Negru la Securitate şi alb la partid

Imediat după plecarea lui Ceauşescu, in Valea Jiului s-au luat “măsuri de liniştire”: controale, anchete, sancţiuni, evacuări şi un proces cu condamnări pentru infracţiuni de drept comun. Dacă in documentele Securităţii Valea Jiului e văzută in “negru”, in documentele partidului i se pregăteşte un “viitor luminos”.

Din secolul al XIX-lea incepănd, cănd sub administraţia Imperiului Habsburgic in Valea Jiului au fost colonizaţi mineri polonezi, nemţi şi cehi pentru a-i exploata cărbunele, viaţa a fost diferită aici. Munca in subteran – frica de accidente, lipsa de aer, claustrofobia, dependenţa “pe viaţă şi pe moarte” de actele celorlalţi componenţi ai echipei – au marcat şi viaţa comunităţilor din localităţile miniere. In anii regimului comunist, cănd industria extractivă este o prioritate a “revoluţiei industriale”, iar munca brută şi in colectiv a minerului este elogiată propagandistic ca un model al “omului nou”, Valea Jiului “infloreşte”. Astfel că, in “regimul Ceauşescu”, cantitatea de cărbune extrasă din zonă e de cinci ori mai mare decăt in 1938. In 1977, in zonă locuiau aproape 150.000 de oameni din care ceva mai puţin de o treime era angajată.

DETAŞAMENT DE FRUNTE AL PROLETARIATULUI. Căt de eficienţi sunt minerii sub raportul costuri şi beneficii ale cărbunelui extras din Valea Jiului n-a fost in 1977 un indicator public. Faptul că locurile de muncă crescuseră şi că “detaşamentele muncitorilor” sporiseră peste noapte cu mulţimi de ţărani domina asupra indicatorilor economici. Salarizarea “oamenilor muncii” făcăndu-se, de asemenea, in grilă politică, mineritul era o soluţie ce părea la indemăna oricărui bărbat fără calificare. Gurile minelor continuu deschise forţei de muncă – şomajul fiind la cota zero, iar angajarea la lucru o obligaţie deopotrivă a societăţii şi a individului – , fluctuaţia minerilor atingea cote inalte.

Din imaginea globală a Văii Jiului, făcută de rapoartele Securităţii privind “starea de spirit” in exploatările miniere din zonă, interesante sunt datele “nivelului infracţional”. Din totalul de 33.853 de “persoane verificate” pănă la 20 septembrie 1977, 3.095 aveau antecedente penale. Cea mai mare mină e la Lupeni (peste 4.000 de angajaţi), dar acolo sunt şi 309 foşti condamnaţi. Descrierile multora dintre ei permit o “tipologie a infractorilor” – aproape toţi sunt oameni cu patru clase primare care-şi părăsiseră satele de baştină pentru un salariu mare (prin comparaţie cu alte meserii) şi, dacă sunt “familişti”, certitudinea repartiţiei unui apartament cu nesemnificative cheltuieli de intreţinere. Fără calificare profesională anterioară şi implicit fără deprinderi ce ţin de rigoarea organizării fluxului industrial, “infracţiunile” lor (intărzieri şi absenţe la lucru, furt din avutul obştesc, distrugeri şi scandaluri la beţie) sunt in firescul vieţii din mediul lor social.

Asupra acestora, Securitatea şi-a fixat “lupa”. In chiar ziua de 3 august 1977, cănd Ceauşescu le promitea minerilor că nimănui nu i se va intămpla nimic, in planul de măsuri intocmit de Securitate erau prevăzute represaliile. Ceea ce apare in culori sumbre in dosarele Securităţii e diferit prezentat insă in chiar documentele secrete intocmite “la partid”.

“VIZITA DE LUCRU”. A doua zi după revenirea din Valea Jiului, Ceauşescu ţine o şedinţă la CC al PCR, unde sunt convocaţi capii sectoarele reclamate de mineri: aprovizionare, sănătate, locuri de muncă pentru soţii. In fortăreaţa puterii, energicul Ceauşescu din acea vreme intră abrupt in chestiune, prezentănd uluitoarea zi de 3 august ca o obişnuită vizită de lucru. Nimic despre grevă, nimic despre pretenţiile minerilor privind reducerea timpului de lucru şi vărstei de pensionare.

