Cel mai – URÂT şi IUBIT – dintre români

Un băiat de plugar a devenit  conducătorul ţării. „Cel mai iubit fiu” al ei a fost executat  „în numele poporului”. Ca „odios dictator”. 

Biografia lui Nicolae Ceauşescu e însă plină de paradoxuri.

Ultimul lider comunist (1965- 1989) şi întâiul preşedinte al României (1974-1989) are o viaţă ca de poveste.

S-a născut în familia unui plugar cu zece copii dintr-un sat oltenesc. După încheierea şcolii primare, a părăsit casa părintească. La doar 11 ani a început să-şi câştige traiul – „la negru”-, într-un atelier de  cizmărie. A intrat în cea mai mică şi mai fără sorţi de izbândă organizaţie politică. A făcut închisoare şi lagăr, Partidul Comunist din România fiind o filială a Cominternului cu sediul la Moscova.

Valurile mari ale istoriei au săltat spre vârful ţării micul grup al comuniştilor din închisori. După război, Ceauşescu a fost printre cei dintâi tovarăşi ai săi în deciziile şi strategiile sovietizării României: naţionalizare, luptă de clasă, colectivizare, dictatură proletară, planuri cincinale, epurare ş. a.m.d. Dar dintre toţi liderii „ţărilor frăţeşti”, niciunul n-a dat mai mari bătăi de cap sovieticilor decât Ceauşescu!

A crezut până la moarte în comunism. Mesajelor sale de „pace şi pretinie” le-au dat însă curs, onorându-l cu laude, invitaţii şi vizite, vipurile politicii mondiale.

A murit intonând „Internaţionala”. Ultimul proces stalinist din Europa a fost şi actul final al „războiului rece” din agenda mai-marilor lumii.  

Păruse a controla ţara întreagă. Toţi cetăţenii ei se credeau spionaţi de Securitate. Dar, cu câteva clipe înainte de execuţie, a conchis că i s-au spus toate „de lumea asta dar nimic de trădătorii” ce i-au stat aproape.

Absolventului de patru clase primare i s-au conferit, acasă şi în străinătate, înalte titluri ştiinţifice. Când n-a mai fost, cei care  le dăruiseră, i le-au retras.

„Strategul noii revoluţii agrare” a decis raţionalizarea produselor alimentare. Când conţinuturile presei abundau în ştiri despre producţii record, pâinea şi celelalte alimente de bază se vindeau pe cartelă.

Lozinci, citate şi fotografii cu Ceauşescu tronau pretutindeni. În birouri, săli de grădiniţă, şcoală şi universitate. Pe toate drumurile, grajdurile de ceapeu şi zidurile de instituţii.  Pretutindeni în halele fabricilor şi pe şantiere. Românii făceau însă haz, „citându-l” pe  Bulă: iau un ziar – Ceauşescu; mă uit pe perete – e-acolo; dau drumul televizorului – iar Ceauşescu; deschid o conservă… tot Ceauşescu ?!

În vremea lui, partidul avea aproape patru milioane de membri. Ceilalţi – de la vârsta „şoimului patriei” şi până la moarte –  au fost înregimentaţi în organizaţiile de sub comanda partidului unic. Majoritatea demonstranţilor contra lui Ceauşescu din decembrie 89 aveau cotizaţia plătită, la zi, partidului comunist. Cât ce-au aflat de  „fuga” lui însă, de comunism s-au dezis toţi românii.

De la Stalin încoace, în Europa n-a existat o mai gigantică fabrică de minciuni decât aceea organizată de Ceauşescu. A funcţionat şi după moartea lui, aproape la capacitate, în a-i scrie viaţa pe dos.   

Contrastele biografiei lui Nicolae Ceauşescu sunt însă paradoxurile istoriei noastre –  comuniste şi post-comuniste.

Vă  propunem în cele ce urmează, în serial, VIAŢA LUI CEAUŞESCU. Documentată pe baza tuturor surselor istoriografice, la îndemână în acest moment: literatură  de specialitate, arhive istorice şi de presă, memorii edite şi inedite, mărturii orale. Scrisă şi ilustrată, cu sinceritate,  fără clişee ori patimi politice. 

