Vizita generalului de Gaulle la București

În 14-18 mai 1968, Ceaușescu a trăit primul mare triumf. Vizita generalului de Gaulle însemna debutul întâlnirilor sale cu mari personalități. De Gaulle l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a statului francez.  

Pentru de Gaulle a fost ultima  călătorie de purtător al simbolurilor Franței. Studenţii baricadeseră Cartierul Latin iar contestațiile tinerei generații răbufniseră în marile citadele universitare. Ziarele românești, în schimb, anunțau, în ajunul vizitei lui de Gaulle, o nouă manifestare a grijii partidului față de tânăra generație : legiferarea învățământului general obligatoriu de zece ani.     

Independență în Europa

În pregătirile vizitei, de Gaulle și-a exprimat ambasadorului român intenția de-a aborda public temele respectării independenței în relațiile interstatale și “necesitatea dezvoltarii cooperării internaționale ca alternativă la soluția blocurilor militare”. L-a asigurat pe emisarul gazdelor că, în convorbiri și discursuri, nu se va amesteca în treburile interne ale gazdelor.   

Președintele Franței făcuse, cu doi ani mai înainte o vizită la Moscova, iar în toamna lui 1967 o călătorie în Polonia.  În discursul ținut la Varșovia, s-a declarat potrivnic al confruntării celor două mari blocuri militare care scindează planeta. De la Atlantic până în Urali să fie promovată o politică de destindere, înțelegere și cooperare,  a fost apelul lui. În replică însă, Gomulka a vorbit despre beneficiile aduse Poloniei de  alianța și prietenia cu URSS și RDG. De Gaulle încerca, așadar, și la București, să găsească un partener în blocul estic pentru o  politică de independență a țărilor distanțate de blocurile militare. Și după cum dovedește stenograma convorbirii cu Ceaușescu din 14 mai 1968, la București n-a primit un răspuns mult deosebit celui din Varșovia…

Contra imperialismului american

După protocolul de la aeroport, bucureştenii i-au făcut generalului o extraodinară primire. Cortegiul a parcurs drumul până în centrul Capitalei aclamat de bărbați, femei și copii cu flori și stegulețe cu tricolorul român și cel francez. O primire spontană, a fost impresia oaspeților, românii sărbătorind » vizita Franţei, în persoana generalului de Gaulle », și-a amintit Sanda Stolojan (« Cu de Gaulle în România, Albatros, București, 1994).

Convorbirile au început după tipic cu expunerea oaspetului. Invocând sinceritatea asupra căreia conveniseră, de Gaulle a insistat asupra relațiilor cu Statele Unite ale Americii. Între francezi și americani n-a fost niciodată război, spune el. Franța i-a eliberat pe americani de sub stăpânirea engleză, iar americanii i-au ajutat pe francezi în ambele războaie mondiale. Într-o oarecare măsură și oarecum tardiv, a punctat.  Dar : “Cu timpul și mai ales după cel de-al doilea război mondial, SUA a devenit o țară imperialistă, atribuindu-și un oarecare caracter “mesianic“, de apărare a unor principii și idealuri pe care le consideră ca fiind singurele valabile. Ei consideră că politica lor se identifică cu adevărul și au convingerea că tot ceea ce contrariază ambițiile și pretențiile lor nu poate fi decât rău. Franța nu poate fi de acord cu această politică.(…) SUA vor să joace pretutindeni, fie că este vorba de Africa, Asia sau America Latină, un rol de prim-plan care vine deseori în contradicție cu interesele țărilor din regiunile respective“.

