Cu rostopască şi muşeţel, Ceauşescu a pregătit revoluţia

Statul major al pregătirilor a fost în infirmeria lagărului din Tg. Jiu. În evadarea lui Dej a fost implicat şi tatăl lui Sergiu Celac, translatorul lui Ceauşescu

Mai rar atâta umor ca-n relatarea pregătirilor „insurecţiei armate” de la 23 august 1944, făcută de Michel Hamelet, biograful francez al lui Ceauşescu. 

La Tg. Jiu a fost conceput un plan de evadare în masă, scrie ziaristul francez în 1971. Comuniştii care lucrau în exteriorul lagărului, îndeplineau şi misiuni de identificare a drumurilor şi obiectivelor militare. În fruntea lor, bineînţeles, echipa „electricianului” Ceauşescu. Deţinuţii se-ndepărtau de punctele lor de lucru sub pretextul recoltării de plante medicinale. Căci erau mulţi bolnavi în lagăr şi deloc medicamente. Şi uite-aşa, căutând şi culegând flori de muşeţel ori frunze de rostopască, comuniştii „notau toate punctele nevralgice ocupate de armată”. Şi creau „reţele de prietenie şi complicitate”. Pregăteau, adică, „insurecţia” de la 23 august 1944. Din când în când, mai „rechiziţionau” şi câte-o casă pentru partid. Într-una din ele, pretinde Hamelet, comuniştii l-au ascuns de răzbunarea naziştilor pe Regele Mihai…

Amestec ticluit de adevăr şi minciună, povestea iese totuşi din şabloanele propagandei de epocă prin detalii concrete.

Planuri de evadare

Într-adevăr, infirmeria lagărului din Tg. Jiu – locuită de Dej, Chivu Stoica, Ceauşescu şi acel  Trofimovici  – fiinţa ca sediul unui stat major. De aici a coordonat Gheorghiu-Dej acţiunile partidului. Dej a ţinut frâul reţelei lui Bodnăraş de înlăturare-a lui Foriş. Prin Bodnăraş a exersat control asupra lui Pătrăşcanu şi a lui Pârvulescu. Dej l-a desemnat şi pe Maurer să preia reţeaua construită pentru evadarea lui. Din viclenia şi tehnicile lui Dej, Ceauşescu a avut multe de învăţat.  

În aceste împrejurări s-a produs o a treia întâlnire dintre Dej şi Bodnăraş la Tg. Jiu în luna mai 1944. A patra întâlnire dintre cei doi s-a petrecut în iulie, în prezenţa Chivu Stoica. Până la evadarea lui Dej, schimburile lui de mesaje cu Bodnăraş au fost însă săptămânale.

PCdR nu mai avea probleme financiare. Încă din vara lui 1943, Gheorghiu-Dej îi  „prelucrase” pe mai avuţii din lagăr să cotizeze la partid.   Bine „lămurit”  acolo a fost miliardarul Max Auschnitt. Cu bani de la el, după cum reiese din declaraţiile lui Bodnăraş, s-au plătit case conspirative fără ştiinţa lui Foriş. Într-una din ele, situată în Vatra Luminoasă H 2, a fost ţinut Foriş. Iar în noaptea de 23 august, acolo au fost aduşi şi păziţi, până când i-au predat sovieticilor, Ion şi Mihai Antonescu.

Eliberarea lui Ceauşescu

Lagărul nu mai era ce fusese. Comandantul lui, colonelul Emanoil Leoveanu colabora acum îndeaproape cu colonelul Gelep în favoarea comuniştilor. Astfel că, sub diverse pretexte, circa 30 au fost eliberaţi în vara lui 1944. Printre ei şi „antifascistul” Nicolae Ceauşescu.

În autobiografia sa din 1945, Ceauşescu s-a limitat la următoarele date: „M-am eliberat pe la 5 august cu ocazia unei Comisii de eliberare. Am fost eliberat în urma sforţărilor depuse ca să ne eliberăm câţi (sic!) mai mulţi. Am ieşit împreună cu Popa şi Preoteasa Grigore. Am găsit după câteva zile legătura cu mişcarea prin Pătraşcu, dar n-am fost puşi încă niciunul la muncă până la 23 August. După 23 August am fost dat să munceasc la tineret”.

O bucată din puzzle-ul vieţii lui Ceauşescu în august, aparţine memoriei familiei Preoteasa. Ilinca Preoteasa a aflat că bunica sa dinspre mamă venise atunci în lagăr să-şi viziteze fetele, Kati (Ecaterina) şi Iluş  Feher. Consătene cu Foriş, erau şi rude îndepărtate. N-a fost deloc mulţumită  să afle că fata ei, Kati se „încurcase” în lagăr cu alt comunist. Comandantul lagărului i l-a lăudat însă pe Preoteasa, ca băiat bun şi de viitor. Şi a rugat-o să-i în căruţă, la întoarcere, pe noii eliberaţi: Preoteasa (viitor redactor şef al „României Libere”) şi Ceauşescu. La Târlungeni (Braşov), acasă la viitoarea soacră a lui Preoteasa, a petrecut Ceauşescu câteva zile.

