Prin decretul anti-avort Ceauşescu a vrut stârpirea prostituţiei

Documentele de arhivă arată că prin decretul anti-avort Ceauşescu voia eliminarea “prostituţiei” şi “libertinajului” din România.  Demnitarilor comunişti certaţi cu morala le-a oferit ca exemplu tocmai pe Rockefeller. Zgârcitul Ceauşescu  n-a aprobat importul de anticoncepţionale nici măcar pentru femeile ce-şi făcuseră “datoria” de-a naşte  şi creşte patru copii.

Foştii lideri comunişti ce şi-au depănat amintirile legate de geneza decretului anti-avort au pus tragedia efectelor sale, exclusiv,  pe seama lui Ceauşescu. Acela voia să domnească peste mai mulţi supuşi, au declarat ei.  

Documentele de arhivă arată o situaţie mult nuanţată..

Unde dai şi unde crapă!

În 2 august 1966 s-a ţinut, la neptun, şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR care avea pe ordinea de zi dezbaterea unui studiu demografic redactat de o comisie condusă de ministrul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, Voinea Marinescu.

Înţeles, desigur, dinainte cu Ceauşescu, Drăghici a trecut dur la atac. “Tot studiul acesta, zice el, e o însăilare a experienţei auzite din diferite ţări, există în el multă demagogie şi se propune să se dea fel de fel de prime ca şi cum statul ar trebui să cumpere aceşti copii. Fiecare dintre noi suntem fii de muncitori sau ţărani, de oameni sărmani şi ştim cum am crescut. Nu ştiu de ce aleargă în altă parte să căutăm experienţă. Trebuie să terminăm odată cu decretul acesta păcătos (decretul din 1957 de liberalizare a avorturilor. n. red.) care nu face decât să încurajeze libertinajul iar familia să fie familie. De asemenea, trebuie să luăm măsuri să oprim divorţurile.”

Toţi aceia care au luat cuvântul după Drăghici sunt mai ponderaţi. Nu se poate impune unei familii mai mulţi copii decât vrea să aibă, încercase Maurer o pistă către normalizare socială. Dar n-a folosit la nimic. Singura măsură propusă de autorii studiului demografic acceptată de liderii partidului a fost mărirea numărului de locuri în creşe.

Un exemplu luminos: Rockefeller

După obicei, concluziile i-au aparţinut lui Ceauşescu. Care-a depăşit virulenţa lui Drăghici.

„După părerea mea, prin decretul de legalizarea a avorturilor noi am legalizat prostituţia prin avorturi şi îngăduinţa la divorţuri, zice el. Şi ce este mai prost că şi în conducerea partidului am avut şi avem asemenea stări de lucruri (…). Noi avem răspundere faţă de popor şi nu ne putem juca cu acest lucru. În America Rockefeller n-a putut candida la preşedinţie pentru că a dat divorţ şi s-a recăsătorit, iar la noi avem mulţi tovarăşi care primesc, prin telefon, divorţul. Cum este posibil acest lucru, noi suntem o instituţie de încurajare a prostituţiei sau avem răspunderea să păstrăm sănătatea poporului, sporul natural al populaţiei, să apărăm moralitatea poporului? (…) Trebuie să punem capăt acestei stări de lucruri şi să nu mai poată ocupa funcţii de conducere în stat şi în partid acei care în viaţa personală dau dovadă de lipsă de morală comunistă. Noi nu putem cere muncitorilor din fabrici ceea ce nu putem cere unui conducător de partid la diferite nivele.”

Cu creşterea numărului de creşe a fost de acord. Dar a cerut să fie scoasă din material „problema” mijloacelor anticoncepţionale. Iar în două săptămâni să se elaboreze un proiect de lege prin care divorţurile să se aprobe doar în cazuri excepţionale.

