Lenuța Ceaușescu în rol de primă-doamnă și de soacră-mare

Inspiratoarele Lenuței Ceaușescu pentru rolul de însoțitoare nelipsită a soțului ei în călătoriile peste hotare n-au fost nevestele de la Moscova sau Pekin. Ci tocmai primele doamne din Statele Unite și din țările occidentale. 

Intensitatea și pericolele acțiunilor lui Ceaușescu din 1968, i-au cimentat, dacă mai era nevoie, relațiile conjugale. Prin contrast cu matricea familiei vechi – burgheze sau țărănești -, tânărul Ceaușescu se formase în această privință după modelul lui Rahmetov, personajul romanului lui Cernîșevski „Ce-i de făcut?”.

Preaiubită ,,tovarășă de viață”

Pentru Ceaușescu, dragostea n-a înseamnat sexualitatea dezlănțuită, după poftă și fără angajamente, cum o trăiseră mulți revoluționari. N-a cunoscut nici măcar plăcerea descărcărilor în confesiuni și chefuri. A trăit cu lacăt la gură pentru spaime, îndoieli sau coșmaruri. Fără-ndoială, s-a mărturisit exclusiv soaței sale. Femeia lui e tovarășa de viață deplină, ființă unică a împărtășirii intimităților sale fizice și sufletești.

De-aici s-a tras puterea Elenei Ceaușescu. În timp, tot mai mare, alimentată de spaimele, oboseala și bătrânețea lui.  De când partidul comunist ajunsese la putere, nevasta lui Ceaușescu asistase la ,,nebunia” tovarășilor cu munci de răspundere de a-şi schimba mai vechile neveste cu femei tinere și frumoase. Actriţele, cîntăreţele, balerinele erau considerate piezele-rele ale căminului conjugal.

Un NU hotărât stilului sovietic

Anii 60 au fost și anii a ceea ce sociologii au numit democrație domestică în relațiile de cuplu, dar și anii când femeile ies pe scena politicului. S-a speculat mult după căderea regimului că stăruința soaței lui Ceaușescu de a-și însoți pretutindeni bărbatul, avea ca sursă de inspirație nevestele dictatorilor din America Latină. Când a ajuns să le cunoască însă, Lenuța se putea socoti mai învățată ca ele.

Dacă Nicolae Ceaușescu se voia un lider comunist democrat, cu certitudine soția sa căutase alte surse de inspirație decât soțiile de la Kremlin. Stilul impus de Stalin, nu putea fi considerat decât depășit. ”Soția din Kremlin își putea permite să fie numai soție”, mărturisise sentențios Nina Hrușciova. În sarcinile acestor tovarășe de viață cădeau copiii și confortul pe care trebuiau să-l asigure soțului ca să se poată dărui cu întreaga lui forță înaltelor sarcini de partid. Păzite bine în reședințele lor, dispuneau de o întreagă curte de bucătărese, dădace și cameriste. Chiar și după ,,dezghețul” hrușciovist care-a statornicit obiceiul călătoriilor peste hotare iar protocolul impunea prezența nevestelor, până la Raisa Gorbaciova, doamnele Kremlinului s-au ținut departe de reflectoarele scenei politice. Fosta moașă, Victoria Brejneva suporta greu chiar și ieșirile la adunările de 8 martie, Ziua Femeii. Și s-a plâns totdeauna de corvoada călătoriilor în străinătate. Nu vezi nimic închisă în  limuzinele din care interpretul îți arată, la dreapta, un mare monument istoric, și imediat, la stânga, altul, s-a confesat soția lui Brejnev, la bătrânețe, presei glasnost-ului.

Cu totul altfel și cu nemăsurată plăcere și-a jucat rolul Elena Ceaușescu.

Modelul Pat

La fel cum Ceaușescu s-a arătat entuziasmat de cunoștința cu fostul ,,zarzavagiu”, Richard Nixon, personalitatea soției sale și sprijinul afișat de aceasta în campaniile și turneele politice ale președintelui Americii, au amprentat viziunea Elenei Ceaușescu.

Pregătindu-se s-o însoțească pe prima doamnă a Americii în programul aparte conceput pentru ea în România, nevasta lui Ceaușescu se informase asupra biografiei și obiceiurilor popularei Pat. 

