“Fir-ai al nambii!”, înjura şcolarul Ceauşescu

INEDIT Amintirile verişoarei, vecinei şi colegei de şcoală primară Voica Tătăranu, căsătorită Constantin despre copilăria lui Ceauşescu. Fiul de plugar ce-a înfiinţat instituţia prezidenţială în România, a fost premiant. Izmenele cu tur şi cămeşoiul de cânepă, încins cu sfoară, erau uniforma sa şcolară.

Şcolarul Nicolae Ceauşescu părea  “retras şi măreţ” faţă de colegi. Nu se juca nici măcar, la drum, cu ceilalţi copii. 

Doamna Voica Constantin locuieşte în Slatina, aproape de Catedrală. ”Dacă nu se schimba situaţia”, zice, şi casa ei ar fi fost dărâmată. Au venit în vara lui 89 să-i arate planul de sistematizare a cartierului. S-a dus atunci cu intervenţii la Lina Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceauşescu, să n-o demoleze.  “Fato, i-a spus răspicat verişoara, nu pot face nimica. La ce pot ajuta – să-ţi dea apartament tot pe-aproape, în blocurile noi ce vor fi pe lângă Liceul “Radu Greceanu”. 

Dar s-a schimbat situaţia, repetă referindu-se la Ceauşescu. A rămas să-şi poarte văduvia în casa ridicată cu soţul prin anii 50.

Acesta e prima amintire despre ultimul lider al Partidului Comunist şi cel care-a înfiinţat instituţia prezidenţială în România povestită de-o verişoară “de-a doua”. “Tatăl meu Marin Tătăranu şi Nea Andruţă au fost veri primari, specifică domna Voica. Taţii lor au fost fraţi.  Deşi erau din neamul Ceauşeştilor, când tata a plecat pe front, bunicul meu l-a declarat Marin Tătăranu. Adică Marin din Tătărăi, după sat.”

Marin Tătăranu s-a întors din primul război mondial. Dar i-a murit, de tânără, nevasta. A rămas văduv cu şapte copii. Cea mai mare dintre fete – doamna Voica din faţa mea – avea pe-atunci doar 14 ani.  Şi-a crescut fraţii, cum se făcea şi-n alte case din Scorniceşti. A copilărit împreună cu copiii mai de mijloc ai unchiului Andruţă şi mătuşii Lixandra. La câmp, verii erau cu “răzor” (hotar) între pământuri. La vreo două sute de metri distanţă au stat şi cu casele. Mergea la şcoală, păştea vitele şi se juca împreună cu verii şi verişoarele Ceauşescu.

“Ceauşeştii erau copii liniştiţi şi buni, mai deştepţi decât noi” spune despre Nicolae, viitorul preşedinte, Riţa (Maria), Florea (viitorul ziarist la “Scînteia” şi Nicu (viitorul general de Securitate rebotezat Nicolae Andruţă).

Trăiau în acelaşi fel. Mâncau împrejurul măsuţei rotunde.  Se-ntreceau să rupă din mămăligă şi să-nghesuie blidul cu ciorbă. Două-trei linguri de apucai printre ceilalţi, erai mulţumit. Creşteau raţe, găini, gâşte şi porci. Dar nu tăiau vită. Clătite, gogoşi şi cozonac au apucat abia când tatăl ei, Marin Tătăranu îi ţinea bine cu banii din Bucureşti.  

Ceilalţi copii “drăcuiau”, ai Ceauşeştilor, niciodată. “Fir-ai al nambii!” – era singura înjurătură pe care-a auzit-o rostită de Nicolae. Ce-o fi însemnat asta?! Ridică din umeri. Nimeni nu mai zicea aşa în sat. I-a şi rămas de-aceea în minte. “Fir-ai al naibii” – adică a răului şi afurisitului -,  se spune adesea.  Dar “al nambii” pare a fi, în acest caz, o formă coruptă a expresiei populare. Cum va face acelaşi copil, ajuns şef de stat, şi cu “pretenii”, “muncipiile” sau “Vetnamul”…

Ce se ştia în sat de politica lui Niculae Ceauşescu la comunişti, ori că pe-acela l-au dus în închisoare, verişoara nu ţine minte. Ea se măritase, înainte de război, cu un băiat din Ruscior, alt sat din comună. A locuit cu soţul, jandarm, la post în judeţul Sibiu. La firul ierbii, istoria e însă altfel decum s-a scris. Bărbatul i-a fost trimis pe front la Odesa. Iar când erau ruşii în ţară, l-au dat afară din jandarmerie. S-a angajat însă  şofer. Şi a ajuns, într-o vreme, chiar în escorta primului ministru Petru Groza… Cu politica a fost încurcat!

Revenind la amintirile copilăriei, Voica Constantin a jucat “purceaua”cu fraţii lui Ceauşescu. Nicolae însă nu se amesteca printre ceilalţi copii. Şi acasă, şi la şcoală, asista – “retras şi măreţ”- la jocurile celorlalţi.

