Apoteoza lui Ceaușescu – 21 august 1968

Condamnarea invaziei Cehoslovaciei l-a transformat pe Ceaușescu într-un erou. Pentru prima dată în istoria Tratatului de la Varșovia, un fapt dictat de Moscova  crea opoziție deschisă din partea altui stat membru al alianței.

Moment deosebit a fost vizita delegației române de partid și de stat la Praga pentru semnarea tratatuui de prietenie și asitență mutuală cu Cehoslovacia (15-17 august 1968).

Ceaușescu la Praga

Dubcek i-a informat, cu optism, pe liderii români despre bunul mers al reformelor și sfârșitul diseniunilor cu „cei cinci”( Leonid Brejnev, Wladyslaw Gomulka, Todor Jivkov, Janos Kadar și Walter Ulbricht). La Praga, Ceauşescu, Maurer şi Mănescu au fost protagoniștii unei conferințe de presă  Ziariștii l-au întrebat pe Ceaușescu în ce situaţii pot interveni trupele Tratatului de la Varşovia într-o țară din alinață. Exclusiv în cazul atacului unei ţări imperialiste, a fost răspunsul. Va reînvia Mica Antantă? România nu doreşte să-şi limiteze relaţiile doar la câteva dintre statele socialist europeane, a zis Ceaușescu.

În secret însă, l-a înștiințat,pe Dubcek despre planurile invaziei.  „Să vină că-i primim cu flori!”, i-ar fi răspuns Dubcek, după mărturia lui Ion Stănescu (Lavinia Betea (coord), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, 21 august 1968 – Apoteoza lui Ceauşescu, Polirom, 2009).   Faptul se petrecea cu o zi înaintea stabilirii datei invaziei de către „cei cinci”.

Invadarea Cehoslovaciei

În zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari trecuseră granițele aeriene și terestre ale țării. 29 divizii, 7 500 tancuri şi 1000 avioane – o forţă echivalentă celei americane din Vietnam. Surpriza a fost deplină pentru liderii și populaţia Cehoslovaciei. 

Ceaușescu a fost informat, official, puţin după miezul nopţii dintre 20 și 21 august 1968. Un „lucrător” de la Ambasada sovietică venise cu scrisoarea de înștiințare la sediul CC al PCR. Scrisoarea i-a fost adusă la reședință de Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului. Aproape simultan a venit vestea și prin canalele speciale pregătite de români. Unul dintre ziariștii trimiși la Praga a transmis prin telex știrea ce-a fost  predată imediat lui Paul Niculescu-Mizil. Odată cu Ceaușescu, prin înștiințări sovietice, au fost informate și centrele de putere din Londra, Paris şi Washington.

„Ne dăm seama că propaganda burgheză, acum, declanşează o campanie antisocialistă dezlănţuită, va ţipa despre „amestec“ în treburile interne ale Cehoslovaciei, i s-a transmis lui Ceauşescu prin scrisoarea sovietică. Probabil, vor apărea greutăţi temporare şi pentru partidele frăţeşti. Însă, pierderea pentru cauza socialismului, pentru mişcarea comunistă mondială, ar fi fost incomparabil mai mare dacă în Cehoslovacia ar fi învins contrarevoluţia. Acordând tovarăşilor cehoslovaci ajutor frăţesc, ţările noastre îşi îndeplinesc datoria lor internaţionalistă faţă de poporul cehoslovac, faţă de mişcarea comunistă muncitorească internaţională şi de eliberare naţională. Iar această datorie este pentru noi mai presus de toate.”

Formalități statutare

Ceaușescu a convocat urgent membrii Comitetului Executiv al CC al PCR. Apoi întreg Comitetul Central.  Poziţia de condamnare a invaziei a fost unanim aprobată. Comunicatul transmis la radio prin care România condamnă agresiunea împotriva Cehoslovaciei i-a umplut pe români de mândria demnității conducerii lor.