Contra politicii sovietice

La fel de categoric a fost de Gaulle și cu celălalt bloc: “Franța nu dorește ca țările din răsăsritul Europei să se afle sub dependența URSS, deoarece dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu ar putea fi realizat nici un echilibru pe continentul european. (…) Franța nu dorește ca Rusia să-și mențină și să-și dezvolte o preponderență politică și militară asupra acestor țări. “

Ceaușescu a declinat însă imediat oferta implicită a trecerii în rândul acelor state care, precum Franța, abandonează blocurile militare. A tăiat imediat elanul și speranțele generalului. Regimurile socialiste din Estul Europei n-au apărut datorită prezenței trupelor sovietice, zice el. Ci  “al dorinței profunde a popoarelor respective, necesității absolute de a se pune capăt stării de înapoiere în care se aflau aceste țări.“ Un astfel de rgim ar fi imposibil de conceput în Franța sau Anglia, a replicat generalul. Mai degrabă conciliant decât contradictoriu, înțelegând că-și făcuse iluzii. Realiza acum că Nicolae Ceaușescu se pronunță împotriva blocurilor militare dar nu intenționează deloc să iasă din cel sovietic. În beneficiul Franței pe care-o slujea, mai rămâneau de pus la punct afacerile.

Cu slănina-ntreagă și cuțitul uns

Însuflețirea protagoniștilor și entuziasmul românilor s-au exhibat pe toată durata vizitei. Ceaușescu era vizibil încordat de emoție și nedeprins încă să țină liber discursuri. Își scandează, cu foile de hârtie în mână și pauze nepotrivite, discursul la mitingul din Craiova. „ Ieuropa“ sună ca-n gura unui băștinaș de pe alte continente.   

 După periplul prin țară, de Gaulle l-a invitat pe Maurer la Ambasada Franței, confesându-i-se asupra impresiei ce i-o făcuse Ceaușescu. „Un ţăran mincinos“, l-ar fi făcut el, după mărturia fostului premier. Nici Maurer n-a cerut detalii, nici oaspetele nu i-a oferit (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr„, Compania, 2009, București).

Se înțelege însă că de Gaulle nu putea fi decât dezamăgit în așteptări. În loc să iasă din Tratatul de la Varșovia, Ceaușescu prefera să-și declare independența din interiorul său. Trăia, adică, visul țăranului cu slănina întreagă, dar cu cuțitul uns. În  locul liberalizării depline, Ceaușescu își „orbea“ interlocutorii cu teoria regimului comunist instalat prin voința poporului. 

Retrospectiv, convorbirea dintre de Gaulle și Ceaușescu a fost o invitație implicită de „intrare în Europa”.  Șansă refuzată de Ceaușescu în apoteoticul an, 1968. Dar dintre labele „ursului de la Răsărit”, nici ceilalți tovarăși ai săi nu întrevedeau, atunci, o astfel de scăpare. 

Lenuța, debutantă în presa mondială

Vizita lui de Gaulle în România marchează și biografia Elenei Ceaușescu.

A fost prima ei ieșire la rampa internațională ca primă doamnă a României. În programul aparte conceput pentru soțiile oaspeților francezi, doamna Yvonne de Gaulle apărea însoțită de soția lui Maurice Couve de Murville, ministru de Externe al Frantei și soția lui Bernard Tricot, secretarul general al administratiei prezidentiale de la Elysée.

Ștearsă și monosilibică

Elena Ceaușescu se confruntă astfel, în lumina reflectoarelor presei mondiale, cu eleganța și spiritul francez. Examen îngreunat și de prezența celorlalte soții de demnitari români obligate să onoreze protocolul. După imaginile înregistrate, nevasta lui Ceaușescu își stabilise deja loock-ul ce-a consacrat-o: deux-pieces – uri în uniuri pastelate pe nuanțe care să-i evidențieze prezența pe fondul costumelor bărbătești. Se coafa cu părul tăiat drept, sub baza urechii, nuanțîndu-i culoarea naturală în castaniu strălucitor. O (încă) tânără savantă cu responsabilități în cercetarea chimiei, știința viitorului, e reprezentarea spre care aspiră, deocamdată. 

