Ceaușescu despre popor: ,,Să se culce cu pulovărul pe el, că așa este în toată lumea”

Nimic nu spune mai mult despre tirania și disprețul lui Ceaușescu pentru popor decât măsurile succesive de reducere a consumului de energie electrică, gaze, apă caldă și căldură, numite raționalizare. Simultan creștea presiunea asupra oamenilor muncii pentru creșterea producției de export.

În ajunul iernii 1983-1984 s-au fixat cote maxime pentru consumul casnic de curent electric și s-a impus o temperatură de cel mult 18 grade celsius la locul de muncă. Dar la mijlocul lui ianuarie 1985, tocmai din cauza ,,gerului excesiv”, după expresia lui Ceaușescu, s-a înjumătățit consumului aprobat anterior la abonații casnici și la iluminatul urban. Pe ulițele și în curțile sătenilor, ,,lampa lui Ilici” a fost interzisă. Pe motiv de economie la curent și căldură s-a prelungit vacanța elevilor și studenților. S-a concentrat pe două schimburi și programul de lucru în industrie.

Cearta celor trei Ceaușescu din CPEx  

Asemenea măsuri n-au fost date publicității. ,,Să spunem că se vor aplica ferm programele de asigurare a energiei electrice pe ore și pe județe, a gazelor naturale și a căldurii, a zis duplicitarul Ceaușescu în ședința CPEx. Aceasta este situația! Nu trebuie să spunem că se vor reduce consumurile.”

Decizia Tovarășului de a lua ca bază de calcul a noilor ,,reduceri” programul anterior – care prevedea  furnizarea energiei electrice pentru consumatorii casnici câte 2-8 ore pe zi și maximul temperaturii de 18 grade la locul de muncă -, a generat următoarea controversă între cei trei Ceaușești din CPEx:

,,Tov. Nicu Ceaușescu: Nu mai funcționează nici un program. Apa este oprită. Porgramul prevede câtă apă și lumină trebuie să se consume. Unii au oprit așa și lumina și după aceea au afișat programul.(…)

Tov. Nicolae Ceaușescu: (…) Aceasta trebuie să dați voi și veniți cu vorbăria aceasta! Să luați decretul și să aplicați deceretul! Ce veniți cu toate prostiile aici? Avem o lege?! Aplicați legea!

Tov. Elena Ceaușescu: Față de anul trecut, situația este mai grea. Nu se poate asigura exact ce s-a propus anul trecut.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să vină cu decretul și îl modificăm să spunem cât dăm. Aici nu se poate face să aprecieze fiecare cât dă! Menținem 18 grade sau nu?

Tov. Nicu Ceaușescu: Sunt 9 grade în toată țara!

Tov. Elena Ceaușescu: Nu ai umblat tu în toată țara să vezi câte grade sunt. Nu or fi 18 grade unde stai tu! (…)”

Fără milă

Cine să mai zică ceva?!  Deși sectoarele neproductive și consumul casnic reprezentau mai puțin de jumătate din consumul național de gaze, acesta a fost  redus la câte trei ore dimineața și la prânz. Prea mult și atât pentru Nicolae Ceaușescu (,,Omul trebuie să știe că o să gătească de la orele 11, 00 la orele 13,00. Până la orele 11 nu dau gaze nimănui!”).

Ca de obicei, concluziile le-a tras Tovarășul:,, Trebuie să le spunem cum spun și în alte părți, să mai ia pulovărul pe el, în loc să stea în casă cu cămașa, să se culce cu pulovărul pe el, că așa este în toată lumea”. Iar Tovarășa l-a secondat imediat: ,,La alții este ger și mai mare și nu au nici sobe”.