După aceste formalități statutare, în numele conducerii partidului, Ceaușescu s-a adresat mulțimii, la mitingul popular din amiaza lui 21 august. Pentru prima și ultima dată din istoria regimului comunist, n-a fost necesară mobilizarea participanților. În fața sediului CC s-a adunat o nemaivăzută mulțime de circa o sută de mii de oameni.

Cel mai bun discurs

“Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia constituie o mare greşeală şi o ameninţare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume şi este o zi a ruşinii pentru mişcarea internaţională, li s-a adresat, cu fermitate, Ceauşescu. Nu există nici o justificare şi nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie şi numai pentru o clipă, ideea unei intervenţii în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc (…) Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”.

Din balconul sediului CC al partidului, cu toți demnitarii gardându-l în fundal, discursul nescris al lui Ceaușescu părea generat de vibrațiile mulțimii. Oratorul  și cetățenii se conectaseră deplin la intensitatea evenimentului. A fost primul și cel din urmă moment de felul acesta din istoria regimului comunist.

Rupt demult de popor, Ceaușescu intenționase să-l retrăiască în decembrie 1989. Intenție fatală însă!

În 21 august 1968, poziția lui Ceauşescu era o știre de senzație în presa mondială. Pentru prima dată în istoria lagărului comunist, un fapt dictat de Moscova  crea opoziție deschisă din partea altui stat membru al Tratatului de la Varșovia. Ceaușescu e un erou în presa occidentală și în mediile politice din celălalt front al “războiului rece”. În 22 august, convocată în sesiunea extraodinară, Marea Adunare Națională a adoptat « Declaraţia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României ». Documentul a fost  transmis la ONU, tuturor parlamentelor şi guvernelor din toate țările cu care România avea relații diplomatice.

Întâlnirea de la Vârșeț

23 august, sărbătoarea națională a României, a fost sărbătorită cu bucurie şi fast. În premieră au defilat „gărzile patriotice”, reînființate după anunțul lui Ceaușescu la mitingul popular.

După paradă, capii serviciilor speciale din România şi Iugoslavia au plănuit întâlnirea secretă a lui Ceauşescu cu Tito, la Vârşeţ. În 24 august, Ceaușescu a mers însoțit de Bodnăraș aranajorul manevrelor secrete din partid să țină sfat cu liderul care-l înfruntase pe Stalin.

Paza bună și primejdia rea

Înțelegem din stenograma discuțiilor că liderul român își luase deja măsuri de protecție: Marea Adunare Națională aprobase, la 22 august, propunerea ca prezența unor armate străine în România să fie posibilă doar cu aprobarea legislativului.  Eliminau astfel posibilitatea unor manevre sovietice la cererea vreunei fracțiuni din conducerea partidului. În cazul unei invazii, țara să fie apărată cu arma în mână, era altă decizie recentă.

Între timp, Ceaușescu primise asigurări și de la chinezi că poate conta pe sprijin din partea lor. Luase legătura și cu partidele comuniste din Franța și Italia care condamseră, la rândul lor, invazia Cehoslovaciei.

Angajarea lui Tito 

Pe Ceaușescu și Bodnăraș i-a interesat dacă, în caz de atac sovietic, românilor li s-ar deschide un „coridor” pentru organizarea rezistenței, alături de sârbi, pe teritoriul iugoslav. Noi vom lupta, zic ei, dar poziția geo-politică a României lasă un singur front deschis – Iugoslavia.

„Aici aveți spatele frontului, le-a precizat Tito. Acum e o altă problemă: problema dacă vă strâmtorează pe dv. până la front și veți trece frontul în Iug(oslavia) cu echipament militar și cu totul. Dacă dv. veți veni cu echipament militar aici, nu veți putea opune rezistență aici. Așa că noi vom opune rezistență. Atunci vă vom accepta ca militari, însă armamentul pe care îl aveți, va trebui lăsat. Mă înțelegeți ce am în vedere, ca URSS să nu ne atace și pe noi. Să nu le dăm pretext. (…) În momentul în care Iugoslavia va fi atacată, atunci vom merge împreună.”

