Un ceas de politețuri cu Mao = ștergerea unui mileniu din vrajba chino-sovietică

La  3 iunie,  Ceaușescu s-a întâlnit, la Pekin, cu legendarul Mao. Convorbirea a durat 70 de minute. Mai mult decât a acordat liderul Chinei președintelui american Richard Nixon în februarie 1972. Mao a anunțat că va șterge un mileniu din vrajba chino-sovietică datorită vizitei românilor în China.

Până la a pleca în Asia, s-au petrecut și alte momente de impact în relațiile lui Ceaușescu cu frații comuniști.  Unul dintre acestea a fost  participarea delegației române la cel de-al XXIV-lea Congres al PCUS (30 martie – 9 aprilie 1971).

Mai bine la dracu decât la Moscova

Ca și cum ar fi putut îngropa definitiv spiritul relațiilor dintre Moscova și celelalte centre de putere ale lagărului comunist european, în ședința Comitetului Executiv care-a  aprobat componența delegației române, Ceaușescu apelase la principiul reciprocității. Dacă Brejnev nu participase la Congresul de la București din vara lui 1969, pe motiv de boală, zicea că-și va scuza, la fel, absența.

În consecință, l-a propus ca șef al delegației pe Niculescu-Mizil. Și n-a scăpat ocazia de-a ironiza groaza lui Bodnăraș de revedere a meleagurile sovietice de dragul cărora dezertase în urmă cu patru decenii din Armata Română. ,,Eu prefer să mă duc de zece ori la dracu, decât odată acolo”, s-a recuzat fostul agent sovietic stârnind ilaritatea generală.

În cele din urmă, Ceaușescu a acceptat să conducă delegația la Moscova, măgulit de subalterni cu argumentul că va avea astfel o nouă ocazie să dea celorlalți o lecție de politică externă.

Obsesia păcii și dezarmării

Și-a creat, de altfel, el însuși un nou prilej de afirmare în plan extern, găzduind conferința miniștrilor de Externe din țările Tratatului de la Varșovia pe tema Tratatului de Neproliferare a armelor nucleare.  Conferința fusese propunerea lui Ceaușescu, după ce exprimase, cu orice ocazie, obiecții că tema dezarmării și păcii se consumă între super-puterile războiului rece. Ea reprezintă, de fapt, o preocupare a tuturor statelor, fără deosebire de puterea sau regimul lor politic, susținea liderul român.

Va deveni și acest gen de militantism pentru pacea planetei o obsesie a lui Ceaușescu. Excesele sale discursive în această direcție i-au iritat nu doar pe liderii moscoviți, ci și pe cetățenii României obligați să participle la mitinguri și demonstrații pacifiste. 

La jubileul semicentenarului partidului comunist din România din mai 1971, Ceaușescu a anunțat că țara pășise în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Pe potriva acestei etape vor fi promulgate ,,tezele din iulie” ca și cadru formativ al omului nou.

Țestoasele ,,marșului cel lung”

O impresionantă vizită în Asia Roșie a avut loc în 1-23 iunie 1971. Centrul ei de greutate a fost China unde delegația de partid și de stat condusă de Ceaușescu a stat 9 zile.

La  3 iunie,  Ceaușescu s-a întâlnit cu legendarul Mao. Convorbirea a durat 70 de minute. Ceva mai puțin a conversat Mao cu președintele american Nixon în februarie 1972. Putem deduce astfel o reală considerație pentru gălăgia lui Ceaușescu, în favoarea Chinei, în blocul comunist și oficiile sale de mesager.  

Ceaușescu și ceilalți componenți ai delegației (Maurer, Manea Mănescu, Iliescu, Dumitru Popa și Aurel Duma) s-au întâlnit și cu Zhou Enlai, Kang Sheng, Lin Biao și alți bonzi ai Chinei comuniste. Conducătorii „marșului cel lung” intraseră în ineluctabilul declin al vârstei și sănătății. Atât Kang Sheng, șeful serviciilor speciale cât și premierul Zhou Enlai sufereau de cancer, Biroul Politic nedându-și acordul pentru intervențiile chirurgicale recomandate de medici. Neîncrezător în medicina homeopată chineză, ca și în cea modernă de altfel, Mao avea convingerea că orice boală trece de la sine. Iar dacă e să însemne sfârșitul zilelor omului, o intervenție chirurgicală nu ar face decât să-l grăbească. Însuși Mao era suferind de-o persistentă bronșită la întâlnirea cu Ceaușescu.  Iar Lin Biao se afla în plin și încă necunoscut complot împotriva liderului chinez. Descoperit în septembrie 1971, încercase, fără succes, să-și caute scăpare la Moscova.

La taclale cu Mao

Convorbirea dintre Mao și Ceaușescu a fost una de politețe. Mao s-a arătat informat asupra stării planetei. Ceaușescu și-a încercat iarăși  rolul de curier informându-l că liderii comuniștilor italieni și spanioli doresc reluarea legăturilor cu China.

Mao  a numit ,,revoluția culturală” ca “experiment”, oameni vechii burgezii fiind obligați să asculte cuvântul muncitorilor și al țăranilor. A insistat asupra participării echipei naționale de ping-pong a Chinei la Turneul Mondial de Tenis de la Nagoya, din primăvara acelui an. Era, în fapt, prima ieșire a chinezilor peste hotare de după declanșarea ,,revoluției culturale”.

În ce privește conflictul chino-sovietic, Mao a declarat că ei, chinezii, vor persista încă zece mii de ani în ,,dogmatismul” de care-i acuză sovieticii.  Vizita lui Kosîghin a șters un mileniu, iar vizita delegaților români, încă altul. Mai rămâneau opt mii de ani, a glumit Mao, amenințând însă cu ,,ripostă“ oricui ,,și-ar face scaun pe capul lor”, indiferent de puterea de care dispune. Știind că românii vor povesti cele văzute și auzite sovieticilor, i-a invitat pe români să viziteze adăposturile moderne construite în China.

Dar mai belicoși decât chinezii s-au manifestat sovieticii. În escala făcută la Moscova de delegații români, Kosîghin și ceilalți reprezentanți ai conducerii sovietice le-au administrat o critică dură. ,,Vizita a căpătat un caracter de ascuțire a  divergențelor și este îndreptată împotriva țărilor socialiste”, a fost aprecierea lor după relatarea lui Ceaușescu.