Cum şi-a făcut Ceauşescu facultatea

Nicolae Ceauşescu a fost întâiul şef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej. În vremea aceasta, Dej dirija manevrele comuniştilor în coaliţia creată pentru eliminarea lui Antonescu.

În anii puterii lui Ceauşescu, vechii ilegalişti le povesteau, cu fereală, mai tinerilor demnitari amintiri din detenţie. În lagărul din Tg. Jiu, spuneau ei, Ceauşescu locuia împreună cu Dej. Tânărul, făcea figură de băiat bun la toate. Nicule, i se adresa Dej trimiţându-l după vreun camarad, vezi dacă acela e acolo sau dincolo şi cheamă-l încoace.  Mai toarnă-ne, Nicule, ţuică-n  pahare, îi zicea, alteori, la discuţii.

În notele obişnuitului, zisul Nicu lasă impresie de servitor. Plasate însă amintirile acestea în contextul unei conspiraţii istorice, tânărul Ceauşescu e omul de mare încredere al personajului ce pregăteşte, simultan, două lovituri. Prima – evadarea din lagăr cu un grup de fideli; iar a doua – preluarea şefiei unui partid, devenit important,  în coaliţia contra lui Antonescu.

Vip-urile lagărului

Nici dormitorul lui Dej nu e ce pare. Prin diverse complicităţi, Dej obţinuse o cameră mică, de patru paturi, la capătul barăcii 53. În scriptele administraţiei lagărul figura ca izolator al bolnavilor tbc. Aici s-au izolat Dej, Chivu Stoica, Ceauşescu şi un anume Trofimovici.   

În situaţia dată, Nicu îndeplineşte atribuţiille viitorilor şefi de cabinet ai liderului comunist. De altfel, din vara lui 1943, Dej era şeful tuturor comuniştilor din închisori. Iar din 4 aprilie 1944,  conducătorul, de facto, al partidului comuniştilor din România. Partid pe care negociatorii cu Aliaţii pentru  scoaterea României din războiul alături de Hitler  fuseseră obligaţi să-l accepte în coaliţia reprezentativă a ţării.   

Topografia barăcilor se făcea după „grupa” internaţilor. Grupa a 7-a comunişti era plasată în partea sudică, în zona cea mai îndepărtată de comandament. „Grupa 1 intelectuali”, bunăoară, era cazată lângă intrare. Intelectualii şi membrii partidelor istorice nu erau obligaţi să lucreze. Îşi plăteau traiul cu bani de acasă.

În august 1943, când Ceauşescu a ajuns la Tg.Jiu, i s-a făcut onoarea de-a fi primit tocmai în camera secretelor celor doi şefi comunişti – Dej, liderul naţional al deţinuţilor, iar Chivu, mai marele „celulei” din lagăr.

Ca vip-uri ale locului, Ceauşescu i-a putut cunoaşte pe scriitorii Tudor Arghezi, Demostene Botez şi Zaharia Stancu, artistul Sergiu Malagamba, generalul Nicolae Rădescu, miliardarul Max Auschnitt.

Lagărul din Tg. Jiu a fost astfel prima intrare a lui Ceauşescu în lumea bună.

Mai cu munca, mai cu dragostea…

Nici-o vizită de la părinţi sau rude n-a primit Ceauşescu la Caransebeş şi Tg. Jiu. După aventura aducerii acasă de jandarm, părinţii îşi luaseră gândul de la acest neobişnuit copil. Aveau, de bună-seamă, şi griji noi. Marin, băiatul cel mare, căzuse, pe front, prizonier la sovietici.

La Tg.Jiu, Nicolae Ceauşescu lucra în  echipa lui Dej şi Chivu Stoica. Prin relaţiile aparte cu doctoriţa Pelaghia Ionescu, aceştia au reuşit să angajeze lucrări de construcţie şi amenajare a unor locuinţe particulare. Vorba se legase prin aceea că doctoriţa avea un frate prizonier în Uniunea Sovietică. Şi voia să afle, de la comunişti, mai multe despre necunoscutul acelei lumi. „Prelucrată” sistematic, doctoriţa a facilitat şi întâlnirile dintre Dej şi Chivu Stoica cu Bodnăraş în spitalul din Tg.Jiu.

Despre Ceauşescu, vor scrie biografii oficiali, după moartea lui Dej, că a fost şeful echipei de lucru. Avea, scrie Michel Hamelet în 1976, reputaţia unui excelent electrician, pe-o rază de 50 de km. Mulţi se  laudă cu instalaţia lor electrică făcută de preşedintele României! Lucru fără cusur, a fost deviza lui Ceauşescu, menţiona jurnalistul francez atribuindu-i detalii din biografia lui Dej.

După obicei, în camera lui Dej se afla şi aparatul de radio. Printre comuniştii din lagăr circula zvonul că ar avea şi un aparat de emisie-recepţie. La curent cu ştirile, Dej făcea planuri de evadare şi viitor.