Ca şi cum singur ar fi observat “lipsurile” din Valea Jiului, Ceauşescu cere construcţia unui mare depozit pentru păstrarea alimentelor perisabile, mai ales că vine şi “ziua minerului”. (Pănă şi citrice s-au trimis pentru “sărbătoare” – raportează prompt unul dintre subalterni, lămăile şi portocalele fiind pe atunci o culme a bunăstării).

“Tunul” criticii sale, Ceauşescu il indreaptă insă spre medici. “In primul rănd nu există numărul de medici care este prevăzut, zice el. In al doilea rănd că sunt necinstiţi, iau bani şi că trebuie daţi afară şi aduşi oameni cinstiţi.” Porunceşte ministrului Sănătăţii, Nicolae Nicolaescu, şi lui Ion Ioniţă, atunci viceprim-ministru al guvernului, “să-i pună sub anchetă” (medicii, chelnerii şi coafezele, zice Ceauşescu, incă “se imbogăţesc pe seama muncitorilor”). Reducerea personalului tehnico-administrativ şi crearea de locuri de muncă pentru soţiile minerilor sunt celelalte dispoziţii date de Ceauşescu, participanţii la şedinţă urmănd să plece grabnic la faţa locului pentru “a le transpune in realitate”. “Luăm măsuri!”, incheie milităreşte Ioniţă.

“VOI FACEŢI TEORIE, FILOZOFIE!” Conform documentelor provenite din Arhiva Cancelariei CC al PCR, la o lună după Lupeni, Ceauşescu a convocat o altă “şedinţă de lucru cu conducerea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei privind analiza unor probleme din Valea Jiului”. Sunt prezenţi şi cei care fuseseră trimişi la 4 august in Valea Jiului “să rezolve problemele”, şi inalţi activişti de partid din Hunedoara şi Petroşani. Socotind implinite “datoriile” partidului către mineri, de data aceasta Ceauşescu cere dur socoteală de ce nu şi-au făcut minerii planul (pe primele opt luni ale anului sunt in minus cu 170 milioane de tone de cărbune cocsificabil). Ministrul minelor, Băbălău, raportează că s-a trecut la programul de muncă de şase ore, cel ce fusese negociat de mineri cu Ceauşescu in intălnirea de care nimeni nu aminteşte. Cum să se facă planul dacă in subteran, la exploatarea propriu-zisă a cărbunelui, lucrează doar unul din patru angajaţi? – se supără Ceauşescu (“Numai 4.000 sunt care dau cărbunele, restul transportă, adică stau deasupra şi il văntură, ca să zic aşa”). Cum invăţaseră pe vremurile stahanovismului, soluţia rămăne mai buna organizare a muncii, in cazul de faţă lucrul… pe patru schimburi! Cănd primul secretar de la Hunedoara aminteşte că pentru aceasta e nevoie de avizul medicilor, Ceauşescu izbucneşte: “Lasă, dragă! Voi faceţi teorie, filozofie! (…) Trebuie dus acolo şi trebuie să rezolvăm rapid problemele. Trebuie dus in mină la faţa locului!”.

REŢETE CULINARE ŞI DE GUVERNARE. După cum arată stenogramele unor asemenea discuţii, incă din 1977 Ceauşescu nu mai putea fi contrazis. I se puteau insă face propuneri. Unele dintre ele (precum anchetele asupra medicilor) fuseseră inspirate de “jălbarii” care ajunseseră cu prilejul “adunării oamenilor muncii din Lupeni” (cum e numită “oficial” greva), direct la Ceauşescu (“350 scrisori am primit căt am fost acolo – zice el – , din care numai 70 se refereau la pensii, restul la cu totul alte probleme.”).

Astfel că pentru viitorul celor din Valea Jiului se prevede: “să nu mai fie aduşi acolo derbedei care au stat la inchisoare”; să se incheie contracte de muncă pe o durată de cinci ani şi să li se dea minerilor posibilitatea să-şi cumpere apartamentele pentru a reduce fluctuaţia; să fie mărite salariile celor din subteran; să-şi facă stagiul militar lucrănd in mine; să aibă “activitate culturală” şi să li se dea căte o masă caldă (“fără ţuică!”) la intrarea şi ieşirea din şut. Remarcabil e voluntarismul lui Ceauşescu şi din “indicaţiile” privind aceste mese: “Propriu-zis masa să fie şase lei, deci două mese a căte şase lei, in total 12 lei. In fond, pot să primească şi o măncare, şi ceva dulce, fără ciorbă, pentru că este mai greu. O fructă; o bucată de slănină”.

