Greva minerilor în Arhivele CNSAS

Prima mişcare de protest a unei mulţimi impotriva unor decizii luate după instaurarea regimului comunist a fost greva minerilor din 2-3 august 1977 in Valea Jiului. Ceauşescu, care cumula atunci prin funcţiile sale toată puterea, a fost obligat să vină la negocierile directe cu protestatarii. Din documentele Securităţii reiese insă că “elemente descompuse” s-au dedat la “manifestări huliganice”.

Judecănd după numărul institutelor de cercetare care şi-au făcut “obiect de activitate” din istoria recentă şi după mediatizarea excesivă a cămpului de bătălie politică in care s-a transformat instituţia CNSAS, te-ai aştepta ca dosarele cu greva din Valea Jiului să fi fost consultate de mulţimi de istorici, analişti şi jurnalişti.

DOSARE “FĂRĂ INTERES”. Dosarul de peste cinci sute de file despre evenimentele din august 1977 – prima grevă din Romănia după trei decenii de la instaurarea regimului comunist – a avut insă un singur solicitant (gazetarul Marian Boboc din Petroşani). Celălalt volum pus in circuit este dosarul personal al “eroului de la Lupeni”, Constantin Dobre. Consultat pănă in prezent exclusiv de “obiectivul” care a cauzat producerea sa, actualmente azilant politic in Anglia.

Cum se face insă că asupra unui presupus “subiect gras” ca acesta nu s-au repezit nici măcar angajaţii CNSAS cu statut de cercetători, intuieşti căt ce-ai “frunzărit” cele două dosare. Greva minerilor din Valea Jiului – petrecută intr-un timp cănd in Cehoslovacia şi Polonia mulţi intelectuali reflectau public asupra viitorului economiei şi stării democraţiei din ţările lor – nu este o temă ilustrativă pentru metafora “rezistenţei romăneşti prin cultură”. Iar documentele despre grevişti sunt departe de a satisface aşteptările unui public pregătit să afle din arhiva Securităţii poveşti despre “feţi-frumoşii” anticomunişti şi “adevăraţii torţionari”.

PRIORITĂŢI ALE SECURITĂŢII. Din conţinutul dosarelor de la CNSAS reconstitui cu greutate greva pentru revendicări economice şi sociale ce l-a adus pe insuşi Ceauşescu in postura de negociator. Insăşi evoluţia liderului de-atunci al minerilor, Constantin Dobre – trimis la studii la “academia partidului”, iar după 1990 in… diplomaţie, actualmente azilant politic in Anglia – e semn al incălcelilor de ieri şi de azi ale istoriei. După ce te-ai familiarizat cu conţinutul dosarelor, iţi dai seama că din ele lipsesc tocmai piesele esenţiale pentru evaluarea evenimentului. Nici o relatare a altercaţiilor dintre mineri şi Ilie Verdeţ, nici o informare privind programul şi deciziile lui Ceauşescu.

Primul document in dosarul grevei este un număr al Monitorului Oficial de la 8 iulie 1977 care reproduce noua Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială. O tipăritură ingălbenită, al cărei conţinut stărnise vărtejul din Valea Jiului. Urmează “schiţele topografice” (denumirea imi aparţine) cu amplasarea angajaţilor Securităţii in dispozitivele de pază şi protecţie de pe traseul parcurs de Ceauşescu la Lupeni la data de 3 august. O uluitoare desfăşurare de forţe – văzute şi nevăzute – , “băile de mulţime” avănd atunci reguli stricte şi clare. Prima dintre ele – impiedicarea “jălbarilor” să ajungă la Ceauşescu. Cu ajutorul reţelei de informatori fuseseră depistaţi nu doar “jălbarii”, ci şi doleanţele lor. In sintezele şi rapoartele Securităţii, oamenii care ţintesc rezolvarea unor “interese personale” ori incearcă să reclame nedreptăţi şi minciuni sunt asimilaţi unei categorii de infractori. Reiese (şi din cazul lor) că misiunea asumată de Securitate este anihilarea oricărui demers de a aduce adevăruri supărătoare la cunoştinţa conducătorilor.  

PE FIRUL RAPOARTELOR. “Producţii” şi mai impresionante sub raportul eforturilor făcute pentru a modifica realitatea faptelor după modelul expus in discursul de partid sunt “informările privind starea de spirit a populaţiei” din fiecare punct minier al Văii Jiului şi “planurile de măsuri”.

De ordinul sutelor trebuie să fi fost, bunăoară, numărul angajaţilor Securităţii cuprinşi in mecanismele de punere in aplicare a “planului de măsuri” intocmit “cu prilejul evenimentelor din 2-3 august 1977” sub comanda lui Nicolae Pleşiţă, general-locotenent, prim-adjunct al ministrului de Interne. Documentul, datat 3 august 1977 şi semnat de colonelul Gheorghe Şimon, şeful Securităţii Hunedoara, este un program (“strict secret”!) in 30 de puncte.

