În stil american, pe franţuzeşte

Informaticianului Marian Borca ii este mai simplu sa munceasca la Montreal decat la Bucuresti.

A decis sa emigreze in Montreal, sedus de-o reclama a guvernului din Quebec. “Venez vivre l Amerique en francais” – indemna aceasta. Promisa combinatie a nivelului de viata american cu farmecul si rafinamentul francez i s-a parut atractiva si interesanta. Astfel ca, in urma cu cinci ani, Marian Borca, maramureseanul stabilit in Bucuresti, si-a vandut apartamentul, masina si ce se mai putea din tot ce reusise sa aiba in proprietate si si-a depus actele pentru emigrare in partea franceza a Canadei.

VACANTA DE INITIERE. N-a fost deloc dezamagit la sosirea in orasul cu strazi, cladiri si piete ce amintesc de sicul vechii Frante. “Primele trei luni, isi aminteste el, mi-am luat concediul visat atatia ani in Romania. Intai mi-am cumparat o masina si m-am plimbat peste tot, incantat de portul vechi al orasului, de viata sa culturala atat de intensa, de amestecul etniilor care traiesc aici. Banii cu care venisem s-au terminat insa la capatul acestui trimestru de hoinareala.”

Dupa prima euforie, a inceput, ca mai toti imigrantii, prin a face cursuri de perfectionare a limbii. Cu ce invatase in Romania, s-a inscris la ultimul nivel. A inceput sa trimita peste tot CV-uri pentru un angajament de lucru, dar si-a dat seama ca nici macar pe acestea nu le facea la modul eficient. Ca-n Romania, trecea in ele tot ce lucrase si stia, cand de fapt pe angajatorul canadian nu-l intereseaza decat cunostintele si competentele legate de slujba respectiva. La cei 35 de ani ai sai de-atunci, handicapul de a proba pregatire si experinta canadiana de munca l-au determinat “sa se duca la scoala”. A optat pentru un curs postuniversitar de informatica la absolvirea caruia, datorita rezultatelor bune, a fost angajat asistent universitar in chiar acel loc. La recomandarea unuia dintre profesori a fost apoi recrutat de o companie in plina expansiune. Atunci erau sapte-opt angajati, acum sunt 75.

CONTRACT VERBAL. L-a surprins cat de repede se intampla lucrurile aici. “Spre exemplu, nu exista contract de munca. Dai un interviu si, in cazul fericit, ti se accepta angajarea. Ai atata salariu si atata vacanta, ti se spune. Si acest contract verbal de munca functioneaza.”

Cand a venit in Canada era singur. Acum are o sotie – tot romanca – si un baietel. Aflata in concediul obisnuit pentru ingrijirea copilului, sotia munceste din greu, pregatindu-se sa treaca examenele, care-i vor permite sa-si echivaleze drepturile de practicare a medicinei, obtinute in Romania.

OBICEIURI DE CANADIAN. Vorbim la o cafea in pauza sa de masa, caci despre “ospitalitatea romaneasca” – prin care acasa se intelege cheful cu musafiri veniti de departe ori “invoirea sefului” – nici nu poate fi vorba. N-a avut si nu are timp sa regrete altceva din Romania decat familia si prietenii. Traieste cu sentimentul ca e “mai cetatean al Canadei” decat se simtea in tara de origine. “In raport cu Romania, se explica interlocutorul, aici lucrurile sunt asezate, nu se schimba de la o zi la alta. Tot ce inseamna relatii cu publicul e pus la punct. Nu ai problemele romanesti cu plata impozitelor, sistemele de asigurari, sistemul legislativ ori birocratia care te da peste cap. E mult insa sa spui despre Canada ca e un Rai. Daca unul dintre sase cetateni ai Canadei nu e nascut aici, Montrealul e ceva cu totul deosebit, pentru ca jumatate dintre locuitorii lui sunt imigranti ca si tine. E asadar mai usor sa te adaptezi. Si sistemul provinciei Quebec e mai altfel, mai socialist as zice decat in restul Canadei. Salariile sunt mai mici. Mai mici sunt insa si preturile la case, asigurarile. Viata e diferita si prin influenta francofona. Diferita pana intr-atat, incat la referendumurile care s-au organizat s-a evidentiat cert dorinta de separare.”