Prudență și calm

Acestea fiind convenite, Tito i-a sfătuit să se poarte astfel încât să nu poate fi folosit nimic de către sovietici ca pretext al unei invazii. Să-i asigure că vor rămâne fideli tuturor alianțelor încheiate. Dar Ceaușescu acționase deja ca atare. Pentru a nu agrava situația, l-a trimis, spune el, și pe Mănescu la ONU cu indicația să împiedice punerea invaziei Ceholsovaciei în discuția Consiliului de Securitate.

La ONU, după relatarea lui Mănescu, reprezentanţii permanenţi ai Franţei, Canadei, Marii Britanii, Danemarcei, Paraguai şi Statelor Unite au cerut imediat convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate. Reprezentantul Uniunii Sovietice a transmis însă secretarului general un mesaj de împotrivire. Deoarece evenimentele petrecute privesc exclusiv ţările membre ale Tratatului de la Varşovia.[1]

Nici în conclavul ”celor cinci” nu pogorâse pacea. Românii  ”trebuie sau să respecte linia, sau să suporte consecințele.”,  a declarat belicos  ministrul armatei poloneze Jaruzelski .[2] Este de dorit să se abțină de la alte acțiuni militare împotriva ricărei țări din Europa de Est, li s-a transmis liderilor sovietici de la Casa Albă.”[3] Între timp și-au dat și ei seama că întrecuseră măsura, KGB-ul exagerând pericolele pragheze.[4]

Entuziasmul cetățenesc atinge cotele maxime în România.  Oamenii căutau sediile gărzilor patriotice pentru a se înscrie voluntari să apere țara cu arma în mână. Alții scriau cereri de primire în partid. Mii de adeziuni la poziția exprimată de secretarul general soseau din toate colţurile ţării la București. 

Sfârșitul “primăverii de la Praga”

Dar înainte încă de a-și fi ținut Ceaușescu discursul, “primăvera de la Praga” luase sfârșit.  La ora 4 dimineața liderii partidului şi membrii guvernului din Cehoslovacia au fost arestați de paraşutişti sovietici.  Seara, Dubcek şi alţi „reformatori” au fost urcaţi într-un avion. După o escală în Polonia, conducătorii Cehoslovaciei aterizau în seara lui 23 august, la Moscova. Decuplaţi de evenimentele din ţară, neștind ce se doreşte de la ei, erau total dezorientați. Mizând pe debusolarea lor, liderul partidului Dubcek şi primul ministru Cernik au fost aduși în faţa lui Brejnev şi Kosîghin. La Moscova, liderii cehoslovaci au semnat  „acordurile” de „normalizare”. După care, în 26 august, au fost conduşi la aeroport de însuşi Brejnev. A doua zi, la Praga, Dubcek liniștea  populaţiea așa cum convenise Moscova. Vor întârza, o vreme, proiectele de reformă – a asigurat el cetățenii iar trupele străine  se vor retrage.

A doua zi după întâlnirea de la Vârșeț, Ceaușescu a convocat Comitetul Executiv. Între timp, despre efectele invaziei asupra conducerii pragheze primiseră vești de la Otta Sik, membru al guvernului Cehoslovaciei, sosit la București. În spiritul celor discutate cu Tito, Ceaușescu invită la calm. Pentru urechile potențialelor iscoade, Ceauşescu le-a povestit celorlalți cum fusese el arestat în tinerețe deoarece  participase la o manifestaţie dedicată  lui 7 noiembrie. S-a stabilit să-și vadă toți de treburile lor. Ca să fie și mai convingători, liderii pleacă “în  teren”. Iar Ceauşescu face o „vizită de lucru” în secuime. Tema invaziei a fost scoasă din discursul public și din presă.

Fierbintea lună august a anului 1968 se încheiase pentru români.