“Constituirea unui comandament de conducere şi coordonare a tuturor acţiunilor ce urmează a fi intreprinse pe linie de securitate şi miliţie, pentru asigurarea securităţii conducătorilor de partid şi de stat prezenţi in Valea Jiului, paza şi securitatea obiectivelor economice, neutralizarea acţiunilor elementelor turbulente, asigurarea ordinei şi liniştei publice” – este prima dintre prevederile sale. Dacă “grupele operative pe localităţi, alcătuite din ofiţeri şi subofiţeri de securitate şi miliţie”, puteau fi o practică uzuală in organizarea vizitelor lui Ceauşescu, semn de alarmă şi gravitate deosebită pot fi socotite menţiunile: “Vor fi suplimentate forţele existente cu efective de ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate ce vor fi aduşi din judeţele Gorj, Caraş-Severin, Dolj, Alba-Iulia, Sibiu şi Arad”; “o grupă de analiză şi sinteză” va intocmi de trei ori pe zi buletine informative ce vor fi raportate “organelor de partid şi ierarhic superioare”; “zilnic se vor organiza şedinţe de lucru şi de analiză a situaţiei operative din zonă cu şefii grupelor operative şi factorii de răspundere pe linie de securitate şi miliţie”; stabilirea programului de lucru al intregului personal din securitate şi miliţie intre orele 7:00 şi 23:00.

SOARTA HOTĂRÂTĂ. Din “planul de măsuri”, definitivat şi aprobat de Securitate in chiar ziua cănd Ceauşescu se intălnise cu minerii, reiese că soarta multora dintre ei fusese decisă inainte incă de venirea secretarului general. In chiar ziua de 3 august se hotărăsc “identificarea, cunoaşterea şi cercetarea elementelor care s-au dedat la acte violente şi de dezordine in data de 2.08. a.c. in scopul tragerii lor la răspundere administrativă şi penală”, precum şi “măsurile operative” la care se trecuse deja in intregul bazin minier al Văii Jiului.

Un proces politic unde inculpaţii să fie prezentaţi ca infractori de drept comun era deja proiectat. Inainte de a ajunge in faţa judecătorilor, se decidea insă “punerea in discuţia colectivelor de muncă a tuturor persoanelor cărora li s-au administrat probe de vinovăţie, pentru comiterea de infracţiuni anterior trimiterii dosarelor la Procuratură”. Prin “măsuri specifice” urmau a se impiedica “difuzările de ştiri denaturate”. O “verificare la evidenţa operativă” a tuturor celor peste 40.000 de angajaţi din Valea Jiului şi avertizarea pe linie de securitate şi miliţie a unor “elemente cunoscute cu manifestări turbulente şi tendenţioase”, intărirea pazei in toate locurile publice, verificarea tuturor purtătorilor autorizaţi de armă – erau alte acţiuni preliminare de anvergură. Consecinţa acestora urmau a fi “măsuri de scoatere din Valea Jiului a elementelor cu antecedente penale care au o comportare necorespunzătoare la muncă şi in societate” şi “măsuri de intărire şi reorganizare a potenţialului informativ”.

Un “comandament” alcătuit din cinci ofiţeri superiori de securitate şi miliţie din Bucureşti şi Petroşani, care aveau in subordine alte zece grupe coordonatoare (de cercetare penală, analiză şi sinteză şi “operative” in fiecare localitate minieră) urmau a fi dirijorii vastei operaţii.

DOSARUL LUI DOBRE. Nu ştiu care sunt criteriile după care la CNSAS anumite dosare personale sunt puse in circuitul ziariştilor şi cercetătorilor (şi prin aceasta implicit in difuzarea publică), iar altele nu. Cu excepţia documentelor premergătoare recrutării unui informator, prin trăsături negative de personalitate şi exemple de “comportare necorespunzătoare in familie şi societate”, celelalte descriu “elementele descompuse”.

La fel sunt şi producţiile despre insurgenţii remarcabili ai Văii Jiului şi intreg dosarul personal de peste cinci sute de file alcătuit pentru Dobre, liderul minerilor in negocierile cu Ceauşescu de la 3 august 1977. Deosebit de celalalte “elemente”, Dobre n-a fost arestat. Dimpotrivă, informările şi rapoartele din dosar prezintă grija Securităţii de a răspăndi veşti despre “buna purtare” a acestuia in faţa “organelor”. Cauza presupusă a acestui tratament deosebit nu poate fi, in această etapă, decăt popu-laritatea lui. Prima listă de revendicări (document olograf, dactilografiat ulterior cu modificări) precizează: “Noi, minerii din Valea Jiului, vă supunem dumneavoastră, tovarăşe N. Ceauşescu, prin alesul (votatul) şi iubitul nostru coleg Dobre Costică, următorul Program de revendicări…”. Din documentele Securităţii aflăm şi că, atunci cănd se zvonise că Dobre e reţinut de autorităţi, un mare grup de mineri turbulenţi năvălise cerănd eliberarea lui.

