Operaţiunile Securităţii: “Meliţa” şi “Eterul”

Dincolo de calităţile sale de cercetător şi ziarist, printre cei preocupaţi de istoria celor peste patru decenii de comunism, Mihai Pelin se situează in capul ierarhiei ca fiind intăiul cu drept de consultare a Arhivelor Securităţii in scopuri publice.

După coordonarea editării primelor patru volume ale “Cărţii Albe a Securităţii” – corpus masiv de documente elaborate de angajaţii şi colaboratorii poliţiei politice din fostul regim, Mihai Pelin a publicat, in 1999, la Editura “Albatros”, altă strivitoare “culegere” provenită din aceeaşi arhivă: “Operaţiunile Meliţa şi Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate”. Reeditată de curănd şi pusă in circulaţie de Editura bucureşteană “Compania” intr-o lăudabilă formă grafică a fost intregită şi cu indicele de nume şi de unităţi militare, instrument mai mult decăt necesar in orientarea cititorului aflat in situaţia de-a văsli singur prin ceaţa “activităţilor Securităţii”.

ARGUMENT. Istoria secţiei romăne a postului de radio Europa Liberă, infiinţat şi finanţat la inceputul “războiului rece” (1949) de guvernul SUA ca mijloc de propagandă anticomunistă, aşa cum poate fi ea intrevăzută prin urmele birocratice rămase pe hărtie din arsenalul conceput pentru anihilarea ori (cel puţin) compromiterea ei, se “revelează” ca un imens puzzle. Miile sale de piese (căci acesta e ordinul personajelor aflate “in joc”), formele de acţiune şi comunicare ale autorilor care i-au scris in felul acesta istoria, spaţiul şi timpul pe care s-a dispus “cămpul de luptă”, dificultăţile, complicaţiile şi cheltuielile ridicate de studiul acestor arhive, au transformat cartea lui Mihai Pelin intr-un rar succes. Oameni interesaţi pur şi simplu de biografia noastră colectivă, istorici, cercetătători şi jurnalişti s-au grăbit deopotrivă s-o cumpere, citească, citeze şi… s-o folosească. Dacă asemenea documente, prin inseşi caracteristicile instituţiei ce le-a creat şi totodată a producţiilor tipice genului, sunt dătătoare de fiori, suspans şi mister, toate acestea, in Romănia de azi, au fost regenerate şi potenţate cu forţă sporită prin promisiunea şi presiunea accesului la “tot adevărul”.

Aspect sub care recent apăruta “istorie” are şi statutul de argument. Căci după mărturisirile jurnaliştilor de la Europa Liberă care au primit aprobările consultării propriului dosar intocmit de Securitate, nu toate documentele publicate de Mihai Pelin in cartea sa, se mai găsesc acum printre hărtiile indosariate de CNSAS. Cine le-a “scos” din ‘94 incoace, ce-a făcut cu ele, din al cui ordin, şi de ce, oare ?! Astfel, actuala ediţie a cărţii lui Mihai Pelin a devenit un greu document al “documentelor dispărute” (in plină democraţie!).

Publicat in Jurnalul Naţional, duminică 23 decembrie 2007