Ceaușeștii au tezaurizat, lunar, cîte-un apartament

Până acum s-au căutat, fără folos, ipoteticele conturi ale Ceaușeștilor din străinătate. Dar unde-a dispărut comoara salariile și bijuteriilor tezaurizate de amândoi? 

În bună parte, stilul de viață al nomenklaturii staliniste s-a păstrat în lumea comunistă până la sfârșit. Ca şi Stalin, după ce-a ajuns la putere, Ceauşescu n-a mai umblat cu bani. Se spune că, la un moment dat, în fișetul cu salariile ,,țarului roșu” de la Kremlin se găsea o avere. Consultat asupra întrebuințării banilor, Stalin a cerut să fie trimiși prietenilor săi din tinerețe. În exces și fără plată, aveau de toate și Ceaușeștii. Dar urma salariile, bijuteriilor și obiectelor valoroase din reședințele lor, pare pierdută. 

Gratis și din belșug

“Prin hotărârea CPEx şi o lege, familia prezidenţială – compusă din preşedinte, soţie şi copii – avea la dispoziţie absolut tot, ne-a declarat col.  (r) Adrian Eugen Cristea, fost adjunct al şefului Direcţiei a V-a a Securităţii. Până şi ceasul lui Ceauşescu – acel Rolex la care se uita în proces – era cumpărat pe banii Gospodăriei de partid. Ceilalţi, inclusiv primul ministru, membrii CPEx se aprovizionau prin sectorul “reprezentare” al Gospodăriei de partid. Niciunul nu fura. Dar plăteau mărfuri de cea mai bună calitate la preţurile fixate, mai mici decât ale pieţei.” Învățat fără bani, cu o zi înainte de moarte, Ceaușescu l-a implorat pe unul dintre paznicii săi să-l împrumute. Voia să i se cumpere o cămașă ca să se schimbe de cea murdară.

Nici criza anilor 80 nu s-a simțit altfel în Cartierul Primăverii decât prin  reducerea cheltuielilor de protocol. Și în controalele inopinate ale Tovarășei asupra comenzilor zilnice făcute de nevestele demnitarilor Gospodăriei de partid. Ferească sfântul să ajungă la neamuri ori vândute la speculă!

Salariul și dividentele secretarului general

Așa cum monarhii medievali guvernau în numele Domnului, Ceaușescu se excepta pe sine de la obligația legilor în vigoare în numele luptei sale pentru popor.

Românilor le era interzisă salarizarea prin cumul. Însăși deputăția în Marea Adunare Naționale se remunera cu o indemnizație puțin semnificativă, fiind înțeleasă ca o activitate obștească  Dar Nicolae și Elena Ceaușescu încasau salarii din câte două părți: el, ca și conducător al partidului și președinte al țării, ea ca prim viceprim-ministru al Guvernului și directoare la ICECHIM.

Din toamna lui 1944, fără întrerupere, Ceaușescu și-a încasat salariul de la Gospodăria de partid.  Pentru Secretariatul CC al PCR contabilitatea se ținea pe-o listă aparte. Componența ei în 1989 se nota, cu inițiale, astfel: NC (Nicolae Ceauşescu), VB (Vasile Bărbulescu), EB (Emil Bobu), IC (Ion Coman), SC (Silviu Curticeanu), IM (Ilie Matei), CO (Constantin Olteanu), CR (Constantin Radu), IS (Ion Stoian) şi IGM (Ion Gheorghe Maurer, fostul premier pensionat în 1974 cu drepturi speciale).

Statele de plată din ultimul an al regimului comunist arată că secretarul general al partidului încasa o retribuție tarifară de 16 000 lei, plus 4000 lei indemnizația de conducere. Pensia lui Maurer avea mai puțin cu o sută de lei decât salariul lui Ceaușescu (15 900 lei). Singurii exceptați de la plata chiriei reședinței din București au fost Ceaușescu și Maurer. 14 400 lei  primeau, cu totul, secretarii CC. Exeptându-l pe Maurer, plăteau cu toții 3% contribuție socială. Această reținere și cotizația de partid au fost singurele plăți făcute de Ceaușescu în anul 1989. În plus, încasase în martie, 5000 de lei dividente din profitul Uzinelor ,,23 August” unde era acționar.

În paranteză fie spus, legea care-i obliga pe cetățeni să lase o cotă parte din salariu pentru constituirea fondului de dezvoltare economică a întreprinderilor fusese adoptată în 1982. Pentru planurile sale, Ceaușescu avea nevoie de un împrumut masiv și i-a forțat pe cetățeni să-l crediteze. El cotizase cu o sută de mii de lei la Uzinele ,,23 August”. Ceilalți conducători ai partidului i-au urmat exemplul, devenind acționari la diverse antreprize. Radu Constantin deținea, spre exemplu, părți sociale  la Întreprinderea de transport București, ,,bucata” lui  din ITB valorând la sfârșitul lui 1988 suma de 28 377 lei. Iar Ion Stoian, capitalizase la sfârșitul regimului o sută de mii de lei la Canalul Dunăre-Marea Neagră.  

