,,Tezele din iulie” 1971 –ultima etapă a reformelor iniţiate de Ceauşescu în 1967

Restricţiile impuse scriitorilor şi celorlalte categorii de creatori din 1971 n-au fost o pură imitaţie a ,,revoluţiei culturale” chinezeşti. În contextul schimbărilor declanşate de Ceauşescu în 1967, ele sunt ultima etapă a programului său reformator. În 1989, apreciase că după cele făcute de el în 1967-1971, o luase înaintea reformelor lui Gorbaciov.  

Pe baza documentelor de arhivă şi mărturiilor de la foşti demnitari din cercul puterii, am precizat în articolele anterioare contextul și rațiunile ,,tezelor din iulie”.

Ce-au fost ,,tezele din iulie”?

Documentul originar  s-a intitulat „Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”. Conținea un set de 17 propuneri adresate de Nicolae Ceauşescu Comitetului Executiv al PCR în data de 6 iulie 1971.

Aprobate unanim și difuzate printr-o consfătuire cu activul de partid în domeniul ideologiei, activității politice și cultural-educative, acestea devenit programul de resort al etapei societății socialiste multilateral dezvoltate, prag al orânduirii comuniste. În voluntarismul său fantezist, nu este câtuși de puțin exclus ca liderul român să-și fi închipuit că tocmai el va fi campionul trecerii liniei către acest rai pe pământ.

,,Tezele” criticau manifestările burgheze, cosmopolitismul, muzica decadentă, consumul băuturilor alcoolice în localurile destinate tineretului, emisiunile de televiziune care propagă idei străine spiritului nostru etc. Postulau rolul conducător al partidului și obligația înfăptuirii sarcinilor sale de către toți oamenii muncii.

Ca să fie bine cunoscute, urma ca învățământul politico-ideologic să devină activitate obligatorie pentru toate categoriile – de la elevi la pensionari, de la studenţi la ţăranii cooperatori. În plus, în toate formele şi la toate nivelele să fie promovată creația cu conţinuturi militante.

Adeziunea succesorului Iliescu  

Consfătuirea cu activul de partid din domeniul ideologiei, culturii și educației din 9 iulie 1971, nu a făcut decât să aprobe propunerile lui Ceaușescu. Şi, în spirit critic și autocritic, să extindă gama exemplelelor negative, angajamentelor și inițiativelor novatoare.

Atmosfera generală a ,,dezbaterii” politice reverberează şi în discursul secretarului Comitetului Central cu propaganda. ,,Dezbatem, în această consfătuire de lucru, probleme de excepţională însemnătate pentru activitatea generală a partidului, pentru ridicarea nivelului muncii politico-ideologice şi cultural-educative, pentru orientarea activităţii tuturor celor ce lucrează în diverse sectoare ale frontului nostru ideologic, aprecia viitorul disident Ion Iliescu. Propunerile de măsuri prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi adoptate de Comitetul Executiv constituie un important sprijin pentru orientarea clară, fermă, principială, de pe poziţii partinice, a amplei activităţi de educare, de formare a conştiinţei oamenilor, proces deosebit de complex, dar şi deosebit de important pentru actuala etapă a dezvoltării societăţii noastre. Traducerea în viaţă a acestor măsuri are o importanţă deosebită pentru creşterea continuă a rolului partidului ca factor conştient, dinamizator, organizator al întregii activităţi de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.”

Cireaşa de pe tort           

Integrate în noutățile organizatorice puse pe roate de Ceaușescu, documentele și evenimentele politice centrate pe domeniul culturii apar ca actul final al reformelor lui Ceaușescu începute în 1967 prin lansarea noului mecanism-economico-financiar, Consiliului Economic și adunărilor oamenilor muncii. Continuase, în același an, cu creația Consiliului Securității Statului instalată pe temelia Securității Poporului. Acestea au fost detaliate în articolele precedente ale  serialului nostru.

Pasul următor a fost ceea ce se va numi propagandistic rezolvarea creatoare e problemei naționale prin crearea consiliilor oamenilor muncii de naționalitate maghiară și germană.

„Înflorirea națiunii socialiste” a fost un capitol constant al programelor partidului, la Congresul al X-lea, Ceaușescu lăudându-se cu  două mii de școli cu limbi de predare în limbile naționalităților conlocuitore unde învățau 240 000 elevi, cu 40 de reviste și ziare pentru maghiari, germani și alte neamuri, în formula consacrată. Datorită acestei politici, imgranții în Germania Federală s-au integrat mult mai ușor în patraia de origine decât cei veniți din alte țări ale lagărului socialist după cum vor recunoaște ei după căderea regimului. O tușă definitivă a acestei reforme s-a vrut a fi Hotărârea Ministerului Învățământului, din vara lui 1971, prin care se extindea rețeaua de școli și clase cu limba de predare în limbile naționalităților conlocuitoare. În primăvara aceluiași an, scriitorul Domokos Geza, aboslvent al institului moscovit de literatură ,,Maxim Gorki” și director al Editurii ,,Kriterion” a fost ales vicepreședinte al Consiliului național al oamenilor muncii de naționalitate maghiară.

În fine, în toamna lui 1971, Ceaușescu și-a încheiat programul novator de revenire la sovietele leniniste prin înlocuirea Ministerului Culturii  cu Consiliul Culturii și Educației Socialiste. În fruntea acestuia a fost pus Dumitru Popescu, rodat între timp și prin coordonarea Consiliului Național al Radioteleviziunii Române.

Aici s-au încheiat schimbările organizatorice începute în 1967, apreciate de liderul României reformă de anvergură și de profunzime care schimbase fața socialismului înaintea perestroikăi lui Gorbaciov. De aceea, în opinia lui, nu avea ce învăța de la Gorbaciov. 

23 august 1971

Prima manifestare de după ,,tezele din iulie” a fost defilarea de ziua națională a României, organizată în Piața Aviatorilor din Capitală.

Timp de trei ore, cei 150 000 demonstranți s-au scurs prin faţa tribunelor: una centrală cu 500 de ocupanţi și două laterale a câte 550 locuri. Au mărșăluit, în coloane distincte, armata, gărzile patriotice, tinerii care făceau pregătire pentru apărarea patriei, brigadieri, sportivi, pionieri cu flori pentru tribune. Şi restul de circa 134 000 oameni ai muncii. Printre  steagurile, stemele, lozincile şi saluturile demonstranţilor, chipul lui Ceauşescu nu era singular, ci acompaniat de portretele lui Marx, Engels și Lenin și ale membrilor Comitetului Executiv.

După amiaza și a doua zi în toate marile piețe și în parcurile din toată țara s-au organizat serbări și spectacole artistice, întreceri sportive, carnavaluri ale tineretului, serbări câmpenești. Practic, toată viața urbană şi din centrele comunale a fost monopolizată de aceste acțiuni organizate de vătafii educaţiei politico-ideologice.