În lagăr se lucra, dar se şi citea mult, a aflat Ilinca Preoteasa de la tatăl şi mama ei. Şi se învăţau limbi străine, în special limba franceză. Prezenţa femeilor înviorase atmosfera, trezind optimism. Dar şi dispute, raportul dintre cele două sexe fiind mult disproporţionat numeric în favoarea femeilor.

Poate că Nicolae Ceauşescu i-a invidiat pe Nicolae Guină şi Grigore Preoteasa, fericiţi îndrăgostiţi ce-şi cunoscuseră viitoarele soţii în lagăr.  Dar, lucrând în afara lagărului, avea şi el bucuria mai tihnitelor revederi cu Lenuţa.

După doi ani de şomaj (1939-1941), Elena Petrescu se angajase „repasatoare”. Iar ca activitate politică – aşa cum menţionează în chestionarul de cadre la anii 1943 – 1944 -, a dus „colete la Târgu Jiu”.  Fusese acolo, adică, să-şi vadă fratele şi pe viitorul soţ.

Puţinele amintiri de tinereţe povestite de „savantul şi omul politic de renume politic mondial” ce s-a crezut a fi Elena Ceauşescu, vădesc stranii coincidenţe. S-a confesat Suzanei Gâdea, ca între femei, ştie Ştefan Andrei. La drum spre Tg.Jiu porneau mai mulţi, trimişi cu ajutor de la partid, pentru unii sau alţii din lagăr. Statornice prietene şi viitoare cumnate, Lenuţa şi Adela înnoptau în acceaşi odaie închiriată. Se întâmpla, uneori, să le însoţească şi Ion Iliescu. Mergea la Tg.Jiu  să-şi viziteze tatăl.  Nu ne jenam de Ionel să ne dezbrăcăm seara; era şi el acolo, băiat în pantaloni scurţi, ar fi povestit Elena Ceauşescu. Lăsa din aceste poveşti să se-nţeleagă şi o legătură aparte. A ei, cu familia băiatului. Înainte de a-i fi cunoscut pe Marin şi pe Nicolae Ceauşescu, ea-l îndrăgise pe unchiul lui Ionel,  Eftimie Iliescu, lucrător într-o carmangerie (şi viitor ofiţer de Securitate).

Şi după spusele lui Ion Iliescu, Lenuţa a fost în legătură cu mama lui. Când Marioara Iliescu a fost ilegalizată de partid, Lenuţa Petrescu l-a dus pe el, pe furiş, într-o casă conspirativă să-şi întâlnească mama adoptivă.

Dar, de nebănuit sunt, cum se zice, căile Domnului. Şi filierele pierzaniei din această istorie-a vieţii lui Nicolae Ceauşescu.

Conflicte şi fracţiuni

Conform directivei lui Foriş pentru deţinuţi din închisori, aceia n-ar fi trebuit să muncească nimic pentru război. Păzitorul liniei sale era Ovidiu Şandru, conducătorul „celulei” din Tg.Jiu. Dar comuniştii, spre deosebire de „grupa intelectualilor”, chiar dacă ar fi primit bani din afară, erau puşi la muncă. Iar de lucru, cu excepţia tunelelor căii ferate Bumbeşti-Livezeni, se găsea greu prin împrejurimi.  Foriş o socotea însă treabă utilă economiei de război. Alţii mergeau la pădure, la topitoriile de cânepă din Vădeni, fabrica de ţigarete din Tg. Jiu, minele şi fabrica de cherestea din Tg.Cărbuneşti ori pe la particulari.

Primul conflict l-a declanşat Pătrăşcanu care, în primăvara lui 1942 a vrut să preia şefia comuniştilor din Tg.Jiu. Pătrăşcanu şi Şandru s-au certat învinuindu-se reciproc de colaborare cu Siguranţa.

În mai 1943 a intrat pe porţile lagărului Gheorghiu-Dej. Flancat de Chivu Stoica şi de Marin Ionescu (Neica). Îşi ispăşiseră toţi condamnările dar Siguranţa a decis  internarea lor  în lagăr pe motiv de „vremuri grele”. După plimbări prelungite prin curtea lagărului, Gheorghiu-Dej l-a „prelucrat” pe Pătrăşcanu pentru schimbarea lui Foriş. Dar Pătrăşcanu n-a vrut să fie implicat în frecuşurile dintre comunişti şi administraţia lagărului. Aştepta să fie eliberat pe baza aranjamentelor mamei şi rudelor sale.

La sosirea lui Ceauşescu în lagăr, Pătrăşcanu plecase. Iar în lagăr, Gheorghiu-Dej pusese ordine. La Caransebeş îl lăsase secretar al „celulei” pe Teohari Georgescu, secondat de Chişinevschi şi Pantelimon Bodnarenko. Iar el, considerându-se deja liderul tuturor deţinuţilor din închisori, a dirijat „alegerile” din Tg.Jiu în favoarea lui Chivu Stoica. Din comitet făceau parte Ion Popescu-Puţuri (viitor istoric al partidului), Gheorghe Apostol, Teodor Rudenko, Athanase Joja. Cine vrea să vină la Dej, să-şi facă autocritica şi e primit, fusese cuvântul de ordine al noii conduceri. În aceste condiţii, Ovidiu Şandru susţinut de Alexandru Iliescu şi de un anume Trandafirescu din Galaţi, au rămas cu vreo zece în grupă. Deşi comuniştii din lagăr erau numeroşi: în jur de 200-250, din care vreo 70 de femei, după informaţiile lui Chivu Stoica.