Lui Ceaușescu îi aducea salariul, în plic, Naș Leon, contabilul Gospodăriei de partid. L-a tezaurizat Tovarășul în fișet sau i l-a pus bine Tovarășa? Nu se știe.

Implorat să-și mărească leafa de președinte

Ceaușescu a fost însă salarizat și de stat pentru exercitarea funcției de președinte al Republicii Socialiste România. Fapt confirmat de stenograma ședinței CPEx din 21 iulie 1984. Pe ordinea ei de zi s-a aflat și tema majorării retribuțiilor oamenilor muncii, în mod special, a unor categorii de militari. Decizie amânată de  Ceaușescu deoarece documentația nu preciza sporul real al salariilor majorate în raport cu scumpirile din ultima perioadă. Dar pentru nomenklatura aprovizionată cu de toate la preț mic, nu mai conta ce și cum se scumpise în țară. ,,Deci prim-ministru 16 000, prim viceprim-ministru 14 900, vice prim-ministru 14 350, miniștri 13 250”, a aprobat Tovarășul propunerile prezentate. La județenele de partid, pentru primii-secretari s-a decis 9 750 lei (totalul retribuției și indemnizației de conducere), iar pentru secretari, 7 400 lei. Între a fi secretar și prim-secretar de județ a plasat salarizarea redactorului-șef al oficiosului partidului și a rectorului Academiei ,,Ștefan Gheorghiu” (8 900 lei). 

În acest punct al ședinței, perspicacele Silviu Curticeanu, pe-atunci secretarul Tovarășului, a declanșat o scenă antologică, ,,sesizând” că retribuția președintelui n-a fost cuprinsă în majorări. Între salariul de președinte și cel de premier, a zis el, diferența de-acum e prea mică (1 500 lei). Ceea ce însemna că la începutul anilor 80, Ceaușescu primise un salariu de președinte de 14 500 lei. După intervenția lui Curticeanu, ceilalți s-au orientat imediat în direcția potrivită. ,,20 000 în spiritul echității”, a propus Gheorghe Pană, susținut de Lina Ciobanu (,,Mai puțin nu suntem de acord”). În pofida ,,modestiei” afișate de Ceaușescu, ceilalți au votat unanim creșterea retribuției sale la 20 000 lei. Un moment unic de ,,opoziție democrată” căci dezbaterile în partid pe alte teme decât ordinea de zi au fost interzise de însuși Lenin.

Tovarășul primea lunar, prin urmare, 39 520 lei. Aceasta în anii grei ai lipsurilor de tot felul la care forțase populația pentru plata datoriei externe. Cu toate că decizia împrumuturilor externe și a utilizării lor defectuoase a fost decizia lui. Românii trăgeau ponoasele… 

Mita de la ICECHIM

După majorarea salariilor, din 1984, Tovarășei îi reveneau 14 900 lei, ca prim viceprim-ministru. Din evidențele contabile ale ICECHIM rezultă însă că săvârșea o dublă ilegalitate, fiind remunerată și în 1989 ca directoare a instituției. Deși trecuse cu munca la Guvern din aprilie 1980 iar pe la ICECHIM mai călca doar la primiri de delegații străine. Nici muncă fără plată, nici plată fără muncă! – lozinca dragă lui Ceaușescu nu se aplica și nevestei sale. Tovarășa primea un salariu necuvenit de 5 860 lei. Una peste alta, ,,aducea acasă” 20 760 lei.

Lună de lună, Ceaușeștii ,,economiseau”, împreună, contravaloarea unui apartament de două camere sau a unui autoturism ,,Dacia”, fără îmbunătățiri.

Tezaurul Elenei Ceaușescu

 Luând în considerație cadourile oferite Ceaușeștilor, reiese că bunurile de care-au dispus sunt imposibil de estimat.

Toate vizitele acestora din țară și din străinătate se lăsau cu daruri de ospeție. Ianuarie, când își aniversau amândoi nașterea, era luna cadourilor. În 1984, spre exemplu, în vizita de lucru din județele Arad și Timiș, i-a întâmpinat cu plocoane fiecare instituție, cooperativă agricolă sau uzină pe unde-au trecut. Conform inventarelor, județeana de partid Arad i-a dăruit Tovarășei ,,două rochii din pânză de in topit cu broderie, iar Tovarășului ,,un tablou car cu boi sculptat în lemn”. Se înțelege că e vorba de produse unicat ale secțiilor de creație din antreprizele locale. În același an, fiecare pavilion vizitat de Ceaușești la inaugurarea târgului internațional din București, le-a oferit cadouri semnificative. Din vizita efectuată în Pakistan, printre diverse cadouri, s-au întors cu patru covoare persane. Culant a fost cu ei și prietenul Jivkov, oferindu-le obiecte diverse: televizor color, set de bijuterii din argint, un serviciu de tort, o ladă cu băuturi, esențe de parfum, două genți diplomat cu cifru și articole cosmetice.