“Nicolae era slăbuţ, nu ştiu cu cine semăna, povesteşte vara lui. Maică-sa Lixandra nu era nici ea înaltă. Dar a fost o femeie frumoasă şi vrednică. Se avea bine cu mama cât a trăit. Nea Andruţă a fost şi el bărbat frumos, înalt. Frumoasă a fost fata lor, Riţa. Şi Ion. Nicolae nu prea. Era mic şi plin de pistrui.  Mic şi slab, nu creştea de inimos. Numai inimă era în el.”

A fost, adică, pasional,  curajos ori, poate, harnic,?… După atâtea decenii, din străfundul memoriei nu mai scoţi fapte. Mai ales că acel văr nu-i păruse, atunci, însemnat. Ba chiar, dimpotrivă. Căci după ce  tatăl ei s-a rostuit la Bucureşti, din banii pe care-i trimitea acasă, copiii lui mâncau şi se îmbrăcau bine. Ca dovadă, doamna Voica scoate din dulap “zăvelcile” de sărbătoare cumpărate din târgul Drăgăşanilor. Şi “poalele de marchizet” ce şi le-a cusut singură cu incredibilă măiestrie.  

Desculţi, până-n iarnă, făceau şcoala scorniceştenii toţi. Exceptându-i pe copiii învăţătorilor  şi altor puţini din comună. Verii ei Ceauşeşti se-acopereau din ce torcea, ţesea şi le cosea Lixandra.  Purtau cămăşi,  izmene şi câte-o  trăistuţă de “tort” (cânepă).    Cămaşa era strânsă în talie cu sfoară împletită iar izmenele erau croite cu “tur”. “Când ne jucam la şcoală, ridicam repede cămaşa băieţilor şi strigam: uite ce are ăsta!”, râde şi-acum verişoara fostului preşedinte.

Dar cum să-i fi plăcut glumele fetelor, micului Ceuşescu? Simţul umorului i-a lipsit viaţa toată. Iar glumind şi râzând despre păţaniile lui sau ale altora nu şi l-a amintit niciunul dintre foştii apropiaţi.

O întâmplare, singura istorisită  de Ceauşescu  din viaţa lui, îl revelează însă mai altfel decât  ceilalţi copii. “Povestea – relatează Dumitru Popescu, fost ideolog al partidului -, că pe la vreo 10 ani, după ce a băut un ţoi de ţuică şi-a mobilizat fraţii să dărâme casa părintească. L-a descoperit tatăl, sau nu ştiu cine, şi l-a împiedicat. El şi-a susţinut însă intenţia, încercând să o şi justifice. Numai aşa vedea rezolvată problema aglomeraţiei filiale din micul sălaş părintesc.”

Distrugerea stă la baza creaţiei – a fost o lozincă a anarhiştilor ruşi. În spiritul ei, la scara ţării întregi, a acţionat, mai târziu, Ceauşescu.    

Nea Andruţă, proprietar  de “magazin mixt”          

Printre consătenii şi rudele din Scorniceşti, cele mai consistente amintiri le-a lăsat Nea Andruţă. În memoria nepoatei sale Voica, tatăl lui Ceauşescu a fost un bărbat frumos, isteţ şi glumeţ. Cu defecte pe măsura calităţilor. Avea “darul” beţiei. Şi al femeilor. A convieţuit până la moarte cu soţia pentru că nu era deloc agresiv în excesele bahice. Iar de femei se “ocupase” vreme scurtă – “cât mişca banii”.

Nepoatei îi vine greu să precizeze în ani când s-au întâmplat faptele. I-au schimbat însă şi ei copilăria şi viaţa. La un moment dat – după ori chiar pe vremea când Nea Andruţă era primar liberal -, împreună cu vărul său Marin Tătăranu au împrumutat bani de la Banca Lânaru. Cu împrumutul şi-au deschis un “magazin mixt” în comună. Doi-trei ani le-a mers bine amândurora. Au consumat şi ei destul, stăpâniţi de pasiuni commune: “mândrele şi băutura”. Au vândut şi “pe caiet”. Iar cumpărătorii n-au achitat datoria. Astfel că i-a executat banca pentru neplata împrumutului. “Ne-au luat portăreii toate, povesteşte doamna Voica Constantin.  Casa şi pământul – 22 de pogoane. Tătuţa fusese şi el destul de bogat. Ne-au băgat pe toţi  într-o îngrădeală de chirpici unde ţinusem  vitele. S-a dus tata la Bucureşti şi a intrat la lucru, la naşu-său. După aceea s-a angajat la o fabrică de pâine. Într-un an-doi a recuperat paguba. Dar  acolo a rămas până la bătrâneţe. De la Bucureşti ne-a trimis într-una bani. Murise mama, fraţii mai mari au luat muncile câmpului şi vitele. Iar eu, gospodăria. Ne ridicaserăm că eram printre cei mai bine îmbrăcaţi din sat”.

