseseră mobilizate la granița estică a României și flota ,,marelui vecin“ făcea aplicații în dreptul litoralului românesc al Mării Negre. Iar KGB-ul transformase România în țintă prioritartă a infiltrările derulate printr-o operațiune cu numele de cod PROGESS, după cercetările istoricului Watts.

Potrivnici ai politicii românești față de China s-au declarat și capii Bulgariei, Ungariei, Poloniei și est-Germaniei în întâlnirea de la Crimeea din august 1971. Brejnev le-a declarat răspicat intențiile sale: „Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră (şi) constituie principalul obstacol în calea liniei noastre… Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării”.

Supărați până la capăt  

,,Frații” au făcut apoi front comun,  în campania de decredibilizare a României, Ungaria poziționându-se în avangardă. Până la sfârșit s-au derulat operaţiuni pentru creşterea prestigiului guvernului Kadar și discreditarea politicilor românești cuprinzând un spectru larg, începând cu acuzele că mimează independența față de Moscova de comun acord și în favoarea sovieticilor.

În puzzle-ul acestor operațiuni, accidentul lui Maurer ar putea dobândi conotațiile  unei încercări de ,,influență” activă în configurația puterii de la București. În favoarea acestei interpretări pledează și absența lui Maurer dintre semnatarii ,,scrisorii celor șase”. Și nu pentru că s-ar fi ,,pupat în bot” cu Ceaușescu, după motivația lui Brucan. În pofida prestigiului său în lagărul capitalist, trecutul lui Maurer nu cadra cu viziunea înnoirilor perestroikiste coordonate de Moscova, după cum se-arăta-n ,,cărțile“ lui 1989.