Cadourile erau inventariate, evidențele incluzând chiar decorațiile decernate secretarului general și diplomele conferite savantei de renume mondial. Dar Ceaușeștii s-au exceptau pe ei și de la regula predării obiectele valoroase serviciului de protocol. Nu-i iertau însă pe ceilalți membri ai delegațiilor. O întâmplare hilară a povestit în acest sens Ștefan Andrei, fostul ministru de Externe. Vizita delegației române la Sofia, din 1984, a coincis cu aniversarea sa. Jivkov  l-a felicitat pe sărbătorit, cadorisindu-l cu un televizor color japonez. Rămași între ai lor, Tovarășa i l-a confiscat pe motiv că depășea valoarea admisă. Îl instalăm într-o reședință unde merge și Andrei, a ,,îndulcit” ea episodul aniversar.

Nu toate cadourile primite ajungeau la muzeu. Conform inventarelor, majoritatea își aflau locul la ,,reședință”, înțelegându-se prin aceasta vila Ceaușeștilor din Primăverii. Din patru poziții de inventar cu cadouri din China, spre exemplu, un singur obiect s-a trimis la muzeu și din zece daruri nord-coreene, nouă au intrat în reședința Ceaușeștilor. Tovarășa acumulase acasă un veritabil tezaur de bijuterii și obiecte de lux. Iată doar câteva exemple. Din vizita în Sudan, efectuată în octombrie 1983, s-a ales cu  două seturi din aur cu fildeș, o geantă și o poșetă din piele de șarpe. Primul set cântărea aproximativ 60 gr., al doilea 77, 50 gr, ambele din aur de 18 carate. Din Kuweit revenise, în noiembrie 1982, cu o ,,salbă” grea de un sfert de kilogram, plus 12 brățări (110 gr) din aur de 18 karate. Pakistanezii au fost la fel de gentili oferindu-i, în mai 1984, o ,,broșă din aur alb superior titlului de 18 carate cu două briliante de 0, 40 K în greutate 9, 32 gr”. Se înțelege că, la asemenea daruri regești, finețea lucrăturii depășea valoarea metalului și pietrelor prețioase.

Nu se știe pe mâinile și la gâtul cui a ajuns tezaurul Elenei Ceaușescu. Cât a trăit, Tovarășa afișa la birou și în vizitele prin țară doar setul de aur purtat în clipele morții și verigheta de platină oferită de soț.

Pachetul misterios din ultima călătorie

Intervievaţi pe tema banilor Ceaușeștilor, coloneii (r) Adrian Eugen Cristea şi Dumitru Burlan, foști ofițeri în Direcţia a V-a  şi-au declinat competenţa. Știu doar că, lunar, Elena Ceauşescu depunea pe numele celor trei copii câte 5000 lei  pe cecuri cu câştiguri în autoturisme Dacia. Îi trimitea prin oamenii ei de încredere (coafeza Cornelia și menajera Suzana) sau printr-un ofițer.

Florea Dumitrescu, fostul guvernator al Băncii Naţionale, retrogradat după plata datoriei externe în funcția de vicepreşedinte al CEC, confirmă aceste depuneri. În opinia lui, cu cecurile acestea ar fi putut ,,fugi” Ceaușeștii la 22 decembrie 1989.

În ancheta efectuată de jurnalistul Grigore Cartianu printre martorii ultimelor trei zile din viața Ceaușeștilor, apare și o misterioasă geantă diplomat, cu cifru. Au uitat-o la garda de corp a Tovarășei, căpitanul Marian Rusu. Conținea un plic cu carnete CEC pe numele celor trei copii (,,câte unul nominal și câte unul cu parolă” și un șaptelea pe numele unicului nepot al Ceaușeștilor, fiul lui Valentin). În valoare totală de 3, 5 milioane de lei. Dar suma aceasta colosală pentru visul românilor, ar fi abia salariul lor pe cinci ani!

Avuseseră cu ei, după spusele altor martori, și un misterios colet cântărind 15-20 kg. L-au uitat și pe acesta în mașina medicului Nicolae Decă din Găești Acestuia i s-a pierdut urma în Statele Unite ale Americii, unde-a emigrat (la aprope 60 de ani!) cu toată familia curând după evenimente. Ce să fi fost în pachet?! După unii, sandviciuri și apă plată (dar nu se știe de cine puse). Iar după alții, caseta cu cele mai prețioase bijuterii. Ori milionul de dolari promis de Ceaușescu paznicilor săi din cazarma Târgoviște în schimbul evadării.