Altă bucată provine din memoriile lui Chivu Stoica. Apostol şi Drăghici, evadaţi ghinionişti din lagărul Tg. Jiu în 19 august, se întâlniseră în gara Piteşti cu alt cunoscut. Prin el au dat de Ceauşescu, în 24 august, în Piteşti.

Ţărăniştii lui Dej

Deşi evadat pe la mijlocul lui august din lagărul Tg.Jiu, nici Gheorghiu-Dej n-a apucat la „revoluţia” din Capitală.

Pregătită îndelung a fost evadarea lui Dej, însoţit de agentul sovietic Vanea Didenko (rebotezat Gheorghe Vidraşcu). Şi cu multe peripeţii după relatarea lui Maurer (L. Betea, Partea lor de adevăr, Compania, 2008).  În lagăr, cunoşteau pregătirile ei doar Chivu Stoica şi agenţii sovietici  Postanski şi Rogojinski. Afară, reţeaua lui Maurer o alcătuise, pe două linii, Bodnăraş. Prima, prin fratele său, Manole, concentrat într-o unitate anti-aeriană la Craiova. Manole a făcut pe şoferul celebrului Cadillac cu multe defecte, întârziindu-l pe Maurer la întâlnirea cu evadaţii.  Dezertorul Maurer îmbrăcase o uniformă de ofiţer de antiaeriană ce-i aparţinea lui Nicolae Cealîc (rebotezat Celac), tatăl viitorului translator de limbă engleză al lui Ceauşescu. A doua linie era alcătuită din naţional-ţărănişti, preoţi şi învăţători din zona Vâlcea. Printre ei, inspectorul şcolar Roşianu şi preotul Ioan Marina (viitorul patriarh Iustinian).

Confuziile politice revelate cu acel prilej au circulat ca nişte bancuri bune printre apropiaţii lui Dej. Aşteptându-l pe Maurer, Dej şi Didenko s-au întâlnit, din întâmplare, cu gazda. Omul (gardian în versiunea lui Chivu Stoica şi armurier în relatarea lui Maurer) i-a dus acasă. Le-a dat să mănânce, să bea şi i-a liniştit că va veni  Roşianu. Cum, d-ta îl cunoşti pe Roşianu? – s-a mirat Dej. “Păi, cum dragă domnule, dânsul este inspector şcolar şi şef naţional-ţărănist, eu la fel, sunt naţional-ţărănist, iar dvs, sunteţi conducători naţional-ţărănişti”, a răspuns acela ce ştia.

Până la moarte însă Gheorghiu-Dej a trăit cu bănuiala că Emil Bodnăraş aranjase lucrurile de aşa fel încât el să ajungă după 23 august în Bucureşti.

Minciunile lui Molotov

Mersul războiului îngrijora autorităţile, ostaşii şi populaţia civilă din România. În primăvara lui 1943, blocul Aliaţilor – Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii – intrase  în  ofensivă generală. În iulie, după înfrângerea trupelor germane din Africa, au debarcat în Sicilia ducând la prăbuşirea regimului Mussolini.  Bombardamente masive au declanşat asupra Germaniei, supunând populaţia civilă, industria de război şi căile de comunicaţie  la mari pierderi. În vara lui 1943, sovieticii au înregistrat o mare victorie la Kursk. În cursul lunii următoare, Armata Roşie a recucerit mult din Rusia apuseană şi din Ucraina.

În 1944, mare parte din cuceririle germane erau pierdute. În 6 iunie, când anglo-americanii debarcau în Normandia,  trupele din avangarda Armatei Roşii se aflau deja, de o lună, la Iaşi. Acestea, şi nu „prelucrările” comuniştilor, au condus la încheierea alianţei de „front popular” în România. Iar comuniştii au fost incluşi în coaliţia antifascistă la recomandarea făcută lui Constantin Vişoianu şi Barbu Ştirbey de ambasadorul URSS la Cairo, N. V. Novikov.

Stalin începuse, de altfel,  din 1943 marile manevre de cucerire a ţărilor din Estul şi Centrul Europei. Politic vorbind, apreciază istoricul J.F. Soulet, din 1940 până în 1945 s-au derulat cele mai aprige campanii de dezinformare şi manipulare din istoria omenirii. Cât priveşte România,  ministrul de Externe sovietic Molotov a declarat public în 2 aprilie 1944 că guvernul sovietic  nu urmăreste schimbarea ordinii socialedin ţară. Iar intrarea trupelor sovietice este exclusiv consecinţa  necesităţilor militare datorate continuării rezistenţei de către inamic. Faţă de această declaraţie, conducerea comuniştilor din lagărul Tg.Jiu a decis întâmpinarea trupelor sovietice ca armată eliberatoare atunci când vor intra în Capitală. 

Dar încă înaintea declaraţiei din aprilie, Molotov înştiinţase partenerii din coaliţie următoarele cu privire la România: 1. Trupele sovietice – deşi cu libertate nelimitată pe teritoriul românesc, funcţie de situaţia militară – nu vor avea statutul unei armate de ocupatie; 2. Basarabia şi Bucovina de Nord vor fi menţinute în URSS, dar Transilvania va reveni României; 3. România va plăti despăgubiri pentru distrugerile din campania în est.