“LUCRĂRI SPECIALE” DE “DEMORALIZARE”. In rapoartele Securităţii sunt multe semne de avertizare asupra fabricării “ade-vărului”. Printre altele, pentru ducerea la indeplinire a măsurilor “comandamentului” se raportează “99 lucrări speciale” (fără detalii despre conţinutul şi autorii lor). Aici se incadrează probabil şi viitorul lui Dobre. Din notele informatorilor şi sintezele ofiţerilor reiese că, ulterior evenimentelor, imprejurul lui Dobre Securitatea ţesuse o pănză de păianjen de unde, ca o biată găză, omul “rupt de colectiv” nu mai putea ieşi. Ii sunt investigaţi soţia, socrii, părinţii, fraţii şi cumnaţii. Conversaţiile sale de-acasă cu nevasta sunt inregistrate şi ii sunt studiate intenţiile, fiindu-i apoi trimişi anumiţi informatori, ca să-l “influenţeze” in direcţia dorită. Criticile şi “sfaturile de bine” primite pe această cale sunt dublate de scrisori anonime de ameninţare. Prin scrisori trimise in hărtia cerată a unor plicuri gălbui, folosite in acei ani pentru inştiinţări oficiale, presupuşi “ortaci” il injură scabros şi-l ameninţă “că-i vor lua gătul”, deoarece prejudiciază interesele minerilor din Valea Jiului. Scontănd pe efectele “demoralizării” acestor “lucrări speciale”, simultan, “organele de partid şi de stat” il presează să părăsească Valea. I se propusese şi trimiterea la muncă in Irak, insă Dobre o refuzase. Dosarul se incheie cu inştiinţarea făcută unor informatori că se va muta curănd cu familia la Craiova, unde i s-a oferit alt serviciu şi un apartament bun.

Cariera de “erou” a lui Constantin Dobre sfărşeşte aici in dosarele Securităţii puse la dispoziţia celui interesat de mişcarea de protest a minerilor din Valea Jiului. “La liber”, in arhivele CNSAS nu se găseşte nimic despre “lucrările speciale” prin care minerul cu potenţial de lider şi trăsături de inadaptat social (un model tipic de personalitate al revoluţionarilor din orice timp şi loc) a fost transformat in cursant al Academiei de partid “Ştefan Gheorghiu”. Căt despre “lucrările speciale” prin care “i s-a găsit un serviciu bun”, după 1990, la Amabasada Romăniei din Londra… vor afla, probabil, strănepoţii săi.

Starea de spirit

Măsura cu numărul 11 din planul de măsuri al Securităţii datat 3 august 1977 stabileşte structura rapoartelor care vor analiza starea de spirit a populaţiei astfel:

“Intreaga activitate informativ-operativă va fi orientată pe următoarele probleme, şi anume:

a dacă avem de a face cu o acţiune organizată de elemente din interior, cu influienţă (sic!) din afară;

b urmărirea informativă a tuturor persoanelor apărute in timpul acţiunii ca turbulente, instigatoare sau a celor care au acţionat indirect;

c cunoaşterea in permanenţă a evoluţiei acestei stări create in scopul prevenirii oricăror manifestări negative;

d culegerea de date cu privire la starea de spirit din exploatările miniere şi contracararea acţiunilor duşmănoase;

e obţinerea de informaţii cu privire la respectarea normelor departamentale de protecţia muncii şi a fenomenelor negative din subteran, in scopul prevenirii de explozii şi stării de pericol;

f cunoaşterea şi prevenirea unor stări de fapte şi cauze care influienţează (sic!) procesul de producţie;

g cunoaşterea şi prevenirea unor stări de fapte şi cauze care influienţează (sic!) negativ ordinea şi liniştea publică”. 

Zvonuri

Se ştia din zvonuri că minerii din Valea Jiului au făcut grevă. De la Bucureşti a fost trimis să-i potolească Ilie Verdeţ, pe atunci secretar al CC al PCR şi prim-viceprim-ministru al guvernului. Minerii insă l-au sechestrat pe Verdeţ şi l-au cerut pe Ceauşescu, deţinătorul puterii. Ceauşescu le-a promis minerilor satisfacerea revendicărilor – inclusiv aceea de a nu se intămpla vreun rău capilor revoltei – , iar “ortacii” l-au onorat cu titlul “miner de onoare”. Nu s-a ţinut de cuvănt, mulţi mineri fiind condamnaţi, persecutaţi şi daţi dispăruţi.

Publicat in Jurnalul Naţional, luni 30 iulie 2007