Scrisoarea bunicului Dej către nepoată

În urmă cu mai bine de zece ani, după publicarea unui interviu cu notarul Mândra Gheorghiu, nepoata cea mică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, am fost contactată de fraţii săi – Sanda şi Gheorghe. Pentru nuanţarea mărturiilor apărute în revista „Magazin istoric” despre viaţa privată a primului lider comunist al României, mi-a fost oferită scrisoarea lui Dej către Sanda, primul dintre cei trei copii ai Licăi Gheorghiu.  

Citind-o azi, ai zice – la o primă impresie -, că sunt destăinuirile unui (naiv) vizionar. Şcoli, fabrici, şantiere  şi uzine  –   o Românie a viitorului prefigurată în viziunea frescelor „renaşterii” mexicane. Dar tonul răvaşului către nepoată nu  e deloc confesiv!

Contextualizând datele, Gheorghiu-Dej şi-a conceput epistola de bunic în timpul desfăşurării Conferinţei internaţională a partidelor comuniste şi muncitoreşti, ţinută la Moscova, între 10 noiembrie şi 3 decembrie 1960. Reuniunea aceasta a oficializat ruptura dintre delegaţiile celor doi coloşi ai lumii comuniste – China şi Uniunea Sovietică. Disputele începuseră în vară, la Bucureşti, în culisele Congresului al III-lea al Partidului Muncitoresc Român. În vreme ce la Moscova devenise evident că nu-ncap două săbii într-o teacă, la Bucureşti se derula Sesiunea Prezidiului Consiliul Mondial al Păcii (23-24 noiembrie 1960). Din vrajba sovieto-chineză însă, liderul român a profitat din plin în politica distanţării de Moscova.

Nu întâmplătoare sunt aşadar apelurile la pace din scrisoarea lui Dej. Înaintea nepoatei, vigilenţilor ochi ai Kremlinului le-a destinat Dej asemenea rânduri. Le reproducem în cele ce urmează cu titlu de document olograf inedit (ortografia şi punctuaţia aparţin autorului).

Moscova 26 Noiembrie 1960

Dragă şi scumpă Sănduca

Odată cu corespondenţa primită din ţară mi-a fost înmânat şi micul tău răvaş, împreună cu cele câteva rânduri scrise de prietena ta Mariana.

Sînt mândru de tine scumpa mea, de felul cum îţi îndeplineşti îndatoririle şcolăreşti, ca pionieră şi… nădăjduesc că n-ai să mă faci de ruşine nici în calitatea pe care o ai de când ai fost aleasă „şefă de detaşament”.

Mă bucur nespus de mult că nepoţica cea mai mare se gândeşte tot timpul la bunicuţul ei şi îl aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă.

Îmi scrii că vă este dor de mine. Să ştii drag Sănduca că şi mie mi-e dor de tine, de Gheorghiţă năzdrăvanu, de „ baletista casei”, de mămica şi Tăticul vostru.

Am citit cu emoţie şi plăcere cele scrise de tine şi iată mă grăbesc să-şi îndeplinesc dorinţa – îţi răspund în grabă mare, pt că trebuie să plece un Tov. acasă, şi l-am rugat să ţi-l înmâne.

Ai dreptate că am lipsit atâta dar ce să facem dragă Sănduca, ştii bine că în America, Franţa şi acum la Moscova, am fost trimis de partidul nostru împreună cu alţi Tov. să ne aducem contribuţia la lupta cea mare pentru ca în lume să fie pace, să facem ca războiul să fie odată pentru totdeauna înlăturat, ca toţi oamenii din lumea întreagă să trăiască în linişte şi pace, să ştie că ce construesc este al lor, pt binele şi fericirea tuturor; ca voi copiii lumii să fiţi fericiţi, să aveţi tot ce vă este necesar pentru a învăţa şi deveni oameni demni de vremurile noi pe care le trăim; să construim cât mai multe şcoli ca toţi copiii să poată învăţa aşa cum învăţaţi voi, să nu mai fie oameni flămânzi în lume, ca pământul să rodească din belşug pt toţi ce muncesc; să fie peste tot fabrici, uzine de tot felul şi atâtea încît să facă viaţa mai frumoasă, să nu mai fie în lume lipsă de îmbrăcăminte, încălţăminte, oamenii să nu mai sufere de frig, să aibă locuinţe frumoase, copiii grădiniţe, cămine, şcoli îndestulătoare.

Din păcate mai sunt încă în lume oameni răi – care trăiesc din truda şi osteneala celor ce muncesc;

Au adunat mari bogăţii, trăiesc fără să muncească, sunt nişte trântori – aceştia se tem de pace- vor război „nu le pasă” dacă oamenii vor sângera din nou, dacă vor pieri milioane de oameni, oraşe şi sate – pt ei război înseamnă îmbogăţire şi mai mare.

Dar noi suntem mai mulţi şi mai puternici – nu-i vom lăsa pe războinici să aprindă iar focul războiului.

Toate popoarele luptă pentru pace în lume, pt libertate şi o viaţă mai bună – pentru socialism, aşa cum este în Uniunea Sovietică, la noi şi în alte ţări socialiste, ca oamenii să fie liberi şi stăpâni în ţările lor, să-şi construiască viaţă nouă, fericită.

Dar, în curând voi fi acasă – am multe să-ţi povestesc.

Până atunci, Vă îmbrăţişez: pe Tine, Cuti, Mândra, mămica şi Tăticu.

Cu dragoste

Buni!