Adevăratele intenţii vor fi dezvăluite ulterior de Stalin lui Milovan Djilas într-o discuţie privată despre viitorul Europei: cel ce ocupă un teritoriu, va impune acolo sistemul său social. Pretutindeni unde-a intrat Armata Roşie s-a întronat şi regimul comunist.     

Eşecurile lui Dej

Prima perioadă de închisoare Dej o trăise dezamăgit că doar pentru  Doncea, Vasilichi şi Petrescu organizase Cominternul evadarea din 1935. L-a decepţionat şi abandonul nevestei în favoarea unui jandarm. Lovit în plin a fost şi prin umilinţa fetelor sale, exmatriculate din şcoală  ca fiice de deţinut comunist.  Încercase, în 1938, să se recăsătorească cu profesoara Maria Sârbu. Sora Victoriei Sârbu (“tovarăşa lui Foriş”) şi a Elenei Pavel (ucisă în închisoarea Ploieşti de bombardamentele anglo-americane) primise în 1934 o condamnare de zece ani. “Logodnica” a acceptat cererea lui Dej de căsătorie,  deşi nu se întâlniseră niciodată. Dar autorităţile nu le-au permis.

În debandada de după prăbuşirea Doftanei la cutremurul din toamna lui 1940, Dej putea evada cu uşurinţă. Şi el, şi Bodnăraş, se mişcau liber între închisoare şi gara din Câmpina, supraveghind bunul mers al îmbarcării spre Caransebeş.

Trimis atunci de conducerea PCdR la Doftana, avocatul Ion Gheorghe Maurer l-a cunoscut mai din aproape pe Dej. Au stat de vorbă o noapte în casa unei “gazde” din Câmpina. Dar Dej a refuzat ajutorul lui Maurer pentru o evadare. S-au despărţit însă cu excelente impresii unul despre celălalt. Iar întâlnirea aceasta a fost începutul unei relaţii cu impact în istoria comunismului din România.

Mesianism communist

Dej, scrie Chivu Stoica, i-ar fi spus lui Maurer în 1940 că se va elibera odată cu clasa muncitoare. Se poate şi aşa. Mesianismul lui Dej e vădit şi-n alte ocazii. Chiar, în 1934, într-o scrisoare se declara “mândru” de-a fi luptat pentru “o operă mare, operă pentru eliberarea clasei muncitoare, pentru binele şi interesele oamenilor săraci, nu pentru mine”.  “Voi lupta până la capăt”, scria el unei femei din oraşul Dej,  căci “viaţa fără luptă  nu are nici un sens”. Închis ori liber, lui îi este totuna. Deoarece viaţa oricărui “muncitor  conştient” nu merită  a fi folosită altfel decât ca luptă pentru binele săracilor.   

Din mesianismul acesta s-a împărtăşit şi tânărul Ceauşescu. Biografia lui nu poate fi depănată în afara ideologiei. Ca şi Dej, şi ceilalţi foşti deţinuţi comunişti, Ceauşescu se va simţi legitimat să se identifice cu “suferinţele clasei muncitoare”. În numele ei, suportase opresiunea “clasei exploatatoare”.

Dezertorul Maurer

Avocatul Ion Gheorghe Maurer (1902 – 2002) face figură aparte în aceste istorii. Botezat Jean George de părinţii săi profesori (tatăl neamţ, iar mama franţuzoaică), absolvise liceul militar din Craiova şi facultatea  bucureşteană de drept. Avocat al apărării în procesele comuniştilor, „epifania” vieţii sale a fost întâlnirea cu Gheorghiu-Dej.

A cunoscut şi Maurer rigorile internării în lagărul din Tg.Jiu. Prima dată după declanşarea atacului împotriva URSS, semnalat de rapoartele poliţiei că întreţinuse relaţii cu legaţia sovietică. A două oară, după bătălia de la Stalingrad. În iulie 1943, o comisie militară de triere a deţinuţilor, condusă de colonelul Gelep, fost director al liceului militar craiovean, l-a trimis pe frontul de Est. L-au numit comandantul unei campanii de deţinuţi de drept comun cu condamnări mari.

La soluţia lui Maurer ajunsese Dej după alte eşecuri. S-a decis să evadeze în toamna lui 1942. Din câte cunoaştem, la Ceauşescu se gândise primul să-i organizeze evadarea. Când s-a convins că Nicu nu va fi eliberat la sfârşitul condamnării, Dej şi-a făcut planuri cu Bodnăraş. Fostul ofiţer dezertor i-a propus însă un plan dubios, după părerea lui Maurer. Astfel că, printr-o altă reţea – se pare, chiar cu concursul lui Foriş -, l-a desemnat pe Maurer să-l elibereze. I-a trimis sarcina – tocmai în Crimeea, pe frontul de Est – să dezerteze ca să-i organizeze evadarea.