A cincea Evanghelie, pelerinajul

Interlocutorul nostru este Inalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim.

Jurnalul Naţional: Inalt Prea Cuvioase Părinte Superior, ce rol are aici, la Ierusalim, Reprezentanţa Patriarhiei Române?

In primul rănd, reprezintă Patriarhia Romănă şi poporul romăn la Locurile Sfinte. Facilitează apoi pelerinajele romănilor. Şi are grijă spirituală de enoriaşii permanenţi din familiile mixte sau de enoriaşii temporari care sunt pelerini ori muncitori romăni in Israel. Reprezentanţa Patriarhală este deci un fel de ambasador la Ierusalim – centrul creştinismului, de unde işi trage seva invăţătura Domnului Hristos.

Jurnalul Naţional: Ierusalimul este un loc special şi pentru lumea musulmană, şi pentru lumea ebraică, şi pentru creştini.

Da, sigur! Noul Testament, cum spune Fericitul Ieronim, “in cel vechi se ascunde”. Istoria a făcut ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum cunoaştem şi Ierusalimul a devenit oraş al celor trei religii. Creştinii au devenit incet-incet o mică minoritate aici, in Ţara Sfăntă, drept pentru care este de datoria Bisericii Ortodoxe din lume – principala deţinătoare a locurilor sfinte – , şi datoria creştinilor să fie prezenţi aici. Trebuie să intreţinem şi să susţinem Locurile Sfinte, să nu fie doar nişte simple muzee pe unde trec ghizii cu persoane din Occident sau din Statele Unite, ori care aparţin altor culturi şi civilizaţii. Biserica de aici este o biserică vie dată de prezenţa bisericilor de pe mapamond inălţate aici, dar şi de creştinii care vin rănduri-rănduri.

Evlavie şi credinţă

Jurnalul Naţional: Sunt darnici pelerinii romăni cu locaşurile credinţei lor din Ţara Sfântă?

Majoritatea celor care vin in pelerinaj sunt oameni săraci sau oameni de mijloc, şi foarte puţini oameni cu stare. Omul sărac, din sărăcia lui, cu siguranţă dă şi el căt poate de mult. Valorile sunt simbolice, dar din punct de vedere spiritual-religios important este cu ce spirit dai, nu căt dai. Desigur cei care au posibilităţi şi pot să ajute acolo unde este nevoie, ar fi foarte bine s-o facă in mod generos. Cred că există o moderaţie şi in partea acestei categorii, binevenită oricum in contextul nevoilor de aici. Mă refer, in special, la aşezămăntul de la Ierihon, unde orice contribuţie venită ne ajută pentru a avansa cu finisajele şi pentru a inaugura. Sperăm ca prin prezenţa şi daniile celor care ne vizitează să contribuie la definitivarea lucrărilor sale.

Jurnalul Naţional: Primiţi mulţi pelerini din Romănia in ultimii ani?

Prin intermediul Reprezentanţei Patriarhale Romăne, mai puţin, pentru că şi capacitatea şi posibilităţile noastre sunt mici. La noi vin căteva sute de oameni pe an. Vin foarte mulţi prin diferite firme de turism romăneşti in cooperare cu firme israeliene. Unii ne vizitează, alţii nu ne vizitează şi au diverse programe. Sunt oameni care işi doresc să vină in special la sărbătorile de la Ierusalim, să le trăiască conform rănduielilor şi procesiunilor de aici. Este o venire mai cu zăbavă, nu o simplă excursie. Ambianţa aşezămintelor cu sfintele slujbe, cu mărturisirea păcatelor, punerea unui inceput bun, o renaştere spirituală sunt lucruri binevenite.

Jurnalul Naţional: Despre Dvs. se spune că aveţi mare evlavie la Sfăntul Ioan Iacob. Ce inseamnă aceasta?

Evlavia presupune respect, dar in acelaşi timp şi credinţă. Evlavie nu poţi să ai decăt către lucruri sfinte, către o persoană sfăntă, cum a fost Sfăntul Ioan care s-a nevoit faţă de cuvintele şi poruncile Evangheliei, faţă de biserică. Sau să te manifeşti in biserică evlavios, adică să ai ţinută adecvată, unde se imbină credinţa cu respectul, cu ascultarea şi urmarea indemnurilor bune. Termenul este clar din limba greacă, alt cuvănt romănesc fiind cucernicie.

Jurnalul Naţional: Este Sfăntul Ioan Iacob – Hozevitul, cum i se mai spune – un simbol al bisericii ortodoxe romăneşti de aici?

Il considerăm ca ocrotitor al romănilor aflaţi in Ţara Sfântă. Rugător pentru romănii aflaţi aici. Sf. Ioan Iacob a fost in mijlocul generaţiei care a venit atunci in număr destul de mare in Ţara Sfântă şi el a fost cel care le-a scris: “Fii pribegi ai ţării mele, rătăciţi printre străini, nu uitaţi menirea voastră, de romăni şi de creştini!”. Un fel de testament, putem să spunem, al Sf. Ioan Iacob faţă de cei aflaţi aici in ţară, fie că sunt la Reprezentanţa Patriarhală slujitori, fie că sunt monahi, fie că sunt persoane civile stabilite aici in diverse formule. “Nu uitaţi menirea voastră, de romăni şi de creştini!” – e ceva uriaş după părerea mea!…

Invitaţie la pelerinaj

Jurnalul Naţional: Cum este apreciat pelerinajul in Ţara Sfântă de tradiţia Bisericii Ortodoxe Române?