În consecință, căldura în apartamente s-a raționalizat la câte 7 ore pe zi, și o oră  în plus la sfârșit de săptămână. Programul apei calde menajere – luni și vineri deloc, marți și joi câte două ore, miercuri, sâmbătă și duniminică – câte cinci ore și jumătate. Aceasta pentru județele care se încadrau în consumul planificat. Restul… să se descurce! Orășenii tremurau de frig în apartamente, din congelatoare curgea apa după reprizele de luat curentul, ciorba nu apuca să fiarbă pe aragaz iar igiena s-a transformat în subiect tabu…

Economie și la distracție

Din același motiv al economiei de electricitate s-a redus și programul televiziunii la numai două ore zilnic. Iar închiderea localurilor publice – restaurante, bufete, baruri – s-a fixat  la orele 22. Pentru o nuntă tradițională organizată la căminul cultural sau la restaurant, mirii aveau trebuință de aprobarea primăriei locale. Altfel, la miezul nopții se împrăștia toată petrecerea.

Între ai lui, Ceaușescu își motiva restricțiile cu argumente politice. Nu-i nicio pierdere că românii pierd mai puțină vreme în fața televizorului că nu de acolo își fac educația, ar fi zis el. Iar dacă, în lipsa distracției, străinii nu mai vin pe litoral, cu-atât mai bine, au românii mai mult loc…

De la Andruță, citire!

Ca și cum n-ar fi fost de ajuns,  în iarna grea a anului 1986-1987, Consiliul de Stat a emis alt decret de reducere cu 20% a energiei utilizate în unități neproductive. Adică în școli, grădinițe, instituții culturale, magazine și … acasă.

Ce-a fost în mintea lui Ceaușescu? Chiar în împrejurări informale Tovarășul nu anchiesa la dialog. După mărturia lui Ștefan Andrei, la un moment dat a povestit o întâmplare din pruncie. Supărat că s-au isprăvit lemnele în plină iarnă, Andruță i-a anunțat pe ai lui că nu mai cumpără altele. Înghesuindu-se unul într-altul în culcuș, după sfatul lui, familia a prins primăvara cu bine. Dar cum să îmbăiezi și să schimbi scutecele sugarilor în apartamentul de bloc? – l-ar fi întrebat atunci Andrei. Găsesc cetățenii soluții, avem un popor inventiv!, a pus punct Ceaușescu schimbului de cuvinte.

Bulimia puterii

Târâș-grăpiș, scrâșnind din dinți și strângând cureaua tot mai tare, românii au reușit incredibila performanță a achitării datoriilor. La 12 aprilie 1989, Ceaușescu a anunțat plata integrală datoriei externe ca pe-un triumf al independenței României. Iar peste câteva zile, Marea Adunare Națională a adoptat legea interzicerii luării creditelor din străi­nătate.

Dar Ceaușescu a continuat nebunia restricțiilor și proiectelor fanteziste. În primăvara lui 1989, a trimis  în Valea Jiului o comisie să cerceteze de ce nu se li­vrează zilnic 15.000 – 16.000 de tone cărbune coc­sificabil. A stabilit și pedepse pentru cei care-ar fi utilizat altfel cărbunele decât în centralele industriale. Iar în pragul iernii 1989-1990 a promulgat alt decret de limitare a consumului casnic de energie electrică.

Exportul l-a menținut în continuare ca ,,problema numărul unu“, făcând ,,totul“ pentru creșterea lui. Cât ce-a încheiat plata datoriei extrene, în aceeași lună, visa cu glas tare ca volumul comerțului exterior din acel an (12 miliarde $) să se dubleze în 1995. Și de-acolo mai sus: 1200 $ pe cap de locuitor! 

,,Nu vom admite niciun fel de justificări!“ – și-a amenințat el subalternii direcți în octombrie 1989, criticându-i că nu realizaseă exportul, mai mare deja cu 13, 7% decât în anul precedent.,,Nu se poate merge mai departe aşa! “ se oțăra Tovarășul la ei tot mai des.

Unde anume ,,să meargă“ n-a precizat. Unde-a ajuns, s-a văzut curând.

Să facem totul pentru export!