Argumentul doamnei Voica e o fotografie de tinereţe, cu rochie “mov, de oraş”. Îmbrăcată ca-n Bucureşti, a fost de trei ori aleasă “regina balului”. Adică a fost triplă “miss Scorniceşti”. În chiar vremea când vărul ei, Nicolae, făcea politică interzisă.

Cât despre Nea Andruţă, l-a ajutat să iasă din sărăcie un frate al lui. Lixandra nu l-a lăsat să meargă cu vărul Marin Tătăranu la Bucureşti. Nu se poate descurca singură cu atâţia copii, a motivat mama lui Nicolae Ceauşescu.

“Trăiască regele!” 

În şcoala primară din Scorniceşti, copiii din toate cele patru clasele învăţau într-o singură încăpere, povesteşte interlocutoarea noastră. Aşa se face că diverşi învăţători au poovestit despre elevul Nicolae Ceauşescu  când acela a ajuns mare, deşi nu toţi au fost, la clasa lui, titulari.

Copiii veneau la şcoală cu o trăistuţa de cânepă, unde ţineau tăbliţa şi “griflul” (condeiul). Unii aveau cărţi, alţii ba. Făceau de toate. De educaţie fizică nu se pomenea însă. Deseneau pe foi rupte dintr-un caiet lunguieţ, al învăţătorului.  La lucru manual, fetele coseau “muşte” pe câte-un petic de pânză, adus de-acasă. La muzică învăţau cântece. “Trăiască regele” era primul dintre ele. L-a învăţat şi cântat şi viitorul lider comunist al României. 

Făceau şi serbări la sfârşitul anului şcolar. Doamna Voica nu-şi aminteşte însă de vreo prestaţie artistică a vreunuia  dintre verii ei. Copiii Ceauşeştilor nu aveau haine de sărbătoare, potrivite cu o serbare şcolară.

“Mojici”, le-a zis socrilor, nora Lenuţa

Verişoara şi vecina Ceauşeştilor nu-şi aminteşte cum au plecat Niculina, Marin şi Nicolae la Bucureşti. La Scorniceşti era însă fapt obişnuit în copilăria ei să ai pe cineva ori să te muţi în Bucureşti. Era plină Capitala de olteni. Urcai într-o cursă particulară cu paporniţa şi erai ca şi ajuns.

Voica Tătăranu şi copiii Ceauşescu sunt prima generaţie cu certificate de naştere eliberate la primăria din Scorniceşti. Lui Andruţă Ceauşescu, ca şi vărului său Marin Tătăranu li s-au făcut mai târziu buletine de identitate după certificatele de căsătorie ori documentele de la armată.

Cu Nicolae, cel de după război, verişoara lui Voica s-a întâlnit o singură dată. L-a căutat, înştiinţată de Nea Andruţă, că venise la Scorniceşti. Avea un necaz legat de-un accident al soţului. “Fetei lui Nea Marin”, cum i-o prezentase Nea Andruţă după trecerea vremii, Ceauşescu i-a promis: dacă spui drept, se vor rezolva toate. Aşa a şi fost. În doar două zile. “Cum era să ai atâta putere?!” – se miră şi azi.  

Nicolae Ceauşescu s-a însurat târziu. După acte, când se căsătorise cu Elena Petrescu avea 29 de ani. Satul vorbea însă de Nicolae când acela venea cu nevasta la părinţi. Se plimbau prin comună, ţinându-se de mână. Bine ca femeie şi elegantă, între neamuri însă,  Lenuţa nu era lăudată de soacră. “Mi-a spus lelea Lixandra că Lenuţa îi face mojici – pe ea şi pe Nea Andruţă”, îşi aminteşte interlocutoarea.

Pe “ăi bătrâni”, Nicolae i-a plimbat peste tot. După ce-a ajuns el “mare”, s-au tras şi fraţii toţi, după el. Nea Andruţă a avut iarăşi o vreme – la cote şi colectivizare – când a urcat în fruntea satului.  A continuat să fie un personaj cu interese şi iniţiative deosebite. În 1961, bunăoară, Nea Andruţă împrumutase, cu chitanţă, de la un anume Chirulescu, din comuna Mogoşeşti, 1300 lei. Şi se obliga să-i plătească aceluia, în caz că va depăşi termenul datoriei, câte 30 de lei “pentru fiecare zi pierdută”, după cum arată documentul fotocopiat de ziaristul german Joachin Siegerist în biografia “Vampirului roşu” (Hamburg, 1990).

Ca să scape de năzbâtiile tatălui şi de intervenţiile cunoscuţilor “la partid”, soţii Ceauşescu şi-au mutat părinţii la Bucureşti. Iar în anii 80, o regulă a rotaţiei cadrelor interzicea numirile de primi secretari în judeţele de baştină.