Ceauşescu şi Platon

Internaţi la grupa „intelectuali” au fost comuniştii Maurer, Athanase Joja, Bercu Zucherman (viitor Barbu Zaharescu). În jurul lor se învârteau tinerii din comisia culturală a grupei comuniştilor: Grigore Preoteasa, Mihai Novicov, Mişa Protopopov. În primăvara lui 1942, petreceau discutând filozofie greacă. Se citea la comun, după aminitirile lui Novicov, o istorie a filozofiei antice în limba franceză.

Mai târziu, Maurer va evoca aceste amintiri amplasându-l în cercul filozofilor şi pe Ceauşescu. E adevărat, spunea primul ministru demnitarilor străini, că Nicolae Ceauşescu nu are decât şcoala primară. Dar în lagăr îi lecturase pe Aristotel, Anaxagoras, Democrit şi Platon sub îndrumarea lui Joja.

În fapt, când l-au adus pe Ceauşescu la Tg.Jiu, Maurer  era pe frontul de Est.

Disidenţii din război

Un loc al disidenţilor regimului Antonescu ar putea fi numit lagărul din Tg. Jiu pentru perioada 1941 – august 1944. Construcţia lagărului survenise unei decizii de acceptare a refugiaţilor polonezi după dezmembrarea ţării lor în 1939 de către nemţi şi sovietici. Circa o sută de mii de emigranţi au ajuns atunci în România. Lagărul din Tg. Jiu avea o capacitate de zece mii de oameni. După intrarea României în război, primii aduşi, în locul polonezilor, au fost evreii. Stabilimentul s-a transformat apoi în lagăr pentru diverşi „politici”. Legionari, comunişti, membri ai partidelor istorice, scriitori, artişti, prostituate, complotişti, cârtitori,  tot ce era considerat periculos ori ofensator de regimul Antonescu se adunase aici. În 1942, legionarii şi evreii au dispărut  – primii, expediaţi pe front; ceilalalţi, în Transnistria.

Internaţii cazaţi în barăcile ridicate din scânduri pe piloni de ciment erau obligaţi să-şi plătească întreţinerea. După lozinca lui Antonescu „Cine nu munceşte, nu mănâncă”, preluată mai târziu şi de Ceauşescu, fără citarea inspiratorului. 

Lagărul administrat de Ministerul Apărării Naţionale, funcţiona în regim militar. Locul  era înconjurat cu mai multe rânduri de sârmă ghimpată pe stâlpi de beton înalţi de doi metri. Locuiau, la comun, bărbaţi şi femei.

Dej visa la un partid comunist de opoziţie

Proiectele şi speranţele grupului Dej erau mult mai modeste decât ne-am putea închipui. Conform mărturiei lui Chivu Stoica, chiar şi în mai 1944, Dej visa la ieşirea partidului comunist din ilegalitate „pe arena luptei politice revoluţionare deschise”. Şi-l închipuia doar ca un puternic partid de opoziţie în politica românească.

Siguranţa făcea, în schimb, estimări mult mai îndrăzneţe. Într-o notă a SSI, privind situaţia şi activitatea partidului comunist, datată 22 mai 1944, se menţionau următoarele:

„Partidul Comunist din România în forma sa actuală serveşte numai ca punte de trecere între regimul de azi şi regimul scontat de mâine, cel comunist.

În eventualitatea întronării unui regim şi guvern comunist în România, elementele Partidului Comunist din cadrele de aici urmează a fi utilizate în proporţie de numai circa 40% .

Majoritatea cadrelor partidului de 60%, vor fi aruncaţi peste bord, ca lest.

În ceea ce priveşte cadrele propriu-zise de conducere, acestea vor fi formate dintr-un guvern care probabil este deja constituit în URSS de talia Anei Pauker etc, şi din ofiţerii români prizonieri convertiţi la comunism.”

Prea optimistul  Foriş 

În toamna lui 1943, Foriş se adresa astfel comuniştilor din închisori: “Dragi tovarăşi, ziua eliberării şi a victoriei voastre este aproape. Glorioasa armată roşie a eroicului popor sovietic condusă de iubitul tov. Stalin a pornit ofensiva de toamnă trecând Nipru şi se apropie. Aliaţii U. Sovietice după prăbuşirea Italiei fasciste dau lovituri din ce în ce mai mari Germaniei hitleriste. Suntem în pragul realizării frontului al doilea în apusul Europei şi al debarcării în Balcani. În ciuda tuturor greutăţilor, partidul nostru a imprimat linia luptei. El va lega primele lupte hotărâtoare ale poporului nostru pentru doborârea regimului hitlerist al trădătorului Antonescu cu lupta pentru eliberarea voastră şi a tuturor patrioţilor închişi şi internaţi conform platformei sale de luptă din iunie.”