Simultan ,,strânsului curelei”, secretarul general și-a împlântat pintenii în coasta oamenilor muncii. Planul la export țintea către recorduri mondiale. Astfel că decretul de stimulare a depășirilor, promulgat în 1984, semăna a bătaie de joc. N-a glumit însă cu penalitățile aplicate personalului TESA – specialiști, finanțiști și administratori -, responsabilii, în viziunea lui,  de dezorganizarea și indisciplina producției.

În CPEx, exportul s-a analizat bilunar, radiografia unor asemenea momente ilustrând fracturile  minții lui Ceaușescu. La 9 februarie 1984, bunăoară, Ceaușescu l-a criticat pe Vasile Pungan, ministrul Comețului Exterior, că nu acoperise, prin contracte ferme cu parteneri externi, jumătatea planului de export pe anul în curs. Un plan fabulos care prevedea încasarea a 5,2 miliarde $ și a 3, 5 miliarde ruble, doar pe primul trimestru al anului!

Nemulțumit era Tovarășul și de timpul prea lung petrecut de directorii de centrale în străinătate (cinci-șase zile!) dar și de rezultatele licitațiilor. În 1983, bunăoară, după 1 131 participări, cu rezultatele primite la 63, românii câștigaseră 9. Cu un an înainte, au câștigat 215 licitații din 1310.

Ce exportau românii? În 1984, linii de asamblat tractoare în Canada, Egipt, Argentina și SUA. Construiau fabrici de ciment, bitum, cherestea, confecții și sticlărie, țesătorii, filaturi, linii electrice ,,la cheie”, cartiere de locuințe, termocentrale și hidrocentrale, făceau foraje de apă  și prospecții geologice în țările lumii a treia. Cu ce încasau de-aici, achitau materiile prime și se plăteau creanțele.

Comerțul cu arme a fost parte deosebită a afacerilor lui Ceaușescu. Până-n 1987, s-a făcut de ministerul de resort, sub coordonarea generalului Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului Apărării Naționale. Pentru că afacerea se derula și cu parteneri în conflict, a trecut  la Comerțul Exterior. În caz de scandal, Ceaușescu voia acoperire, după mărturia lui Ștefan Andrei. Mai ales că revindea și marfă sovietică.  Dar despre planul și realizările comerțului cu arme nu se vorbea în CPEx.

Până la Gorbaciov, Ceaușescu galopase pe cai înaripați în proiectele colaborării cu parteneri din NATO. Poftitor de laude pentru tratativele purtate cu ei, cerea altora din delegație să-i povestească succesele. După vizita în Canada din primăvara lui 1985, demnitarii i-au elogiat meritele parafării de acorduri comerciale în valoare de 450 milioane $ cu plata în produse românești. Plus un acord de cooperare pe terțe țări prin exportul centralelor atomice construite împreună.  După obicei, Ceaușescu visa ca, în timp scurt, să dubleze schimburilor convenite atingând un miliard de dolari!

 După vizita în Australia din același an, plănuia ca în 1999 importurile de fier de pe acest continent îndepărtat să crească la 53 milioane tone cu plata în produse românești. Vor veni prin portul liber Constanța și vor fi exportate, pe noul Canal în Iugoslavia și Austria.  Asemenea fantezii îi speriau și pe frații din CAER. Auzind propunerile lui Ceaușescu de dezvoltare a schimburilor economice româno-germane, Honecker a refuzat pe motiv că  „nu-l duce economia“,  după mărturia lui Ștefan Andrei.

Dar ,,exportul merge foarte  greu”, se agita tot mai des Ceaușescu în conclavul puterii. Tensiunile au crescut, Ceaușescu depășindu-se pe sine, dacă se poate spune așa: în 1988 a introdus indicatorul contract în planul economiei de stat cu exemplul… capitaliștilor. Dacă nu sunt contracte ferme de vânzare a produselor, întreprinderilor nu li se vor repartiza materii prime pentru producție și fondul de salarii.