Efecte de scurtă şi lungă durată

Discursul lui Ceauşescu din şedinţa Comitetului Executiv a prefigurat capcanele pregătite „baronilor lui Dej” ce vor fi curând acuzaţi de imoralitate. Şi, totodată, o nouă sită la morile cadriştilor partidului ce vor bloca promovarea activiştilor cu divorţuri şi relaţii „imorale” la activ. A generat însă filme, piese de teatru, artă plastică şi opere literare care-i „educă” pe cetăţenii României în spiritul familiei cu mulţi copii. Căci, impune Ceauşescu, a avea copii, este „obligaţie faţă de societate”. Iar populaţiei trebuie să i se „explice”, prin toate mijloacele, şi această „îndatorire”.

Decretul  770/1966, promulgat în numele Consiliului de Stat în 2 octombrie 1966, sub semnătura lui Chivu Stoica, a fost drastic. Peste o săptămână s-a anunţat şi decretul pentru modificarea legii privind divorţul, procedurile fiind îngreunate astfel încât să-i descurajeze pe doritori.  

„Decreţeii”

Spre deosebire de toate celelalte ţări ale Europei, în România s-a interzis şi comercializarea mijloacele contraceptive. La obiecţiile timide ale unora  asupra schimbărilor petrecute în viaţa familiei moderne, Ceauşescu le-a tăiat cheful cu amintirile sale din copilărie. “Şi noi am fost 10 copii şi am trăit într-o singură cameră”, zice el.

Prin Decretul 770/ 1966 s-a deschis calea închisorii pentru femeile care-şi provoacă „ilegal” avort şi pentru aceia care le-ar veni în ajutor. Se prevedea, de asemenea, înfiinţarea de comisii şi noi responsabilităţi pentru ministere, oamenii legii, miliţie, medici, “turnători”, directori de fabrici sau de şcoli. Româncele din fabrici şi uzine au fost obligate la examene ginecologice periodice în scopul depistării gravidelor. Astfel elementul cel mai intim al vieţii umane,  sexualitatea,  a fost supus controlului de partid.

Aşa au apărut „decreţeii”. Copiii nedoriţi au dublat în 1967 rata fertilităţii din anul precedent. Atunci s-a născut cel mai mare număr de copii din întreaga perioadă de după 1944 din România. În 1973 însă rata fertilităţii totale revenise la nivelul de 2,4 copii născuţi în medie de o femeie. Iar în anii următori s-a menţinut la cotele de dinainte de adoptarea decretului.

Similare au fost şi efectele legislaţiei pentru “consolidarea familiei”. Scurtă vreme, divorţurile au scăzut spectaculos. În perioada 1 octombrie 1966-31 mai 1967 s-au înregistrat 4512 acţiuni de divorţ, adică mai puţin cu 87, 7% faţă de aceeaşi durată dinaintea introducerii legislaţiei, informa ministrul Justiţiei, Adrian Dumitru. Piedicile au fost apoi escaladate şi valul divorţaţilor a crescut la loc.

Victime nenumărate

Decretul 770/1966 a condus însă la statistici înspăimântoare. Astfel, decesele datorate complicaţiilor survenite prin avorturi “ilegale” îl depăşeşte pe acela al deţinuţilor politici decedaţi în epoca “luptei de clasă”. Doar pentru anul 1989 sunt menţionate 1 193 decese. Pentru întreaga perioadă 1966-1989 s-a avansat numărul de 9 452  femei decedate. Fără îndoială că adevărul e şi mai cumplit. Deoarece, după “indicaţiile superioare” primite, cauzele deceselor erau consemnate în registrele medicale cel mai adesea doar ca  ”blocaj renal” sau “septicemie”.        

Românii, codaşi la sporul  demografic

Comisia numită de partid, în 1966, pentru studiul natalităţii, coordonată de Voinea Marinescu, avea în componenţă capii ministerelor justiţiei, muncii, învăţământului, organizaţiilor de femei, centrelor naţionale de planificare şi statistică.