De luni până vineri, în fiecare săptămână, fiţi alături de noi pentru demitizarea lui Ceauşescu: cel  mai – URÂT şi IUBIT încă  – dintre politicienii români.

Geneza unei sărbători naţionale

Nicolae Ceauşescu s-a născut în 23 ianuarie 1918. A fost înregistrat trei zile mai târziu conform Registrului stării civile pentru naşteri din Scorniceşti. Peste o jumătate de veac, data înregistrării naşterii sale era sărbătoare naţională.

Documentul oficial are următorul conţinut:

„Act de naştere   din anul una mie nouă sute optsprezece luna Ianuarie ziua Două zeci şi şase, la orele Douăsprezece amiazi. În ziua de Două zeci şi trei ale curentei luni, la orele Douăsprezece amiazi, s a născut la casa Părinţilor sei din Comuna Scorniceşti Judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat prenumele Nicolae, numele de familie fiind Andruţa Ceauşescu, fiu al Dlui Andruţa Ceauşescu de ani Două zeci şi cinci de profesie Agricultor, domiciliat în comuna Scorniceşti şi al Licsandra Ceauşescu născută Florea D. Militaru de ani Două zeci şi patru, de profesie Agricultore (sic!), domiciliată în Comuna Scorniceşti.

Naşterea ne-a fost anunţată de către Tatăl copilului care ne-a înfăţiţat copil.

Prezenta declaraţiune ne-a fost făcută în prezenţa martorilor  Dl (indescifrabil) Nicolaie de ani cinci zeci de profesie Agricultor domiciliat în Comuna Scorniceşti judeţul Olt Dl. Andrei Ceauşescu de ani şapte zeci de profesie Agricultor domiciliat în comuna Scorniceşti judeţul Olt cari după ce li s-a cetit actul, l-au subscris împreună cu declarantul şi cu noi Simeon Pălutescu Primar şi ofiţerul de stare civilă din comuna Scorniceşti judeţul Olt şi Dl Costea Rădulescu notarul comunei Scorniceşti judeţul Olt.

Declarantele (?!) au semnat iar martori au subscris carte sau subscris de noi.”

Urmează preusupusele semnături ale personajelor menţionate. Doar semnătura primarului şi notarului sunt însă cu scrisuri diferite  celui cu care s-a completat formularul.

Documentul a fost completat, după tipic, cu datele căsătoriei şi decesului. O menţiune-ştampilă cu numărul de înregistrare 5420, datată 1996 şi semnată indescifrabil, consemnează decesul lui Nicolae Ceauşescu la 30.12.1989. Cu cinci zile mai târziu după execuţie deşi evenimentul a fost şi este notoriu în toată România. Pe marginea paginii, s-a consemnat şi căsătoria lui Nicolae Ceauşescu cu Elena Petrescu, la Bucureşti, în ziua de 23 decembrie 1947.

Mituri spulberate

Conform istoriografiei comuniste, Nicolae Ceauşescu s-a născut într-o familie de ţărani. Harnici dar săraci din cauza exploatării burghezo-moşierimii. În realitate, Andruţă Ceauşescu era printre cei mai înstăriţi plugari din Scorniceşti. Avusese 9 hectare de pământ arabil, plus pădure şi livadă. În dosarul de cadre, Nicolae Ceauşescu şi-a declarat tatăl „ţăran mijlocaş”. După proprietatea deţinută, confirm indicaţiilor de partid, putea fi însă plasat în categoria chiaburilor.

Nici cuvântul chiabur n-a fost însă o invenţie a propagandei comuniste. Era utilizat în teoriile sociologilor din şcoala lui Dimitrie Gusti. Înaintea lor, apare şi în scrierile lui Ispirescu, Sadoveanu şi Caragiale.

Copilul Nicolae Ceauşescu nu avea cum deprinde de la părinţi ideologia  egalităţii şi luptei de clasă. Nici ura pentru exploatatori.

Lixandra, mama sa, era cunoscută în sat ca femeie foarte credincioasă. Pe Nicolae, ca pe toţi ceilalţi copii şi nepoţi ai săi, l-a dus frecvent la biserică. De altfel, şcolarul Nicolae Ceauşescu avea nota maximă la religie. Catalogul, expus în anii puterii sale la Muzeul din Scorniceşti, a fost însă corectat, micşorându-se notele acordate de preot.