Cum nu întrevedeau cale de scăpare, ca buni creștini, românii visau la pedeapsa divină aplicată lui Ceaușescu. Se făcea, într-un banc al epocii, că Nicolae și Lenuța ajunseseră pe lumea cealaltă în fața pomului cu fructe oprite. La pretenția soaței de a-i culege mărul cel mai frumos, Ceaușescu a dat nas în nas cu șarpele. ,,Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, îl oprește acela cu o lozincă a epocii Ceaușescu trimițându-l să-și ia un servici. Muncește Ceaușescu o săptămână, după normele intrenaționale, pe schimburi de 8 ore și revine după râvnitul măr. Nu se poate, zice șarpele, tu vii din România și trebuie să muncești ca acolo: în schimburi prelungite și cu duminici suplimentare pentru producția de export. După altă săptămână și cu planul îndeplinit, Nicu se-întinde să culeagă un măr de pe creangă. ,,Ia unul căzut pe jos, zice șarpele, astea frumoase din pom sunt pentru export”. 

Înapoi la agricultură!

După principiul avantajului reciproc anunțat, în 1986, de Gorbaciov în CAER ca bază a relațiilor de cooperare, Uniunea Sovietică și-a condiționat livrările la petrol și gaz de plata în carne și alte produse agricole.

Se petrecea, în fapt, o revenire la politica lui Hrușciov. În ideea accelerării procesului ajungerii din urmă a țărilor dezvoltate – ,,planificat” pentru anii 80 -, liderul sovietic susținuse teoria unei diviziuni internaționale a muncii în CAER. României i se rezervase rolul de producător agricol. După ce s-au opus cu succes integrării – invocând principiile suveranității naționale și interesului reciproc în relațiile din CAER -, ca o ironie a sorții, peste două decenii, ca să-și susțină economia, românii s-au pomenit obligați să exporte produse agricole și carne  în numele acelorași principii.

Jalea societății românești și furia disperată a lui Ceaușescu de a-și duce planurile la capăt cu orice preț se poate ghici din graficele întocmite zilnic cu carnea livrată pentru consumul intern și pentru export. Iată situația unei zile obișnuite, 19 noiembrie  1986. Pentru consumul intern planul prevedea livrarea a 25 000 capete porci ( 2 500 tone viu). Se conta mai ales pe gospodăriile individuale. Dar planul se realizase doar pe sfert, aportul gospodarilor fiind mai puțin de-a zecea parte din prevederile planului. Se înțelege că-n acea zi n-a intrat carne în comerțul de stat urban, acoperindu-se abia (ori poate nici atât)  necesarul cantinelor, unităților militare și de alimentație publică. Exportul planificat depășea dublul internului (60 000 capete). Se livrase însă mai puțin de jumătate, gospodăriile populației dovedindu-se la fel de nesupuse planului de stat. Încă mai rău se prezentau livrările la ovine (abia 5 383 capete din planul de 22 527 la intern; iar la export mai puțin de 8% din planul de 30 000 capete). Mizaseră și aici pe gospodari dar ei nu acoperiseră nici 3%. Abia la capitolul păsări, marile combinate avicole apropiau planurile de realizări (aproape integral planul la intern și circa 60% exportul).

În această incapacitate a plății materiilor prime din Uniunea Sovietică, Ceaușescu a recurs la import de cărbune cocsificabil tocmai din Africa de Sud. Iar sovieticii nu erau singurii care voiau carne, grâu și lactate. Cehoslovacii ceruseră, bunăoară, porumb în contrapartidă. Dar în 1989, după mărturia lui Ștefan Andrei, combinatele zootehnice treceau printr-o inimaginabilă criză. Din necesarul șroturilor de soia estimate pentru supraviețuirea efectivelor (500 000 tone),  aveau puțin peste jumătate. Dar public s-a anunțat o producție-record de 3 milioane de tone. Cu ,,realizări“ ca acestea, Ceaușescu voia să-i dea lecții lui Gorbaciov despre superioritatea agriculturii socialiste, fără arende  și ferme private.

Și iată cum, în pofida împotrivirilor la diviziunea internațională a muncii în CAER de la începutul anilor 60, peste două decenii românii își asumaseră rol de agricultori în comerțul dintre frați.