Cu acestea, lucrurile intră in normalitatea “vieţii de partid”. Securitatea nu-şi incheiase incă “lucrările speciale” incepute dinaintea venirii lui Ceauşescu.

“LUCRĂRI SPECIALE”. Nu e greu să-ţi imaginezi suspiciunea şi groaza coborătă in familiile minerilor şi a celorlalţi localnici din zonă imediat după grevă. De la 3 august şi pănă la jumătatea lui septembrie 1977 fuseseră “verificaţi” peste 20.000 de angajaţi ai Centralei Miniere Valea Jiului (CMVJ). Conform notei sinteză intocmite de Securitate, “au fost scoase din zonă 241 persoane” (nu se spune unde au fost duse), 197 dintre acestea fiind angajaţi ai CMVJ. “16 elemente care au comis violenţe” (nu sunt specificate) au fost puse in discuţia colectivelor de muncă, 15 mineri fiind “deferiţi justiţiei”.

Au fost, de asemenea, aplicate 287 de sancţiuni disciplinare de către conducerile minelor, conform Codului Muncii. Şi mai sibilice sunt descrierile acelora “asupra cărora s-au intreprins măsuri de către organele de securitate şi miliţie”. Astfel, “pe linie de securitate” au fost 73 de avertizări şi 399 de atenţionări (numele oamenilor nu sunt menţionate). “Pe linie de miliţie” s-au dat 453 de avertismente şi… mai mult de 600 de “contravenţii pe acte normative”.

O adevărată teroare s-a instalat şi in “comerţ”, unde a plouat cu controale, amenzi şi condamnări. Din rapoartele ofiţerilor de Securitate reies numeroase amănunte din care s-ar putea recompune o istorie a cotidianului cu exemplificări privind mita pe care o dădea un gestionar la angajare, “şperţurile” la medici, darurile de nuntă sau botez primite şi făcute de “cei cu responsabilităţi”, relaţiile extraconjugale ale judecătorilor, procurorilor, doctorilor, vănzătoarelor şi contabililor, certurile şi scandalurile din familiile angajaţilor “verificaţi”.

Eliptice sunt raportările metodelor care au condus la aceste rezultate: “tehnicile folosite” – au fost in număr de 552; “pe linia compartimentului 8” au fost obţinute 3.371 de informaţii; şi au fost executate… “99 de lucrări speciale”!

FEŢELE “TRANSPARENŢEI”. Ce fel de lucrări, de către cine şi cu ce rezultate? – la intrebări ca acestea nu găseşti răspuns in dosarele de la CNSAS. Prin tirajul de zeci de mii de exemplare al ziarelor poţi insă difuza (“democratic”!) mizerii rezultate din filaj, tehnicile şi lucrările “speciale” – “obiectivele” acestora apărănd ca fiinţe subumane intocmai cum a fost scopul Securităţii. Dar ticăloşii şi metodele prin care-au ajuns la asemenea “rezultate” sunt bine “conspiraţi”. Căci dosarele unde acestea erau “iniţiative şi sarcini specifice de muncă” repartizate pe angajaţi vor fi fost de multă vreme tocate şi distruse (conform instrucţiunilor interne) ori nu sunt conexate in structurile arhivei CNSAS la cazurile din “teren”.

Ca om care işi doreşte să creadă că de drepturile democratice beneficiază, fără discriminare, oricare cetăţean romăn, nu poţi consemna şi expune public conţinutul “informărilor” şi “declaraţiilor” unde viaţa personală şi imaginea unor oameni este infăţişată prin cele mai intime şi jenante aspecte. Avorturile soţiilor provocate de violenţe conjugale, relaţiile amoroase “ilicite”, certurile şi bătăile in localuri publice, neglijenţele şi sustragerile de bunuri la locul de muncă sunt “materia primă” a textelor care-i descriu pe insurgenţii din Valea Jiului. Dar căt adevăr şi cătă ticăloşie, rezultat al celor 552 de “tehnici folosite” şi 99 de “lucrările speciale”, sunt acestea oare?