Andruţă, tatăl viitorului lider comunist, a lăsat cele mai persistente urme în memoria comunităţii sale. Scorniceştenii şi-l amintesc ca bărbat frumos, isteţ, cu spirit de aventură, iubitor de băutură şi femei. A fost, o vreme, primar liberal în comună. Şi proprietar de „magazin mixt”. Politică au făcut şi alţii din familia Ceauşescu. Celălalt Nicolae, rebotezat Andruţă ca general de Securitate, fusese legionar.

Un şcolar genial – a fost prezentat micul Ceauşescu de învăţătorii săi ziaristului francez, Michel Hamelet. Un copil imbecil, declarat repetent, semi-analfabet, agramat şi incult  – după istoriografia şi presa post-comunistă. După cataloagele şcolare şi foile matricole, păstrate în Arhivele judeţene din Slatina, elevul Ceauşescu A. Niculae, fiul plugarului Ceauşescu Andruţă din satul Tătărăi-Scorniceşti s-a aflat printre fruntaşii clasei sale la învăţătură. Între 1924-1929, anii cât a frecventat şcoala primară, s-a clasificat al treilea dintre colegii săi. Dar premiantă cu coroniţă a fost totdeauna fata perceptorului.

Cu astfel de sincope şi derapaje a fost scrisă întreaga biografie a liderului Nicolae Ceauşescu. La superlativ absolut – pozitiv, în anii puterii; şi negativ, după moarte.

În atelierul istoriei însă, viaţa ultimului „revoluţionar de profesie” poate fi cheia prin care desferecăm chiar vraja „intrării în Europa”.  

21 august 1968 – Apoteoza

Condamnarea intervenţiei trupelor Tratatului de la Varşovia în Ceholsovacia a fost momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu. De la balconul sediului CC, liderul român a rostit o cuvântare care a făcut înconjurul lumii.

“Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume, a declarat Ceauşescu în aplauzele mulţimii. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste, să încalce independenţa altui stat. Nu există nici o justificare, nu  poate exista nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc.”

 A promis, în consens cu ceea ce simţeau românii atunci şi spre admiraţia liderilor democraţi următoarele: “Întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noaste. Uitaţi-vă, aici e întregul nostru Comitet Central, Consiliul de Stat, guvernul. Cu toţii suntem hotărâţi să sevim cu credinţă poporul în construcţia socialismului, în apărarea cuceririlor revoluţionare.(…) Fiţi siguri, tovarăşi, fiţi siguri, cetăţeni ai României, că niciodată nu vom trăda patria noastră, nu vom trăda interesele poporului nostru.”

La „Adio, Gorbaciov!”

Din documentele sustrase punerii lor sub obroc de către arhivele militare şi diplomatice, răzbat multe aspecte neelucidate ale politicii lui Ceauşescu. Spre exemplu, stenograma ultimei sale întâlniri cu Mihail Gorbaciov (Moscova, 4 decembrie, 1989) indică luciditate mai mare decât a liderului sovietic în evaluarea perestroikăi. ”Înţelegem perfecţionarea, înnoirea, zice Ceauşescu, dar forma în care se acţionează pune foarte serios în pericol nu numai socialismul ci şi existenţa partidelor comuniste din ţările respective”. L-a şi avertizat pe Gorbaciov: „Dacă se lasă să se continue acest curs, se va ajunge la o situaţie foarte gravă”. Doi ani mai târziu, URSS şi partidul ei comunist şi-au încetat existenţa.

Asemenea documente relevă şi enigme ale post-comunismului românesc. Conform aceleiaşi stenograme, după plata integrală a datoriei externe, ţara avea de încasat 2, 7 miliarde de dolari din credite acordate altor state. „Noi importăm cărbune cocsificabil din Statele Unite ale Americii – i-a  declarat Ceauşescu lui Gorbaciov -, iar cu câţiva ani în urmă am şi investit 100  de milioane acolo – suntem deci proprietari.”