Patricia Nixon inaugurase un nou stil la Casa Albă și promovase imaginea unui cuplu de nedespărțit, putând servi ca model unei perechi novatoare cum se voiau Ceaușeștii.  Alături de soțul ei, Pat vizitase peste 80 de țări. Era cea dintâi dintre primele doamne ale Americii care se întreținuse singură din cele mai diverse slujbe: de la femeie de serviciu într-o bancă, la figurantă în cinematografie, de la dactilografă la telefonistă. Fiică de miner și-a plătit singură studiile superioare.  Campania lui Nixon din 1968 a fost a opta campanie electorală în care-l însoțise soția sa. În plină epocă a feminismului, Patricia Nixon a inaugurat și practica de a lua cuvântul, în numele soțului său, în campanii electorale. Dornică de apariții publice, presa o răsplătise cu titluri precum ”mama anului” și “gazdă a națiunii“. ”Pat ca Primă Doamnă” fusese un slogan de campanie electorală a soțului ei. În galeria gazdelor Casei Albe o individualizau și stilul sobru vestimentar, precum și preferința declarată pentru produsele americane. 

Elena Ceaușescu nu avea însă darul Patriciei Nixon de-a fi deschisă și fermecătoare. Ori de-a strânge mâini necunoscute sau de-a interveni direct în suferința semenilor prin opere caritabile. Trecuseră mai bine de două decenii de când familia Ceaușescu se despărțise de gloată. Decuplați de-atâta vreme de la normalitate, viața lor merita ironia Nadejdei Krupskaia la adresa lui Lenin. Soțul ei, zisese aceasta, se purta ca și cum franzelele ar fi crescut în copaci.   

Doi cuscri ,,nepotriviți“

Dacă subalternii lui Ceaușescu se întreceau în a ghici și împlini dorințele nevestei sale, copiii nu s-au lăsat totdeauna struniți.

Cuvânt decisiv a avut mama  în profesia Zoiei. Iubitoare de literatură şi artă, fata a vrut să urmeze regia de teatru, după amintirile lui Vladimir Tismăneanu.  De-ajuns a fost pentru ţara aceasta o Lica Gheorghiu, ar fi fost replica mamei, orientând-o spre matematică (,,Marele șoc. Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu despre comunism, postcomunism, democrație“, București, Editura enciclopedică, 2004).  

Până la urmă, studiile copiilor s-au aranjat, pe placul părinţilor, spre specializări utile societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Valentin a optat pentru facultatea de fizică a Universităţii bucureştene, preferinţă împărtăşită şi de băieţii familiilor Preoteasa, Maurer şi Fazekaș. Pe-acelaşi drum a pornit şi mezinul, Nicu. În fizica atomică îşi puneau liderii comunişti speranţele viitorului. Studios şi pasionat, Valentin Ceauşescu şi-a continuat studiile la Imperial College din Londra. L-a însoţit şi Janczi, fiul lui Fazekaș.

După absolvire, fiul cel mare al Ceauşeştilor s-a angajat cercetător la Institutul de Fizică Atomică. S-a şi căsătorit, în acelaşi an, 1970, cu prietena din adolescenţă, Iordana, fiica lui Petre Borilă şi a Ecaterinei Abraham. Iordan Dragan Rusev – numele lui Borilă din actele de stare civilă întocmite în oraşul natal, Silistra – deţinuse cea mai înaltă funcţie dintre „spanioli”. Fusese numit de Moscova comisarul grupei de luptători români pe lângă Comandamentul Brigăzilor Internaţionale. Lui Borilă i-a succedat apoi Ceauşescu în funcţia de nou comisar roşu al Armatei, şefia DSPA fiind un post cheie din proiectului românizării structurilor de vârf ale partidului. Din aranjamentele alegerii sale în fruntea partidului, pe acest viitor cuscru al său și pe Coliu îi îndepărtase Ceauşescu sub pretextul protecției de imixtiuni străine.

 Nici cuscra nu putea să le fie mai pe plac socrilor mari. Ilegalista Ecaterina Borilă era pe deasupra soră cu văduva lui Bela Breiner, penultimul lider al comuniştilor români numit de Comintern. Încă din 1966, Ceaușescu criticase public rolul Cominternului în istoria PCR, supărându-l pe Brejnev. Eliminat din Comitetul Central în 1969,  Borilă a fost trimis secretar al judeţenei de partid Constanţa unde-a rămas până la moarte.

Iordana, prima noră a Ceauşeştilor se născuse în 1946 şi absolvise, ca alte beizadele din Primăverii,  studii de istoria şi teoria artei. Mireasa – dar despre vreo nuntă nu s-a vorbit nimic –  era deja în câmpul muncii, muzeograf la Muzeul de Artă al RSR.