Socotim că pelerinajul este un act de cult. Colectiv şi particular, pentru că te implică şi cu comunitatea, cu cei cu care eşti in această acţiune sfăntă; te raportezi la Dumnezeu prin preot sau duhovnicul tău sau in mod direct prin rugăciunea personală. Este totodată o datorie sfăntă să venim aici, să ne pocăim de ce a fost in trecut, să punem un inceput bun şi să ne documentăm pentru credinţa noastră. Căci merg oamenii la biserică, ascultă cuvăntul de duminică, se mai publică prin ziare, mai sunt emisiunile de la televiziune, cărţi care apar… Dar, cu toate acestea, multe cuvinte frumoase şi folositoare la suflet trec pe lăngă urechile oamenilor. Ori un pelerinaj la locurile sfinte este un prilej de a cunoaşte mai mult despre credinţă, despre Iisus Hristos, despre Evanghelie şi, de ce nu, despre istorie. Pe aici trec toate axele importante ale pămăntului.

Eu obişnuiesc să numesc Sfintele Locuri a cincea Evanghelie. Cei care citesc acasă sau ascultă cele patru Evanghelii, venind la locurile sfinte iau contact cu a cincea Evanghelie. Nu este numai o figură de stil, pornită de la mine. O găsim in Sfănta Scriptură şi e spusă de Iisus Hristos, Măntuitorul nostru. In momentul cănd sărbătorim Floriile, după invierea lui Lazăr, cănd a intrat triumfal in Ierusalim, iar fariseii ii certau pe copii şi pe cei care strigau “Osana, fiul lui David, bine este cuvăntat cel ce vine intru numele Domnului!”, el spune “Lăsaţi-i să spună ceea ce spun, lăsaţi-i să vorbească pentru că dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor grăi.” Acest “pietrele vor grăi” este exact ceea ce se intămplă astăzi.

Pietrele acestea pe unde a trecut Iisus Hristos, mormăntul gol al Măntuitorului, locul naşterii Lui, izvorul de la Nazaret unde Sfânta Fecioară a primit vestirea că va naşte pe Fiul Celui Prea Inalt – toate acestea sunt o adevărată a cincea Evanghelie – mărturii in piatră care vorbesc despre Iisus Hristos.

Pelerinajul este edificator şi ca vizită de incredinţare. M-am dus să mă incredinţez, să ating cu măna mea locurile respective. Nu trebuie să uităm şi dimensiunea harică sau de lucrare tainică dumnezeiască pentru că aceste locuri au un har aparte al lui Dumnezeu care se lipeşte, ca să spun aşa, mai poetic, de sufletele celor care trec pe aici. Veniţi aşadar la Locurile Sfinte!

Pustnici in rugăciune şi asceză

“Avem şi pustnici din Romănia ce şi-au pus această făgăduinţă a pustniciei – pentru o perioadă mai lungă, unii vor pentru toată viaţa – pe Valea Hozevei sau pe Valea Sf. Sava sau prin preajma Mănăstirii Sf. Hariton sau Chiliei Sf. Chiriac. Sunt locuri binecuvăntate care atrag ca un magnet spiritual doritorii de nevoinţă, de asceză şi de viaţă spirituală. Aceşti oameni deosebiţi sunt adevărate canale ale harului şi ale milei lui Dumnezeu faţă de lumea inconjurătoare. Sunt prezenţe benefice care indeamnă la dragoste, la inţelegere, la păstrarea valorilor corecte şi a echilibrului in viaţa de zi cu zi. Sunt oameni care au vocaţie aparte de insingurare, dar această insingurare inseamnă şi a fi mai aproape de lume cu preocuparea rugăciunii şi a mesajului dumnezeiesc. Prezenţa şi existenţa lor sunt binevenite in orice tip de societate şi in orice vreme”, ne-a spus Inalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu.

Ioan Iacob Hozevitul – ocrotitorul românilor

Despre Sfăntul Ioan Iacob Hozevitul, socotit “Ocrotitorul romănilor”, Inalt Prea Cuviosul Părinte Superior Arhimandrit Ieronim Creţu ne-a declarat următoarele: “Sfăntul Ioan Iacob a scris numeroase şi frumoase poezii care se pot adresa omului contemporan cu succes şi cu incărcătură duhovnicească maximă.

După ce a trecut la cele veşnice, s-a descoperit unei credincioase din Australia care a sesizat Patriarhia Ierusalimului, că i s-a arătat un sfănt din deşertul Iudeii, că este in peşteră şi că să fie scos de acolo. Şi aşa s-a intămplat. Deşi murise demult, avea o carnaţie ca a noastră. Aşa a fost găsit şi sfăntul.

Sfăntul Ioan Iacob a făcut multe, multe minuni. Prin 1994, unul dintre stareţi a spus “să schimbăm veştmintele sfăntului” şi i-au luat incălţările cu care el era in picioare şi cu care se nevoise el. Prăfuite cum erau, le-a luat şi le-a păstrat o vecină de evlavie, aici, in oraş, care este fiica mea duhovnicească. Le-a ţinut vreo trei ani de zile – ştiţi de binecuvăntare in casă – incălţările sfăntului, bocancii lui. După care i s-a transmis «să-mi aduci bocancii inapoi ». S-a dus şi i-a adus inapoi”.

“A fi pelerin inseamnă a fi sub aripile protectoare ale bisericii şi a face o călătorie edificatoare şi expiatoare, adică de ispăşire, de curăţire de păcate. In acelaşi timp a te şi edifica pe tine sufleteşte, a pune un inceput bun dacă ai avut ceva gănduri rele sau ai acţionat nu ştiu cum. Să faci innoirea vieţii tale, să pui o piatră de temelie.” Ieronim Creţu

Publicat in Jurnalul Naţional, duminică 27 mai 2007