INTAMPLARI DE VIATA. In ceea ce priveste experienta de viata romaneasca in raport cu cea canadiana, Marian Borca se considera bogat sub ambele aspecte. A gustat din multe si intr-o parte, si in cealalta. In 1990, la absolvirea Politehnicii, a pornit, fericit de schimbare, spre “inainte”. Intai ca inginer de transporturi, cum ii era specialitatea, apoi cu si mai mult entuziasm catre lumea fascinanta a “presei libere”. A lucrat intr-o editura, a facut parte din prima echipa de realizatori ai Jurnalului National, a fost si in colectivul care a lansat “Tele 7 abc”. Pasionat de informatica si calculatoare, a testat si utilizat potentialitatea lor in pasionantul domeniu al presei scrise si televiziunii. I-a placut sa fie in capatul de inceput al lucrurilor, astfel ca la un moment dat s-a apucat de propria afacere. Acesta a fost momentul determinant in decizia emigrarii. Dupa niste experiente neplacute cu ceea ce inseamna acte, legi, relatii de afaceri… a hotarat sa-ncerce unde auzise ca e mai bine.

A trecut si prin multe intamplari canadiene, astfel ca isi poate permite comparatii. “Cei care vin aici intalnesc posibilitatea relativ usoara sa-si cumpere o casa si… cate masini vor, ceea ce e greu in Romania. Cu gasirea unui loc de munca intri insa intr-un cerc vicios: ti se cere experienta canadiana la angajare, dar tu de unde sa o ai daca esti imigrant? Si sansa conteaza. In ansamblu insa, nimeni nu asteapta de la tine miracole, ci sa faci ceea ce ai zis ca stii. De-aceea te-au angajat. Pot fi si presiuni, si urgente, dar chiar si atunci stresul e mai mic decat in Romania, unde se pierde eficienta din cauza improvizatiei si haosului.”

PAUZA I S-A TERMINAT. Multumim pentru cafeaua concentrata (“europeana”). “In ceea ce ma priveste, muncesc mai usor ca in Romania”, incheie Marian Borca, demarand grabit autoturismul, care pentru mai toti romanii de-acasa ar fi simbolul reusitei de viata.

Nu e nevoie sa ai pregatire speciala in domeniul artistic pentru a sti ca o reusita lucrare monumentala se afla intr-o anumita relatie cu soclul ei si cu spatiul in care e amplasata. Astfel ca te cuprinde rusinea si mirarea cand ajungi in Piata Romaniei din Montreal si te uiti la nefericita statuie a poetului national realizata de sculptorul Vasile Gorduz.

Dincolo de consideratiile estetice generale, la care ti s-ar replica si ca “nu oricine se pricepe”, te surprinde meschinaria postamentului subtire de ciment de care e fixat monumentul. Infasurat in ceea ce se vrea a fi “mantia singuratatii”, Mihai Eminescu pare a fi coborat cu picioarele goale in nisipul locului de joaca pentru copii din preajma operei artistice care are menirea de a simboliza, la Montreal, Romania.

Despre realizarea lucrarii si inaugurarea ei s-au tesut, de asemenea, povesti cu specific national. Inaugurarea s-a facut in 2004 cu ocazia aniversarii a 85 de ani de relatii diplomatice romano-canadiene, in prezenta ambasadorului de atunci al Romaniei in Canada, istoricul Liviu Maior, a ministrului Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu si a presedintelui Romaniei, Ion Iliescu. Prilej pentru o dura demonstratie “anti-Iliescu” din partea unui grup de canadieni de origine romana si de raspandire a zvonurilor ca statuia lui Eminescu de la Montreal a rezultat din “operatiile estetice” facute de sculptor unei statui mai vechi ce-o infatisa pe Elena Ceausescu.

Publicat in Jurnalul Naţional, luni 30 octombrie 2006