În jurnalul călătoriei din 1968, publicat după moartea lui Ceaușescu, Sanda Stolojan care făcuse oficii de traducător pentru președintele francez, o descrie pe debutanta Lenuța  ca pe-o figură « ştearsă». Îmbrăcată într-un taior verde, nemachiată şi conversând monosilabic, i s-a părut eclipsată total de soţia lui Maurer.

Franțuzoaice prost îmbrăcate 

Nici Lenuța Ceaușescu nu s-a arătat însă impresionată de franțuzoaice. A măsurat oamenii, toată viața, ca și soțul ei, prin defectele lor. Prin comparație, etalându-și calitățile, ieșeau ei bine totdeauna. Astea, franțuzoaicele, va spune cu dispreț de expertă în polimeri, se îmbracă în tergal ieftin.

Bârfa e însă universală ! După ce consemnează încălcarea bunelor manière de Ceaușescu care-și rezema tacâmurile pe marginea farfuriei între înghițituri, Sanda Stolojan reia răutățile pariziene. Circula prin Paris, cică, zvonul că până nu demult, după »moda ţărănească », soții Ceaușescu dormeau amândoi în aceeași cameră, în două paturi, cu toți copiii : într-unul, el cu băieții, în celălalt, mama  cu fata.

Prima întrevedere Maurer – de Gaulle

În conștiința publică mondială, președintele Franței era “marele de Gaulle “.

Lider al Rezistenţei şef al Guvernului provizoriu francez, prim-ministru, iar, din 1959, preşedintele Franței, țintea, prin politica lui, să redea Parisului aura de capitală a spiritului european. În timpul mandatului său de președinte, Franța a renunțat la colonii,  s-a retras din NATO şi a antamant relaţii speciale cu U.R.S.S. şi China. De Gaulle impresiona şi prin calități personale deosebite. Își domina partenerii prin înălțime, prestanța ținutei militare și semnele cicatrizate din bătăliile primei conflagrații mondiale. Carisma, talentul oratoric, prodigioasa memorie și inteligență relațională configurau portretul acestui  «om special», după cum l-a caracterizat și Maurer.

După prima lor întâlnire, premierul Maurer l-a descris pe de Gaulle  lui Dej și celorlalți membri ai Biroului Politic în termeni paradoxali. L-a caracterizat ca «un  aristocrat de cea mai bună tradiție aristocratică», în același timp un mare burghez, el și familia sa fiind acționari în toată marea industrie franceză. De Gaulle e-un demnitar de mare politețe însă foarte distant. Care conducea, efectiv, toată politica Franței.   

Acea întrevedere dintre Maurer  și de Gaulle, consumată în vara lui 1964 la inițiativa președintelui, a fost borna vizitei sale în România din mai 1968. Fusese programată pentru iunie 1967. S-a amânat din cauza « războiului de şase zile ». Politica României atrăgea atunci în cea mai mare măsură atenția unuia ca de Gaulle.

Luaseră amploare și relațiile dintre cele două țări, cu istoric flatant pentru francezi, prin afacerile bune și schimburile culturale încheiate după ridicarea relațiilor diplomatice la rang de ambasadă, în 1963. Până la sfârșitul vieții sale, Maurer a apreciat întâlnirea cu de Gaulle ca momentul cel mai bun din lunga-i carieră. Și Maurer făcuse generalului impresie bună. Conform stenogramei discuțiilor dintre cei doi, Maurer vorbise pe placul gazdei și despre chestiuni sensibile. Ruptura dintre Rusia și China schimbase ordinea lucrurilor, a declarat românul. Și dacă n-ar fi existat aceasta, el, Maurer, nu s-ar fi aflat în fața președintelui Franței. Dar, spune el răspunzând altei întrebări, a trebuit ca înaintea călătoriei occidentale să viziteze Moscova ca să elimine bănuielile. Anumite cercuri sovietice insinuaseră că vizita delegației economice românești la Paris are ca substrat promovarea unui limbaj ostil Rusiei.