Pe baza “Studiul privind situaţia natalităţii din RSR şi propuneri pentru redresare”, întocmit de acea comisie, au discutat conducătorii partidului în şedinţa din 2 august 1966. După uzanţele procedurale, introducerea studiului menţionează interesul ONU şi conducerii statelor moderne pentru demografie. Estimările acestora arătau că, în anul 2000, populaţia lumii se va dubla pe seama  sporului natural din ţările subdezvoltate. Cu o natalitate de circa 23%0 – începând din chiar anul 1966 – România ar avea atunci 29 milioane de cetăţeni. În 1965 însă, sporul natural al populaţiei autohtone se situa la 14, 6%0. Meţinându-l pe-acesta, în anul 2000, România ar fi avut 21. 500. 000 locuitori. Dar din 1955 încoace, spuneau aceiaşi specialişti, în ţara noastră s-a redus accentuat natalitatea.

În paranteză fie spus, situaţia nu era nici pe departe îngrijorătoare. Recensământul din martie 1965 înregistrase 19. 103. 173 cetăţeni, cu aproape două milioane mai mult decât în urmă cu zece ani.

Dar statistica anului 1964 pentru 22 ţări europene, arăta că  doar în Ungaria se nasc mai puţini copii decât la noi. Pe arii geografice, Banatul era codaş (10, 3%0 de locuitori) şi ieşenii, fruntaşi (21, 7 %0).

De bună credinţă, autorii amintitului studiu demonstrau concludent că nu mortalitatea generală şi infantilă a generat situaţia expusă. Ci anumiţi factori social-economici şi demografici din care menţionau: căsătoria la vâste mai mature a tinerilor deplasaţi din mediul rural în oraşe şi pe marile şantiere; integrarea femeilor în muncă; numărul mic de locuri în creşe; insuficienţa spaţiului de locuit în oraşe; tendinţa generală a ridicării calităţii vieţii familiei prin reducerea numărului de copii; nupţialitatea în scădere; creşterea numărului divorţurilor şi chiuretajelor.

Şi au făcut următoarele propuneri pentru redresarea natalităţii: prelungirea concediului post-natal şi a celui de odihnă pentru femei prin modificarea codului muncii; introducerea de avantaje şi stimulente (printre care modificarea legislaţiei spaţiului locative astfel încât să prevadă dreptul la o cameră în plus pentru un copil minor); alte regelementări protecţioniste pentru femeile cu copii.

Pentru punerea lor în aplicare, finanţiştii partidului calculaseră un necesar de 7 miliarde de lei anual, din bugetul statului. Dintre toate propunerile făcute, demnitarii partidului au fost de acord doar cu creşterea numărului de creşe.

Campionii Europei  la chiuretaje şi divorţuri

În 1964, România înregistrase cel mai ridicat indice de divorţuri la numărul de căsătorii din Europa: din cinci căsătorii încheiate, una sfârşea la tribunal. Cu Capitala pe primul loc, unde jumătate din numărul căsătoriilor se finaliza prin divorţ.

Studiul compara şi reglementările avorturilor la cerere în Europa. După război, acesta fusese interzis în Uniunea Sovietică. Codul familiei sovietice fusese copiat în statele comunizate. Între anii 1955 şi 1960 însă, se revenise la legalizarea avortului la cerere. Cu excepţia RD Germană care permitea femeilor între 16 şi 40 de ani şi cu mai puţin de 5 copii în viaţă să avorteze doar în cazul violurilor sau cu recomandări medicale.

Un decret din 1957 eliberase româncele de  frica nedoriţilor copii. Chiuretajele atinseseră în 1965, înspăimântătoarea cifră de 1 115 000, dublu faţă de anul 1959. Cauzele identificate de autorii studiului pentru această situaţie erau carenţele educaţiei sexuale şi insuficienţa mijloacelor anticoncepţionale.