Procesul. La 17 septembrie 1977, la Petroşani a avut loc un proces politic, deşi sentinţele s-au dat pentru condamnări de drept comun. E greu de crezut bunăoară că scandalul provocat la 4 august intr-un local din Petroşani de Vasile Guzu, Gheorghe Costache, Gheorghe Dumitrache şi Adolf Flamon (pentru care aceştia au fost condamnaţi) nu este efectul cătorva “lucrări speciale”, aceiaşi mineri remarcăndu-se ca oameni cu iniţiativă şi aptitudini organizatorice la 2 şi 3 august.

Ca in orice proces politic, scopurile organizării sale au fost dirijate către efectele scontate de regim asupra mulţimii. Pe de o parte se urmărea deturnarea furiei şi frustrărilor oamenilor, ce ieşiseră la iveală la 2-3 august, spre “neajunsuri” remediabile, pe de altă parte se dorea inhibarea oricăror iniţiative de insurgenţă la deciziile partidului. Condamnaţilor trimişi in domiciliu forţat in locuri necunoscute, foştii ortaci le-au pierdut urma. Nu de “moarte bună” pieriseră, au spus apoi despre ei. Reiese astfel, cu documente in regulă, pentru orice eventual “căutător de adevăruri” in arhive că nişte recidivişti turbulenţi işi primiseră binemeritata pedeapsă. In vreme ce pentru oricare om care fusese la faţa locului era clar că acela care-ar mai “indrăzni” le va impărtăşi soarta. Pănă in 1989 acestea fuseseră mesajele răspăndite in toată ţara prin zvonuri.

“Vizită de lucru”

“Am fost ieri in Valea Jiului. Acolo s-au ridicat o serie de probleme legate de organizarea muncii, acestea le-am discutat cu cei de acolo şi sunt tovarăşi care rezolvă problemele. S-au ridicat foarte multe probleme legate de proasta aprovizionare, că nu s-a realizat programul pe care l-am discutat acum doi ani şi orientarea stabilită atunci la Comitetul Politic Executiv de a asigura o aprovizionare prioritară pentru Valea Jiului”. Nicolae Ceauşescu, 4 august 1977

Doctorii

“In general, asistenţa sanitară şi ordinea şi disciplina in spitale lasă de dorit. Nici la Elias nu este mai bine este dezordine şi indisciplină”. Nicolae Ceauşescu,4 august 1977

Sentinţe ale procesului

DARADICS PETRU din Lupeni, condamnat la 4 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi perturbarea liniştii publice

DABELEA ALEXANDRU din Vulcan – un an inchisoare pentru vătămare corporală şi 3 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri

TODERAŞCU IOAN din Lupeni – 1,5 ani inchisoare pentru vătămare corporală şi 4 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

SORTAN IOJA din Lupeni – 3 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

CĂILĂ VASILE din Lupeni – 2 ani şi 6 luni inchisoare pentru instigare publică

VITEZ GHEORGHE din Petrila – 2 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

MANILIUC GHEORGHE din Petroşani – 3 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, 3 ani şi 6 luni pentru ofensă adusă autorităţii

ILIE CONSTANTIN din Uricani, GUZU VASILE din Lupeni, COSTACHE GHEORGHE din Vulcan, DUMITRACHE GHEORGHE din Lupeni şi FLAMON ADOLF din Lupeni – 2 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

NAGY CAROL din Vulcan – 5 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi ofensă adusă autorităţii

PETACA PETRU din Vulcan – 4 ani inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi ofensă adusă autorităţii

SILVESTER CORNEL din Vulcan – la 3 ani şi 6 luni inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi ofensă adusă autorităţii

S-a stabilit ca in viitorul apropiat să fie judecat şi GRĂDINARU CONSTANTIN. La acea dată DOBRE COSTICĂ este scos din zonă, dosarul penal urmănd a fi “definitivat”. Instanţa a decis ca inculpaţii să execute pedeapsa “prin muncă corecţională intr-o altă unitate socialistă, prin efectuarea unei activităţi productive”.

Publicat in Jurnalul Naţional, miercuri 1 august 2007